Col. (r) Alexandru Mazilu la Muntele Athos

     Despre Muntele Athos se ştie că se află sub patronajul Maicii Domnului şi este templul Ortodoxiei. Este muntele călugărilor care au ales să trăiască în comuniune cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt. De-a lungul veacurilor s-au clădit aici multe mănăstiri şi schituri în care rugăciunile şi cîntările ortodoxe se înalţă spre cer. Smerenia care-i caracterizează pe călugării de la Athos poate fi împărtăşită şi mirenilor care vor să afle la faţa locului de ce este deosebită ,,Grădina Maicii Domnului". Sînt mulţi turişti care petrec sejururi la mănăstirile de aici, unii merg din credinţă, iar alţii din curiozitate, unii revin, dar alţii nu mai pun piciorul niciodată pe această stîncă. Am stat de vorbă cu unul dintre pelerinii făgărăşeni la Muntele Athos, col. (r) Alexandru Mazilu. ,,Pentru fiecare vine o vreme cînd se întreabă care este rostul lui pe pămînt. Vine o vreme cînd se impune o schimbare în noi" a fost explicaţia colonelului Mazilu la întrebarea ,,De ce pelerin pe Muntele Athos?" Timp de şapte zile cît a durat vizita pe Muntele Athos, col. Mazilu a reuşit, datorită călugărilor întîlniţi acolo, mediului şi a regulilor respectate în mănăstiri sau schituri, să vadă lumea şi viaţa cu alţi ochi. A reuşit să-şi explice lucruri, gesturi, fapte şi gînduri pe care pînă atunci nu le analiza. A reuşit să trăiască pe viu comuniunea cu Duhul Sfînt. ,,Călugării de pe Athos sînt axaţi pe rugăciuni, ei tot timpul se roagă, au sufletul deosebit. Nu sînt dornici de turişti, dar sînt politicoşi, ne primesc, ne oferă găzduire şi 2 mese pe zi atîtea cîte au şi ei. Sînt oameni frumoşi chiar şi la 85 de ani. Smerenia îi face aşa. De ce au ajuns acolo? Au avut chemare, destinul poate i-a dus acolo. Trăiesc modest şi în rugăciune. Au o trăire puternică, au nişte ochi pătrunzători. Cred cu convingere că sînt mai aleşi decît noi, sînt smeriţi, acesta este cuvîntul. Lui Dumnezeu îi place smerenia, nu omul umil, nu? " spune col. Alexandru Mazilu. Pentru a ajunge pe Muntele Athos trebuie să urmezi o procedură, destul de simplă. Dar se spune că nu oricine ajunge la Athos, dar nu din cauza procedurilor lumeşti ci din cauza selecţiei pe care o face Maica Domnului. Românii de obicei trag la schiturile româneşti Prodromul şi Lacul, dar pot vizita orice lăcaş de cult de pe munte, fără interdicţie. ,,Am prins perioada în care era hramul schitului Lacul. Am participat şi eu la slujba de hram şi m-a impresionat. Slujba de seară a început la ora 17.00 şi s-a încheiat la ora 3.00, iar după o pauză a continuat de la 6.00 la 10.00. La noi te mai plictiseşti la slujbe, dar acolo nici nu am simţit oboseală. Era altfel pregătită biserica. Au pus frunze de dafin pe podea, iar în mijlocul bisericii erau două candelabre mari, iar în fiecare ardea cîte o lumînare groasă. A fost invitat un cor bărbătesc să cînte. Cînd a început să cînte acel cor, iar candelabrele au început să se rotească în sensuri diferite, ţi-au creat o stare similară cu levitaţia. N-am mai trăit aşa o stare emoţională şi spirituală. Te uneai cu Dumnezeu, eram în faţa lui. Am trăit sentimentul de fericire mult timp după ce am revenit de pe munte. M-au schimbat cele 7 zile de pelerinaj, mi-au dat o pace interioară, o linişte" relatează col. Mazilu.

,,Să fii smerit!"
 

     ,,De la schitul Lacul am plecat spre Prodromul. Am întîlnit un călugăr bătrîn, era din zona noastră, Viştea cred. Ne oprisem pe acest traseu la izvorul părintelui Atanasie unde era un foişor amenajat de unde te puteai servi cu ceai, alune şi lăsai în schimb cîţiva euro. Legenda spune că Atanasie, călugărul care a construit cea mai mare mănăstire de pe Athos, Lavra, a vrut să renunţe la lucrări pentru că nu mai putea termina mănăstirea. Atunci i s-a arătat Maica Domnului şi i-a spus să lovească stînca. De acolo a izvorît apă dulce. Muntele Athos nu are apă. Călugărul bătrîn, tăcut, auzindu-mă cum vorbesc şi văzînd cum gîndesc m-a întrebat: ,,Ştii, tinere, care este lucrul cel mai greu pe lume? Să fii smerit!" M-am gîndit mult la spusele acelui călugăr, şi am încercat de atunci să fiu smerit. Athosul este o experienţă pe care nu o poţi repeta prea des, vorbesc de noi, nu de preoţi sau călugări. Trăirile, angajamentele pe care ţi le ei fiind acolo trebuie să le respecţi, găseşti pacea şi liniştea sufletească, îţi schimbi sistemul de valori, te cauţi şi te regăseşti pe tine. Transformarea este grozavă, dar nu toţi din jurul nostru o înţeleg. Consider că pentru fiecare vine o astfel de vreme. Nu toţi care-şi propun ajung la Athos, cum nici toţi care-şi propun nu ajung la Prislop" spune cu convingere col. Alexandru Mazilu.

Moştele Sfintei Maria Magdalena sînt fierbinţi
 

     Odată ajuns pe Muntele Athos se poate vizita orice mănăstire, fie ea grecească, sîrbească, bulgărească. Călugării îi primesc pe turişti, dar ei au obligaţia să respecte regulile casei. ,,Din grupul nostru am plecat cu un coleg să vizităm mănăstirea Simonas Petras unde am aflat că sînt adăpostite moaştele Sfintei Maria Magdalena. Nu ştiam drumul, dar ne-am zis că ne vom descurca. Ploua, ne-am pus în cap cîte un sac de nylon şi am plecat pe poteci. Reţeua de drumuri este foarte slabă, sînt drumuri de ţară, dar sînt microbuze care circulă. Ne-a ajuns o maşină de teren în care era un şofer şi un călugăr. Nu ştia nicio limbă, dar am înţeles că ne întreabă de unde sîntem. I-am spus că sîntem din România, ne-a zîmbit şi l-a strigat pe şofer, Vasili, care era român din Galaţi. Ne-a dus pînă aproape de poteca spre mănăstire. Cerul era acoperit cu nori, iar mănăstirea era undeva pe la mijlocul muntelui. O zăream cînd ieşea soarele, apoi se ascundea în nori. Era superbă mănăstirea. Era o privelişte deosebită, parcă anume aleasă ca omul care ajunge acolo să poată să se apropie mai mult de Dumnezeu. Am ajuns tîrziu. Am fost primiţi la intrare cu o bucată de rahat şi un păhărel de uzo, un obicei acolo. Cînd a aflat că sîntem români, călugărul s-a luminat la faţă. La această mănăstire earu doar călugări titraţi. Am fost conduşi într-o încăpere unde erau ctitorii mănăstirii. Primul ctitor era Mihai Viteazu, apoi urmau tabourile celorlalţi. Mulţi domnitori români au făcut donaţii către mănăstirile de pe Muntele Athos, indiferent cărei ţări aparţineau, au făcut în numele ortodoxiei, erau credincioşi. I-am spus călugărului că vrem să vedem moaştele Sf. Maria Magdalena. Deşi nu era o oră potrivită am fost conduşi acolo, dar cu acordul stareţului care fusese întrebat. Ne-a scos o cutie mică din aur, iar acolo era falanga sfintei, acoperită cu o folie de plastic. Sărutînd moaştele, le-am simţit foarte fierbinţi. Tradiţia spune că Sf. Maria Magdalena s-ar fi atins cu acea falangă de veşmîntul Mântuitorului." a relatat col. Mazilu.

       Fiecare mănăstire sau schit are o poveste deosebită, iar călugării vieţuitori sînt fideli apărători ai istoriei acestora şi a regulilor impuse şi păstrate încă de la primii stareţi. La Mănăstirea Iviron, aflată în apropierea izvorului Maicii Domnului, pe locul unde a pus picorul pe Munte, se află o icoană făcătoare de minuni denumită ,,Porteriţa". ,,Se spune că icoana a fost adusă la mănăstire pe mare de Maica Domnului. Într-o zi, a trecut pe la mănăstire un sărac, care era foarte flămând. S-a apropiat de portar şi l-a rugat să-i dea o bucată de pâine, însă portarul l-a alungat fără milă, zicându-i: „Dacă vrei pâine, să aduci bani şi îţi voi da". Săracul a pornit pe cărarea ce ducea spre Kareia şi s-a rugat la Maica Domnului să-i dea o bucată de pîine. Atunci vede o femeie apropiindu-se care i-a dat un ban de aur pe care să-l dea portarului, iar acesta să-i dea în schimb o bucată de pîine. Săracul s-a întors la mănăstire şi i-a cerut portarului pîine dîndu-i banul de aur. Le-a povestit călugărilor că banul de aur l-a primit de la o femeie frumoasă. Cei de la mănăstire au înţeles că a fost Maica Domnului, ocrotitoarea celor necăjiţi. Mergând la icoana Maicii Domnului, au văzut că lipsea un galben din salba ei, fiind chiar banul adus de sărac. Privind la icoana Maicii Domnului şi închinându-se cu evlavie, săracul a recunoscut în icoană pe femeia care i s-a arătat. De atunci. la poarta mănăstirii s-a pus un cufăr care zilnic se umplea cu pîine pentru cei săraci. Acest obicei se păstrează până în ziua de astăzi. Sînt multe icoane făcătoare de minuni în lume încît parcă ne îndoim dacă o fi chiar aşa. Dar nu icoana face minuni ci Dumnezeu" a mai relatat col. Mazilu. 

Becali nu este agreat acolo
 

     Mi-a plăcut o replică de forma: să îmbinăm smerenia ortodoxă şi disciplina catolică. Ajuns acolo nu mai poţi să te minţi pe tine. Consider că biserica şi banii sînt două lucruri total diferite, nu se pot asocia. La noi drumul pe care se merge este unul greşit. Am citit Memorile părintelui Bartolomeu Anania, merită citite, a fost un om dăruit, cu mare credinţă. Avem ce învăţa din scrierile sale. Revenind la călugării de la Athos ţin să spun că duc o viaţă simplă şi sinceră. Sînt politicoşi cu noi, dar nu agrează gesturile oamenilor precum Becali care fac paradă prin faptele lor. Nu poţi să faci nelegiuiri şi apoi să faci donaţii ca să obţii mîntuirea. Am constatat că acolo, călugării primesc cu drag din puţinul cîştigat cinstit. Iar Becali face paradă şi donează doar cînd camera de filmat este pornită. Stînd alături de acei călugări, de acei oameni deosebiţi, am învăţat multe, dar în primul rînd am învăţat să mă cunosc pe mine şi să arăt celor din jur ceea ce sînt. Trebuie să ne schimbăm, să facem schimbarea în noi. Recomand celor care doresc un pelerina, să aleagă Muntele Sfînt. Sînt lucruri frumoase pe care putem să le descoperim" a încheiat col Alexandru Mazilu.

Istoria Muntelui Sfânt
 

     Sfântul Munte al Athonului sau Grădina Maicii Domnului cum mai este denumit este o peninsulă legată de pământul Greciei în partea dinspre miazăzi, având celelalte trei părţi scăldate de Marea Egee. Lungimea Sfântului Munte este de 60 km, iar lăţimea variază între 12 şi 18 km, înălţimea atingînd pe cel mai înalt vîrf 2030 m, vf. Athonului. Se spune că pînă la venirea Maicii Domnului aici, Sfântul Munte se afla în întunericul închinării la idoli, chiar pe vîrful cel înalt stînd Apolon, făcut din aur şi având o înălţime uriaşă. Se spune că atunci când era luminat de soare, se vedea tocmai de la Constantinopol. La acest idol, veneau mulţi şi i se închinau, iar diavolii care locuiau în el răspundeau la întrebările lor, dar mai întâi trebuia să li se aducă jertfe, chiar pe unii din copiii lor. După înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, sorţii Maicii Domnului au căzut să meargă pe pământul Ivirului, care acum se numeşte Gruzia. Preasfânta a rămas în Ierusalim în casa preaiubitului ucenic al Domnului, Sfântul Apostol Ioan. Lazăr se afla în insula Cipru, unde fusese hirotonit episcop de Sfântul Apostol Varnava şi şi-adorit s-o vadă pe Maica Domnului, dar ezita să meargă în Ierusalim, ferindu-se de ura evreilor, care căutau să-l omoare. Aşa că i-a scris Preasfintei Fecioare, rugând-o să vină în insula Cipru. Maica Domnului a răspuns că va veni, dar să-i trimită o corabie. Când Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan călătoreau spre insula Cipru, din rânduiala lui Dumnezeu s-a ridicat o furtună pe mare şi corabia a fost dusă în apropierea Muntelui Atonului. Văzând frumuseţea locului, Preasfânta Fecioară a cerut Fiului ei să-i dăruiască acest munte, ca să-l aibă ca moştenire.
     Coborând Maica Domnului împreună cu Apostolul Ioan la ţărm, diavolii care se aflau în idoli, au început să ţipe înfricoşaţi îndemnînd poporul să meargă s-o întîmpine pe Maica lui Dumnezeu la limanul lui Climent. Ajungînd acolo au aflat pe Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan, care le-au vestit despre întruparea Fiului lui Dumnezeu, despre răstignirea, învierea şi înălţarea Lui la ceruri după care s-au închinat şi s-au botezat. „Să fie darul lui Dumnezeu în locul acesta şi asupra celor ce vor vieţui aici cu credinţă şi cu bună cucernicie şi a celor ce vor păzi poruncile Fiului şi Dumnezeului meu. Şi toate cele pământeşti le vor avea cu îndestulare şi fără multă osteneală. Locului acestuia eu îi voi fi apărătoare şi fierbinte mijlocitoare către Dumnezeu şi pentru cei ce vor vieţui aici" lr-a spus Maica Domnului.
     Mai pe urmă, s-au construit multe mănăstiri, schituri, chilii şi colibe. Au fost perioade în care Sfântul Munte a cunoscut o mare înflorire. Începând cu primele decenii ale secolului al IX-lea, monahismul aghiorit intră într-o nouă fază. Muntele Athos îşi dobândeşte caracterul său de ţinut exclusiv monahal cu capitala la Kareia.
     În Sfântul Munte, au fost totdeauna călugări de toate naţiile. Locuiau în aceleai mănăstiri fără să fie nevoie de mănăstiri separate. Domnitorii români - moldoveni şi munteni - au ajutat foarte mult Sfântul Munte, dar nu s-au gândit să înfiinţeze mănăstiri româneşti, ştiind că ajută monahismul ortodox care este unul, ori din ce naţie s-ar trage fiecare. Cu timpul, au apărut câteva mănăstiri populate exclusiv: una de ruşi - Sfântul Pantelimon; una de sârbi - Hilandaru; alta de bulgari - Zografu. Numărul călugărilor a oscilat în funcţie de perioadele istorice. În anul 1920, situaţia era următoarea: ruşi - 4800; greci - 3900; români - 500; bulgari - 500; sârbi - 150; georgieni - 50. În foarte scurt timp, din 1920 până în 1970, numărul călugărilor a scăzut de la aproximativ 10000 la 1146. La ora actuală să fie în jur de 2500 de călugări. Numărul mănăstirilor este stabilit la 20, iar a schiturilor la 12. Numărul chiliilor nu se ştie exact, deoarece au fost foarte multe părăsite şi s-au dărâmat. Cele 20 de mănăstiri, în ordinea după care sunt aşezate în catalogul mănăstirilor atonite, sînt următoarele: Marea Lavră, Vatopedu, Iviru, Hilandaru, Dionisiu, Cutlumuş, Pantocrator, Xeropotamu, Zografu, Dohiariu, Caracalu, Filoteu, Simonopetra, Sfântul Pavel, Stavronichita, Xenofont, Grigoriu, Esfigmenu, Sfântul Pantelimon (Russikon) şi Constamonitu.

Ierusalimul atrage milioane de pelerini

     Considerat cândva centrul lumii, etern revendicat de iudei, creştini şi musulmani ca oraş sacru al propriei religii, Ierusalimul este loc de pelerinaj. Situat pe un promontoriu de stâncă în Munţii Iudeii, între Marea Mediterană şi Marea Moartă, Ierusalimul a fost distrus de două ori, asediat de 23 de ori, atacat de 52 de ori şi de 44 de ori capturat sau recapturat.
     Ierusalimul, numit în lunga sa istorie Oraşul de Aur, Oraşul Sfânt, Ţara lui Israel, Oraşul lui David sau Oraşul Păcii, este şi un oraş al neînţelegerilor, pe de o parte îl revendică palestinienii, în timp ce Israelul îl consideră capitala sa. Pentru evrei este tărâmului făgăduinţei, locul unde Avraam a vrut să-l sacrifice pe Isaac, al gloriei lui David şi a Templului lui Solomon. Pentru creştini este oraşul lui Iisus, al ultimelor lui zile pe pământ, al Cinei de Taină, al crucificării şi Învierii. Pentru arabi este al treilea loc sfânt, după Mecca şi Medina, unde Mahomed s-a înălţat la cer. În anul 1981, Oraşul Vechi din Ierusalim a fost recunoscut de UNESCO ca patrimoniu universal al omenirii. Pentru a intra în Ierusalim este nevoie de paşaport valabil, iar turiştii pot rămâne în Israel fără întrerupere doar trei luni, iar cei care doresc să stea mai mult trebuie să obţină o aprobare de la orice oficiu al Ministerului de Interne.

Locurile sfinte din Oraşul vechi
 

     Vechi de milenii, locurile sfinte ale Ierusalimului imprimă ritmul vieţii în comunităţile religioase, guvernate de propriile semnificaţii şi de rugăciune, şi surprind sau doar provoacă emoţie şirurilor nesfârşite de turişti care vin din toate colţurile lumii şi vor să vadă totul indiferent de semnificaţia spirituală a vestigiilor istorice.
     În centrul oraşului se înalţă Muntele Templului, unul dintre cele mai importante locuri religioase din Vechiul Oraş al Ierusalimului. Este denumit de evrei Har Habait şi de musulmani sanctuarul Haram al Sharif. Pe munte se află Zidul de Apus, sau Zidul Plângerii, vechi de două milenii, un vestigiu al zidului construit de regele Irod pentru a înconjura curtea Templului iudeu. A devenit loc principal de pelerinaj pentru evrei în timpul ocupaţiei otomane, evreii deplângând distrugerea templului care, mai mult de un mileniu, a fost centrul religios, spiritual şi cultural. Aici se adună credincioşii evrei zilnic pentru rugăciune, cu ocazia sărbătorilor cultului mozaic sau pentru ceremoniile de Bar Mitzvah. Zidul este şi loc de reculegere pentru oaspeţii statului Israel şi punct de atracţie pentru sute de mii de turişti de toate confesiunile.
     Piaţa din faţa Zidului este împărţită de un gard - în stânga o parte mai mare pentru bărbaţi şi în dreapta una mai mica pentru femei. Accesul la Zid este liber, dar capul trebuie să fie acoperit, iar îmbrăcămintea şi comportamentul trebuie să fie adecvate.
     Toţi vor să ajungă aici pentru a spune o rugăciune şi pentru a lăsa un bileţel în crăpăturile zidului. De două ori pe an, toate bileţelele sînt scoase şi arse într-un cimitir evreiesc şi se spune că rugăciunile făcute la zid sînt îndeplinite. Arabii cred că aici ar fi fost locul unde Mohamed şi-a legat armăsarul sau animalul fantastic înaripat, Buraq, înainte de a se ridica la cer. În complexul religios de pe Muntele Templului, în apropierea Zidului venerat de evrei, este şi Moscheea Al-Aqsa, cea mai mare moschee din Ierusalim care poate găzdui în interior şi în jurul templului peste 5000 de persoane.

Drumul Crucii
 

     Printre străduţele aglomerate şi răsucite ale vechiului Ierusalim se strecoară Via Dolorosa, Drumul Durerii sau Drumul Crucii, care duce de la Mănăstirea Ecce Homo până la Biserica Sfântului Mormânt. Este calea, care potrivit tradiţiei creştine, pe care Mântuitorul a fost dus spre răstignire, începând cu judecarea şi terminând cu înmormântarea. Drumul Crucii este parcurs de pelerini încă de la jumătatea secolului al IV-lea, când împăratul Constantin cel Mare a oferit creştinismului libertatea râvnită. Astăzi, pelerinii şi turiştii parcurg cei 500 de metri pe străduţe înguste printre tarabele comercianţilor şi 14 staţii ale crucii, fiecare comemorând un moment semnificativ. Fiecare staţie este marcată cu cifre romane pe o placă. Prima staţie este locul unde Pilat l-a comndamnat la moarte pe Mântuitor, a doua marchează momentul în care i s-a dat crucea lui Iisus. Apoi, drumul formează un arc numit Ecce Homo, "iată omul", unde Pilat l-a arătat pe Iisus mulţimii. A treia staţie este locul unde Iisus a căzut prima dată sub greutatea crucii, a patra este locul întâlnirii între Maria şi fiul ei, la a cincea, unde mâna Lui Iisus este imprimată pe un perete, Simon a fost forţat de către soldaţii romani să îl ajute pe Mântuitor să ducă crucea. La a şasea chipul lui Iisus a fost şters de sudoare, la a şaptea a fost a doua cădere a Mântuitorului, la a opta Iisus le-a consolat pe bocitoare, iar la a noua Iisus a căzut a treia oară.
     Nu poţi parcurge rumul Golgotei fără să fii încercat de sentimente şi stări emoţiomale din cele mai inexplicabile. Ultimele 5 staţii sînt în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt, numită şi Biserica Sfintei Învieri. Locul este venerat de creştini ca fiind Golgota, dealul unde a fost crucificat, înmormântat şi unde a înviat Iisus, şi este loc de pelerinaj. Astăzi, biserica este catedrala Patriarhiei Ortodoxe Greceşti a Ierusalimului şi aici se ţin slujbe religioase de bisericile ortodoxe răsăritene, bisericile ortodoxe orientale şi de cea romano-catolică. Pelerinii pot intra şi poposi preţ de cîteva secunde lîngă locul în care a fost depus trupul chinuit şi neînsufleţit al Mţntuitorului Iisus. Cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de minunea Sfintei Lumini, un eveniment care se petrece în Sâmbăta Mare, considerat de creştini ca fiind cel mai vechi miracol atestat anual. Deşi a fost descrisă în mai multe scrieri începând cu secolul al IV-lea, minunea a început să fie documentată sistematic începând cu 1106, când a fost menţionată în scrierile călugărului rus Daniel.

Grădina Ghetsimani
 

     Muntele Măslinilor, practic cea mai sudică parte a lanţului deluros al Iudeei centrale, se îndreaptă către Valea Iordanului la est şi către Mediterană la vest. De pe dealul înalt de aproape 800 de metri este o vedere superbă asupra oraşului, se zăresc zidurile Ierusalimului, văile Chedron şi Hinom, Poarta de aur, Muntele Moria, Muntele Templului şi Muntele Sion. Muntele Măslinilor este un alt loc biblic, drumul de la Ierihon la Ierusalim trecea peste acest deal şi pe aici a avut loc intrarea triumfală a Mântuitorului în Oraşul Sfânt, de Florii. De-a lungul timpului, pe acest munte s-au construit nenumărate locaşuri de cult pentru a marca evenimente din viaţa lui Iisus, aşa cum au fost ele relatate în Sfintele Evanghelii, şi care sînt locul celor mai importante pelerinaje ale creştinătăţii. La baza muntelui este Grădina Ghetsimani, cea mai renumită grădină din Ţară Sfântă, aşezată în partea opusă Muntelui Templului, la est de Pârâul Chedron, Pârâul Cedrilor sau Valea lui Iosafat. Este cel mai potrivit loc de rugăciune pentru orice persoană. De-a lungul timpului, au fost contruite aici o biserică bizantină, una cruciată şi apoi Basilica Agoniei sau Biserica Tuturor Naţiunilor, terminată în 1924 prin finanţarea a 12 state, ridicată pe locul unde se crede că Iisus s-a rugat Tatălui înaintea Răstignirii. Pe locul unde a fost casa lui Lazăr cel înviat de Iisus, în Betania, a fost cosntruită o biserică. Este marcat şi locul de unde se spune că s-ar fi înălţat la cer Mântuitorul printr-o capelă octogonală denumită ,,Capela Înălţării", acum moschee şi care păstrează piatra pe care este imprimată talpa Domnului. Tot pe Muntele Măslinilor este un vechi cimitir iudaic, unde cei adormiţi aşteaptă învierea şi unde mulţi evrei doresc să fie înmormântaţi. Aici este şi Mormântul Fecioarei Maria, în care se zice că e îngropată Sfânta Fecioară, un loc cinstit şi de musulmani, deoarece se zice că, în călătoria făcută de profetul Mohamed de la Mecca la Ierusalim, a văzut o lumină deasupra mormântului. Pe Muntele Sion se poate vizita încăperea în care a avut loc Cina Cea de Taină. Se spune că Muntele Măslinilor reprezintă legătura spirituală între moarte şi viaţă, lucru arătat de învierea lui Lazăr în Betania şi de Învierea lui Iisus în Ierusalim.

Minunile din zilele noastre văzute de turişti
 

- ,,În Marea Tiberiadei adică în Marea Galileii, peştii apar şi saltă numai pe o porţiune de vreo 2 metri şi o lungime de 20. Exact în locul Sfânt în care a a pescuit Domnul Nostru Iisus cu ucenicii"
- La Mormîntul Sfânt se aud bătăi de cuie care se înfigeau undeva. M-am uitat în stînga, împrejur şi n-am văzut nimic. Totuşi zgomotele se auzeau! Am aflat apoi că acelea sînt zgomotele produse de bătăile cuielor în tălpile şi mîinile Mântuitorului pentru a reda viaţa veşnică şi a spăla păcatele noastre" a spus un făgărăşean.
- ,,La Mormantul Sfant este impresionant cum apare lumina de Paşti …şi nu apare la toţi preoţii. Numai la preoţii ortodocşi. S-a făcut un experiment, au ţinut şi preoţi de alte religii făcliile, dar cînd a apărut Lumina Divină, facliile lor nu s-au aprins ci doar cele ale preoţilor ortodocşi. Lumina aceea nu arde".
- ,,În rîul Iordan unde a fost botezat Domnul Iisus de Sfâantul Ion, merită să fim botezaţi. Ieşind din apa rîului m-am simţit altfel, mai optimist, mai curat şi mai uşurat. Mi-au spus cei din grup că faţa îmi strălucea. În plus fiind februarie, apa era rece şi nu am răcit" a spus un făgărăşean.
- ,,Pot spune că eu nu-s bisericoasă şi nu am fost crescută într-un mediu religios. Mi-am dorit să merg la Ierusalim şi am ajuns. Pelerinajul acesta pentru mine a fost ceva unic, am plîns tot timpul, cred că în viaţa mea n-am plîns atîta. Nu-mi puteam controla lacrimile. M-am simţit altfel" a spus o făgărăşeancă.  (Lucia Baki)

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."