Vaticanul a trăit duminică o zi specială cînd s-a săvîrşit canonizarea a doi papi în prezenţa unui număr impresionant de credincioşi veniţi din toate colţurile lumii. Un milion de oameni a invadat pieţele Romei unde au fost montate ecrane pe care a fost proiectată ceremonia în 3D. A fost o ceremonie istorică prin care papa Francisc i-a canonizat pe popularul papă polonez Ioan Paul al II-lea şi pe papa Ioan al XXIII-lea, cel care a deschis Vaticanul spre lumea modernă.
Fără doar şi poate că Papalitatea este una dintre cele mai respectate instituţii pentru că credincioşii catolici văd în Papă nu neapărat pe ,,Vicarul lui Hristos“ în sensul strict al cuvîntului ci mai degrabă un simbol al unităţii şi al credinţei, o mărturisire vie a Bisericii. Urmaşi ai lui Petru sînt toţi episcopii şi patriarhii latini sau răsăriteni. Primatul Papei rămîne şi acum cea mai mare piatră de poticnire a unirii celor două trupuri din Biserica Universală: Apusul Catolic şi Răsăritul Ortodox.

Ceremonie solemnă
 

     Papa Francisc i-a sanctificat, duminică, în piaţa Sf. Petru din Vatican pe foştii papi Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea, în faţa unei mulţimi de câteva sute de mii de credincioşi catolici veniţi din lumea întreagă. Mulţimea a aplaudat îndelung după ce papa Francisc, foarte solemn, a rostit formula în limba latină pentru sanctificarea polonezului Karol Wojtyla, care a fost papă în perioada 1978 - 2005, şi a italianului Angelo Giuseppe Roncalli, papă în perioada 1958 - 1963, iniţiator al Conciliului Vatican II. Anterior, cardinalul Angelo Amato, prefect al cauzei sfinţilor, a adresat trei cereri succesive papei Francisc, pentru a marca solemnitatea demersului: ,,Sfinte părinte, Sfântă Biserică, încrezătoare în promisiunea Domnului de a trimite asupra ei Spiritul adevărului, care în toate epocile l-a ferit de greşeală pe conducătorul suprem, îl rog cu tărie pe Sfiinţia Voastră să îi înscrie pe aceşti fii aleşi în catalogul sfinţilor". Papa Francisc a răspuns atunci prin lunga formulă consacrată în latină, limba oficială a Bisericii Catolice: ,,În onoarea Sfintei Treimi, prin exaltarea credinţei catolice şi întărirea vieţii creştine, cu autoritatea Domnului Nostru Iisus Hristos, a sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, după o îndelungată chibzuinţă, după ce am invocat de mai multe ori ajutorul lui Dumnezeu şi după ce i-am ascultat pe mulţi dintre fraţii noştri din episcopat, îi declarăm sfinţi pe preafericiţii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, şi îi vom înscrie în catalogul sfinţilor şi stabilim că ei vor fi onoraţi în întreaga Biserică în rândul sfinţilor", a declarat, solemn, papa argentinian. Mulţimea i-a aclamat pe cei doi sfinţi - ale căror portrete uriaşe erau desfăşurate pe faţada bazilicii - în timp ce clopotele au sunat în bisericile din Cetatea Eternă.

Papa Benedict al XVI-lea a celebrat slujba
 

     Înainte de începerea ceremoniei, papa Francisc a mers să îl salute, cu căldură, pe fostul papă Benedict al XVI-lea, aflat în primul rând, printre cardinalii prezenţi la ceremonie. Ca o premieră absolută în istoria de 2.000 de ani a Bisericii Catolice, această dublă canonizare a avut loc în prezenţa a doi papi - Francisc şi predecesorul său, Benedict al XVI-lea. Cu o jumătate de oră înainte de debutul ceremoniei, fostul papă german, sprijinindu-se într-un baston, îmbrăcat în alb şi purtând o mitră, i-a salutat pe cardinalii şi episcopii prezenţi, ridicând ambele braţe , în semn de mulţumire şi comuniune. Papa emerit s-a aşezat apoi în primul rând, în stânga altarului. El a celebrat slujba, dar nu s-a aflat lângă altar alături de papa Francisc, pentru a nu stârni confuzie şi pentru a nu lăsa impresia că Biserica Catolică are doi papi. Benedict al XVI-lea nu mai este papă şi nu exercită niciun rol oficial. Prezenţa lui la acest moment istoric al Bisericii Catolice, în condiţiile în care locuieşte retras la Vatican, după demisia lui istorică de anul trecut, a adăugat o valoare excepţională evenimentului, care a atras aproape un milion de persoane în capitala italiană.

Conciliul Vatican II a fost iniţiat de Ioan al XXIII-lea
 

     Cardinalul Joseph Ratzinger, prefect al Congregaţiei pentru doctrina credinţei (CDF), a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai papei Ioan Paul al II-lea. În calitate de ,,peritus" (expert) al cardinalului de Kolm Josef Frings, el a participat, prin ideile sale inovatoare, la Conciliul Vatican II (1962 - 1964) iniţiat de Ioan al XXIII-lea. De la alegerea papei Francisc în martie 2013, după demisia spectaculoasă a lui Benedict al XVI-lea din februarie 2013, o coabitare cordială s-a stabilit între cei doi papi, care locuiesc la câteva sute de metri unul de celălalt în Vatican, cel mai mic stat din lume. Papa emerit Benedict al XVI-lea a rămas fidel promisiunii sale de a nu se amesteca în domnia urmaşului său şi a acceptat, totodată, să îşi ofere sfaturile atunci când acestea îi sunt solicitate.

     Peste 98 de delegaţii statale şi organizaţii internaţionale, dintre care 24 de şefi de state şi capete încoronate - de la regele Spaniei la preşedintele din Zimbabwe Robert Mugabe - au defilat prin faţa papei Francisc. Via della Conciliazione care duce spre bazilică şi care poate să adăpostească 300.000 de persoane era deja arhiplină cu mult înainte de debutul ceremoniei. Mulţi dintre credincioşi au fost nevoiţi să meargă în câteva locuri legendare din Roma (Colosseum, Forumul roman, piaţa Farnese), unde slujba de sanctificare a fost difuzată pe ecrane uriaşe. Între 800.000 şi 1 milion de credincioşi erau aşteptaţi la Roma pentru "duminica celor patru papi" sau "ziua sfinţilor papi", aşa cum scria presa italiană.

Predica papei Francisc transmisă în 3D
 

     După ceremonia de sanctificare, transmisă de numeroase de posturi de televiziune şi în câteva sute de cinematografe din lume - în 3D - şi urmărită de peste 2.000 de jurnalişti acreditaţi, a început o slujbă religioasă, cu o Evanghelie cântată în latină şi greacă, o predică a papei Francisc, distribuirea comuniunii, realizată de sute de preoţi şi diaconi, şi o benedicţiune pentru Regina Coeli (rugăciune adresată Fecioarei Maria) la care va participa întreaga mulţime.

Canonizarea anulează scandalurle de la Vatican
 

     Canonizarea lui Ioan al XXIII-lea, iniţiatorul Conciliului Vatican II (1962-1965) care a marcat deschiderea Bisericii Catolice către lumea modernă, pare să nu fie criticată de nimeni, cu excepţia tradiţionaliştilor. Ioan Paul al II-lea rămâne cel mai popular papă din toate timpurile. Dar, chiar dacă nimeni nu îi contestă statutul de star internaţional şi rolul pe care l-a jucat în prăbuşirea comunismului, există totuşi şi detractori care îi reproşează mai ales faptul că "a închis ochii" în faţa infracţiunilor de pedofilie din rândul bisericii sale şi severitatea faţă de teologii disidenţi. După alegerea papei Francisc, această dublă canonizare este percepută ca un eveniment care ar putea contribui la disiparea amintirii acelor ani marcaţi de scandaluri, mai ales cele cauzate de acuzaţii de pedofilie, şi la reconcilierea celor două sensibilităţi diferite din sânul Bisericii Catolice reprezentate de cei doi papi sanctificaţi. Astfel, 150 de cardinali, 1.000 de episcopi şi 6.000 de preoţi din lumea întreagă au asistat, duminică, la masa în aer liber, în faţa celebrei bazilici din Vatican, informează bbc.com. Potrivit presei internaţionale, credincioşii sosiţi la Vatican cu această ocazie ar putea constitui cea mai mare mulţime de oameni din capitala statului papal de la funeraliile papei polonez din 2005.

Fragmente din predica papei Fracsisc
 

- Papa Francisc a spus despre cei doi noi sfinţi catolici Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea au fost ,,doi oameni curajoşi", care ,,au cunoscut tragedii, dar care nu au fost zdrobiţi de acestea", informează AFP.
- Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea au fost ,,doi oameni curajoşi" care ,,îl vedeau pe Iisus în orice persoană suferindă", a continuat Jorge Bergoglio în scurta lui predică, rostită după ce a ascultat Evanghelia psalmodiată în latină şi apoi în greacă, la Vatican.
- Papa Francisc a adus un omagiu celor doi noi sfinţi catolici pentru apropierea lor de condiţia umană: ,,Preoţi, episcopi, papi ai secolui al XX-lea, ei au cunoscut tragedii, dar nu au fost zdrobiţi de acestea. În ei, Dumnezeu era mai puternic. Mai puternică era în ei şi mila lui Dumnezeu".
- ,,În aceşti doi oameni, contemplativi ai rănilor lui Hristos şi martori ai milei Sale, se afla o speranţă vie, o bucurie nerostită şi glorioasă", a declarat actualul suveran pontif în timpul mesei celebrate imediat după ceremonia de sanctificare din piaţa Sf. Petru din Vatican.
- Totodată, papa Francisc a insistat pe faptul că ,,Ioan Paul al II-lea a fost un papă al familiei".
,,El însuşi a spus într-o zi că i-ar plăcea ca lumea să îşi amintească de el ca de un papă al familiei", a spus papa Francisc.
- ,,Îmi place să subliniez acest lucru în condiţiile în care noi mergem pe un drum sinodal despre familie şi cu familii" (două reuniuni ale episcopilor catolici sunt convocate în 2014 şi 2015 pe acest subiect, n.r.), a adăugat papa Francisc, care acordă apărării familiei tradiţionale o mare importanţă.
- Evocând ,,prima comunitate a credincioşilor din Ierusalim" în care ,,trăia spiritul Evangheliei, adică iubirea, mila, în simplitate şi fraternitate", actualul papă a spus că Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea au contribuit ,,la restaurarea şi actualizarea Bisericii, potrivit fizionomiei sale de origine", prin Conciliul Vatican II, desfăşurat între 1962 şi 1965, pe care papa italian l-a iniţiat.
- ,,În convocarea Conciliului, Ioan al XXIII-lea a arătat o delicată blândeţe a Spiritului Sfânt, s-a lăsat condus de acesta şi a fost pentru Biserică un păstor, un ghid. Acesta a fost marele serviciu pe care el l-a făcut Bisericii Catolice", a rezumat papa Francisc.

Ioan Paul II (1920-2005), papa familiei
 

     Carismatic, intransigent în ceea ce priveşte moravurile, conservator şi modern în acelaşi timp, polonezul Ioan Paul al II-lea a contribuit la căderea comunismului, a călătorit pe toate continentele şi a rămas adulat de numeroşi fideli ca ,,atletul Domnului". Născut la 18 mai 1920 la Wadowice, Polonia, orfan de mamă de la vârsta de 9 ani şi crescut de un tată ofiţer de carieră, viitorul Papă Ioan Paul al II-lea a avut o copilărie privată de prezenţa maternală, dedicându-şi întreaga viaţa Fecioarei Maria, model de mamă şi de soţie.
     În timpul ocupaţiei naziste din Polonia, el a jucat într-o trupă de teatru, a frecventat la un seminar clandestin, a muncit într-o uzină, s-a îndrăgostit. Pasionat de teatru, el va abandona scena pentru o pasiune mai mare: credinţa. La 1 noiembrie 1946 este uns preot. Atunci când este ales în fruntea Bisericii Catolice, în 1978, primul Papă slav are 58 de ani. Foarte repede, el favorizează contactul cu mulţimea. Poliglot, filosof, nu respinge niciodată întâlnirea cu lumea culturii. Vaticanul este prea mic pentru el: Ioan Paul al II-lea va desfăşura călătorii în întreaga lume, întărind sentimentul universalităţii Bisericii. Carisma sa este evidentă până şi în ţările musulmane. Pasionat de teatru în tinereţe, Ioan Paul al II-lea şi-a conservat simţul auditoriului. El ştie de asemenea să se ridice împotriva situaţiilor sociale injuste şi a mafiei. Mass-media l-au supranumit 'globe-trotterul cu Evanghelie' şi 'atletul Domnului'. El a înfiinţat Zile Mondiale ale Tineretului, care reunesc şi în ziua de azi milioane de tineri. În data de 13 mai 1981, extremistul turc Mehmet Ali Agca îl răneşte grav cu trei gloanţe în Piaţa Sfântul Petru. Ioan Paul al II-lea va supravieţui şi va atribui supravieţuirea sa Fecioarei Maria. El iese din această încercare mai popular ca niciodată. Începutul declinului său fizic va începe mult mai târziu, în 1994. Boala Parkinson a avut urmări grave asupra stării sale de sănătate. Lumea întreagă i-a urmărit agonia, adevărate patimi christice, pe care el le-a trăit cu stoicism, aproape în direct, în 2005.
     Wojtyla a trecut prin două perioade de totalitarism - nazismul şi stalinismul - şi a contribuit la victoria mişcării ,,Solidaritatea" în Polonia şi la căderea Zidului Berlinului, eveniment care a marcat prăbuşirea comunismului pe Bătrânul Continent. Al său simţ al istoriei l-a condus la ,,pocăinţă" pentru răul făcut de creştini, în special la adresa evreilor. Pocăinţă uneori rău înţeleasă de Biserică. Papa Ioan Paul al II-lea a luptat de asemenea împotriva capitalismului scăpat de sub control, criticând ceea ce, în opinia sa, ar constitui fructele lui: hedonismul şi relativismul, scrie AFP, citată de Agerpres. El s-a opus în van intervenţiei armate americane în Irak, în 2003. Uneori, părea că el i-ar menaja pe dictatori, suscitând astfel dezamăgire. El a inaugurat reuniunile interreligioase de la Assisi. În paralel, el a întărit linia conservatoare a Bisericii în ceea ce priveşte familia, morala, sexualitatea. În 1989, Ioan Paul al II-lea l-a primit la Vatican pe liderul sovietic Mihail Gorbaciov cu aceste cuvinte: ,,M-am pregătit pentru această întâlnire rugându-mă pentru dumneavoastră". La 3 septembrie 2000, Ioan Paul al II-lea l-a beatificat pe Ioan al XXIII-lea, care s-a aflat în fruntea Bisericii Catolice în perioada 1958-1963

Cine a fost Papa Ioan al XXIII-lea
 

     Italianul Angelo Roncalli, iubit pentru simplitatea sa, devenit papa Ioan al XXIII-lea, a lansat Vatican II, conciliul care a deschis Biserica Catolică spre lume şi a lăsat în urmă amintirea unui fin diplomat. Beatificat pe 3 septembrie 2000 de Ioan Paul al II-lea, a condus Biserica Catolică din 1958 până în 1963. Convocând un ",,conciliu ecumenic", el a fost un promotor al dialogului cu credincioşii din alte religii şi cu ateii. Născut la Sotto il Monte, în nordul Italiei, pe 25 noiembrie 1881, într-o familie de ţărani, Angelo Giuseppe Roncalli a devenit preot în 1904. Episcop încă din 1925, a început o carieră diplomatică şi a ajuns astfel în Bulgaria, la Istanbul şi la Paris, la scurt timp după Al Doilea Război Mondial. Nunţiu papal în Turcia, s-a familiarizat cu religia ortodoxă şi cea musulmană. Patriarh al Veneţiei, avea 77 de ani atunci când a fost ales papă, în 1958, după moartea lui Pius al XII-lea. Avea pe atunci profilul unui conservator.
     Văzut ca un papă de tranziţie, a anunţat, spre surpriza generală, pe 25 ianuarie 1959, ,,Vatican II", un conciliu care i-a reunit pe toţi episcopii, pe care l-a inaugurat pe 11 octombrie 1962. ,,Vreau să deschid fereastra Bisericii pentru ca noi să putem vedea ce se întâmplă afară şi ca lumea să poată să vadă ce se petrece la noi", a spus Ioan al XXIII-lea. . În al său celebru ,,discurs sub clar de lună", el a adoptat un stil model, umil, precum acela adoptat de actualul papă argentinian. ,,Lumea întreagă s-a adunat aici. Se pare că şi Luna s-a grăbit în această seară pentru a privi acest spectacol (...) Persoana mea nu conterază: este un frate care vă vorbeşte", spunea Ioan al XXIII-lea în acea seară. Paul al VI-lea a încheiat Conciliul, după ce Angelo Giuseppe Roncalli a murit de cancer, pe 3 iunie 1963. Una dintre marile sale contribuţii a fost una pacifistă: pe 25 octombrie 1962, Ioan al XXIII-lea a lansat un apel către marile puteri angajate în criza rachetelor nucleare. ,,A vrut întotdeauna să lase o portiţă deschisă către URSS, o ţară percepută în Occident ca fiind imperiul răului", a declarat Angelo Pansa. Ioan al XXIII-lea a oferit rozarii (culegeri de rugăciuni) pentru copiii lui Nichita Hruşciov şi John F. Kennedy, pentru ,,a reuni Orientul cu Occidentul".
     A publicat marea enciclică ,,Pacem in Terris" ("Pace pe Pământ"). Aceasta a fost prima circulară trimisă de papă care nu se adresa doar episcopilor, "ci tuturor oamenilor de bună credinţă", şi care recunoştea legitimitatea opiniilor diferite. ,,A lăsat în amintirea tuturor imaginea a două braţe deschise", spunea Ioan Paul al II-lea în momentul beatificării acestuia, în 2000. . El vorbea despre un Dumnezeu care ,,primeşte pe toată lumea în tandreţea şi mila lui", în termeni pe care i-a preluat ulterior şi fostul cardinal Bergoglio, actualul papă. Semnalele sale de deschidere a bisericii, au fost date la puţin timp după alegerea în funcţie, în timp ce îi vizita pe deţinuţii din închisoarea Regina Coeli din Roma: ,,Întrucât voi nu puteţi să veniţi să mă vedeţi, am decis să vin eu la voi". Această voinţă de întâlniri şi de dialog între oameni reaminteşte de aceea exprimată şi de actualul papă Francisc.

Paşii lui Petru, primul papă, prin Roma
 

     Deşi unii contestă faptul că Petru ar fi fost primul Papă al Romei în sensul în care termenul este folosit astăzi în lumea catolică totuşi el a îndeplinit misiunea de episcop al oraşului iar peregrinarea sa prin ,,Cetatea Eternă“ nu poate fi pusă la îndoială. ,,Petru şi-a îndeplinit funcţia de cap al bisericii în diferite localităţi. În primul rînd la Ierusalim, unde, în 48/49 a avut loc primul conciliu al Bisericii; în Antiohia, unde, conform unei tradiţii din secolul al II-lea, a fost episcop timp de şapte ani; poate şi la Corint, a cărui biserică este considerată a fi fost ,,fondată de Petru şi Pavel“, conform unei scrisori a episcopului Dionisie din a doua jumătate a secolului al II-lea; în sfîrşit, la Roma, de unde, prin tradiţie, Petru a condus creştinătatea timp de 25 de ani, din 42 în 67, chiar dacă nu continuu, după cum se poate deduce din prezenţa sa în Ierusalim pentru conciliul din 48/49 şi din faptul că nici Sf.Pavel, în ,,Epistola către Romani“, din anul 58 nu îl menţionează printre creştinii pe care îi salută şi nici ,,Faptele Apostolilor“ nu pomenesc despre Petru cînd se vorbeşte despre sosirea lui Pavel la Roma în anul 61. În privinţa prezenţei lui Petru la Roma, mărturiile literare sînt, mai curînd, generice ( Clement Romanul, Sf. Ignaţiu din Antiohia, Clement Alexandrinul, Eusebiu din Cezareea ), făcînd excepţie informaţia oferită direct de apostol care, în prima sa epistolă, vorbeşte despre Babilon, nume simbolic al Romei, aşa cum o făcuse Ioan în ,,Apocalipsă“. Se pare că ar fi venit aici împreună cu soţia sa, moartă, conform lui Clement Alexandrinul, ca martiră, şi cu fiica sa, căreia i se cunoaşte şi numele, Petronilla; probabil însă că acest nume aparţinea uneia dintre discipolele sale, convertită şi botezată de el. Numeroase sînt şi legendele legate de locuri şi monumente ale oraşului care amintesc de prezenţa lui Petru la Roma. Primul dintre acestea este închisoarea Mamertină; la începutul scării care duce la celulele de jos ale închisorii, o inscripţie în marmură aminteşte că ,,de această piatră s-a lovit cu capul Petru, împins de călăii săi, şi minunea a rămas“. Dedesubt, într-adevăr, piatra este adîncită şi pare că ar fi rămas întipărită în ea urma unui cap. În aceeaşi închisoare, mai este şi o altă inscripţie, în spatele unui rest de coloană de marmură: ,,Aceasta este coloana unde, stînd legaţi de ea, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel i-au convertit pe sfinţii martiri paznici ai celulelor“, adică Processus şi Martinian, ,,şi pe alţi 47 la credinţa în Hristos, botezîndu-i cu apa din acest izvor apărut printr-o minune“ Biserica Sfinţilor Nereus şi Achileus care, încă din secolul al V-lea se numea a legătorii, se pare că ar aminti de ,,legătoarea“ , adică bandajul care acoperea rana de la piciorul Sf. Petru, şi care îi căzuse pe cînd acesta evada din închisoarea mamertină şi se îndrepta în afara Romei. Foarte cunoscută mai este şi mica bisericuţă ,,Domine, quo vadis?“ de pe Via Appia, ridicată în locul în care Hristos i-ar fi apărut lui Petru, fugar din Roma, şi, la întrebarea apostolului ,,Doamne unde merg?“ acesta ar fi răspuns: ,,La Roma, ca să fiu din nou răstignit“, făcîndu-l pe Petru să se întoarcă şi el să-şi accepte martiriul....Moartea lui Petru a survenit la Roma, în perioada dintre incendiul din 64 şi moartea lui Nero din 68, data a fost stabilită la 27 iunie 67. A fost, într-adevăr, una dintre victimele persecuţiei ordonate de împăratul Nero, care îi acuza pe creştini de incendierea oraşului. Nu există un document care să indice data exactă, dar, printr-o serie de deduceri plauzibile, Margherita Guarducci a ajuns la concluzia că moartea a survenit cu exactitate la 13 octombrie 64. Incertitudinea asupra celor două date se menţine şi în ultimele Anuare pontificale....În 1965, arheologul Margherita Guarducci a reuşit să găsească osemintele apostolului, dar nu într-un sarcofag de bronz, ci într-o ,,cutie de pantofi“, întîmplarea a căpătat o tentă de anchetă poliţistă şi acum face parte din istoria arheologică a oraşului. Luciano Zeppegno descrie acest episod cu o ironie fină: ,,Un lucrător la întreţinerea bazilicii Sf. Petru i-a spus Margheritei Guarducci că-şi amintea faptul că, pe cînd se făcea descoperirea, primise în păstrare de la administratorul şantierului bazilicii puţin material din cel descoperit în misteriosul mormînt. Materialul fusese pus într-o cutie de pantofi şi aşezat undeva. Spiritul de detectiv al arheologului Guarducci a fost recompensat cînd cutia a fost descoperită într-un depozit din Grotele Vaticanului........Cercetarea efectuată de specialişti de marcă a lămurit că oasele omeneşti aparţinuseră unui individ de sex masculin, destul de înalt, robust şi cu vîrsta cuprinsă între şaizeci şi şaptezeci de ani; fragmentele de ţesături proveneau de la un veşmînt de purpură ţesut cu aur; tencuiala era de la zidul roşu de alături; pămîntul era identic cu cel din mormînt. Guarducci a ajuns la concluzia că osemintele aparţineau Apostolului, luate din mormînt şi puse într-o ascunzătoare pentru a le feri de infiltraţiile de apă“ Este vorba de un mormînt gol descoperit încă din 1950 lipit de un zid vopsit roşu avînd inscripţia ,,Petr ( os) eni“ adică ,,Petru este îngropat aici înăuntru“ Expertizele de laborator au confirmat paşii lui Petru prin Roma.

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."