Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Sacul cu dolari (prostia românească)
Sacul cu dolari (prostia românească)

 

      La sediul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Alba Iulia soseşte un om din Bistra, adică din creierul munţilor Apuseni, cu ceva treabă, fiind fost prizonier de război în Uniunea Sovietică după 23 august 1944. Fiind din satul părintelui Trifa - întemeietorul Oastei Domnului şi al nepotului său Viorel Trifa, Episcopul Valerian din SUA, l-am întrebat ce s-a ales sub comunişti de această familie.
- Apoi, ce să se aleagă, domnule, praful s-a ales. Pe un frate de-al lui Viorel l-a împuşcat securitatea la intrarea dinspre munte în Câmpeni, la marginea drumului, şi pe cumnatul lui l-a omorât în faţa căşii, ca să-i vadă cine intra şi ieşea din oraş, şi trei zile i-a ţinut acolo. Le-a distrus neamul, asta au făcut.
Apoi omul continuă:
- Da' eu zic că şi ei au fost vinovaţi, domnule, că, dacă le-a trimes sacii cu dolari Viorel din America, de ce nu i-a împărţit la oameni cum le-a poruncit popa, şi i-au ţinut numai pentru ei? Bine a fost că a găsit securitatea sacii ascunşi la moara lor?
 

- Ce saci, nene? Ce dolari?
- Păi le-a trimes Viorel, că a ajuns popă mare în America şi a apucat bine şi şi-a adus aminte de oameni şi le-a trimes trei saci cu dolari.
- Cum poţi crede, nene, aşa ceva? Mai întâi, cum putea un român refugiat să aibă dolari cu sacul, şi cum putea să-i trimeată fără să afle securitatea?
- Ba i-a trimes, domnule, că şi eu i-am văzut. Ne-au chemat la primărie şi ni i-a arătat. Trei saci erau, trei saci plini.
     Am încercat zadarnic să-i explic omului că lucrul nu era cu putinţă, şi că totul nu era decât o lucrătură a securităţii. Zadarnic, nu l-am putut lămuri şi omul s-a întors în munţi cu aceeaşi convingere susţinută de cunoscuta încăpăţânare moţească, că el a văzut saci cu dolari, pe care i-a găsit securitatea la familia Trifa, şi i-a arătat oamenilor la primărie. Dacă un om care trei ani a fost prizonier, deci om păţit şi umblat, putea crede în minciuna securităţii, cum să nu creadă restul sătenilor o asemenea tâmpenie? De ce să te mai miri când atâta lume (acum, când scriu, în 1992) ştie sigur despre Corneliu Coposu că s-a însurat cu fata Doinei Cornea, şi au mâncat şi au băut bine la Paris şi la noi nu s-au gândit? Ce nu poţi face cu un popor cu mintea îmbâcsită în atâta prostie!
     Acum (1999), când revăd cele scrise mai sus, toţi moţii sunt revoltaţi pe ministrul Băsescu că le-a desfiinţat mocăniţa, singura cale ferată din munţii Apuseni, singurul drum de ieşit în lume al moţilor. Dar tot acum, făcându-se alegeri de primari într-un sat pe linia fostei mocăniţe, moţii au ales primar candidatul partidului lui Băsescu. Sfântă prostie românească!

 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 69 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

10.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4796394

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare