Perioada de transfer pentru elevi se derulează în această perioadă, pînă la sfîrşitul semestrului I. Pe site-urile tuturor liceelor ar trebui să fie afişate numărul de locuri disponibile pentru ca elevii să aibă posibilitatea să aleagă variantele cele mai potrivite pentru continuarea studiilor. La Făgăraş doar CN ,,Radu Negru” a afişat locurile  disponibile  pentru semestru al II-lea al anului şcolar 2018 – 2019. Anunţul publicat  în data de 18 ianuarie 2019 arată că la ,,Radu Negru”  sînt  54 de locuri. La ciclul primar sînt cinci locuri libere, la ciclul gimnazial două locuri, iar la ciclul  liceal 47 de locuri. Prof. Maria Racu, directorul colegiului, spune că în fiecare an locurile sînt publicate pe site. ,,Numărul maxim de elevi pe clasă vrem să fie 30 şi de aceea prin această formulă se uniformizează clasele. Pînă în prezent la secretariatul instituţiei au fost înregistrate 16 cereri   ale elevilor care solicită transferul din altă unitate şcolară la noi sau dintr-o clasă în alta.   Cererile de transfer se depun la sediul instituţiei pînă la data de 30 ianuarie 2019, iar în vacanţa intersemestrială se vor analiza aceste cereri. Dacă elevii  îndeplinesc condiţiile vor fi transferaţi la CN ,,Radu Negru”  începînd cu semestrul al doilea” a spus directorul instituţiei, Maria Racu. Elevii care vor să se transfere la CN ,,Radu Negru” trebuie să îndeplinească unele condiţii, media obţinută în semestrul I trebuie să fie cel puţin egală cu cea mai mică medie din clasa respectivă şi să nu aibă abateri disciplinare.

 

8  locuri libere pentru clasele a IX-a  

  • Profil real matematică – informatică intensiv engleză – 4 locuri
  • Profil real matematică – informatică intensiv informatică – 1 loc
  • Profil real ştiinţe ale naturii – 2 locuri
  • Profil uman ştiinţe sociale intensiv engleză – 1 loc

 

11 locuri libere pentru  clasele a X-a

  • Profil real matematică – informatică intensiv engleză – 7 locuri
  • Profil real matematică – informatică intensiv informatică – 1 loc
  • Profil real ştiinţe ale naturii – 2 locuri
  • Profil uman filologie intensiv engleză – 1 loc

 

 15 locuri libere la clasele a XI-a

  • Profil real matematică informatică intensiv engleză – 4 locuri
  • Profil real matematică informatică intensiv informatică – 8 locuri
  • Profil real ştiinţe ale naturii – 3 locuri

 

13 locuri libere pentru clasele a XII-a

  •  Profil real matematică informatică intensil engleză – 9 locuri
  •  Profil real matematică informatică intensiv informatică – 3 locuri
  •  Profil real ştiinţe ale naturii intensiv engleză – 1 loc

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here