Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Lider cu muşchi
Lider cu muşchi

 

     M-a şocat să aflu că un ales local şi lider de sindicat a bătut o femeie. Că şi-a arătat muşchii în faţa unei persoane de sex opus. Şi nu e prima femeie pe care o agresează. Iar autorităţile nu se implică nici de data aceasta pentru a-l stopa din dezlănţuirile lui animalice. Un astfel de comportament poate fi catalogat numai drept huliganic, paranoic şi inuman. Mă îndoiesc că un individ precum acesta se poate numi OM. Mai degrabă vorbim despre un exemplar scos din sfera zoologiei şi aruncat la întîmplare în civilizaţie. Urmăream nu de mult un film postat pe YouTube. Înfăţişa comportamentul unor lei, femelă şi mascul, crescuţi de mici de o familie de oameni. Cînd fiarele au ajuns la maturitate, era firesc să fie predate unei grădini zoologice sau să le fie redată libertatea, în junglă. Cei care i-au crescut, nişte profesori din Anglia, au ales jungla. Au îmbarcat animalele şi le-au dat drumul în inima Saharei. După cîţiva ani buni, şi-au luat inima în dinţi şi, cu mult curaj, au încercat să-i caute pe cei doi lei în junglă. De bună seamă că s-au dus cu precauţie şi au privit cu teamă animalele care se bucurau de libertate. Stupoare însă. Leii i-au recunoscut, i-au „îmbrăţişat“, i-au lins. Şi-au recunoscut în acest fel stăpînii. Leii, cărora britanicii le-au dat şi nume pe vremea cînd erau pui şi se aflau în grija lor, au dat dovadă de un comportament uman. Văzînd faptele alesului local de care făceam vorbire pot susţine că avem de-a face cu un individ umanoid, dar cu un comportament de sălbăticiune. Societatea civilă, şi mă refer la cea din Făgăraş, nu trebuie să tolereze o astfel de situaţie atinsă de paranoia. Un individ care bate femei, dar care continuă să deţină funcţii publice nu se înscrie în nicio logică. Apreciez că PSD s-a dezis de un astfel de individ, excluzîndu-l din rîndurile formaţiunii atunci cînd a bătut două femei pesediste. Aştept ca şi societatea făgărăşeană să facă acelaşi pas. Pînă atunci, le recomand celor care împart funcţii unor astfel de indivizi cu creiere bolnave să-i trimită mai bine la grădini zoologice, unde îşi pot dezlănţui comportamentele animalice fără să afecteze pe cineva. (Lucia Baki)

 

Comments
Comentariu nou Cautare
anonim  - cine anume?   |02-12-2011 13:05:19
pai dati si numele persoanei respective, stimata d-na...
anonimus  - pt anonim   |02-12-2011 17:39:26
anonim draga, este vorba de Lucian Cupu. nu ai urmarit Monitorul de Fagaras
editia scrisa si nici cea online pt ca la vremea respectiva s-a scris foarte
mult.

Lucian Cupu este se pare agresorul de femei: Maria Albean, Andreea Suciu,
d-na Corchi, etc.

Chiar daca unii sustin ca d-nele agresate l-ar fi provocat pe
Lucica Cupu, ce barbat e ala care chiar si provocat, chiar si batut, agreseaza o
femeie?

Astia care sustin prostia asta sunt aia din vechea garda care au
raspandit zvonul asta prostesc pt ca nu-l suporta pe d-nul Mihai Popa si vroiau
cu orice pret inlaturarea dansului.

Dar e f bine ca s-a dus d-nul Mihai Popa la
PSD. A mai facut curatenie intre lichelele de acolo si probabil va mai face.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 138 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

11.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4766091

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare