În trecut, nunţile se derulau după tipare bine stabilite, tradiţiile erau sfinte, mai ales în mediul rural, unde se respectau cu stricteţe obiceiurile. O nuntă era prilej de sărbătoare şi de bucurie pentru tot satul, cu mic cu mare îmbrăcau straie populare şi se alăturau mirilor. Şi mai mult decît atît, nunta era prilej de discuţie îndelungată pe laiţa de la poartă, unde femeile, dar şi bărbaţii deopotrivă puneau în cumpănă toate detaliile evenimentului. În tradiţiile poporului român, nunţile au avut întotdeauna o însemnătate aparte, fiind, practic, momente de manifestare ale unei întregi comunităţi cu un mare impact social. Primele relatări despre astfel de evenimente le datorăm lui Dimitrie Cantemir. În „Descriptio Moldaviae“, acesta descrie în amănunţime ritualul nunţii, ritual care, în linii mari, era cam acelaşi şi la boieri şi la ţărani. Exista, totuşi, o mare deosebire, deoarece nunţile ţăranilor ţineau trei zile şi aveau o importanţă locală, pe când nunţile boiereşti ţineau două săptămâni şi aveau implicaţii de ordin politic pe lângă alianţele dintre familii. Desfăşurarea lor era fastuoasă şi, pe măsură ce pătrundea influenţa orientală, la nunţile boierilor cântau, pe lângă lăutari, şi acele fanfare împrumutate din tradiţia turcească.

Peţitul, steagul şi zestrea
 

      În trecut, nunta făgărăşeană era de lungă durată, toate ritualurile fiind urmate pas cu pas. Primul moment era peţitul care marca punctul de început al unei relaţii dintre doi tineri şi era realizat de peţitori care erau bărbaţi sau femei buni de gură. La peţit mirele era cel care mergea la mireasă însoţit fie de părinţi, de rude, de oameni mai în vîrstă, sau de staroste. În acestă formulă se cerea fata în căsătorie şi se fixa ziua nunţii. Părinţii fetei discutau cu cei ai mirelui despre zestre şi în general detalii despre nuntă. Naşii erau aleşi din rîndul naşilor de botez ai mirelui in mod obligatoriu. Naşul, părintele spiritual al mirilor, trebuia să cumpere împreună cu naşa darurile pentru ginere şi mireasă printre care se numărau floarea de mire, voalul pentru mireasă şi lumînările. Organizarea nunţii sta în puterile socrului mare care suporta cheltuiala. Importantă era însă zestrea care, de cele mai multe ori, se trecea într-o foaie de zestre. Fata primea de la părinţi animale, parcele de pămînt, bucate, bani şi lada de zestre plină cu ţesături, iar băiatul trebuia să aibă casă, pămînt, căruţă cu boi, animale şi bani. Ritualul predării lăzii de zestre al fetei era unul special, se cînta, se juca şi se striga astfel încît tot satul să cunoască averea miresei. Zestrea era şi elementul cel mai important pentru căsătoria fetei, o fată fără zestre se mărita mult mai greu decît fata cu zestre mare. Chemarea la nuntă se făcea cam cu o lună înaintea nunţii, neapărat duminica. În săptămîna nunţii erau o serie de obiceiuri, unul dintre ele fiind ,,steagul". Steagul de nuntă se făcea la naşi. Naşul tocmea un fecior, numit stegar, să facă steagul împreună cu tinerele fete, iar sîmbătă seara era prins în poarta naşului. Steagul era purtat în fruntea alaiului de stegarul din ceata mirelui şi era jucat pe parcursul nunţii. La casele mirilor se montau brazi înalţi sau mesteceni de către feciorii din sat. Ţinuta mirilor era costumul naţional., dar ulterior, după 1900, s-a trecut la rochie de mireasă şi costum negru pentru mire. În Ţara Oltului, în ziua nunţii, alaiul de feciori mergea după naşi, iar împreună se duceau la casa mirelui, după care alaiul mergea după mireasă. Urma apoi cununia şi petrecerea nunţii.

Nunta tradiţională făgărăşeană
 

     În satul Cincu, familia Stângu, Anica şi Ion, ajunşi la vîrsta la care amintirile îţi hrănesc viaţa, destăinuie cu mult drag secretele care i-au menţinut uniţi şi care le-au alinat destinul în momentele de cumpănă. Au 57 de ani de căsnicie şi de acum au timpul necesar să-şi depene amintirile, răsfoind arhiva familiei adunată în cîteva albume de fotografie. Ascultîndu-i faci o incursiune în istoria reală a Ţării Făgăraşului şi afli lucruri şi evenimente pe care altfel nu le-ai fi cunoscut niciodată. Stînd în curtea casei părinteşti a familiei Stângu, la umbra viţei de vie, te duci cu gîndul pînă la 1850. Anica şi Ion Stângu vorbesc despre bunicii şi părinţii lor cu privirile fixate în negura vremii, zîmbind, de parcă subiecţii s-ar afla lîngă ei să le corecteze unele scăpări. Nu par să obosească de loc explicînd fotografiile şi averea tradiţională cusută sau ţesută cu migală de femeile din familia lor. Şi parcă pentru a fi şi mai convingătoare pentru generaţiile tinere, Anica Stângu a realizat toate aceste elemente tradiţionale în miniatură. O muncă de fineţe asupra căreia s-a aplecat mai bine de un deceniu. Portul tradiţional din Cincu ocupă astăzi casa de dinainte a familiei. Soţii Stângu s-au căsătorit în anul 1957, iar nunta lor organizată în luna octombrie, 26, a rămas viu întipărită în memoria colectivă a satului. A fost o nuntă pur românească, aşa cum susţin cei doi. Primul semn că Anica şi Ion erau sortiţi unul pentru celălalt a fost şi numele de familie, acelaşi la amăndoi, chiar dacă nu erau neamuri. ,,În perioada interbelică toate nunţile se organizau la căminul din sat, iar nuntaşii îmbrăcau portul popular al satului. Regimul comunist a stopat aceste obiceiuri şi chiar au interzis organizarea de nunţi tradiţionale. Ăsta era şi scopul lor, de a desfiinţa tradiţiile şi credinţa. Pe vremea lor, căminul cultural a fost transformat în magazie de produse. Noi ne-am dorit o nuntă românească şi am încercat să o organizăm. Conducătorii satului şi primarul de atunci au încercat să ne blocheze. N-au vrut să ne dea căminul pînă cînd tatăl meu a scos 100 de lei din bancă, i-a băgat primarului în buzunar şi apoi acesta a aprobat. Dar au organizat sîmbătă seara o adunare a satului pentru a nu ne lăsa să împodobim sala. Abia duminică am aranjat sala înainte de a merge la biserică. Noi am îmbrăcat costume populare, iar laolaltă cu noi toţi sătenii. Nu le-am impus, dar aşa au vrut ei, cu mic cu mare. Şi străinii de sat şi-au procurat costume populare şi s-au îmbrăcat. Chiar şi plutonierul satului şi inginerul, iar gestul lor a atras furia mai marilor. A fost o nuntă frumoasă, cu 180 de persoane, la care s-au respectat toate tradiţiile vechi. A cîntat muzicantul satului, un anume Sami" au spus soţii Stângu. Povestesc cu plăcere şi de nunţile părinţilor lor, iar de la nunta mamei Anicăi deţin şi fotografii chiar dacă a avut loc în 1921. Soţii Stângu au dus la altar 12 fini cărora le-au botezat 23 de copii.

 

      În ziua de astăzi se organizează nunţi atît la sat, dar şi la oraş, obiceiurile tradiţionale nemaifiind păstrate întocmai. Nunta din mediul rural a uitat de peţit, de steag, a uitat de zestre, a uitat de vornic, dar a mai păstrat bradul din poarta mirelui şi a miresei. Iar la oraş, împodobitul casei este sumar, cîteva baloane şi crengi de brad montate la scara blocului sau în poarta caesi unde are loc evenimentul. Cu ani în urmă nunţile se organizau doar duminica, cel mai important moment fiind cununia religioasă oficiată la biserica din sat.
      Astăzi însă nunţile se oficiază în orice zi, chiar şi în post, de bună seamă cu dezlegare de la preoţi. Astfel, acordurile muzicii populare şi nu numai se aud la orice oră din zi şi în orice zi din săptămînă. ,,Nu mai este ce a fost, dar parcă nunta din ziua de astăzi nu mai are solemnitatea şi veselia de altă dată. Dar este şi mai uşor de organizat o nuntă, te duci la restaurant şi gata" spun bătrînii satului. Cheltuielile nunţii moderne sînt împărţite între familiile tinerilor de ce unesc prin căsătorie şi se întind în funcţie de pretenţiile acestora, dar şi de legăturile care se formează în urma respectivei cununii. Multe dintre nunţile de azi sînt simple afaceri care produc bugetul necesar începerii unei căsnicii. În trecut, tinerii însurăţei aveau asigurată ,,averea" din zestrea primită de la părinşi, pentru că darul de nuntă al invitaţilor era mic. Nunţile moderne au în centrul atenţiei în principal salonul de petrecere care a devenit greu de rezervat. Şi cu doi ani înainte se face o astfel de rezervare, iar tarifele sînt în funcţie de oferta localului privind meniul, ornamentele şi eleganţa acestuia. Muzica este aleasă în funcţie de tariful practicat de formaţie care oscilează între 1500-2500 euro, care este, de cele mai multe ori, pigmentată cu vocile artiştilor din toată paleta muzicală, de la manele la muzică populară sau uşoară şi ale căror tarife oscilează între 1000 euro şi 8000 euro, dacă nu mai mult. La Făgăraş, restaurantele în care se pot organiza nunţi sînt foarte solicitate începînd cu luna mai pînă în octombrie inclusiv, în zilele de sîmbătă şi duminică.

Cetatea nunţilor şi balurilor
 

     Cetatea Făgăraşului a fost iniţial cetate de apărare. Abia la 1528 cînd a fost preluată de principele Ştefan Mailat a devenit reşedinţă boierească şi locul unde s-au ţinut multe din celebrele baluri nobiliare. De la Ştefan Mailat cetatea a ajuns la contele Bathory şi întreg neamul lui şi a fost extinsă. Ulterior, ajuns domn, Mihai Viteazu preia cetatea de la Făgăraş, uzând de un vechi drept al principilor transilvăneni. O donează Doamnei Stanca, soţia lui, pe care o instalează aici. Un an de zile Stanca locuieşte în Cetate ca stăpână. Aşa a ajuns castelul de la Făgăraş locaţia cea mai căutată pentru Dietele şi balurile Transilvaniei. A fost perioada de glorie a edificiului. „Când auzi ceardaş, chiar dacă eşti pe moarte te ridici şi să dansezi“ era vorba care recomanda cetatea. Scriitoarea scoţiană Jane Emily Gerard, cea care l-a inspirat pe Bram Stoker în scrierea celebrului roman „Dracula“, a publicat în 1888 lucrarea „Ţara de dincolo de pădure: fapte, cifre şi fantezii din Transilvania” făcînd referire la superstiţiile şi obiceiurie ardelene din acea vreme.
    În Cetatea Făgăraşului ar fi avut loc două nunţi şi în secolul XVI. O invitaţie de nuntă a fost prezentată în recenta expoziţie organizată la Muzeul Ţării Făgăralului de documente medievale. ,,Este a doua nuntă pe secolul al XVI-lea. Ştiu cu exactitate că la 1551 trebuia să aibă loc în Cetate nunta Margaretei Mailat, fiica lui Ştefan Mailat, cu Andrei Bathori. Nuntă care se amînă exact în ziua ceremoniei cînd vine vestea de la Constantinopol că Ştefan Mailat a murit în închisoare chiar într-una din acele zile“ spune muzeograful Iulian Şchiopu.

Franz Liszt şi Barbu Lăutaru

 
     În prima jumătate a secolului XIX, familiile boiereşti din Moldova de exemplu se întreceau în lux, şi petreceri costisitoare. O astfel de petrecere rămasă în istorie a fost cea în care celebrul pianist Franz Liszt s-a înclinat în faţa românului Barbu Lăutarul. “Eşti un adevărat artist”, îi spunea Franz Liszt românului Barbu Lăutarul, după un concert susţinut de pianist în casa boierului Alecu Balş. Lăutarul a reprodus la lăută câteva dintre acordurile şi improvizaţiilşe executate de Liszt la pian. A făcut-o cu atâta măestrie, încât vedeta marele compozitor a rămas impresionat. La aceeaşi petrecere, Franz Liszt a mai cunoscut şi alte figure importante ale Iaşului din acea perioada, cum ar fi Vasile Alecsandri, Costache Negri sau Gheorghe Asachi.

Nunta lui Zelea Codreanu
 

      În mai 1924, Corneliu Zelea Codreanu deschide prima tabără de muncă din Europa, la Iaşi, la Râpa Galbenă, cu intenţia construirii unui Cămin cultural creştin. Pentru aceasta organizează la Ungheni prima cărămidărie studenţească. Conform mărturiilor sale, în cadrul acestui şantier tineresc de la Ungheni, în ziua de 10 august 1924, în mijlocul camarazilor săi, precum şi a familiilor Codreanu şi Ilinoiu, tânărul student se logodeşte cu Elena Ilinoiu, fiica lui Constantin Ilinoiu, cu care se împrietenise de ceva vreme.
      Pentru tineri a fost organizată o nuntă impunătoare care a pus pe jar toate oficialităţile, datorită evenimentelor vremii, Siguranţa, Prefectura, MAI. În ziua de 13 iunie 1925, soseşte în gara Focşani tânăra familie Codreanu, însoţită de rudele apropiate. Sunt întâmpinaţi de mai mulţi simpatizanţi. Conform descrierii unui martor ocular, Mircea Dimitriu, mirele „era un tânăr voinic, îmbrăcat în hainele lui tradiţionale, adică în port bucovinean. Era un tânăr înalt cu o privire care fascina. Avea evident un fel de magnetism. Elena, în splendoarea tinereţii, cu obrajii ca doi bujori de emoţii, nu prea înaltă, subţire la trup, dar energică, cu ochii într-o permanentă mişcare, zâmbea fericită celor din jur, sprijinindu-se de braţul zdravăn al soţului său. De la gară sunt transportaţi cu toţii la casele generalului Macridescu. În raportul Poliţiei către Ministerul de Interne se menţiona că au fost luate toate măsurile pentru ca pe perioada ceremoniei căsătoriei lui Corneliu Zelea Codreanu să nu aibă loc incidente xenofobe. Nunta a fost organizată cu mare fast, cu multe steaguri multicolore, în pădurea de lângă Focşani, la Crângul Dreptăţii.
     Duminică, 14 iunie, ora 10, oraşul se găsea în mare alai, flăcăi şi fete umblau îmbrăcaţi în costume naţionale, veniţi din satele judeţului, din cele învecinate, dar şi din întreaga ţară. Cununia a fost oficiată de nouă preoţi. Toată lumea a luat loc la masă. A început să plouă, iar mesenii au stat pe locurile lor. „Nunta lui Codreanu s-a desfăşurat la Crâng. Asistenţa era formată din câteva zeci de mii de persoane (între 80.000 şi 100.000). Corneliu Codreanu împreună cu tânăra sa soţie Elena şi-au făcut apariţia într-un car tras de boi, bine decorat. Nunta era organizată în aer liber, era vară şi vreme foarte frumoasă“relata Mircea Dimitriu. „La 13 iunie, am plecat la Focşani, cu mama mea, tatăl meu, fraţii, surorile, mireasa şi socrii. Ajunşi acolo, am fost găzduiţi de generalul Macridescu. Acolo a venit, seara, comitetul de organizare a nunţii şi ne-a spus că totul este aranjat şi că din celelalte oraşe sosiseră peste 30.000 de oameni, care fuseseră încartiruiţi cu toţii şi că vor mai sosi în timpul nopţii. Că toată lumea din Focşani (exceptând evreii) primeşte să găzduiască pe oaspeţi.
     A doua zi dimineaţa, mi s-a adus un cal şi după ce am trecut călare pe la casa miresei, am pornit în faţa unei coloane afară din oraş, la Crâng. Pe marginile şoselei, de o parte şi de alta lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu profesorul A.C. Cuza şi generalul Macridescu, Hristache Solomon, colonelul Blezu, colonelul Cambreanu, Tudorancescu, Georgică Niculescu, maior Băgulescu şi alţii. Venea apoi carul miresei cu şase boi, împodobit cu flori. Apoi alte care ale nuntaşilor. În total 2.300 de care, trăsuri şi automobile, toate încărcate cu flori şi lume îmbrăcată în costume naţionale. Eu ajunsesem la şapte kilometri de oraş, în Crâng şi coada coloanei încă nu ieşise din Focşani“ relata în 1935 Codreanu. S-au încins apoi horele şi jocurile populare şi mesele pe iarba verde. Pe toată durata nunţii o echipă de cineaşti a filmat toate momentele importante din acea zi, dar Ministerul de Interne confiscă filmul şi copia acestuia dându-le foc.

Nunta pricipesei Ileana, ultima căsătorie monarhică din România
 

     Principesa Ileana se decide să se căsătorească în 1931 cu Anton Maria Franz Leopold Blanka Carl Iosef Ignatz Raphael Michael Margaretha Nicetas, fiul Arhiducelui Leopold -Salvador de Habsburg-Toscana şi al Arhiducesei Blanka de Bourbon, Infanta Spaniei, născut la 20 martie 1901, în Viena imperială. Casa Regală Română a hotărît ca nunta să se sărbătorească pe 24-26 iulie 1931, în România, la resedinta regala din Sinaia Declaratia de căsătorie dintre Principesa Ileana şi Arhiducele Anton a fost autentificată la Judecătoria Mixtă din Balcic, judeţul Caliacra, la 3 iulie 1931. O problemă a fost însă apartenenţa mirilor la confesiuni diferite, ea ortodoxă, el catolic. S-a produs un adevărat război între cele două familii regale, dar şi între Vaticav (Papa) şi patriarhul român. Regele Carol al II-lea îl trimite la Roma pe fratele ministrului de externe al guvernului Iorga, preotul catolic şi protonotar apostolic, Vladimir Ghica, pentru negocieri. Disputele dintre cele două biserici au fost stinse tot de principesă care dorea, ca "bună creştină", înainte de a intra în viaţa conjugală, să se spovedească şi să se împărtăşească. În dupa-amiaza zilei de 24 iulie, au sosit la Sinaia invitaţii. Regina Marioara, Arhiducele Alfons, Principele şi Principesa de Leiningen au fost cazaţi la castelul Pelişor, iar toţi ceilalţi oaspeţi au fost găzduiţi la castelul Peleş, în apartamente special amenajate. Ileana a făcut donaţii săracilor. Vineri şi sîmbăta, 24-25 iulie, în "Sala Florentina" a castelului Peleş, a avut loc ceremonia primirii de căatre viitoarea familie arhiducaăa a felicitarilor şi darurilo: avionul "Moth-Haviland", o broşă de briliante cu insigna marine, o călimară de lemn, un colier de briliante şi un altul de perle cu un mare briliant şi cu un safir de dimensiuni exceptionale, daruite de regina Maria, un colier cu pandantiv de briliante montat în platină oferit din partea guvernului de primul ministru Nicolae Iorga, o casetă de aur şi email continînd "recipisa de depozit a 200 de actiuni B.N.R" oferită de guvernatorul BNR, Mihail Manoilescu, "un inel cu briliante într-o cutie Lalique" oferit de Camera Deputaţilor, o icoană lucrată la muntele Athos în anul 1580, oferita din partea Basarabiei de generalul Rascanu,, o vitrină cu un "somptuos serviciu de masă în aur şi argint, dăruite de primăria Chişiăau, un inel cu perla roz şi un CEC de 1 milion de lei dăruite în numele Transilvaniei de catre ministrii Valer Pop şi Stefan Meteş, şi multe alte valori din partea fiecărui judeţ din ţară sau asociaţie. În seara de 25 iulie s-a organizat un bal la castelul Pelişor deschis de logodnici cu un vals Era o atmosferă încîntatoare, splendidele uniforme ale ofţterilor de gardă se amestecau cu toaletele multicolore ale doamnelor de la Curte şi ale invitatelor şi cu fracurile de culoarea "bleu de roi" ale aghiotanţilor şi secretarilor M. S. Regelui. Pe 26 iulie 1931 erau mii de români ajunşi pentru ceremonie. La ora 10, la castelul Pelişor s-a desfăşurat, într-un cadru restrîns, în prezenta familiilor regale şi arhiducale şi a unor apropiaţi ai acestora, festivitatea casatoriei civile. , C. Hamangiu, ministrul Justitiei, "a adresat soţilor întrebările şi a primit răspunsurile acestora în limba română şi în limba franceza, cunoscută de amîndoi mirii". Martorii mirilor au fost Regele Carol al II-lea şi Principele Friedrich de Hohenzollern pentru Ileana şi Arhiducele Franz-Josef şi Principele Leiningen pentru Anton. Mirii au plecat apoi la castelul Peleş pentru ceremonia religioasă. Pe aleile reşedinţei au fost desfăşuraţi soldaţii regimentului de gardă, iar aproape de Peleş au fost înşiruite cohortele cercetaşelor, ale studentelor de la I.F.C.A. şi de la O.N.E.F. În prima trasură care a intrat pe sub frontalul castelului Peleş, un "landou a la Daumont", s-a aflat Regina Maria şi Leopold-Salvador de Habsburg, urmaţi de Regele Carol al II-lea şi Ileana într-o trăsură trasă de patru cai. Cînd cortegiul a ajuns la Peleş, fanfara batalionului 1 de vînători de munte a intonat imnul regal, iar trupele regimentului de gardă au prezentat onorul. Ginerele şi-a întîmpinat aleasa oferindu-i un buchet de crini albi. Reşedinta regală era împodobită cu steaguri, flori şi ghirlande de trandafiri roşii şi albi. În mijlocul holului mare al palatului a fost amenajat un altar, flancat de torţe uriaşe. Pe altar a fost asezat un tablou pictat de Holbein reprezentînd-o pe Maica Domnului. În uniforma de general de vînatori de munte, Regele Carol al II-lea a condus-o pe sora sa la altar, urmaţi de Regina Maria şi însoţitorul său, Arhiducele Leopold-Salvador şi de principele moştenitor Mihai. Regina Mama purta o rochie din matase albă şi o pălarie de aceiaşi culoare. Domniţa purta o rochie crepe-satin alb, peste care avea o străvezie maramă de tulle, revarsat în cute flexibile peste trena purtată de patru copile brune. Avea un colier din platină în decolteu şi o coroniţă de aur decorată cu diamante. Voalul din fir aurit, lung de 40 de picioare, era opera fetelor din Asociatia Femeilor Crestine. Liturghia a fost ţinută de înalţi prelaţi romano- catolic. Din partea papei, mirii au primit o casetă cu o relicva preţioasa: o fărîmă din rămăşiţele Sfintei Tereza. După ceremonia religioasă, Ileana si Anton, au depus coroane de flori la cimitirul eroilor armatei române cazuti în primul razboi mondial. Mireasa si-a lasat buchetul pe soclul monumentului.
     La plecarea din Peleş, cortegiul regal a fost întîmpinat de o "nuntă ţărănească", însoţită de "tradiţionalul taraf de lautari cu cobză şi nai". Nuntaşii, îmbrăcaţi în costume populare, dansau şi salutau mirii cu chiote şi focuri de armă. Alaturi de ei au apărut călăari, "îmbrăcaţi în zale şi cu căciuli de dorobanţi", Junii Braşovului şi "un car alegoric cu domnişoare din Sinaia". La prînzul de încheiere s-a sărbătorit cu şampanie franţuzească şi vinuri româneşti din pivniţele regale şi s-a dansat pe muzica orchestrei conduse de maestrul Dinicu.
     Carol îi trînteste adevarul despre adevaratul tata. În dupa amiaza zilei nunţii, Ileana şi Anton au plecat în luna de miere. (HISTORIA, Nr. 37)

Nunţile de la curtea lui Brâncoveanu
 

     La Curtea lui Constantin Brâncoveanu s-au celebrat în perioada 1694-1704 cincizeci de nunţi, afară de cele nouă ale beizadelelor, precum şi ale altor fii de boieri până la 1714. Nunţile domneşti erau fastuoase. O descriere interesanta ne ofera un meşter negustor, sticlar din Boemia, care, în 1698, lua parte la ospăţul de nuntă al domniţei Ilinca, fiica lui Constantin Brâncoveanu, cu Scarlat Mavrocordat. Deci, Georg Franz Kreybich, după ce vinde lui Brâncoveanu pahare pentru 200 de taleri, participând la ospăţ, ne povesteste:
     "A fost veselie şi aveai ce vedea... căci, după terminarea ospăţului, în aceeaşi sală în care se prânzise, a fost ridicată o cetate, împresurata de turci, iar în cetate erau nemţi. Turcii băteau cetatea cu tunuri şi bombarde şi-i sileau să se predea şi să ceară pace". Asemenea spectacole erau imitaţii după cele care se dădeau la Constantinopol. De obicei, erau la moda reprezentaţii mimate, înfăţişînd atacuri de cetăţi şi lupte între oştiri. Mai departe, Kreybich povesteste ca au fost tot felul de jocuri şi dansuri turceşti, arăbeşti, chinezeşti, tătărăşti, franţuzeşti, spaniole şi leşeşti. Se remarca, de asemenea, prezenţa obligatorie a muzicii. Ţiganii erau muzicanţii cei mai căutaţi la curţile domneşti. Mâncărurile erau îmbelşugate şi a erau preparate după bucătăria franceză, nemţească şi italiană.

Nunţile din Tîrgul Bucureştilor
 

     Era 1813. ,,Dar a doua zi, mai cu seamă, era ce era! Nunta începea chiar din zori... Nuntaşii nu mai osteneau întruna, de la casa ginerelui la casa miresei. Cununia se celebra după prânz, la biserica enoriei (adică a acelei comunităţi religioase din mahalaua respectivă – n.r.), de unde apoi mireasa nu se mai întorcea la căminul părintesc. Ea, împreună cu mirele, după slujbă, se punea în trăsură, împreună cu cei care purtau jerbele şi luau cu ei lumânările mari aprinse, pornind către locul petrecerei. Iar dacă era cununia a se face acasă la ginere, căci se prea putea şi astfel, atunci una dintre rudele cele mai de aproape ale acestuia, mama, sora sau mătuşa, pleca de lua pe mireasă şi o aducea acasă la mirele ei, cu aşternuturi, cu zestre, cu tot, unde era aşteptată pentru slujbă de preoţii aduşi din vreme. Trăsura era înconjurată de toţi flăcăii, rude şi amici ai ginerelui, ce făceau tapaj în mahala, aducând ştire că soseşte mireasa. Cu puţin mai devreme de această clipă, momentul despărţeniei de părinţi fusese solemn pentru mireasă, însă ea, când păşea peste pragul casei părinteşti, trebuia să tragă din picior, pentru ca să se mărite şi celelalte fete. Obiceiul cerea ca să o podidească plânsul în acel moment, iar lăutarii cântau: «Taci, mireasă, nu mai plânge,/Căci la mă-ta mi te-i duce/Când a face plopul pere/Şi răchita vişinele!...» (...) După cununie, masă mare cu zaharicale de la becerul (boier de rang inferior, însărcinat cu supravegherea bucătăriei domneşti, el însuşi, de cele mai multe ori, chiar plăcintar sau cofetar – n.r.) Manolachi şi cu cofeturi de la vestitul Pascu, cu vin de Drăgăşani, cu pelin de Dealu-Mare şi cu vutcă de vanilie. Lăutari şi horă toată noaptea, iar în ziuă se trămiteau nunii, socrii şi nuntaşii mai de vază pe la casele lor cu trăsurile însoţite de alt rând de lăutari. Acest chef, la cei de jos, ţinea trei zile, iar la boieri ţinea şapte zile şi şapte nopţi. O nuntă se isprăvea şi alte zece începeau, încât Bucureştii tot într-o sărbătoare o duceau. Doliul se schimbase în veselie, de parcă ciuma şi moartea nu trecuseră pe acolo niciodată!” fragment - Ioan Ghica

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."