De multe ori trecem nepăsători pe lîngă semenii noştri fără să le întindem o mînă de ajutor. Poate sîntem grăbiţi, poate sîntem prinşi cu problemele cotidiene care ne ocupă tot timpul, poate nu avem cu ce să-i ajutăm, poate ne agasează prezenţa lor. Numeroasele cazuri pe care Monitorul de Făgăraş le-a publicat numai în ultima vreme au determinat pe mulţi dintre cititori să-şi arate faţa sensibilă şi să se implice în sprijinul celor nevoiaşi. Campaniile derulate de Monitorul de Făgăraş şi-au atins de fiecare dată ţinta. Oamenii de bine au cedat din puţinul lor şi au adus zîmbetul pe faţa celor care au strigat după ajutor. Au fost copii abandonaţi de părinţi, au fost bătrîni neputincioşi, bolnavi şi fără sprijin, au fost oameni ai străzii uitaţi de toată lumea, au fost copii talentaţi care trăiau în condiţii inumane care le afectau darul înăscut ce le putea asigura un viitor mai bun.

De multe ori Monitorul de Făgăraş a încercat să determine autorităţiile să lase indolenţa şi nepăsarea şi să-şi facă treaba pentru care sînt plătite din banii cetăţenilor. Mai ales că în sprijinul cetăţenilor vin legile statului care aşteaptă să fie aplicate la timp şi corect. ,,Ne-a impresionat cazul unei fetiţe din Făgăraş bolnave de SIDA care n-a putut supravieţui mai mult de 18 ani. S-a infectat cu HIV în spital, la cîteva zile de la naştere. A fost în situaţia acestei fetiţe cu ochii albaştri şi senini alţi 5000 de copii din România. Deşi părinţii lor au căutat soluţii de vindecare şi au cerut autorităţilor să-i descopere pe vinovaţi nu s-a rezolvat nimic. Şi-au văzut pruncii nevinovaţi murind în chinuri. Impresionant a fost cazul lui Alexandru, un băiat de 14 ani bolnav de cancer. Familia săracă n-a avut cum să-l ajute, să-i curme suferinţa. Ziarul s-a implicat alături de Casa Speranţei Braşov i-a oferit tratament, hrană şi îngrijirea de care a avut nevoie. Alexandru îşi revenise. A mers la şcoală, s-a jucat cu cei 5 fraţi ai lui. Condiţiile din familie l-au readus după doi ani pe patul de spital. Dar a fost prea tîrziu, Alexandru a decedat. Şocant a fost cazul a patru fraţi din Făgăraş care au asistat la crima comisă de tatăl lor care le-a ucis cu sînge rece mama. Copiii au ajuns în grija bunicii. Am derulat o amplă campanie de ajutorare a acestor copii, iar foarte mulţi cititori le-au sărit în ajutor. Am urmărit cazul şi ne-am şocat. Tatăl a fost eliberat din închisoare după puţin timp, familia lui dovedind cu certificate medicale că era nebun" au spus reporterii ziarului.

Bani pentru Denisa
 

     Denisa Mocanu este o fetiţă de 7 ani din Victoria care suferă de ,,boala oaselor de sticlă" sau maladia Lobstein. Monitorul de Făgăraş a aflat de drama Denisei şi a demarat o campanie de mediatizare în luna februarie 2013 şi astfel cazul micuţei a ajuns în atenţia opiniei publice. Campania ,,Bani pentru Denisa Mocanu" a avut succes şi a atras şi alte acţiuni în urma cărora s-au adunat 8000 de euro, sumă de bani care va asigura plata unei prime intervenţii chirurgicale într-o clinică de specialitate din Bucureşti. Denisa Mocanu nu a avut bucuria de a se juca cu colegele ei de clasă, dar nici cu sora ei Daria. În cei 7 ani de viaţă Denisa a suferit 20 fracturi, ultima fiind în apropierea Paştilor din acest an. Cea mai dureroasă fractură a avut-o în urmă cu cîţiva ani între genunghi şi femur. Atunci a suferit cel mai mult şi a stat patru săptămîni imobilizată. Cea mai mare dorinţă a Denisei este să se joace cu colegele de clasă şi să se plimbe cu rolele. Şansa fetiţei de a deveni un copil normal este o intervenţie chirurgicală costisitoare care se poate face la o clinică de specialitate din Bucureşti. ,,Vreau să mulţumesc persoanelor care ne-au ajutat şi au donat bani pentru Denisa. În urmă cu cîţiva ani nu am avut curaj să mediatizez cazul Denisei, dar mi-am dat seama că noi nu avem posibilităţi financiare pentru intervenţiile chirurgicale. Acum cîteva zile am sunat la clinica din Bucureşti şi în curînd vom fi programaţi pentru operaţie la medicul Gheorghe Burnei de la Clinica de chirurgie şi ortopedie pediatrică. Ne bucurăm nespus de mult pentru că am reuşit să strîngem bani pentru implanturi de tije telescopice pentru tibie şi femur pentru un picior. 8.000 de euro sînt necesari pentru această primă intervenţie. Medicul a hotărît în prima fază să intervină chirurgical la un picior. Sperăm ca în cel mai scurt timp să ajungem la clinica de la Bucureşti" a spus mama fetiţei, Nadia Mocanu.
     Mulţi oameni cu suflet au sărit în ajutorul Denisei, donînd bani. La începutul lunii martie a.c., un grup de 10 tineri din Victoria au vîndut flori în Piaţa Mixtă, iar cei 3500 lei strînşi i-au donat tot Denisei. Aflînd din ziar de acţiunile organizate pentru Denisa, localnicii, dar şi clase întregi de elevi au cumpărat flori, astfel putînd s-o ajute pe fetiţă. O altă acţiune caritabilă a avut loc la Sibiu în data de 28 martie a. c., unde Fundaţia ,,Mîini unite" a organizat evenimentul ,,Dansăm pentru Denisa". În urma acestui eveniment s-a strîns suma de 5050 lei. ,,Nu am emoţii şi nu îmi este frică de operaţie. Abia aştept să mă plimb cu rolele şi să mă joc cu sora mea. Vreau să le mulţumesc persoanelor care i-au ajutat pe părinţi să strîngă suma de bani necesară pentru intervenţia chirurgicală" a spus Denisa.

Bătrînii nimănui
 

     Două femei din Victoria, mamă şi fiică, trăiesc un coşmar. Una este imobilizată la pat din naştere, iar cealaltă şi-a pierdut vederea. Este vorba despre Cornelia Silea de 56 de ani şi de mama acesteia, Eufrosina Silea, de 86 de ani care locuiesc într-un apartament cu două camere în blocul 24 de pe strada Viitorului. Femeile au ajuns la capătul puterilor din cauza suferinţelor şi a sărăciei. Cu lacrimi în ochi femeile au povestit suferinţa şi sărăcia în care trăiesc. Mama şi fiica împart acelaşi pat de suferinţă. Eufrosina Silea are 86 de ani şi este nevăzătoare din cauza unei boli la ochi, cataractă, care nu a fost tratată la timp pentru că n-a avut bani. ,,De anul trecut nu mai văd nimic, iar alte boli mi-au afectat şi picioarele şi nu mă mai pot deplasa. Sînt neputincioasă şi bătrînă, iar boala m-a învins " a spus femeia de 86 de ani.
     Cele două suferinde sînt ajutate deocamdată de o nepoată care s-a mutat în locuinţa lor pentru a le ajuta. ,,De aproape un an locuim împreună. Trebuie să le hrănesc, să le schimb, să le spăl, să fac de mîncare şi multe alte lucruri. Băieţelul meu de 10 ani mă mai ajută, toţi patru trăim din pensia bunicii şi din ajutorul pe care îl primeşte mătuşa. Aceste venituri ne ajung doar pentru consumuri şi mai rămînem cu puţini bani pentru mîncare. Au nevoie de medicamente însă medicul de familie nu a venit la domiciliu să le consulte Medicamente nu le pot cumpăra pentru că sînt foare scumpe. Bolnavele stau în pat şi suferă în tăcere. Lună de lună sîntem datori pentru mîncare. Au fost zile în care nu am avut nici pîine, nu ştiu cum să mă descurc. Le văd cum suferă şi nu pot să le ajut mai mult. Pentru bunica trebuie să cumpăr pamperşi" a spus Petronela, tînăra care le ajute pe bolnave. ,,Ne-am învăţat cu sărăcia, însă sîntem oameni şi vrem să trăim şi noi, dar nu flămînde şi chinuite de boală. Toată viaţa am fost bolnavă şi am cunoscut suferinţa însă acum e mult prea mult Petronela e tot sprijinul nostru, am vrea şi noi să o recompensăm pentru efortul ei, dar nu avem cu ce, doar prin rugăciuni" a spus plîngînd Cornelia.
     Materialul publicat în Monitorul de Făgăraş a impresionat cititorii care au cerut un cont în care să vireze celor două bolnave bani pentru medicamente şi mîncare. ,,Ce tristete! De ce voi de la redacţie nu deschideţi un cont bancar pentru această familie? Ziarul este citit şi de românii din străinătate prin internet, sînt sigură că cineva ar da ceva pemtru ei sau chiar prin poştă. Care este adresa voastra? Eu de exemplu 10 euro le-aş trimite...nu e mult, dar poate ca mine mai sînt şi alte persoane" ne-a scris un cititor.

Şi-a abandonat cei trei copii
 

     Trei minori din Victoria aşteaptă în fiecare zi ca mama lor, cea care i-a adus pe lume, să bată la uşa umilei lor locuinţe, să-i îmbrăţişeze şi să le spună că i-a fost dor de ei. Au trecut multe luni şi uşa a rămas nedeschisă de Natalia Subţirel. A plecat la muncă în Italia şi a uitat de copii. Bunica lor de 60 de ani, bolnavă şi fără venituri, le-a promis că-i va îngriji. Dar greutăţile au copleşit-o şi deseori a vrut să-i interneze într-un centru de plasament. Au oprit-o însă lacrimile micuţilor care au rugat-o să nu-i abandonezze şi ea şi să nu-i despartă. Într-o cameră sărăcăcioasă de la etajul I al blocului de garsoniere de pe strada Salcîmilor, Viorica Ghergher îşi creşte singură nepoţii, Maria Viorica de 4 ani şi jumătate, Adrian Marian de 6 ani şi Denisa Loredana de 9 ani. Deşi s-a întors din Italia, mama copiilor n-a venit la ei ci a devenit, conform bătrînei, damă de companie pe litoral. ,,Mi se rupe sufletul cînd îi aud că vorbesc despre mama. Natalia a uitat de familie şi de copii însă eu nu ştiu cît o să rezist pentru că nu mai am răbdare cu ei. Tatăl copiilor este şi el în Italia să ne întreţină şi a avut probleme cu legea. Nici el nu ne mai trimite, de acum, bani pentru mîncare. La un moment dat am spus că renunţ şi duc copiii la centrul de plasament" a mai spus Viorica Ghegher.
     Bătrîna bolnavă şi fără bani munceşte cu ziua pe unde poate să asigure hrana copiilor. Singurul venit al acestei familii este alocaţia de stat pentru cei trei copii. Copiii şi acum speră că mama lor va veni într-o zi acasă şi le va bate la uşă. ,,Ne este dor de mama şi o aşteptăm să vină acasă. Nici nu mai ştiu cum arată mama. De multe ori luăm pozele şi ne uităm la ele. Nu ştim de ce s-a supărat mama pe noi de nu mai vrea să vină acasă. Şi bunica e bună dar cu mama era altfel. Vrem să vină acasă cît mai repede sau cel puţin să ne dea un telefon să-i auzim vocea" au spus copiii.

Coşmarul numit Mortozi
 

     Cazul lui Aurel Mortozi, bărbatul de 60 de ani bolnav, a transformat viaţa locatarilor din blocul nr. 4 de pe strada Salcîmilor din Victoria într-un coşmar. După ce a căzut pe stradă anul trecut şi s-a lovit puternic la cap, bărbatul a rămas imobilizat la pat. Neavînd pe nimeni, locuinţa sa a devenit focar de infecţie. Farfurii, oale, resturi menajere, viermi, fecale sînt aruncate peste tot. Aurel n-a mai avut parte de o baie de luni de zile. ,,Îl mănîncă viermii de viu în cameră. Este îngrozitor ce pute. Trăim alături de un focar de infecţii. Îmi este scîrbă de cîte ori intru în bloc" a spus o vecină. Monitorul de Făgăraş a titrat cazul lui Mortozi şi a intervenit pe lîngă autorităţi pentru a-l ajuta. În cursul lunii ianuarie a.c., Aurel a fost internat în spital la Făgăraş, iar autorităţile locale au igienizat încăperea în care locuia. Angajaţii de la salubritate împreună cu femeile de serviciu au evacuat toate lucrurile bărbatului din imobil şi le-au ars după care camera a fost zugrăvită şi mobilată din nou. Revenit acasă, locuinţa a devenit din nou un focar de mizerie. S-au implicat şi vecinii care l-au mai ajutat pe bărbat. Primăria Victoruia a făcut demersuri pentru a fi internat definitiv într-un sanatoriu. În data de 23 mai a.c., Aurel Mortozi a fost transportat cu autoturismul primăriei la Timiş unde a fost internat la Centrul de Servicii Rezidenţiale. Comisia de evaluare a persoanelor adulte din cadrul DGASPS Braşov a emis decizia nr. 16 din data de 30 aprilie a.c, prin care s-a instituit măsura de protecţie şi admiterea lui Mortozi în Centrul de Servicii de la Timiş. Începînd cu data de 9 mai a.c., Aurel Mortozi a efectuat o serie de analize cu ajutorul angajaţilor din cadrul primăriei pentru a putea fi internat. În ultima perioadă autorităţile locale au suportat cheltuielile de întreţinere şi chirie.

Copii fără copilărie
 

     Povestea fraţilor Tudorache din Victoria a impresionat opinia publică. Mulţi dintre cititorii ziarului Monitorul de Făgăraş profund sensibilizaţi i-au căutat pe copii la domiciliul lor din Victoria, o baracă de pe strada Muncii, pentru a le oferi din puţinul lor. Telefonul redacţiei a sunat în fiecare zi pentru a afla informaţii despre aceşti minori cu scopul de a -i ajuta. Antonia, Dragoş şi Darius au avut parte, pentru prima dată, de atenţia adulţilor. Copiii s-au şocat la început de cîtă lume i-a căutat să le ofere de mîncare. Au mîncat pe săturate pentru prima dată de cînd au fost părăsiţi de părinţi. ,,Le-am gătit de toate din ce am primit ca ajutoare. De multă vreme n-a mai fost miros de mîncare gătită la noi în casă. Le-am făcut mîncare pe pirosti, afară, prentru că nu avem sobă. Au mîncat şi ei carne după multă vreme pentru că uitaseră gustul. Mi-era teamă că se îmbolnăvesc din cauza mîncarii care a fost acum pe îndestulate. Se trezeau şi noaptea şi-mi cereau mîncare pentru că ştiau că avem. Vreau să mulţumesc ziarului prin intermediul căruia copiii au avut parte de atenţie. Mulţumesc oamenilor de bine care ne-au căutat" a spus bunica micuţilor, Elena Blaga în iarna trecută. Baraca în care trăiau copiii era foarte sărăcăcioasă, fără mobilier, dormeau fără lenjerii şi în frig pentru că nu aveau sobă. Oamenii de bine le-au dus şi alimente, şi sobă, le-au reparat baraca, haine, rechizite de şcoală, ghizdan, etc. ,,Este inuman să nu ai ce le pune la copii pe masă, să rabde de foame din cauza unor părinţi inconştienţi care ştiu doar să-i facă şi apoi îi părăsesc. Am plîns cînd am citit ziarul şi nu am putut sta cu mîinile în sîn. I-am ajutat cu ce am putut" a spus o localnică. Tristeţea de pe chipul Antoniei, fetiţa cea mare, de doar 6 ani, a dispărut pentru o perioadă. Primul zîmbet l-a avut atunci cînd a primit un ghiozdan plin cu rechizite şcolare. ,,Eu am cel mai frumos ghiozdan din clasă. Şi vreau ca mama să ştie că am un ghiozdan roz aşa cum poartă fetiţele. Nici acum nu a sunat să-i spună bunica ce am primit. Acum avem şi mîncare bună" a spus Antonia care radia de fericire privindu-şi ghiozdanul roz. ,,M-a impresionat pînă la lacrimi drama acestor fraţi. Dragoş îşi potoleşte foamea la pieptul bunicii pentru că nu are ce mînca. Sînt foarte impresionat de această situaţie şi caut să-i ajut în limita posibilităţilor mele. Am mai ajutat familii fără venituri, dar acest caz m-a impresionat foarte mult Inimile cititorilor ar trebui să fie mişcate în astfel de cazuri" a spus Pavel Lung de 67 de ani din Făgăraş care i-a ajutat pe copii.
     ,,Şi eu cînd am fost tînără mi-am dat fetele la stat. Recunosc acest lucru, dar mai recunosc că a fost o mare greşeală. Dumnezeu acum mă pedepseşte. Nu voi renunţa niciodată la aceşti copii. Pînă cînd mor nepoţii vor rămine la mine pentru că în viaţă totul se plăteşte. Ce vină au copiii? De ce ajung ei să plătească pentru faptele noastre, pentru egoismul şi orgoliile noastre. Copiii nu vor pricepe niciodată de ce au ajuns la stat. Antonia suferă cel mai mult, ea fiind cea mai mari. Ea se trezeşte noaptea din somn şi mă roagă să nu-i dau la stat şi să-i ţin lîngă mine", a spus bunica micuţilor. Mama copiilor, Lăcrămioara, a fost plecată în Italia, a revenit acasă, dar nu-şi mai doreşte copiii. ,,Nu o mai iubesc pe mama pentru că este rea cu noi. Noi nu vrem să mergem la casa de copii. Vrem să stăm cu bunica pentru că ea are grijă de noi" a spus plîngînd Antonia. În urma campaniei ziarului, copiii au fost primiţi la cantina Bisericii Baptiste din oraş care le-a oferit o masaă caldă pe zi. Au primit o sobă, geam, uşă şi alte bunuri casnice, iar magazia lor s-a umplut atunci de alimente. O asociaţie germană a aflat despre soarta celor trei fraţi din Monitorul de Făgăraş, s-au deplasat la Victoria pentru a vedea şi la faţa locului condiţiile în care trăiesc copiii. Au întîlnit-o pe bunica micuţilor în curtea bisericii, de sărbătoarea Sf. Constanţin şi Elena şi i-au promis că în termen de 2 luni îi vor cumpăra un apartament de două camere complet mobilat în care se va putea muta împreună cu micuţii.

Drama unui ,,căminar"
 

     Copiii abandonaţi de părinţi sînt acea categorie socială marginalizată de societate. Şi totdată de statul român care după vîrsta majoratului îi lasă de izbelişte în realitatea crudă a vieţii cotidiene. Fără adăpost, fără bani, fără experienţă, fără ajutor, fără loc de muncă ajung, cel mai sigur, pe străzi. Puţini sînt cei care reuşesc în viaţă, îşi fac un cămin, o familie şi un rost. Majoritatea însă devin victimele străzii. Florin Marius Osvath are 33 de ani şi a trăit de la două luni numai în casa de copii din Victoria. Cînd a împlinit 18 ani a fost dat afară de la Centrul de Plasament ,,Azur". A dormit în parcuri, a flămînzit pe străzi şi nimeni nu i-a întins o mînă de ajutor. Precum Florin şi alţi colegi de-ai lui, care-şi spun ,,căminari", au avut aceeaşi soartă. Tînărul, devenit la rîndu-i părinte, a povestit reporterilor ziarului Monitorul de Făgăraş drama petrecută în cămin şi după părăsirea acestuia. Florin spune că în centrele în care se face protecţie pentru minorii abandonaţi de părinţi, predomină bătaia. Copiii instituţionalizaţi îşi manifestă frustrările agresînd, chinuind şi persecutîndu-i pe cei mai mici şi mai slabi decît ei. Că bătaia a devenit în aceste centre un mod de viaţă, o spun chiar victimele unor astfel de tratamente inumane care rămîn marcate toată viaţa. Unde sînt angajaţii plătiţi să-i educe, să le arate ce este bine şi rău, să le tempereze astfel de apucături, să le modeleze caracterele? Răspunsul la astfel de întrebări îl dau tot ,,căminarii". ,,Sînt lîngă noi, dar nu ne văd". Înclinăm să-i credem pentru că aceste centre de plasament sînt adevărate fortăreţe în care presa cu greu poate să pătrundă. Florin Marius Osvath a ajuns la orfelinatul din Victoria în 1978. A îmbrăţişat statutul de ,,orfan" după ce mama lui l-a abandonat cînd avea doar două luni. De atunci a trăit numai la mila statului. ,,Ca şi părinte sfătuiesc pe toată lumea să nu-şi abandoneze copiii în centrele de plasament. În toţi anii aceştia doar Dumnezeu a fost lîngă mine. Viaţa pentru noi, căminarii, a fost mult prea dură. Eram o fire orgolioasă şi încăpăţînată şi din aceast motiv pot să spun cu mîna pe inimă că am fost cel mai bătut copil din cămin. Primeam bătăi dure de la colegi. Nu este un secret, la noi se respecta legea pumnului. Cine era mai mare şi mai tare, cîştiga. Îmi aduc aminte că două săptămîni am stat la pat după ce am fost bătut în talpă. Nu puteam pune picioarele în pămînt de durere. Eram puşi de colegi să dăm cu capul în piatra pe care ei o aruncau precum o minge. Era o distraţie a lor şi nimeni nu-i oprea. Am multe cicatrici în cap dovada la ce vă spun. Parcă am trăit un film de groază care nu mai are sfîrşit. Am avut şi episoade bune la cămin dacă mă gîndesc, aveam asigurată mîncare, căldură, condiţii bune de a trăi" a povestit Florin Marius Osvath.
     Abia la vîrsta de 18 ani şi-a cunoscut mama. ,,Visul meu a fost să o cunosc pe mama. Mereu mi-am imaginat cum va fi ziua în care o văd pe mama. Ani la .rînd am trăit cu acest vis şi mi-am imaginat ce fericit voi fi. În 1999, în timp ce executam stagiul militar, am căutat-o pe mama. Eram aşa fericit că a sosit ziua în care o voi cunoaşte. Însă visul s-a încheiat repede după ce mi-a spus cu o voce rece ,,Florine nu te-am vrut niciodată şi nu te vreau nici acum în viaţa mea". Am crezut că nu e adevărat ce aud. După atîţia ani, mama doar atît a putut să-mi spună! Mi-a fost milă de ea şi am plecat" mai spune Florin.
     La vîrsta majoratului, sînt anunţaţi de şefii centrelor că trebuie să plece pentru a face loc altor copii abandonaţi. Majoritatea dintre aceşti copii nu pot uita ziua în care au plecat din centre, fără ajutor, fără adăpost şi fără niciun sprijin. ,,Este cumplit să te trezeşti în stradă şi să nu ai pe nimeni. Cu doar cîteva haine într-o geantă şi fără bani. Am crezut că se apropie sfîrşitul lumii. Dar mi-am luat inima în dinţi şi am părăsit casa de copii. Cu geanta sub cap am dormit în parc, lîngă biserica din piaţă. A fost cumplit să nu te poţi odihni. Atunci am hotărît să-mi caut serviciu şi am fost angajat la TMUCB ca magazioner. Şase ore pe zi lucram după care m-au trimis în şantier. Eram flămînd şi nimeni nu ştia că eu nu aveam ce mînca. Zile în şir am băut doar apă. E cumplit să rabzi foame. Simţeam că nu mai rezist. Eram terminat, nu mîncam şi nu dormeam. Atunci am renunţat la şantier pentru că nu făceam faţă" a povestit Florin. Şi-a căutat alte locuri de muncă. O perioadă bună a lucrat la fabrica de mobilă cînd a obţinut şi o cameră în blocul de nefamilişti. Apoi a plecat în armată. După ce a terminat stagiul militar, Florin alături de cîţiva colegi de cămin s-au întors tot în Victoria pentru că nu aveau unde să meargă. Au intrat ilegal în blocul nr.4 de pe strada Oltului, care era părăsit, unde şi-au găsit un adăpost. ,,13 căminari locuiam într-o cameră în blocul abandonat de pe strada Oltului. Am trăit în condiţii mizere. Nu aveam apă, curent, a fost cumplit. În acel bloc eram noi şi şobolanii. Dormeam pe jos că nu aveam paturi. A fost una dintre cele mai grele perioade din viaţa mea. Am crezut că murim de foame şi de frig în iarna aia. Eram murdari, puţeam. Niciunul nu aveam loc de muncă. Împărţeam şi o bucăţică de pîine. De multe ori mergeam la poarta căminului şi primeam o pîine. Iarna respectivă a fost cumplită, îmi aduc aminte că 14 zile am stat flămînd, plîngeam de foame şi vedeam negru în faţa ochilor. Deliram. Am slăbit aproape 40 de kilograme" a mai spus Florin. A reuşit să se angajeze, a intrat în echipa de constructori de la Vîlcea care efectua lucrările de reabilitare la Centrul de Plasament ,,Azur". Dar în luna octombrie 2000 a rămas din nou fără loc de muncă. ,,Am ajuns de unde am plecat, în blocul ,,fantomă" de pe strada Oltului. În anul 2001 a cunoscut-o pe Luminiţa Olteanu de la Braşov (n.r. directorul Direcţiei Protecţiei Copilului) şi i-am povestit ce trai duc şi atunci m-a angajat paznic la Centrul de Plasament" a mai spus Florin. Între timp tînărul s-a căsătorit şi a devenit tată. A obţinut o cameră în blocul de burlaci de pe strada Salcîmilor nr. 4. Soţia lui Florin, Adriana, a plecat însă în Italia şi nu s-a mai întors. Ambiilor copii au rămas în grija lui Florin. Problemele lui însă nu s-au încheiat. ,,Sîntem săraci şi nu avem pe nimeni care să ne ajute. Nu îmi doresc nimic de la viaţa asta decît linişte. Dacă pierd camera, pierd copilul, pierd totul. Refuz să mă gîndesc la ziua în care trebuie să părăsesc camera" a spus Florin. Băieţelul lui, (fetiţa fiind luată de bunici) este elevă şi este singura mîngîiere a ,,căminarului".

A putrezit de viu
 

     Şocant! Este expresia pe care o poţi spune atunci cînd vezi un caz precum a fost cel al lui Aurel Lorenz. Era internat în spitalul din Victoria, atunci cînd instituţia funcţiona. Bărbatul a mai zăcut şi la Spitalul Municipal Făgăraş. S-a ales cu o rană deschisă prin care i se vedeau intestinele. Medicul chirurg care s-a ocupat de Aurel Lorenz spunea că „este un caz pierdut şi doar o minune de la Dumnezeu l-ar putea salva“. Medicina era neputincioasă în faţa acestui caz, iar nu după mult timp Aurel a decedat. A suferit mult, urla de durere, şi a avut momente în care a vrut să se sinucidă pentru a-şi curma suferinţa.
     Aurel Lorenz era un client al Primăriei Victoria prin cererile lui scrise şi verbale de a fi internat în azilul ,,Castanul". Spera că aşa va scăpa de sărăcie, singurătate şi va beneficia de un trai decent. N-a fost să fie aşa. În apartamentul său din blocul 46 de pe strada Oltului s-a ales cu o boală gravă care l-a transformat într-un schelet de doar 40 de kg. Avea o pensie de 400 de lei, dar o cheltuia, în ultima vreme, pe bautură. Barbatul spunea că alcoolul îi alina durerile A suferit operaţii, iar ultima dintre ele a fost un eşec. Abdomenul lui Lorenz a ramas deschis. Mai clar spus, o tăietură destul de mare lăsa să se vadă intestinele bărbatului. „În toată cariera medicală ţi-e dat să vezi un singur caz de genul acesta. Rana nu se mai închidea. Putem doar să-l pansăm, dar nu mai suporta nici pansamentul. Tot ce manînca da afară“ spunea chirurgul despre cazul Lorenz.
     Diagnosticul stipulat pe fişa de externare era „fistulă digestivă externă“. A fost un şoc şi pentru personalul medical, dar şi pentru pacienţii spitalelor prin care acesta a trecut. Toţi care au venit în contact cu Lorenz au fost timoraţi şi aşteptau ca bărbatul să moară pentru a scăpa de chinuri. A decedat după luni de chin şi a fost înmormîntat de primărie.

Monstrul din Victoria
 

     Alexandru Simindrean a fost un caz unic la Victoria. Crimină, viol, incest, violenţă, agresiune, au fost infracţiunile pe care bărbatul de 40 de ani le săvîrşise. A stat, în prima fază 13 ani după gratii pentru că şi-a ucis mama. Apoi a atentat la pudoarea fiicei sale de doar 15 ani cu care a adus pe lume doi copii. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare, dar nu i-a efectuat pentru că la 18 aprilie 2010, bărbatul a decedat în penitenciarul din Arad. Victimele lui s-au destăinuit redacţiei la aflarea veştii că Simindrean a decedat.
     Alexandru Simindrean era personajul care, în 2005, era cel mai discutat de cetăţenii din Victoria. Familia era terorizată de el, iar fiicele lui ajunseseră batjocura lui. Oamenii legii au aflat despre cutremurătoarea acuzaţie, de incest, de la reporterii ziarului ,,Monitorul de Făgăraş", iar după ce au cercetat cazul, acuzele ziariştilor s-au dovedit. Simindrean a fost băgat după gratii la doi ani de la faptele comise, timp în care una dintre fiicele lui a adus pe lume doi copii cu tatăl ei. Alexandru Simindrean se instalase la Victoria după eliberarea din penitenciar, 2003, cînd a ispăşit o pedeapsă de 13 ani pentru că şi-a ucis cu sînge rece mama. Soţia şi copiii s-au stabilit între timp la Victoria, iar bărbatul le-a urmat după eliberare. Familia povestea că după anii petrecuţi în penitenciar a devenit un monstru. Declaraţiile familiei au fost confirmate de comportamentul lui Simindrean din anii ce au urmat. ,De el nu mă legau decît amintiri urîte, chiar dacă am trăit împreună mai mulţi ani şi am avut 4 fete. Cînd am împlinit 18 ani ne-am căsătorit pentru că l-am iubit pe acest om. Însă gelozia, alcoolul, răutatea l-au transformat într-o fiară. Acest om merita chinuit aşa cum el ne-a chinuit pe noi. Era violent şi nu avea milă nici de mine şi nici de copii. O ameninţa cu moartea pe Ana Maria să nu îmi povestească prin ce chinuri trece" s-a destăinuit Maria Simindrean, soţia fostului criminal.După moartea soţului ei, femeia duce acum o viaţă modestă, dar liniştită. Locuieşte într-o baracă de pe starda Muncii împreună cu fiicele ei Ana Maria, Alexandra, Maria dar şi cu 5 nepoţi. Ana Maria a fost victima tatălui ei cînd avea doar 15 ani, prin 2005. A obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el sub ameninţarea cu moartea. De frică adolescenta n-a spus nimănui nimic, nici măcar mamei sale. Totul a ieşit la iveală abia cînd reporterii ziarului ,,Monitorul de Făgăraş" au dat de firul poveştii şi au făcut publică suferinţa tinerei. Pînă cînd oamenii legii au învins birocraţia, Ana Maria a născut cu tatăl ei doi copii. Finalizarea cercetărilor i-a adus o condamnarea monstrului, de 25 de ani de închisoare, iar după gratii a decedat. Surprinzător, fata declară că l-a iertat. ,, De multe ori îmi aduc aminte răutatea din el, dar şi puţinele momentele de bunătate. Se transforma de la o stare la alta uneori era ca o bestie şi nu aveam cu cine discuta. Lovea în stîga şi în dreapta ca un nebun, parcă nu era el. În 2004 l-am născut pe Iliuţă, iar după doi ani am mai născut un băiat care însă a decedat cînd avea 4 luni" a spus fiica Ana Maria.

Casa lui e-n cimitir
 

     Îi vedem pe străzi, în parc, la scările de bloc, la uşile magazinelor, în birturi sau la poarta spitalului. Sînt îmbrăcaţi în zdrenţe, murdari, pletoşi şi neîngrijiţi. Sînt oamenii străzii care n-au unde să se adăpostească. Sînt dezorientaţi, dar nu agresează pe nimeni, nu cerşesc, sînt întotdeauna politicoşi şi îi privesc pe semenii lor cu ochii trişti cerînd parcă îndurare pentru viaţa de coşmar pe care o duc. Mulţi dintre noi întoarcem însă privirea la astfel de destine. Fiecare îşi are povestea lui, unii au avut cîndva o familie, poate şi copii, sînt ingineri, profesori sau buni meseriaşi, dar acum nu mai reprezintă nimic. Sînt marginalizaţi şi ignoraţi de toată lumea, inclusiv de autorităţi. O decepţie, pierderea locului de muncă, o tragedie în familie le-a scos la iveală slăbiciunile şi i-a trimis în infernul vieţii cotidiene, în sărăcie şi în braţele alcoolului. Făgăraşul are mulţi oameni ai străzii, iar din zi în zi numărul lor este în creştere. Nimeni nu le mai dă vreo şansă, iar ei nu mai au puterea să lupte pentru a ajunge măcar pe linia de plutire.
     Din această categorie face parte Gheorghe Hoju, un făgărăşean ajuns la vîrsta de 42 de ani. L-am întîlnit în faţa unui magazin alimentar de pe strada 1 Decembrie 1918, unde aştepta să fie lăsat înăuntru să se încălzească. Flămînd, slab, îmbrăcat cu haine subţiri şi murdare, aştepta de la trecători un leu, poate o pîine sau o pereche de încălţări adecvate sezonului rece. Am aflat că trăieşte pe străzi, nu are unde să doarmă şi că n-a mai mîncat de multe zile. Bărbatul a dus o viaţă plină de privaţiuni. A trăit întotdeauna în sărăcie, iar familia nu i-a putut oferi nimic. Şi-a găsit culcuş în cimitir, într-o zonă în care se aruncă tot ce se adună la curăţenia de pe morminte. ,,Acolo mi-am făcut şi eu culcuş, un loc mai cald unde să pot pune capul pe timp de noapte" spunea Hoju. Dar n-a stat prea mult acolo pentru că a fost gonit şi apoi s-a aciuiat prin gară şi în scări de bloc.,,Viaţa pentru mine este un adevărat chin. Nu ştiu unde să mă duc şi ce să fac. Aş vrea să adorm şi să nu mă mai trezesc niciodată. Sînt slăbit şi flămînd, am abosit să umblu pe străzi, nu am unde să mă duc. Îmi doresc doar un acoperiş deasupra capului unde să dorm şi să fac o baie“ a mai spus Gheorghe Hoju. În Făgăraş nu există niciun adăpost pentru oamenii străzii.

Blocul mizeriei
 

     Zeci de familii trăiesc laolaltă cu şobolanii şi cîinii comunitari în blocul insalubru de pe strada Plopului din cartierul Combinat Imobilul nu are apă, camalizare sau gaz metan, iar din interior răzbate un miros înecăcios de fum şi de fecale. Oamenii şi-au improvizat sobe din butoaie de tablă pentru a-şi încălzi camere cu lemne. Două fetiţe au fost la un pas de moarte din cauza sobei care a scos fumul în încăpere
    Zecile de familii cu mulţi copii locuiesc în blocul 6 în condiţii mizere de trai. Băile comune au devenit depozite pentru resturi menajere, fecale, dar şi locul în care şobolanii sînt cu sutele. Este un bloc cu patru etaje, din holurile lungi şi sinistre existînd intrările pentru fiecare cameră ocupată de locatari. Nu mai există uşi sau geamuri la spaţiile comune, mirosurile de urină şi fecale fiind acum un indiciu obişnuit pentru cei care spun că au domiciliul aici. Este o imagine care te înspăimîntă şi care inspiră milă în primul rînd pentru copiii nevinovaţi care sînt obligaţi să crească aici. Sînt zeci de copii care nu au imaginea unui trai decent: să fie alimentaţi sănătos şi la timp, să nu rabde de frig şi de foame, să facă baie, să poarte încălţăminte în picioare, să fie îmbrăcaţi gros pentru temparaturile exagerate din lunile de iarnă, să meargă la şcoală şi în colectivitatea grădiniţelor, să aibă un pahar de apă proaspătă atunci cînd le este sete, să primească o educaţie sănătoasă, să nu fie duşi la furat în frig sau la cerşit, să ştie să zîmbească, să primească un cadou bine meritat sau să-şi facă prieteni de vîrsta lor şi nu doar în rîndul cîinilor comunitari aciuiaţi cu zecile la intrarea în bloc. Părinţii lor sînt doar revoltaţi, dar nu fac nimic pentru a-şi schimba condiţia. Dacă unii spun că fac curăţenie şi deratizează holurile şi băile comune, alţii fac mizeria la loc. Locatarii din blocul nr. 6 au fost deja stigmatizaţi de societate şi chiar de autorităţi. Nimeni nu-i ascultă, nimeni nu-i ajută, ci apelează la ei doar atunci cînd au nevoie de mînă de lucru ieftină sau, în cazul politicienilor, cînd au nevoie de voturi, din patru în patru ani.
     La etajul IV locuieşte un bătrîn mut. Nu are venituri, nu are pe nimeni, dar parcă este străin şi de lumea civilizată. Făce nişte gesturi disperate, arătînd în zona stomacului că îi este foame, iar cu arătătorul mîinii drepte îşi bătea puternic obrazul în semn de protest la şefii oraşului. ,,Nu ne înţelegem cu el, îşi face nevoile pe unde apucă" a spus un alt bărbat arătîndu-ne fecalele existente pe tot holul. Am intrat în prima cameră. Ne-a izbit un miros puternic de fum şi de mizerie. O cameră plină de copii, dezbrăcaţi, flămînzi care plîngeau. Erau şi părinţii lor acolo, tatăl ascuns pe sub o plapună murdară, iar femeia supraveghea soba pe care era pusă o oală în care fierbea cartofi. ,,Am şase copii mici. Cel mare are 11 ani, iar cel mai mic 10 luni. Nu avem apă, nu avem lemne, nu avem nimic. Ne cărăm apa din Berivoi cu bidoanele sau mai primim de la cîte un vecin din alt bloc apă de băut. Am plătit cîte 15 lei la administratora blocului pentru apă, dar s-a mutat în alt bloc şi a plecat cu banii. Primăria ne cere 35 de lei chirie pe lună, dar pentru ce să plătim că nu avem niciun fel de condiţii. Dacă ar avea grijă de noi am plăti şi acea chirie. Să vină aici primarul să vadă cum trăim şi apoi să ne ceară chirie. Am stat în blocul 12, dar ne-au mutat aici ca alţii să vîndă camerele. Trăim în mizerie pentru că noi facem curat şi alţii fac mizerie. Şobolanii sînt peste tot, noaptea ne este frică de ei că ne muşcă în somn" a spus o femeie. În urmă cu mai mulţi ani un tînăr provenit dintr-o familie cu 10 copii s-a stabilit în acest bloc. Camera nu avea apă, curent, nimic. Monitorul de Făgăraş a reuşit să-i racordeze camera la reţeaua electrică, iar după o vreme, el a băgat şi apa curentă. Ioan are 30 de ani, o soţia şi doi copii, unul dintre ei doar al soţiei. Nu are loc de muncă, dar merge cu ziua pentru a-şi întreţine copiii. Ca el sînt mulţi care supravieţuiesc din valorificarea fierului vechi din incinta platformei chimice.

Copiii din infern
 

     Fraţii Tudoran, Ioana de 4 ani, Gabriel de 3 ani şi Robert Sebastian de 9 luni, sînt victimele propriilor lor părinţi care, după cum spun vecinii lor, sînt leneşi şi îşi înfometează copiii. Apartamentul acestei familii a ajuns depozit de gunoi. Reporterul Monitorul de Făgăraş le-a vizitat locuinţa după ce vecinii au anunţat cazul la redacţie. Un copil blond cîrlionţat sta cu ochii mari aţintiţi pe o farfurie de tablă pe fundul căreia era golit un polonic de zeamă de orez sărăcăcioasă. Copilul avea doar un tricou pe el, şi acela murdar, în rest dezbrăcat complet. Era desculţ cu picioarele pe pardoseala rece de ciment. S-a aşezat în faţa farfuriei pusă de mama lui pe un taburet în mijlocul bucătăriei. N-a ţinut cont de nimic ce era în jurul lui, conta doar farfuria în care se găsea ceva în acea zi. Preţ de zece minute, copilul înfometat a înfulecat fiecare strop de zeamă. Nereuşind să adune toate boabele de orez cu lingura, a luat cu mînuţa murdară fiecare bob de orez ce a mai rămas în farfurie. Aceeaşi privelişte ar fi şi dacă în locul lui Gabriel de 3 ani ar fi fost Ioana de 4 ani, sora lui, sau micuţul Robert de nouă luni. Este povestea tristă a fraţilor Tudoran care locuiesc în Victoria, pe strada Albota, la parterul unui bloc. Mirela şi Alin, pentru că despre ei este vorba, sînt părinţii celor trei copii minori. Părinţii lor nu conştientizează starea dramatică în care aceşti minori trăiesc. Mirela are 24 de ani şi nu munceşte, iar Alin, tatăl copiilor, mai merge la lucru cu ziua pe unde apucă şi atunci cînd are chef. Rareori, copiii sînt scoşi afară la plimbare sau să se joace în faţa blocului. Sînt ţinuţi în casă cu geamurile şi uşile ferecate. Nimeni nu se încumetă să le treacă pragul, vecini, prieteni sau cunoscuţi. Pe de o parte pentru că sînt refuzaţi de aceşti părinţi, dar şi pentru că în locuinţă există o mizerie de nesuportat.
     ,,Îmi este milă de aceşti copii, am ajuns la concluzia că părinţii sînt incoştienţi şi puturoşi. Aceştia deţin telefoane mobile, dar nu au mîncare la copii. I-am ajutat de foarte multe ori însă nu am cuvinte să vă descriu cum arată cel mai mic dintre copii. Am fost şocată să văd cît este de mic băieţelul şi cît este de slab“au spus vecinii. În apartamentul lor sînt saci plini cu haine, gunoaie, scutece uzate, care zac în hol. În bucătărie sînt oale, farfurii, tăvi murdare peste tot, pe mobilier, pe pardoseală. Cartoanele, haine aruncate pe jos îşi blochează trecerea spre geamul care aşteaptă să fie deschis pentru aerisire. Copiii sînt slabi şi neîngrijiţi, la fel ca şi părinţii lor. ,,Aceşti părinţi sînt inconştienţi. Mirela mai avea puţin şi năştea, iar noi nu o aveam în evidenţă. Am fost şocată de nenumărate ori cînd am mers în vizită la copii. Paturile sînt distruse, saci cu pampărşi folosiţi zac în cameră, bucătăria arată îngrozitor, în camere nu ai unde călca, toate lucrurile sînt murdare. Un infern este în paratamentul acestei familii. De fiecare dată mama copiilor se scuză spunînd că acum se apucă de curăţenie“ a spus asistenta medicală. Reporterul „Monitorul de Făgăraş“ a insistat la cantina socială „Masa pe roţi“ de la Victoria să fie inclusă această familie pe lista beneficiarilor. Astfel, timp de 10 zile pe lună familia Tudoran primeşte hrană caldă. Numai că s-a ivit altă problemă. Şi anume, părinţii acestor copii nu se deplasează la sediul cantinei pentru a-şi ridica porţia zilnică. ,,Sînt persoane care săptămînal se duc cu mîncare la ei. Dacă părinţii ar fi mai conştienţi situaţia s-ar schimba. Tatăl copiilor e puturos şi lucrează doar din cînd în cînd“ au spus bucătăresele de la această cantină.

Infirm, aruncat de Ambulanţă în stradă
 

     Deşi avea piciorul amputat de doar şase zile, un om al străzii a fost pasat de la o instituţie la alta pînă cînd a fost abandonat în stradă ca un cîine Situaţia lui Radu Barbu de 35 de ani, om al străzii, a impresionat locatarii din cartierul Tudor Vladimirescu care au cerut ziarului Monitorul de Făgăraş să se implice. S-a întîmplat în martie 2012, iar de atunci, tînărul are unde locui, primeşte o masă caldă, are un cărucior cu care se deplasează. Radu a fost externat miercuri, 21 martie a.c., din Spitalul Judeţean Braşov şi trimis cu maşina Ambulanţei la Făgăraş care l-a abandonat pe o alee din cartierul Tudor Vladimirescu ca pe un cîine. El fusese operat de medicul braşovean chirurg, Alexandru Moldovean, care i-a amputat un picior în urmă cu nici o săptămînă. Locatarii blocurilor din zona în care a fost abandonat bărbatul infirm s-au revoltat văzîndu-l neputincios, sumar îmbrăcat, fără cîrje şi în imposibilitatea de a se deplasa. ,,Cînd l-am văzut pe alee sprijinit de gard ne-am şocat cu toţii. Ne-am strîns toţi vecinii în jurul lui Radu pentru că îl cunoaştem şi a crescut, aici, în cartier cu noi. Plîngea săracul şi de durere şi pentru că nu avea unde să locuiască. Săptămîna trecută era întreg, se plîngea că-l doare un picior, iar acum îl vedem infirm şi neputincios“ au spus locatarii din blocurile 2 şi 3 din cartierul Tudor Vladimirescu. Ambulanţa l-a adus pe bărbat şi l-a lăsat în stradă ca pe un animal. Nu avea o cîrje sau vreun sprijin. ,,M-am dus cu trenul în data de 13 martie la spitalul din Braşov.pentru că mă durea foarte tare piciorul şi rănile erau deschise. M-au internat şi mi-au spus că-mi taie piciorul dar mi-au cerut să semnez dacă sînt de acord. În prima fază le-am spus să mă trateze dacă se poate şi n-am semnat pentru a mi se amputa piciorul. Dar în dimineaţa de 15 martie a venit medicul şi mi-a spus că trebuie să mi-l taie. NM-a anunţat că trebuie să plec acasă. I-am spus că n-am unde să mă duc pentru că n-am pe nimeni şi n-am locuinţă. Mi-a spus, te descurci tu cumva. Nu mi-au dat nici măcar cîrje să mă pot deplasa. Apoi a venit Ambulanţa şi m-a luat. Era doar şoferul pe maşina Ambulanţei care m-a adus pînă la Făgăraş. M-a întrebat unde să mă lase, iar eu i-am spus că n-am locuinţă. M-a lăsat pe alee, nici măcar nu m-a ajutat să cobor din maşină. A plecat imediat de lîngă mine. Apoi au venit oamenii aceştia care mă cunosc şi au vorbit cu mine“ a relatat atunci Radu Barbu drama prin care trecea. Medcul de la Spitalul Judeţean Braşov a susţinut că amputarea piciorului era necesară, dar că n-a ştiut că bărbatul nu are locuinţă. De la Braşov, Radu Barbu a fost adus de Ambulanţa Făgăraş, conform conducerii Ambulanţei Braşov. Făgărăşeanul de pe Ambulanţă a fost cel care l-a abandonat în stradă. Conform directorului Ambulanţei Braşov, la această unitate s-a declanşat o anchetă internă, iar cei găsiţi vinovaţi vor fi penalizaţi. Dacă a fost aşa, instituţia n-a mai dat niciun răspuns. După o perioadă în care Radu a fost internat în spital, a fost cazat la hotelul din Piaţa Agroalimentară, iar masa a primit-o de la cantina săracilor, situaţia care există şi astăzi.

Copilul de aur al Făgăraşului
 

     La doar 16 ani, Sara Balint impresionează prin talentul şi măiestria cu care cîntă la nai ,,Pentru mine naiul este totul" spune adolescenta care-l are ca idol pe maestrul Gheorghe Zamfir Sara Balint şi-a pierdut vocea, iar serviciile unei clinici de specialitate i-ar mai da şansa să poată cînta Sara trăieşte în condiţii impropri din cauza lipsei banilor Micuţa artistă are nevoie de ajutorul nostru pentru a mai putea cînta. Astfel titra Monitorul de Făgăraş la începutul acestui an. Nimic nu trădează suferinţa Sarei Balint atunci cînd se află alături de naiul ei pe scenă, la festivaluri, la clasă sau la competiţii de marcă. Fetiţa frumoasă, mereu zîmbitoare şi cu faţa-i senină pune la picioarele audienţei tot ce are mai de preţ. Talentul înăscut completat de o muncă asiduă sînt darurile pe care Sara le oferă semenilor ei. Sara Balint este un artist fără pereche care a impresionat de cîţiva ani încoace pe marii artişti români, pe critici, pe dascăli şi deopotrivă pe iubitorii de muzică. Chiar maestrul Gheorghe Zamfir i-a apreciat talentul şi măiestria cu care reuşte să scoată cele mai frumoase şi dificile sunete din nai. Atunci cînd se află în faţa instrumentului, Sara are publicul la picioarele ei. Am ascultat-o pe Sara Balint cîntînd la nai. Într-o sală de spectacol arhiplină naiul Sarei domină întotdeauna liniştea ce se instalează, parcă, instantaneu. Sara se joacă cu acest instrument, după cum au spus mulţi dintre cei care au ascultat-o ,,a farmecat naiul acest copil". Sara Elena Balint are 16 ani şi este elevă în clasa a IX-a la CN ,,D-na Stanca". În paralel studiază la Şcoala de Artă Braşov, în clasa de nai, cursurile frecventîndu-le la clasa înfiinţată la Şcoala Generală nr. 2 din Făgăraş. Este o elevă bună la învăţătură şi conştiincioasă.  A adunat astfel zeci de diplome, medalii şi cupe, un palmares impresionant pentru o fetiţă de 16 ani. Sara locuieşte împreună cu mama ei, Marcela Itu care are 51 de ani, bolnavă şi cu posibilităţi materiale şi financiare foarte reduse. Viaţa Sarei se împarte între şcoală, cursuri şi repetiţii la nai, apeluri la 112 unde cere ajutor medical de la Ambulaţă pentru mama ei, neajunsuri şi lipsuri de tot felul. Din decembrie 2012, timp de mai multe luni Sara a avut probleme cu vocea. N-a mai putut vorbi. Acestei situaţii s-au adăugat condiţiile din apartament, igrasie şi ploaia pătrunsă prin tavanul apartamentului neizolat, dar şi lipsa căldurii. După un tratament de specialitate, Sara şi-a recăpătat vocea. În urma articolului publicat în ziar, Sara a primit ajutor de la cititori. Şi la această oră apartamentul n-a fost încă reparat. 

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."