Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Ce mai „ieftinã uniformã“
Ce mai „ieftinã uniformã“

 

 

     Trãim o epocã a relativizãrii valorilor morale consacrate si împãmîntenite , inclusiv a celor care, pînã nu de mult, au fost tabuuri milenare, cum ar fi cele care tin de o elementarã pudoare. Omul începe sã fie despuiat de multe din atributele comportamentului specific uman, care l-au tinut la o oarecare distantã de animalitate, încã de pe timpul Creatiunii. Asistãm cu nedumerire si neputincioasã stupoare la marsul triumfãtor al unei contestatii pline de nerusinare, care doreste parcã cu tot dinadinsul sã deruteze pe toatã lumea, la un atac ajuns la paroxism, inclusiv în domeniul atractiei naturale dintre sexevirtualitate megneticã inexplicabilã rational, dar care în mod miraculos asigurã perpetuarea speciei si a speciilor. Sã fie acesta un semn inconfundabil de degenerescentã biologicã si ultimul act al decadentei lumii moderne în plan moral sau spiritual? Trãim tot mai accentuat sub semnul Sodomei si Gomorei, fapt evident prin care accea cã omenirea pare a fi tot mai înclinatã sã facã concesii în sfera comportamentului sexual. Am avut serioase dubii dacã sã tratez acest subiect sau dacã nu ar fi mai decent sã-l ignor. M-am gîndit însã cã, din moment ce subiectul existã, fiind pe cale sã capete tot mai multã amploare, a nu-i acorda importantã este egal cu a-l încuviinta tacit. Îmi asum, deci cu infinitã jenã riscul ingrat de a scrie oarecum normal despre lucruri pe care le consider cel putin anormale. Zilele trecute la Roma a avut loc o amplã manifestare lesbi si homo, menitã fireste sã proclame, „Urbi et Orbi“, principiul cã orice este permis în domeniul relatiei intime dintre oameni. Chestiunea a trecut de marginile unor spatii închise, iesind în stradã, în public, avînd un caracter de masã, mai degrabã politic, tinînd, chipurile, de sfera drepturilor omului...Se urmãrea ca anormalitatea sã dobîndeascã „drept de cetate“ si aceasta tocmai în majusculara Cetate Eternã...E drept Vaticanul-cît a mai rãmas din el-a încercat prin protestul sãu sã împiedice manifestarea, dar autoritãtile laice ale Italiei n-au tinut seama de pozitia Sfîntului Scaun si au dat undã verde, astfel cã infamia a putut avea loc „extra muros“. De astfel, în urmã cu circa sase ani s-a tinut la Washington o amplã demostratie similarã. De mai multe ore, zeci de mii de deviati sexual din SUA si de aiurea au ocupat în deplinã legalitate Mall-ul din capitala americanã-pajistea dintre clãdirea Congresului si monumentul emblematic al lui George Washington. Ca si la Roma, locul ales a avut o incontestabilã conotatie politicã...., fiind considerat de marea majoritate a oamenilor obisnuiti drept un spatiu sacrosant, amintind de cele mai sfinte momente din riguroasa traditie a poporului american. Deosebirea a fost cã la Washington manifestantii au fost oarecum mai îmbrãcati, în timp ce la Roma, „uniforma“ a fost mult mai sumarã: bikini si chiar monokini, cea mai ieftinã „tinutã“ dupã costumul lui Adam...În ambele cazuri efectul a fost grotesc, judecînd din perspectiva oumului normal. Aliantele politice din Romînia, unele consumate chiar în actuala coalitie guvernamentalã contra naturii, altele aflate în faza de flirt, cum ar fi cea dintre PNL si APR, îmi evocã o întîlnire homo sau lesbi. Este adevãrat, pervesiunea de idei si principii se desfãsoarã în plan strict politic, dar te duce ineluctibil cu gîndul la incompatibilitate si anormalitate. Evident, anormalitatea nu poate sã rodeascã si nu poate purta vreun fruct. Mã tem cã de dragul de a continua sã se afle în fruntea bucatelor sau din teama de a nu fi alesi-ceea ce este tot una- politicienii nostri vor trãda cu dezinvolturã orice principii si identitate de partid si se vor alia chiar cu oponentii cei mai înversunati, sub privirile nedumerite ale unui electorat, care nu mai stie care este stînga si care dreapta, unde este apusul si unde rãsãritul...Acest lucru va face ca tara noastrã sã pãseascã mereu înapoi cu spatele îndoit si nu m-as mira dacã în curînd vom maimutãri ca totdeauna mode strãine, organizînd la Bucuresti-ehei, avem si noi...falitii nostri-o manifestare homo, ca la Roma. Multi politicieni vor fi probabil în primele rînduri, iar prostituatele noastre de pe strãzi si din bordelurile Occidentului sau Levantului vor veni „acasã“ chiar dacã pe....usa din dos.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 94 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4796416

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare