S-au aliat ţărăniştii cu comunişti anului 2019. Un protocol care duce în derizoriu istoria Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat. Un protocol care calcă în picoare idealurile pentru care au murit ideologii acestui partid. Un protocol care vrea să îngroape definitiv ceea ce a mai rămas din PNŢ-CD. Aurelian Pavelescu nu are nimic în comun cu PNŢ-CD şi cu doctrina creştin democrată a Partidului Naţional Ţărănesc. Dar stă cocoţat în fruntea lui de mai mulţi ani. În tot acest răstimp, activitatea acestui partid istoric s-a estompat, iar rezultatele obţinute la scrutinele electorale l-au trecut la ,,şi alţii”. Este dovada certă că pe acest ins nu-l interesează soarta partidului pentru care este preşedinte, ca de altfel nici soarta românilor. A ajuns ca în 2019 să stea la masa negocierilor cu cel mai mare duşman al ţărăniştilor din ultimul veac şi să semneze un protocol de susţinere cu acesta. Pavelescu şi Dragnea se susţin reciproc la alegerile europarlaentare! Cât tupeu şi lipsă de recunoştinţă faţă de înaintaşii PNŢ-CD poate să arate acest individ, Aurelian Pavelescu! Pentru a avea un candidat, un popă, pe lista PSD. Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu, dacă ne-am referi doar la ei, nu s-au vândut pentru a-şi salva vieţile, dar pentru aşa un interes, nici atât. Maniu a murit în chinuri, dar n-a întors privirea spre comunişti şi nu s-a ploconit în faţa lor. Mulţi membri ţărănişti au fost persecutaţi, închişi în închisorile şi lagărele comuniste, dar n-au cedat. Îmi aduc aminte cum vorbeau prof. Corneliu Ursu din Făgăraş sau Ioan Buta din Părău, ţărănişti din tată în fiu, despre ideologia PNŢ pentru care au suferit peste 15 ani de închisoare în cele mai crunte chinuri. Dar nu s-au aplecat în faţa torţionarilor comunişti.
Rodica Coposu: ,,Seniorul se răsuceşte în mormânt!”
Singurii care au luat poziţie publică faţă de acest protocol în care este târât PNŢ-CD sunt familia lui Corneliu Coposu şi Fundaţia ce-i poartă numele. ,,Seniorul politicii românesti, adversarul deschis al FSN-FDSN-PDSR-PSD, se răsuceşte în mormânt!” a spus Rodica Coposu, sora liderului opoziţiei postcomuniste din România. ,,Am luat act cu stupoare şi cu indignare de declaraţiile conform cărora PNŢCD, partidul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu – pentru a aminti doar patru nume din lunga listă de politicieni excepţionali care au înfundat puşcăriile comuniste – ar fi semnat un protocol de colaborare cu PSD. PSD este pentru noi, şi a fost tot timpul, continuatorul ideologic al PCR, chiar dacă a fost silit de istorie să se manifesteîintr-un sistem democratic, şi în orice caz continuatorul FSN, partidul-stat care a ajuns în 1990 la conducerea României printr-o cascadă de manipulari, îndreptate inclusiv şi în special împotriva PNŢCD şi a liderului său, Corneliu Coposu, despre care votanţii FSN au fost convinşi că mânca icre negre cu polonicul la Paris în anii în care, în realitate, se afla înîinchisoare pentru delictul de opinie, apoi în domiciliu forţat în pustietatea Bărăganului, apoi urmărit de Securitate pas cu pas, fără a ieşi vreodată din ţară înainte de 1990. Niciodată mai mult ca în acest moment n-a fost mai valabilă o tristă vorbă românească: azi, Seniorul politicii româneşti, adversarul deschis al FSN-FDSN-PDSR-PSD, se răsuceşte în mormânt! Indiferent cum a reuşit un impostor (Aurelian Pavelescu – n.red.) să pună mâna pe conducerea formală a partidului, el nu reprezintă spiritul creştin-democrat, nu-i reprezintă pe naţional-ţărăniştii din istorie şi de azi şi, nu în ultimul rând, nu reprezintă familia Coposu.
Aşa-zisul protocol anunţat este lovit de nulitate în faţa istoriei, care nu va reţine numele celui care l-a semnat nici măcar la capitolul Curiozităţi”, se arata în scrisoare semnată de Rodica Coposu, Flavia Bălescu-Coposu şi alţi 15 membri ai fundaţiei ,,Cormeiu Coposu”.
Corneliu Coposu, 17 ani de detenţie comunistă
Corneliu Coposu a fost pus în libertate după 17 ani de detenţie în penitenciarele de la Văcăreşti, Jilava, Piteşti, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu Sărat, Poarta Albă, Capul Midia, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla, Sighetul Marmaţiei. Se îmbolnăveşte grav în 1962 ca urmare a tratamentului de exterminare aplicat deţinuţilor politici de regimul comunist. În loc să fie tratat, este trimis cu domiciliul forţat în pustiul Bărăgnului, la Valea Călmăţui din comuna Rubla. Se întoarce acasă abia în aprilie 1964, după 17 ani bătuţi pe muchie trăiţi în izolare şi chinuri. Nu-şi găseşte loc de muncă în domeniul studiilor decât ca muncitor necalificat pe şantierele de construcţii. Este urmărit permanent de securitate care îi percheziţionează periodic locuinţa, confiscându-i manuscrisele şi documentele. În 1987, clandetin, afiliază PNŢ la Internaţionala Creştin Democrată, dar abia în decembrie 1989 poate anunţa reintrarea în viaţa publică a PNŢCD. Astfel devine, în ianuarie 1990, liderul opoziţiei împotriva FSN pe care îl acuză că a furat Revoluţia. La alegerile din 1992 devine senator al României. PNŢCD devine principalul partid din România şi singurul care s-a opus evoluţiei partidului urmaş al FSN. Dar la 11 noiembrie 1995 se stinge din viaţă şi este înmormântat în cimitirul Belu catolic, fără funeralii naţionale.
Iuliu Maniu este ucis în închisoarea Sighet
La 5 februarie 1953, într-o celulă de la Sighetu Marmaţiei murea unul dintre făuritorii Marii Uniri. Cel care fusese de trei ori prim-ministru al României Mari este trecut pe actul de deces „fără ocupaţie“. Conform Certificatului de moarte nr. 370578, act aflat în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, marele om politic Iuliu Maniu a murit la 8 ianuarie 1953. Conform documentului, „moartea a fost trecută în registrul Stării Civile din oraşul Sighet la nr. 128“. În schimb, actul de moarte nr 128 eliberat de Sfatul Popular Sighet la 20 iulie 1957 consemnează faptul că data morţii lui Iuliu Maniu, „fără ocupaţie“, este ora 9.00 a zilei de 5 februarie 1953. Printre cauzele morţii se numără insuficienţă circulatorie, miocardită cronică şi la altă rubrică se specifică faptul că decedatul a beneficiat de tratament medical. I uliu Maniu se afla în arest din 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău. Prin sentinţa dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu a fost condamnat la închisoare pe viaţă. A fost trimis la penitenciarul din Galaţi, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 a fost transferat împreună cu Ion Mihalache şi alţi naţional-ţărănişti la Sighet. Gardienii, sub conducerea criminalului Vasile Ciolpan, comandantul penitenciarului, se străduiau să îi menţină pe deţinuţi cât mai izolaţi unii de alţii. Totodată, asupra deţinuţilor, majoritatea având o vârstă extrem de înaintată, s-au exercitat presiuni fizice şi morale, fiind supuşi unui regim de distrugere fizică. După şase ani de detenţie, starea de sănătate a lui Iuliu Maniu s-a deteriorat foarte grav. Deşi Nicolae Carandino a fost adus pentru a-l îngriji, Maniu ajunsese în starea în care nu mai putea merge şi mânca singur. Astfel, unificatorul şi creatorul statului naţional modern, fost prim ministru al României, fost şef al PNŢ şi al Partidului Naţional Român din Transilvania, fost membru în Parlamentele din Bucureşti şi din Budapesta, fost şef al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, avocat al Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, nobil din Bădăcin şi lider al Opoziţiei democratice, apropiat al regelului Mihai, s-a sfârşit în chinuri cumplite, la 5 februarie 1953, la vârsta de 80 de ani. Una dintre cele mai sinistre închisori ale României, cea de la Sighetu Marmaţiei, a fost locul ales de autorităţile comuniste pentru a extermina elita României interbelice. Alături de oamenii politici care au făurit România Mare, acolo au fost închişi episcopi greco-catolici şi romano-catolici, oameni de cultură sau, pur şi simplu, oameni care au luptat împotriva bolşevismului. Iuliu Maniu și-a început cariera politică în cadrul Partidului Naţional Român din Transilvania. În Monarhia Austro-Ungară, a fost ales, în 1906, deputat în Parlamentul din Budapesta, ca deputat de Vinţu de Jos. Împreună cu personalități de primă mărime precum Gheorghe Pop de Băseşti şi Ştefan Cicio-Pop, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat. Imediat după întoarcerea din Italia, Maniu a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorității române din Transilvania, înființând, la 30 octombrie 1918, la Viena, Consiliul Național al Românilor din Transilvania. Iuliu Maniu s-a numărat între organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României. În cuvântarea pe care a ținut-o cu ocazia Adunării Naţionale de la Alba Iulia, Maniu a spus: „Privim în înfăptuirea unității noastre naționale ca la un triumf al libertății românești”. Pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de ministru-prezident al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind, totodată, și funcția de ministru de interne. Activitatea sa pusă în slujba românilor n-a contat însă în faţa tăvălugului comunist.
Ion Mihalache, fondatorul PNŢ, ucis în închisoarea de la Râmnicu-Sărat
Tot pe 5 februarie, dar zece ani mai târziu, a fost ucis şi Ion Mihalache. Răpus de boală şi de chinurile unei detenţii de nesuportat, Ion Mihalache a decedat la 5 februarie 1963 la penitenciarul Râmnicu Sărat. După venirea la putere a comuniștilor, prin guvernul condus de Petru Groza, Ion Mihalache este arestat cu ocazia diversiunii cunoscute sub denumirea de „Înscenarea de la Tămădău”, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalități marcante ale PNȚ. La 12 noiembrie 1947, în urma acestui proces, a fost condamnat la temniță grea pe viață, 10 ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată. Ion Mihalache a fost învăţător, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Ţărănesc, vicepreședinte și apoi președinte (21 nov. 1933 – 23 nov. 1937) al Partidului Naţional Ţărănesc.
(Lucia BAKI)
