Viziune europeană asupra operei lui Horia Bădescu

•  La a 75-a aniversare

În mod real destinul unei opere este determinat de modul ei de receptare. Iar perspectiva asupra ei se vede influenţată şi de punctul cardinal în care se află cititorul. Se adevereşte, peste ani, afirmaţia lui Terentianus Maurus, care scria, în urmă cu aproape două milenii în cartea lui de prozodie: Pro captulectoris, habentsua fata libelli (Încăpute pe mâna cititorului, cărţile îşi au soarta lor). O demonstraţie pe măsură ne-o oferă lucrarea ,,Reflexe francofone”, cu subtitlul ,,Receptarea operei lui Horia Bădescu (n. în 1943, n.n.) în spaţiul cultural francofon”, într-o ediţie îngrijită, prefaţă, notă asupra ediţiei şi indice de nume de către universitarul clujean Ilie Rad, şi apărută recent (2018) la editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca. O carte de proporţii (400 de pagini), într-o prezentare tipografică aleasă, cu toată oferta de texte în formă bilingvă, traducerea din franceză aparţinând lui Horia Bădescu, ne poartă în spaţiul publicistic şi editorial francez şi belgian, unde opera scriitorului român s-a bucurat de o preţuită receptare. Dacă evaluarea estetică din partea criticii literare francofone nu schimbă altitudinea valorică la care se situează activitatea culturală şi creaţia literară a lui Horia Bădescu, surprinde însă dimensiunea prin timp a receptării, rezonanţa ei cantitativă, atât la volumele de poezie, proză, eseu, traduse în franceză, cât şi la volumele de poezie scrise de autor direct în limba lui Racine, Hugo, Baudelaire …, făcându-i pe comentatori să afirme că se dovedeşte unul din cunoscătorii subtilităţilor acestei limbi, asemenea lui Emil Cioran şi Eugen Ionescu, din aceeaşi vatră românească.

71 de cronici şi o Addenda, într-un volum

Într-o notă asupra ediţiei prof. univ. Ilie Rad ne pune în gardă că volumul de faţă cuprinde 71 de cronici literare apărute în spaţiul francofon, la 13 dintre volumele lui Horia Bădescu (poezie, proză, eseu), tipărite în Franţa şi Belgia, comentarii datorate unui număr de 46 de critici literari şi poeţi, printre cei mai reprezentativi din arealul francofon. La cele 71 de cronici literare se adaugă 7 articole de sinteză, 14 scrisori şi 8 e-mailuri primite de autor, ecouri ale volumelor, texte care sunt tot atâtea evaluări la fel de pertinente ca şi cele publicate în presă sau în prefaţa unor volume. Cifrele sunt edificatoare prin sine, dar mai edificator este conţinutul aflat în spatele lor. Întrucât cititorul român are cunoştinţe limitate despre publicistica francofonă, editorii s-au simţit datori să treacă într-o Addenda, (opt pagini), numele cronicarilor, în ordine alfabetică, cu scurte informaţii privitoare la statutul lor profesional-ştiinţific. Din parcursul Addendei ne dăm seama că ne aflăm în faţa unor personalităţi ale vieţii culturale, academice din Franţa şi Belgia: critici şi istorici literari, universitari, publicişti, scriitori, animatori culturali. O altă inovaţie care slujeşte imaginii de sinteză a conţinutului şi dă un grad mai mare de atractivitate este conceperea originală a Sumarului. Pe lângă necesarele: autor şi titlul articolului se mai adaugă un scurt citat, două – trei-patru rânduri, considerat semnificativ pentru mesajul comunicării, ca un sâmbure al enunţurilor. Se vede că citatele au fost selectate atât pentru formularea lor expresivă, cât şi pentru a configura adevărate puncte de reper ale interpretărilor critice. Câteva, de aceeaşi relevanţă ca şi celelalte: Horia Bădescu rămâne fidel tradiţiei marelui lirism românesc, a lui Eminescu ori Blaga (André Doms); Cu aceste silogisme, un „creator” aparte dă vieţii noastre sensuri multiple (Alain Duveau); Un farmec parcurge această carte, de o subtilitate şi o sensibilitate extreme… (Jacques DeDecker); Horia Bădescu e un romancier care merge la esenţial, la esenţa omului pe care îl interoghează necontenit (P. Mamengui-Otouma); Scrise într-o limbă secundă, dar perfect stăpânită, versurile mărturisesc, în pofida a tot, îndoielile şi rătăcirile până la marginea vidului (Jean Pierre Longre) etc.

Membru al Uniunii Scriitorilor din Franţa

După cum remarcă Ilie Rad într-o substanţială Prefaţă la volumul de Reflexe …, după 1989 cele mai numeroase tălmăciri din creaţia lui Horia Bădescu apar în spaţiul francofon, în Franţa şi Belgia, mai ales, dar şi în Bulgaria, Canada, Macedonia, Vietnam, Rusia, SUA, la care se adaugă colaborări la publicaţiile de profil din ţările respective, conferinţe la reuniuni literare internaţionale, unele pe care însuşi le-a iniţiat cum sunt: Colocviile Internaţionale „Lucian Blaga” de la Paris; fiind unul din puţinii români care a ajuns membru al Uniunii Scriitorilor din Franţa şi care a fost onorat în 2004 cu Premiul European de Poezie Francofonă „Leopold SédarSenghor”. În opiniile comentatorilor străini activismul cultural al lui Horia Bădescu se corelează cu o vie activitate publică în sfera culturii şi publicisticii româneşti. A făcut parte din gruparea literară de la revista clujeană Echinox, a îndeplinit funcţia de director al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, apoi, după 1990, director al Studioului teritorial de radio Cluj, director, din 1994, al Centrului cultural român de la Paris, după care, ataşat cultural pe lângă Ambasada României din capitala Franţei. În 1997 a obţinut doctoratul în filologie cu teza ,,Memoria Fiinţei. – Poezie şi Sacru”, lucrare reluată în anul 2000 sub forma unui eseu în limba franceză.

Scriitor român,  în spaţiul lingvistic al unei alte culturi

Reflectarea cuprinzătoare a operei unui scriitor român contemporan în spaţiul lingvistic al unei alte culturi, nu cu totul străine, devine şi pentru autorul în cauză o experienţă inedită, o modalitate nouă de oglindire, după cum mărturiseşte însuşi Horia Bădescu: Ceea ce a văzut critica românească în oglinda scrisului meu îmi e cunoscut mie şi deopotrivă cititorilor mei. Ceea ce se arată ochilor celor de pe alte meleaguri, mai ales celor din orizontul francofon, spaţiul cultural afin, în care se înscrie seculara francofonie românească, fondatoare de modernitate, am putut să constat eu însumi la sursă, dar a rămas cvasinecunoscut cititorilor de acasă. Iar Ioan Holban în Literatura română de azi îl consideră pe Horia Bădescu unul dintre cei mai importanţi scriitori români, cu certificat european autentic. Cartea vine de fapt cu nişte răspunsuri concludente la întrebarea lui Moromete: Pe ce te bazezi?           N-ar fi elocventă prezentarea ideilor cărţii fără evidenţierea materialului iconografic, începând de la statueta de pe coperta de un alb glasat, până la cel inserat între paginile volumului. Vizează exclusiv scrieri, ignorând (voit!) portretistica autorului. Cunoaştem astfel imaginea coperţilor şi a paginilor de titlu a volumelor traduse ori scrise direct în franceză, facsimilele scrisorilor primite de autor, ca ecou la ediţiile apărute, un grupaj ilustrativ, în final din publicaţiile culturale franceze şi belgiene vizate în referinţele critice. Prin parcurgerea cărţii dăm întregul credit uneia din afirmaţiile lui Ilie Rad: …câştigul cel mai important al acestei ediţii ni se pare faptul că ea permite o comparaţie între modul în care a fost receptată opera lui Horia Bădescu în spaţiul românesc şi în cel francofon, între stilurile critice, între capacitatea exegeţilor din ambele culturi de a releva aspecte, sensuri şi nuanţe inedite în opera scriitorului studiat. Alături de asemenea distincţii individualizatoare analizele dezvăluie numeroase linii de convergenţă cu spiritualitatea universală: Sculpturile lui Brâncuşi sunt atât de simple, atât de zvelte, atât de limpezi şi de tăcute, adânc misterioase. Poemele lui Horia Bădescu le seamănă (Gérard Bayo). Nu e întâmplător ca mai ales editorii din Belgia să fie fascinaţi de această poezie: între poezia română şi a noastră se dezvăluie multe puncte comune: interogaţia metafizică, dificultatea de a fi… (Jean-Luc Wauthier). Cartea reprezintă deopotrivă o aniversare, dar şi un prilej de a ilustra rezonanţele europene ale creaţiei româneşti contemporane. (Intertitlurile aparţin redacţiei) (Prof. Liviu IOANI)