Istoria UE. Cea de-a V-a extindere a Uniunii Europene

În anul 2004 are loc cea de-a V-a extindere a Uniunii Europene cu noi state care se vor alătura acestui vis. Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Cipru şi Malta vor intra oficial în Uniunea Europeană. Despre Ungaria am vorbit în cadrul celui de-al patrulea val, pentru că nu o puteam separa de Austria. Ne vom continua periplul nostru istoric în acest serial cu Lituania, Letonia şi Estonia.

Lituania

Cele trei state baltice de care ne vom ocupa în continuare au aderat la marea familie europeană dintr-un motiv foarte important, pe lîngă beneficiile economice pe care le ţinteau, şi anume distanţarea de Rusia, pentru că ele au făcut parte din cadrul U.R.S.S. la un moment dat şi au urmărit să facă parte din lumea statelor occidentale şi structurile N.A.T.O. Lituania, în cursul Evului Mediu, a fost un regat destul de puternic dar istoria a făcut să intre în sfera de influenţă sovietică la un moment dat. Lituania este situată în estul Europei, cu ţărmul la Marea Baltică, între Letonia şi Rusia. Acest teritoriu a fost populat pentru prima dată de triburile proto-baltice, mai ales în mileniile I-II. În secolul V are loc invazia triburilor scandinavilor care s-au luptat cu triburile slavo-baltice. În anul 1240 Mindaugas uneşte toate teritoriile locuite de lituanieni în Marele Ducat al Lituaniei. După o serie de războaie împotriva cavalerilor teutoni şi livonieni, teritoriul acestui Mare Ducat se va extinde pînă în partea de sud-est a principatelor ruseşti. După cum ştim, mongolii au constituit o ameninţare permanentă asupra statelor creştine, precum Rusia, care şi-a dobîndit independenţa prin Dmitri Donskoi. Lituanienii au luptat şi ei împotriva acestui flagel care ameninţa civilizaţia ţările din acest colţ al Europei. Lituanienii îi înving în urma unei bătălii desfăşurate la ,,Apele albastre“.

Conflictul cu teutonii

,,Ordinul cavalerilor teutoni fusese întemeiat pe vremea cruciadelor spre a fi de folos în lupta contra necredincioşilor din Țara Sfîntă. Cu toate că războinicii ordinului se comportau pe cîmpul de luptă la fel ca toţi ceilalţi, sub armura lor cavalerii erau călugări. Cu toţii depuseseră în momentul intrării în ordin jurăminte de castitate, sărăcie şi supunere. Asemenea altor călugări, cavalerii purtau un veşmînt: o tunică albă împodobită cu o cruce neagră. Ei trăiau în comun, mîncau în refectoriu şi dormeau în dormitoare. Doar că în timp ce alţi călugări îşi dedicau cea mai mare parte a orelor de trezie rugăciunii şi meditaţiei, călugării Ordinului teuton se implicau în lupta împotriva necredincioşilor. Recucerirea sarazină a Țării Sfinte a deposedat în scurtă vreme Ordinul Teuton de vocaţia sa originală şi i-a obligat pe cavalerii săi să găsească alte teritorii unde să-şi poarte cruciadele. La începutul secolului al XIII-lea, Ordinul s-a aşezat pe malul Balticii, de unde avea posibilitatea de a se dedica convertirii energice a prusienilor şi lituanienilor. În principal, Ordinul era alcătuit din nobili germani. Totuşi, avînd în vedere că o perioadă petrecută în slujba cavalerilor era considerată ca fiind o instrucţie esenţială pentru viaţa militară, războinicii din întreaga Europă (cavalerul lui Chaucer din ,,Poveştile din Canterbury“, de exemplu) se alăturau Ordinului în campanii. Lituanienii, care se cramponau cu obstinaţie de religia lor păgînă, reprezentau principala ţintă a expediţiilor cruciate a Ordinului. Din pricina faptului că erau presaţi puternic de către cavalerii teutoni, lituanienii şi-au îndreptat expansiunea către continent, înspre sud“ susţine Martin Rady în lucrarea ,,Țarii, Rusia, Polonia şi Ucraina“. Trebuie menţionat faptul că lituanienii au fost cei care au provocat pentru prima dată marea putere a ruşilor, şi acest lucru este un fapt dovedit istoric. ,,Susţinînd că ,,înreaga Rusie trebuie să aparţină lituanienilor“ marele cneaz Olgerd a năvălit în teritoriile stăpînite pînă atunci de către mongolo-tătari. În 1362, în bătălia de la Apele albastre, Olgerd a zdrobit oastea trimisă de han, iar în anul următor lituanienii au cucerit Kievul. Ei nu s-au oprit decît după ce au invadat Ucraina şi au ajuns pînă la ţărmul Mării Negre“ (Martyn Rady).

Convertirea la creştinism

Lituania devine cel mai întins stat din Europa în timpul marelui cneaz Jogaila (1382-1434) şi va ocupa un teritoriu mai mare decît cel al Sfîntului Imperiu roman şi de trei ori cît Franţa medievală. Rapiditatea cu care s-a desfăşurat această extindere a alterat alcătuirea statului lituanian. ,,Cu toate că un mare duce păgîn şi o elită războinică păstrau în continuare puterea în capitala Vilna, teritoriile recent adăugate Lituaniei erau predominant creştine, fiind populate de ruşi. În plus, în ciuda ascensiunii sale meteorice către măreţie, statul lituanian era o creaţie fragilă. Era lipsit de o administraţie eficientă şi nu exercita o autoritate reală decît într-o mică măsură asupra unei mare părţi din teritoriul aflat sub stăpoînirea sa. Sub presiunea cavalerilor, Lituania s-ar fi dezvoltat la fel de rapid după cum se întîmplase cu vechiul stat rus kievean cu două veacuri în urmă. Jogaila, marele cneaz de Lituania, îşi dădea extrem de bine seama de inevitabilitatea convertirii. Majoritatea supuşilor săi erau acum creştini, iar cei mai temuţi duşmani ai săi, cavalerii teutoni, pretindeau că nu au alt ţel decît subjugarea faţă de Cruce a lituanienilor. Totuşi, de-a lungul secolului al XIV-lea, cavalerii purtaseră război nu doar împotriva Lituaniei ci şi a Poloniei, pretinzînd pentru ei înşişi o parte din teritoriile acesteia din urmă. Un parteneriat între Polonia şi Lituania împotriva cavalerilor reprezenta aşadar o posibilitate şi putea sluji pentru a opri expansiunea Ordinului. E limpede totuşi că un atare aranjament ar fi fost condiţionat de convertirea lui Jagoila, căci polonezii n-ar fi acceptat niciodată o alianţă cu un conducător păgîn. Spre a rezolva dificultăţile interne ale Lituaniei şi spre a-şi menţine independenţa faţă de cavalerii teutoni, Jagoila s-a simţit prin urmare obligat să accepte botezul creştinesc“ spune Martyn Rady. Avem de-a face, aşa cum se proceda în Evul Mediu, cu o convertire politică, bazată pe alianţe puternice, începînd de la cap, continuînd cu administraţia şi terminînd cu ultimul supus. ,,În 1385 trimişii lituanieni au mers la Cracovia în Polonia, unde au discutat chestiuni de stat religioase cu nobili polonezi de frunte. Tratatul care a rezultat de pe urma acestor convorbiri a fost remarcabil atît în conţinut cît şi ca urmări. În schimbul faptului că Jogaila şi supuşii săi au acceptat creştinismul, trimişii lituanieni au dobîndit nu doar o alianţă politică cu Polonia, ci şi promisiunea că marele lor duce se va căsători cu regina poloneză, Jadwiga, în vîrstă de zece ani, şi că va deveni noul rege al Poloniei. În acest fel a fost ratificat tratatul. La începutul anului următor, Jogaila a fost botezat şi a primit numele de Wladislaw. Trei zile mai tîrziu, el s-a căsătorit cu micuţa regină, iar la scurt timp după aceea a fost ales şi încoronat rege al Poloniei“. (Martyn Rady) Astfel a luat fiinţă una dintre cele mai puternice uniuni din cadrul Europei de est. ,,Pe parcursul cîtorva luni, Polonia şi Lituania au fost legate printr-o uniune dinastică, iar coroana poloneză a trecut la Casa lui Jogaila, aşa după cum era cunoscută în Polonia, Casei lui Jagiello. Motivele stăpînitorilor polonezi care au fost de acord cu acest aranjament extraordinar pot fi explicate cu uşurinţă. Avînd o fată minoră pe tron, Polonia se confrunta cu perspectiva unor grave tulburări interne. În plus, înaintarea necontenită a cavalerilor teutoni ameninţa însăşi graniţele regatului, cavalerii cuceriseră deja o mare parte din Pomerania şi stînjeneau accesul Poloniei la Marea Baltică pe rîul Vistula. O alianţă cu Lituania, împreună cu adoptarea ca rege a unui conducător experimentat, dădea posibilitatea după cum socoteau nobilii polonezi, de a se menţine puterea. Nobilimea Poloniei înlăturase un principe din rîndurile sale spre a-l accepta pe Jogaila ca rege. Pentru înţelegerea pe care au arătat-o, nobilii au primit recunoaşterea drepturilor lor de a-l alege pe suveran şi de a-l obliga să fie sfătuit de ei în toate chestiunile publice. La începutul secolului următor, potentaţii de frunte ai Poloniei şi Lituaniei s-au unit într-o singură frăţie, iar Casa lui Jagiello a constatat că beneficiază de o autoritate mărginită. Prin unirea Poloniei cu Lituania fusese creat un vast stat la marginea răsăriteană a Europei catolice. Totuşi, Polonia-Lituania ducea lipsa unei monarhii puternice capabile să pună în orînduială întinsele teritorii care îi aparţineau. Puterea politică începuse să fie împărţită între regi şi nobili. Această circumstanţă va duce în cele din urmă la paralizia guvernării şi la slăbirea regatului. În schimb, pe teritoriile ruseşti, după căderea statului Kievean se formase un amalgam de cnezate şi mari cnezate. Totuşi, ca urmare a influenţelor bizantine şi mongolo-tătare, în Rusia se dezvoltau noi noţiuni despre stabilitate şi suveranitate care concentrau autoritatea politică în mîinile conducătorului. Între Polonia şi Rusia se aflau cavalerii teutoni şi, mai înspre sud, întinderile de păduri şi stepă, asupra cărora emiteau pretenţii şi tătarii şi lituanienii. Luptele din secolele al XVI-lea, al XVII-lea şi al XVIII-lea vor fi purtate pe acest teritoriu de mijloc situat între Marea Baltică şi Marea Neagră şi între Polonia-Lituania şi noul cnezat al Moscovei care tocmai îşi făcuse apariţia. Răsplata va reveni în cele din urmă statului cu cea mai eficientă organizare politică şi cu gradul cel mai mare de coeziune internă“ spune Martin Rady. Prin uniunea de la Lublin, din anul 1569, unirea Lituaniei cu Polonia va forma Rzeczpospolita Polska.

Sfîrşitul Rzeczpospolita Polska

După ridicarea Rusiei ca o putere de care să se ţină cont în Europa, Rzeczpospolita Polska va apune. ,,Statul moscovit ieşise pentru prima dată din fortăreaţa sa împădurită şi iniţiase un program de cuceriri imperiale sub conducătorii ei din Evul Mediu. Ivan al III-lea pornise pe drumul spre hegemonie peste întinsa centură de teritorii situate între Marea Baltică şi Marea Neagră. Lituanienii, tătarii şi micii principi fuseseră cei mai vechi duşmani ai ţarilor. Totuşi, conducătorii statului moscovit au intrat în scurtă vreme în conflict cu polonezii şi cazacii din Ucraina. Pe parcursul secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea, statul moscovit fusese implicat într-o luptă prelungită cu aceste naţii; în această competiţie triplă au pătruns suedezii. Înfrîngerea lui Carol al XII-lea de către Petru cel Mare a făcut posibil controlul rusesc asupra întregii părţi răsăritene a spaţiului european şi în acest fel a unei părţi importante a răsăritului teritoriului continental european“ (Martyn Rady). Reczpospolita Polska va fi dezmembrată. ,,La împărţirea prăzii, Prusia a primit Varşovia, iar Cracovia a revenit Austriei, dar Rusia a fost cea care a primit partea leului: cam 65 la sută din teritoriile Reczpospolita Polska 70 la sută din populaţie. Era prima dată cînd un stat european era ciopîrţit atît de complet şi de nemilos“ spune Rady.

Între cuceriri şi independenţă

,,Cele trei puteri ce domină lumea secolului XVIII, Austria, Prusia şi Rusia împart statul lituanian, cea mai mare parte revenindu-i Rusiei. În perioada primului război mondial, Lituania este ocupată de trupele germane. În 1918, Lituania îşi proclamă independenţa, doi ani mai tîrziu Rusia i-o recunoaşte; astfel, Lituania este primită în Liga Naţiunilor. Prin pactul Molotov-Ribentrop din perioada celui de-al doilea război mondial, Lituania va fi anexată Rusiei în 1940, iar pe teritoriul acesteia vor fi amplasate baze militare sovietice. Armata Roşie invadează Lituania şi impune un nou guvern. În cel de-al doilea război mondial, Lituania este ocupată de germani şi în acelaşi timp se fac deportări masive ale evreilor în lagăre de exterminare. Lituanienii ţin piept trupelor sovietice şi se opun sovietizării, aceasta avînd ca efect deportarea unui număr de 300.000 de oameni în Siberia sau aruncarea lor în închisori cu condiţii de viaţă iunmane“ (Statele lumii). În perioada conducerii lui Gorbaciov va avea loc mişcarea de renaştere naţională ce va purta denumirea de Sajudis. În anul 1989 sovietul suprem de la Vilnius înlătură de la putere regimul comunist şi va fi iniţiat un regim politic caracterizat prin pluripartitism. Noul parlament din anul 1990 proclamă independenţa şi suveranitatea naţională a Lituaniei. Rusia nu va recunoaşte acest act şi va trece la sancţiuni. În anul 1991, în urma unui plebiscit, 95% din populaţia ţării votează pentru independenţă iar comunitatea internaţională şi Rusia, puse în faţa faptului împlinit, recunosc independenţa Lituaniei. În anul 1993 este ales preşedinte Algirdas Brazauskas iar trupele ruseşti părăsesc definitiv Lituania. În anul 2004 Lituania aderă la UE şi NATO. Întorcîndu-ne în istorie, este clar de ce Lituania a ales să adere la Uniunea Europeană şi să intre în NATO: contracararea pretenţiilor Rusiei şi drumul spre un parcurs european în rîndul lumii civilizate. După o istorie zbuciumată, aflată la confluenţa marilor puteri, Lituania îşi alege singură locul în cadrul lumii occidentale, privită de către statele din fostul bloc socialist ca un veritabil Canaan sau ,,pămînt al Făgăduinţei“. (Ştefan BOTORAN)