Clubul Copiilor din Victoria a fost  gazda Festivalului Naţional de Teatru ,,Bona Fortuna”, în perioada 9 – 11 mai 2019. Evenimentul s-a aflat la a IX-a ediţie, iar pe scena casei de cultură au  evoluat peste 100 de elevi din 12 judeţe din ţară. Micii artişti au fost împărţiţi pe vârste, în trei secţiuni, clasele  I – IV, V – VIII şi IX – XII.  La manifestare au fost invitaţi elevi din 19 judeţe, dar cu  participare directă au fost prezente 12 judeţe, celelalte trimiţând materialele. Juriul competiţiei a fost format din:  Dan Biriş,  critic de artă din Sibiu, Violeta Bocancea, actriţă şi profesor arta actorului la Piteşti, Cristian Vieru, pofesor de limba română la Braşov,  şi Nicoleta Ştiucă,  director la Colegiul Nicolae Titulescu. Evenimentul a fost organizat de  profesorul Vladimir Vărzaru  de la Clubul Copiilor Victoria. Printre invitaţi s-a aflat  inspectorul şcolar adjunc de la IŞJ Braşov, prof. Ion Negrilă.

100 de participanţi

Elevii prezenţi la Festivalul Naţional de Teatru ,,Bona Fortuna” au fost din: Arad, Iaşi, Constanţa, Giurgiu, Craiova, Tg. Mureş, Piteşti, Bistriţa, Oradea, Sibiu,  Alba Iulia, Sighişoara, Făgăraş şi Moreni. Participanţii au sosit la Victoria încă dejoi, 9 mai, şi au fost  cazaţi la Clubul Copiilor şi la CT ,,Dr. Alexandru Bărbat” din Victoria. Vineri, 10 mai a.c.,  la Casa de Cultură Victoria s-a dat startul festivalului. Programul a început la ora 10.30 şi s-a finalizat la ora 19.00. După un maraton al spectacolelor, juriul s-a declarat  impresionat de prestaţia elevilor. Au urcat pescenă micii actori  înscrişi la cluburile de copii, dar şi la palatele copiilor.

  • Clubul Copiilor din Făgăraş – ,,Dresorul de fantome” de Ion Băieşu
  •  Palatul Copiilor din Cluj – ,,Bădăranii” de Carol Goldoni
  • Clubul Copiilor Sighişoara – ,,Între Zenit şi Nadir” de Claudia Maior
  • Palatul Copiilor Craiova – ,,Peripeţiile Kariney”
  • Palatul Copiilor Arad – ,,Ora 2.14 MP” de David Poquet
  • Colegiul Naţional ,,Radu Negru” – ,,Prostia Omenească” de Ion Creangă
  • Colegiul Naţional ,,Radu Negru”  – ,,Mine Marine – La piaţ”
  • Clubul Copiilor Sighişoara – ,,Al 13-lea Clovn” de Claudia Maior
  • Palatul Copiilor Iaşi – ,,Bacalaureat de Bucureşti” de Andreea Gheorghiţă
  • Clubul Copiilor Victoria – ,,Pisica verde” de Elise Wilk.

 

Cei mai buni au fost premiaţi

Membrii juriului au premiat cel mai bun spectacol, cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă.

  •   ,,Am venit cu drag la Victoria în urma celorlalte ediţii ale festivalului la care am participat. Pentru Braşov, pentru Ţara Făgăraşului, şi nu în ultimul rând pentru Victoria, cred că este cel mai important eveniment de cultură care se întâmplă în  judeţul nostru. Este extaordinar, copiii s-au mobilizat, învaţă să fie prieteni, învaţă să se cunoască, învaţă să colaboreze. Aici se leagă prietenii, aici  încep să aibă curaj să spună ce gîndesc. Aici învaţă  că doar oamenii deştepţi ajung pe scenă şi este foarte important. Orice copil care intră pe scenă are o altă viziune” a spus inspectorul şcolar Ion Negrilă.
  •   ,,Festivalul naţional de teatru ,,Bona Fortuna” şi-a desemnat în acest sfârşit de săptămână câştigătorii. Ediţia din acest an a reunit trei categorii de participanţi, elevii provenind din ciclul primar, gimnazial şi liceal. Micii actori au reuşit să ofere publicului spectacole de calitate, momente memorabile şi strălucirea actului artistic. La final toţi au fost câştigători prin experienţa acumulată, legăturile de prietenie create şi bucuria de a gusta şi oferi cu generozitate din talentul lor. Totuşi la Victoria, anul acesta ,,Bona Fortuna”, le-a zâmbit elevilor de la Clubul Copiilor din localitate care şi-au adjudecat marele premiu al festivalului cu  spectacolul ,,Pisica verde”. Locurile II şi III la categoria liceu au fost obţinute de reprezentanţii Palatelor  Copiilor Arad şi Craiova, iar menţiunea a ajuns la Clubul Copiilor Făgăraş. Secţiunea claselor I – IV a fost dominată de elevii de la Clubul Copiilor Sighişoara în timp ce elevii de la Palatul Copiilor Cluj au triunfat la secţiunea gimnaziu. La nivel individual Andreea Cojocaru de la Clubul Copiilor Victoria a fost răsplătită cu premiul III,  cea mai bună actriţă, iar la categoria cel mai bun actor Octavian Szalad, premiul I şi Ciprian Negrilă, premiul II, ambii de la Clubul Copiilor din Făgăraş” a spus   Camelia Bertea, directorul  de la Clubul Clubul Copiilor din Victoria. (Carla TATU)

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns la Localnic Victoria Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here