Sîmbătă, 2 februarie a.c. creştinii ortodocşi şi greco-catolici prăznuiesc Întîmpinarea Domnului în templu. La patruzeci de zile de la Naşterea sa, Iisus Hristos a fost dus la Templu, aşa cum cerea Legea vremii, conform standardelor poporului lui Israel. ,,El a fost întîmpinat de oameni mişcaţi de Duhul Sfînt, dar mai ales pentru că Simeon L-a primit pe El în braţele sale, venirea lui Hristos la templu s-a numit ,,Întîmpinare“. Acest episod este descris doar de către Sfîntul Evanghelist Luca. ,,Şi cînd s-au împlinit zilele curăţirii lor, după Legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului. Şi ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Şi iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptînd mîngîierea lui Israel, şi Duhul Sfînt era asupra lui. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfînt că nu va vedea moartea pînă ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi cînd părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii. El l-a primit în braţele sale şi a binecuvîntat pe Dumnezeu şi a zis: Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpîne, după Cuvîntul Tău, în pace, Că văzură ochii mei mîntuirea ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului tău Israel. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Şi i-a binecuvîntat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stîrni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gîndurile din multe inimi. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adînci bătrîneţi şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa; Şi ea era văduvă, în vîrstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua, în post şi în rugăciuni. Şi venind şi ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mîntuire în Ierusalim“. (Luca 2, 22-38) ,,Porunca curăţirii în cea de-a patruzecea zi a fost dată lui Moise de Însuşi Ziditorul, adică de Dumnezeu Cuvîntul neîntrupat. Ea a fost rînduită pentru toţi israelitenii, fiind descoperită lui Moise încă dinainte de fuga iudeilor din Egipt, adică înainte ca ei să treacă prin Marea Roşie“. (Hierotheos Vlachos). Porunca era aceasta- ,,În vremea aceea a vorbit Domnul cu Moise şi i-a zis: Să-Mi sfinţeşti de tot întîiul născut, pe tot cel ce se naşte întîi la fiii lui Israel, de la om pînă la dobitoc, că este al Meu“. (Ieşirea 13, 1-2) Părinţii lui Iisus erau din seminţia lui Aaron şi a lui David dar ei erau săraci din punct de vedere material. Nu au putut aduce un miel ci au venit cu o pereche de turturele ,,sau“ doi pui de porumbel. Prin perechea de turturele era simbolizată înţelepciunea părinţilor iar puii de porumbel făceau referire la persoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a lui Hristos. Turturelele simbolizau căsătoria iar porumbeii preînchipuiau fecioria Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a lui Hristos conform teoriei lui Grigore Palama. Sfîntul Chiril al Alexandriei nota: ,,turtureaua cîntă cu glas frumos, precum vrabia, pe cînd porumbiţa este blîndă şi cuminte“.
Dreptul Simeon
În limba ebraică Simeon înseamnă ,,aşteptare“. Sfîntul Ioan Gură de Aur tîlcuieşte numele Simeon drept ,,cel care L-a ascultat pe Dumnezeu“. Evanghelia ne spune că locuia în Ierusalim, era temător de Dumnezeu, era drept şi avea Sfîntul Duh asupra lui. El l-a recunoscut pe Hristos prin harul şi puterea Duhului Sfînt. Iosif Melodul îl numeşte ,,preot sfinţit“ iar Sfîntul Mucenic Metodie îi spune ,,preot înduhovnicit“. Fotie şi Cuviosul Teofilact susţineau că nu era preot dar că era mai presus de preoţi. Alţii susţin că era unul dintre cei şaptezeci de traducători ai Vechiului Testament. ,,Sfîntul Simeon, supranumit Dreptul, cel care făcea parte, după tradiţie, din cei şaptezeci de bărbaţi elenişti, evrei de cultură elenă, vorbitori ai limbii greceşti, care vor traduce Vechiul Testament în greacă, traducere numită Septuaginta, scrisă între anii 250-130 î. Hr. pentru evreii din lumea grecească, versiune utilizată de Biserica creştină primară. Conform tradiţiei arhaice, Sf. Simeon a tradus Cartea Isaia şi ar fi înlocuit termenul ,,fecioară ce va naşte prunc“, cu cel de ,,tînără“, căci i s-a părut că este o greşeală de terminologie, o fecioară neputînd să nască prunc. ,,Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel“ (Isaia 7, 14). Înlocuirea termenului ,,fecioară“ cu ,,tînără“ l-a tulburat foarte mult, deoarece de fiecare dată în textul corectat de el apărea forma iniţială, ,,Fecioară“. Spre a fi deplin încredinţat de adevărul dumnezeiesc, este înştiinţat de Duhul Sfînt, printr-un înger, că nu va muri pînă ce nu va vedea aceasta“. (Aurelia Bălan Mihailovici, Dicţionar Onomastic Creştin) Alţi interpreţi ai Scripturii spuneau că ar fi fost fiu al lui Hilel, patriarhul evreilor, şi tatăl învăţătorului de lege Gamaliel, iar alţii că ar fi fost conducătorul Sinedriului evreilor.
Slujba creştină la patruzeci de zile după naştere
Din acest praznic împărătesc al Întîmpinării Domnului în templu avem ceremonia care se săvîrşeşte pentru fiecare copil la patruzeci de zile după naştere. Mama este binecuvîntată la sfîrşitul perioadei de lăuzie iar Biserica se roagă pentru femeia care a născut şi simte o slăbiciune trupească după efortul naşterii. Mai este totodată o slujbă de mulţumire pentru naşterea unui copil pentru că zămislirea şi naşterea unui prunc nu sînt doar lucruri umane, normale ci şi rezultatul intervenţiei lui Dumnezeu pentru că pruncul aparţine Ziditorului.
( Ştefan BOTORAN)
