Românismul şi baia de mulţime |
Asistăm la o explozie de evenimente care mai de care mai năstruşnice. Cele mai multe se petrec pe eşichierul politic românesc şi european. Consider că ne vor afecta pe termen mediu şi lung întrucît toate au ca ţintă populaţia de pretutindeni, fie românească, fie greacă sau germană, belgiană sau ucraineană. De pildă, guvernanţii noştri fac şi desfac bugetul pentru anul ce va veni şi nu-l mai termină. Taie cu două mîini de la sănătate, învăţămînt şi agricultură şi dau fără barem la servicii secrete şi de pază, dau la Dezvoltare, pentru a fi drămuit bugetul cu inteligenţa blondei cu înclinaţii spre săli de sport, cămine culturale şi promovare turistică. Parlamentarii dezbat de o bună bucată de vreme legea cîinilor comunitari şi nu cad la învoială, ba chiulesc, ba au interese sau chiar li se rupe. La nivel european însă, toţi sînt preocupaţi de criza ce va să vină, bagă în corzi unele state şi le salvează pe altele, care, însă, culmea! le refuză ajutorul. Eşichierul politic românesc este cuprins parcă de o mare dihonie, în toate culorile curcubeului, de la galben la roşu şi pînă la mov sau verde. Pesediştii sînt mulţi, îi întrec pe liberalii cu care s-au aliat, dar se lasă manevraţi, pe faţă sau pe la spate, de aceştia. Năstase pare că-şi regretă decizia de acum ceva ani cînd l-a ridicat în rang pe ,,micul Titulescu“, iar bătrînul Iliescu stă în dubii văzînd răzmeriţa din formaţiunea pe care a clădit-o cu preţul sîngelui curs la mineriade. Mircea Geoană, din fotoliul comod de la Senat, ocupat cu preţul a cinci milioane de voturi în decembrie 2009, va fi aruncat de oacheşul Ponta direct în braţele UNPR-ului, partidul celor căzuţi în dizgraţia liderilor politici de toate tipurile. Cei care-şi spun populari vor să se unească într-un pol de putere care să rupă gura românilor flămînzi şi descurajaţi. Omul Crin, buhăit şi leneş, se bazează tot pe zîmbetul haotic furat cu bună ştiinţă de la cel care i-a oferit cîndva un fotoliu de ministru în pauza unor ,,Ha, ha, ha-uri“ bolnăvicioase. Românii au vrut să găsească în monarhia acestui veac un refugiu, dar tot dihonia din politică le spulberă astfel de gînduri. Pentru că ţărăniştii adevăraţi, de oriunde, se lasă şi ei manevraţi. S-au cuibărit pe vreo trei aripi conduse de cameleoni politici scoşi de la naftalină, dar plătiţi bine de alte formaţiuni pentru a se lupta între ei. Popular sau al poporului îşi spune şi otv-istul Diaconescu, pus şi el, verbal, în slujba românului ca şi vreun extremist de la PRM. În toată această debandadă voită, subvenţionată cu bani de la buget, românul e buimac şi pus pe gînduri. Dacă însă deschide televizorul pentru a-şi reveni, trebuie să arunce telecomanda de toţi pereţii pentru că toate canalele de ştiri dau aceeaşi informaţie, dar pusă altfel. Cred că jurnaliştii s-au molipsit de la politicieni de obiceiul goanei după înavuţire. Au uitat de deontologie profesională şi au ajuns adevăraţi vînători de chilipiruri. Dar avem prilejul, în curînd, de a asista la ceremoniile ocazionate de ,,Ziua Naţională a României“ pentru care se vor cheltui din banii românilor cel puţin 8 miliarde de lei, pe acte. La Alba Iulia, unde s-a desăvîrşit Marea Unire, va fi baie de mulţime vreme de o săptămînă, un obicei cu vechime de două decenii, foarte iubit de politicieni, dar care n-are nicio legătură cu patriotismul, românismul şi iubirea de neam. (Lucia Baki)
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |