|
 Cel mai respectat om din Făgăraş, Teodor Şuteu, directorul care a administrat Combinatul Chimic Făgăraş vreme de 25 de ani Intreprinderea chimică de la Făgăraş ascunde poveşti incredibile cu securişti Ceauşescu se temea de făgărăşeni după ce a fost ameninţat cu moartea printr-o scrisoare anonimă
La peste 80 de ani, Teodor Şuteu este un bătrân care se ţine foarte bine. Demnitatea pe care o emană şi felul de a vorbi clar şi cu explicaţii la obiect, impun respectul din primul moment.Nu i-a plăcut niciodată că a lăsat liniştea şi peisajul de la poalele Munţilor Făgăraş pe zarva şi aglomeraţia capitalei, dar spune că viaţa nu i-a dat de ales. Pasiunea pentru meseria de chimist a rămas la fel de mare, astfel încât reuşeşte să explice detaliile tehnice cele mai complicate pe înţelesul oricărui profan. Vorbeşte de situaţia din ziua de azi a combinatului , dar nu vrea să facă asemeni ziariştilor care „bocesc fără să poată face altceva”. „A fost combinatul statului, nu al meu, eu am fost doar un adminstrator”, spune, ascunzându-şi elegant regretele.
Cum a cunoscut Făgăraşul
S-a născut lângă Târgu Mureş, la Tirimia. Era copil când ungurii au luat Ardealul şi, peste noapte, graniţa s-a trasat fix în capul satului. Oamenii care aveau terenuri peste hotar erau obligaţi să treacă pe lângă patrulele maghiare. „Îi băteau şi când plecau, şi când se întorceau”, îşi aminteşte Teodor Şuteu. Sătulă de persecuţii, familia lui s-a retras în Sighişoara. Aici a făcut liceul şi a căpătat dragostea pentru chimie de la un profesor sas, Roth. A făcut faculatea la Iaşi, între 1952-1957. Aici şi-a cunoscut viitoarea soţie, o colegă de grupă, cu care s-a căsătorit în ultimul an. În vremea aceea, studenţii făceau două convocări militare în timpul studiilor. Una dintre ele a făcut-o la Făgăraş. Tot aici a făcut şi practica din prima vacanţă. Pentru că era un loc frumos, aproape de Sighişoara, a ales să vină cu repartiţie la Combinatul Chimic.
Nu a plecat în URSS
O lecţie de viaţă pe care nu a uitat-o niciodată a primit-o de la tatăl său la terminarea facultăţii. I s-a transmis că se numără printre studenţii eminenţi care vor continua studiile în URSS. I s-a părut ceva ce nu trebuie ratat. Tatăl său nu a fost la fel de entuziasmat.
,,Ba, te duci în aia a mă-tii! N-ai văzut că toţi ăia care au fost la şcoli în Anglia şi Franţa înfundă acum puşcăriile? De unde ştii tu cum o să se învârtă roata? Fă-ţi treaba la tine-n ţară!”, l-a repezit tatăl său.
O cunoştinţă, doctor de la CFR, i-a pus o mână în ghips şi l-a bandajat la cap. Cu o întârziere de două săptămâni, s-a prezentat la Centrul de Pregătire de la Bucureşti, împreună cu părintele său, invocând un accident. Nu a ţinut. Bătrânul l-a luat de o mână şi duşi au fost. Din cauza asta, la începutul anului doi, timp de o lună, nu a avut voie la seminarii, dar povestea a fost uitată. Mai târziu l-a înţeles pe tatăl său. În anii '70, după o teribilă explozie care a avut loc la Teleajen, suspectată că ar fi fost un sabotaj, toţi directorii şi şefii de secţie care făcuseră studiile în URSS au fost epuraţi.
„Arunc pe geam toţi funcţionarii”
Din 1966 a devenit directorul Combinatului Chimic Făgăraş. Perioada în care a condus mastodontul industrial cu 10 mii de angajaţi, dar şi în ziua de astăzi, deşi a plecat din oraş de aproape 23 de ani, l-a făcut cel mai respectat făgărăşean. A ştiut întotdeauna să-şi protejeze oamenii, de la cel mai neimportant muncitor pînă la directori. Nemunca şi furtul, la ordinea zilei astăzi, erau inadmisibile pe atunci. Salariile şi condiţiile de muncă erau bune, chiar şi la sfârşitul anilor '80, când în alte întreprindrei muncitorimea dădea în clocot. Activiştii de partid l-au împins tot timpul spre o funcţie în administraţia comunistă. I-a refuzat tot timpul. A rezistat sub şapte prim-secretari ai judeţului. Virgil Trofin aproape că l-a numit Preşedintele Consiliului Popular Judeţean.
,,Tovarăşu’ Trofin, eu dacă vin aici, într-o săptămână arunc pe geam toţi funcţionarii ăştia”, i-a spus. A scăpat recomandându-i un inginer tânăr.
Înconjurat de turnători
Pentru că în Nitramonia se făcea „producţie specială”, în întreprindere erau trei birouri ale Securităţii. În secţiile speciale nu era nimeni angajat până nu devenea informator. Mai târziu avea să-i cunoască şi pe cei mai mari generali din Securitate. La negocierile comerciale la care a participat de-a lungul anilor, a fost tot timpul însoţit de ofiţeri sub acoperire care lucrau la firmele de comerţ exterior. În urmă cu câţiva ani a avut curiozitatea să-şi vadă dosarul de la CNSAS. „Mi s-a confirmat tot ce bănuiam”, spune Şuteu. Generalul Stamatoiu, şeful Contrainformaţiilor, l-a liniştit odată în vremea în care şeful de la Interne, Tudor Postelnicu, îi purta sâmbetele: „Lasă-i în pace, toate ăstea tot la mine ajung. Când ăştia scriu la Secu, trebuie verificat” Iar turnătoriile erau dintre cele mai fantasmagorice. La un moment dat, a fost pârât că şi-ar fi adus un xerox şi o maşină de scris cu care ar spiona pentru americani. Chiar şi inginerul şef, directorul tehnic şi contabilul şef „dădeau cu subsemnatul”.
L-a salvat de la moarte pe generalul Macri
Pe generalul Emil Macri l-a cunoscut foarte bine, după ce, printr-un concurs de împrejurări l-a scăpat de la moarte. La toate marile accidente de muncă din acea perioadă era chemat să facă parte din comisiile de anchetă. Aşa s-a întâmplat şi la ultima mare explozie de prin ‘86 din Valea Jiului, dintr-o mină. Nu a putut merge la faţa locului, dar l-a sfătuit îngrijorat pe prietenul său Maxim Berghianu, Ministrul Muncii în acea perioadă, care îl însoţea pe Emil Macri în comisia de anchetă, să nu intre în subteran înainte de 3 zile şi după ce fac analize temeinice privitoare la conţinutul de gaz metan. Maxim Berghianu, soţul celebrei actriţe Silvia Popovici, îi fusese coleg de şcoală la Sighişoara. Când ceilalţi membrii ai comisiei au insistat să coboare în inspecţie, Berghianu şi Macri şi-au amintit de sfatul lui Şuteu şi au preferat să aştepte afară. A avut loc o nouă explozie şi toţi ceilalţi membrii ai comisiei şi-au pierdut viaţa. Drept recunoştinţă, de la Hunedoara au venit direct la Făgăraş cu un Aro tixit cu toate bunătăţurile.
Bileţelul lui Ceauşescu
Teodor Şuteu a fost printre puţinii oameni care au stat de vorbă între patru ochi cu Nicolae Ceauşescu. Tot timpul vizitele în Combinat erau organizate minuţios. În timpul unei vizite au pregătit o machetă la scară a Combinatului. Pentru Ceauşescu s-a pregătit un mic podium pus lângă masa cu macheta, astfel încât să nu se vadă că restul persoanelor sunt mai înalte decât el. După ce s-au îndepărtat, Şuteu a ţinut să-l avertizeze pe Ceauşescu: „Am văzut că au filmat şi au fotografiat cei de la Agerpres, iar pe machetă e tot sistemul nostru de pază”. Imediat, Ceauşescu s-a întors şi a comandat scurt: „Pleşiţă, ia-le la toţi filmul din aparat. Nu mai vine nimeni după mine”. De atunci, Şuteu a avut ocazia, ca la fiecare vizită să vorbească doar între patru ochi cu dictatorul. I s-a părut un om viclean cu o educaţie de ţăran, dar care era foarte bine informat. Purta cu el tot timpul un bileţel pe care avea mai multe notiţe şi pe care îl consulta atunci când punea întrebări.
Dictatorul, ameninţat cu moartea
La una din vizite a apărut un incident neplăcut. Securitatea primise o scrisoare anonimă în care se anunţa că Ceauşescu va fi asasinat în timpul vizitei la Făgăraş. „În florile pe care le va primi va fi băgat explozibil”, scria epistola. Măsurile de siguranţă au fost draconice. Traseul prin combinat, unde, de la o secţie la alta, se străbăteau kilometri întregi cu un Mercedes negru decapotat, era ştiut doar de Şuteu şi de Ceauşescu, singurii care urmau să se afle în maşină. Directorul Nitramoniei a fost instruit la Securitate: „Şefu’ stă în faţă, tu în spate. Vorbeşti tare şi clar. Nu faci mişcări bruşte, nu scoţi lucruri din buzunare. Sunt puşi lunetişti pe secţii din o sută în o sută de metri. Dacă greşeşti cu ceva, îţi facem funeralii naţionale!”. Degeaba le-a explicat că ar fi fost mai simplu să-l percheziţioneze.
Răutăţile Elenei
Şi despre replicile acide ale Elenei Ceauşescu are multe amintiri. La un moment dat, în timpul unei vizite, într-o sală de comandă, unde muncitorii aveau echipamente serioase de protecţie, Tovarăşei nu i-a plăcut. „Uite, Nicule, cum îi îmbracă pe ăştia. Ca pe nişte cosmonauţi. Şi le mai dă şi mese antidot. Asta costă prea mult!, a comentat prima doamnă. „Lasă-l, tu, să-ţi povestească câţi au murit aici”, l-a apărat Ceauşescu
Altă dată, Ceauşescu a participat la testarea unei rachete pe un banc de probă. Pentru că îi plăcea foarte mult, a fost lăsat să apese pe butonul care declanşa reacţia. Totul era vizualizat prin termofilmare dintr-o altă cameră. „Hai, Nicule, că am văzut altele mai tari. Nici măcar n-a fâsâit prea tare”, a spus Elena. Răspunsul i-a făcut pe mulţi din jur să-şi muşte limba, pentru a nu izbucni în râs: „Lasă, tu, că am văzut cum te-ai lăsat în jos de frică”.
Prieten cu preşedintele Austin Powder
A participat la numeroase delegaţii în străinătate, unde se negociau vânzările de produse chimice produse la Făgăraş, în Germania, Suedia, Elveţia, China. În vremea aceea, producţia Nitramoniei era căutată în toată lumea. Exporturile se făceau prin firmele Securităţii, Danubiana, Dunărea, Romferchim… Din delegaţie făceau parte tot timpul ofiţeri acoperiţi. La un hotel din New York, David Gleason, preşedintele celebrei companii Austin Powder, cu care a legat o prietenie lungă, i-a recunoscut că a obţinut viza pentru SUA datorită intervenţiei sale. „Am obţinut de la FBI aprobarea, cu condiţia să nu ieşi din hotel. Umbli pe afară doar însoţit de mine, sau în maşina mea”, i-a spus omul de afaceri. La consolat, spunându-i că şi la casa de oaspeţi din Făgăraş, unde făcuse o vizită, a înţeles că, la rândul lui, fusese urmărit. „Ce, crezi că nu am observat că femeia de serviciu se tot schimbă?”, i-a spus Gleason amuzat
„Cu ăsta vă împuşc”
Înainte de ultimul Congres al PCR, în 1989, generalul Emil Macri l-a vizitat însoţit de maiorul Popa, şeful pazei din Combinat. L-a salutat ca de obicei, folosind apelativul „excelenţă”. A închis uşa, apoi şi-a scos pistolul Makarov, pe care-l purta la brâu şi l-a pus pe birou.
,,Numai voi ştiţi asta”, a început pe un ton foarte grav. „În primăvară vom avea mari probleme în ţară. Eu propun să dinamităm principalele secţii ale combinatului şi comanda detonării să fie la Securitatea din Făgăraş”, i-a spus, privindu-l în ochi temutul general. A reuşit cu greu să-şi păstreze cumpătul înainte de a răspunde: „Combinatul nu e al meu, e al statului român. Adu-mi o hârtie semnată de şeful statului!”
Macri s-a întors spre maiorul care îl însoţea, încruntat. „Ştiam că n-o să fie de acord. Popo, dacă o să fie necazuri, şi nu colaboraţi să apăraţi combinatul, cu ăsta vă împuşc”, a mai spus generalul cu mâna pe pistol.
„Să nu trageţi!”
În 18 decembrie 1989, Teodor Şuteu era în Bucureşti. Fusese chemat să discute cu reprezentanţii armatei la Inter, despre un contract cu Libia, prin care statul român urma să ridice în ţara din nordul Africii un combinat pentru producerea de pulberi explozibile. A fost mirat că ofiţerii nu au venit ca de obicei îmbrăcaţi civil. Erau în uniforme, cu pistoalele la brâu. „Când unul dintre ei mi-a spus că sunt în alertă din cauza unor evenimente de la Timişoara, am făcut tot posibilul să plec şi să mă întorc la Făgăraş. De aici l-am sunat la generalul Macri. şeful său de cabinet mi-a spus să sun la Timişoara 3, un număr de pe firul guvernamental. Când l-am prins la receptor, l-am întrebat direct: «ce fac acum? Mă tot gândesc la Makarovul ăla…». Mi-a spus apăsat: «Să nu trageţi! Spune-i lui Popa să le ia toată muniţia ălora de la Gărzile Patriotice. Ia şi armamentul de la paznici»”. Era agitat şi înainte de a închide i-a spus că s-ar putea să nu se mai vadă niciodată. La scurt timp după revoluţie, Macri a murit în duba care îl ducea de la puşcărie la tribunal. Oficial, a făcut un infarct.
Telefoane diversioniste
La Revoluţie, lucrurile s-au petrecut cu mare repeziciune. A reuşit să-şi păstreze cumpătul şi să ia cele mai bune decizii. În biroul său se afla un telefon guvernamental, pe care, în decembrie 1989, au venit tot felul de ordine criminale. În 23 decembrie a fost anunţat că un elicopter alb va ataca combinatul dinspre calea ferată. Au fost aduse trei rachete Strela, din poligonul de testări al Combinatului, din Dejani şi un tun KS 19. Foarte sceptic, Teodor Şuteu a reuşit să evite o catastrofă, ordonând să nu se tragă. Pilotul elicopterului, victimă la rândul lui a dezinformării, a întors înainte de a survola combinatul. Cristi, fiul său, a luat rachetele şi le-a băgat în portbagajul propriei maşini pentru a le duce înapoi. Câteva zile mai târziu, pe acelaşi telefon, i s-a ordonat să trimită un detaşament de gărzi patriotice să apere Gara Şercaia, unde un grup de terorişti vrea să arunce în aer vagoanele cu îngrăşământ. La fel de prevăzător, Teodor Şuteu a telefonat pe un alt fir, special pentru legăturile CFR, la Şercaia. A aflat că şi şeful de gară fusese anunţat că un grup de terorişti, venind de la Făgăraş va ataca gara. Aşa a reuşit să evite masacrul.
A luat-o de la zero
De fapt, pentru Nitramonia, combinatul pe care îl dezvoltase toată viaţa, revoluţia a fost o mare păcăleală. În 1 aprile 1990 s-a pensionat. A văzut că printre noii guvernanţi erau tot securişti şi activişti pe care îi ştia. Doar că, de data aceasta toată lumea minţea, iar în spate, toţi furau şi stricau. S-a mutat la Bucureşti. Soţia lui a fost nevoită să se împrumute la CAR, ca să aibă din ce trăi. A înţeles că trebuie să o ia de la zero. În ‘90 a fost deja căutat acasă de reprezentanţii unor firme mari cu care a lucrat de-a lungul vremii. L-au chemat la Hotelul Astoria din Viena, împreună cu fiul său, Cristi, care participase de mai multe ori ca translator la unele întâlniri. L-au sprijinit să-şi înceapă o afacere pe cont propriu. Cunoscând la perfecţie domeniul în care lucrase a reuşit să dezvolte o afacere profitabilă. Tot ce are în acest moment a câştigat după pensie, prin forţe proprii. În tot acest timp, Nitramonia a fost distrusă.
Securişti de afaceri
În 2003, un fost ofiţer sub acoperire din comerţul exterior, pe care îl cunoscuse cu ani în urmă, l-a căutat să-i propună să revină la conducerea combinatului. Ca de obicei, a fost foarte sceptic, dar curiozitatea l-a făcut să meargă înainte. Aşa i-a fost prezentat Mihai Tânjală, un alt fost securist, şi, mai departe, ministrul Privatizării din acea vreme, Ovidiu Muşetescu. A înţeles repede de ce s-a apelat la el, dar, la început, a încercat să mobilizeze oamenii pentru a relua producţia. La o întâlnire la Hotelul Aro, l-a auzit pe Muşetescu cum îi spune lui Tânjală: „Bine, mă, Tânjală, băi, prostule, ţi-am dat să tai fier vechi şi tu reîncepi producţia?” În combinat, a verificat vagoanele de fier vechi care ieşeau pe poartă. În scripte apăreau constant mai puţine. Preţurile pentru unele produse extrem de valoroase erau calculate la jumătate faţă de cât făceau pe piaţă. Totul era organizat ca un mare furt. Se vindeau materialele scumpe, de milioane de euro: oţelul inoxidabil, cuprul sau alama. Totul era tăiat şi vândut la kilogram. A priceput că fusese adus doar de faţadă, ca să liniştească sindicatul. Jaful era condus de doi securişti, Mihai Tânjală şi partenerul său, Valerian Simirică, un român trimis de securitate să se infiltreze în rândurile pocăiţilor de origine română din SUA. După ce le-a spus ce crede despre ei, nu l-au mai lăsat să calce în combinat.
Mândru de nepotul său
Retras în casa din centrul Bucureştiului, văduv de mai mult de zece ani, Teodor Şuteu se gândeşte deseori la vremurile de altădată. ştie că a răzbit într-un sistem care, pentru mulţi este astăzi de neînţeles. Dar a făcut bine multor oameni şi este şi astăzi, după atâta vreme, cel mai respectat făgărăşean. Nu îl interesează prea mult politica, dar este mândru de nepotul său Cristi, care a ales să se implice într-un partid. Crede că a venit vremea să se schimbe ceva şi oamenii competenţi şi muncitori să aibă un cuvânt de spus în conducerea ţării. „Ungureanu mi se pare singurul politician serios din ziua de azi. Restul sunt de tot râsul”, spune bătrânul Teodor Şuteu, un om al cărui cuvânt are greutatea unei experienţe uriaşe.
O privatizare netelevizată
Cine vrea să creadă că privatizarea fostului Combinat Chimic Făgăraş a fost făcută cu intenţii bune, se înşeală amarnic. S-a urmărit doar distrugerea intreprinderii şi îmbogăţirea securiştilor ajunşi la conducerea ţării. Nici nu le-a fost greu pentru că aveau tot ce era necesar: putere de decizie, oameni fără scrupule şi o avere fabuloasă lăsată într-un cont de umbră de factorii de decizie.
- SC Nitramonia SA era păstorită, înaintea privatizării, 2002, de APAPS cu 79,05% acţiuni, SIF cu 12,7% şi persoane fizice cu 8,2%. Avea atunci un capital social de 274 miliarde de lei vechi, datorii de 1500 miliarde de lei vechi, creanţe de 400 miliarde de lei vechi şi 1900 angajaţi. Era condusă de 8 directori executivi şi un director general. Producţia era întreruptă.
- Directorii au fost numiţi la conducerea fabricii în perioada 1990-2002 strict pe criterii politice, incompetenţa fiind cap de afiş la fel ca şi ascultarea de liderii partidelor care i-au înscăunat (FSN, PDSR, CDR, Alianţa DA, PNL şi PSD). S-au evidenţiat doar prin afaceri păguboase pentru intreprindere, dar avantajoase pentru ei şi partidele care i-au promovat în funcţii. Astfel s-a ajuns ca produsele fabricii aflate în stocuri (de loc puţine) să ajungă la terţe firme din ţară care n-au mai achitat niciodată în conturile Nitramoniei contravaloarea mărfurilor ridicate. 400 miliarde de lei vechi a înregistrat Nitramonia ca şi creanţe care n-au mai fost recuperate niciodată.
- Demarează procesul de privatizare comandat şi condus de ministrul Privatizării Ovidiu Muşetescu, PSD, şi aghiotantul său, Gheorghe Musliu. Investitorul ales este compania Flecher Group şi turcul Fatih Kesser, un infractor dovedit şi colaborator al teroriştilor Al-Quaida. Este eliminat Kesser din ecuaţie, după descoperirea manevrelor de către presă, şi Nitramonia a fost dată de acelaşi Ovidiu Muşetescu pe mîna a doi foşti securişti, Mihai Tînjală şi Valerian Simirică. Indicaţiile au fost clare, devalizarea combinatului şi tăierea instalaţiilor la fier vechi. De la sine înţeles că urmau disponibilizări în masă. Conducerea sindicatului a făcut pact cu investitorii, contracost bineînţeles, făcîndu-le acestora jaful mai uşor.
- Al doilea investitor ales a fost compania S&TOil Equipment Machinery LLC a securiştilor Mihai Tânjală, (fost deputat de Mehedinţi PSD, ofiţer de contrainformaţii) şi Valerian Simirică (securist braşovean stabilit în SUA, adventist) care se instalează la Nitramonia în august 2003 prin cesionarea contractului de la Flecher Group.
- Revoltele salariaţilor care cereau locuri de muncă şi producţie îi determină pe cei doi securişti să-l readucă pe platformă pe fostul director Teodor Şuteu, un mit al Făgăraşului, cu scopul clar de a linişti spiritele.
- Apar noi directori în fabrică: Iuliu Borşa, Francisc Tobă, Mihai Bărbuliceanu, Alexandru Mesina. Nu se reia producţia, dar se taie instalaţiile la fier vechi şi se vinde materialul (inox, fier, cupru, etc) la kilogram încasîndu-se milioane de euro.
u Nitramonia se divizează în 8 pui la 26 aprilie 2004, şapte preiau activele, dar fără datorii şi Nitramonia SA mamă care preia toate datoriile şi intră în faliment. SC Nitrofertiliser SA, Nitrocontrol SA, Nitrotrans SA, Nitroservice SA, Nitroexplosives SA, Nitrosere SA, Pensiune Păstrăvărie SA.
- Curtea de Conturi demonstrează, după intervenţia lui Traian Băsescu, că AVAS a fost complice la jaful Nitramoniei. S-a identificat şpaga în contabilitatea societăţii sub forma unei taxe de inteligenţă de o jumătate de milion de dolari şi s-a dedus ca şi cheltuială impozabilă. Nu s-au luat măsuri.
- Între Tînjală şi Simirică intră dihonia, se ceartă şi îşi împart patrimoniul, adică averea statului român pentru care nu plătiseră banii. Nitramonia mamă revine lui Tînjală, iar puii lui Simirică. Liderul de sindicat intră în cercul lui Simirică
- Puii sînt administraţi de SC Fimaco S&S SRL firma lui Valerian Simirică şi a lui Paul Flron Smerică, o rudă a securistului devenit american.
- Cearta celor doi a făcut ca ingineriile de la combinatul chimic să ajungă pe masa DIICOT. Simirică dispare o vreme în SUA, iar Tînjală se axează pe alte inginerii cu unii localnici pentru a-şi însuşi active ale fabricii: serele, cantina, hotelul de la Sâmbăta de Sus, păstrăvăria. În cazul serelor îl găseşte pe Sebastian Grapă şi pe Adrian Neag, ambii dornici de înavuţire şi meşteri în ţepe, iar în cazul hotelului şi păstrăvăriei îşi aduce artileria grea de la Lugoj şi din Germania.
- Ceilalţi pui încap de mîinile unor directori locali, numiţi de PNL şi PDL, care vînd mai tot de pe platformă.
- AVAS reziliază contractul cu S&T la 15 februarie 2005 ceea ce atrage un proces din partea lui Simirică Valerian care ajunge pînă la Washington. Pierde însă procesul, în 2010, pentru că n-a avut 150.000 de dolari pentru a achita taxele aferente procesului.
- Cantina ajunge la Sebastian Grapă fără nicun ban (cel care se vrea senator, mîna dreaptă a lui Cănceascu), serele sînt tăiate de Neag (mîna dreaptă a lui Grapă, condamnat la închisoare în martie 2005 în cazul Automobil Service SA Făgăraş şi plata a 4 miliarde de lei vechi despăgubiri civile), hotelul şi păstrăvăria ajung la Tînjală.
- Începe urmărirea penală a lui Tînjală, dar nu pentru ingineriile de la Făgăraş ci pentru cele săvîrşite la Giurgiu unde a distrus intreprinderea de utilaj greu. Este găsit vinovat şi este condamnat, în 2011, la 5 ani de închisoare cu executare. Dispare însă din ţară în SUA (Virginia) unde şi-a tras un domeniu (fermă).
- Persoanele care au falimentat fostul combinat chimic, deşi le-au fost dovedite faptele infracţionale, oamenii legii i-au declarat NEVINOVAŢI.
- Puii sînt scoşi din nou la vînzare de AVAS şi vînduţi abia în 2007. (Va urma)
|
