dav

 

  •  10 proiecte au fost aprobate şi finanţate în Ţara Făgăraşului, valoarea lor depăşind 900.000 euro
  •   Trei festivaluri de promovare a peştelui, în 3 luni
  •   Investiţiile în Ţara Făgăraşului: un complex cu restaurant pescăresc, un incubator piscicol, ferme piscicole, fabrică de procesare peşte

 

Asociaţia ,,Păstrăvarii Făgăraşului”  bate recordul în privinţa accesării de fonduri europene menite să aducă investiţii în Ţara Făgăraşului. Este singura asociaţie de acţiune locală (FLAG) care a obţinut fonduri UE  în valoare de 1,6  milioane de euro. Aceşti bani  se vor regăsi în investiţii în domeniul pisciculturii în Ţara Făgăraşului, beneficiarii acestor finanţări fiind  primăriile locale, srl-urile sau asociaţiile  care depun proiecte. Până în prezent au fost contractate  53% din fondurile asociaţiei ,,Păstrăvarii Făgăraşului”. FLAG-ul a fost înfiinţat în 2011 şi are ca scop, aşa cum susţine preşedintele Gabriel Vâju, promovarea păstrăvului din Ţara Făgăraşului şi  dezvoltarea pisciculturii ca domeniu de interes local prin valorificare potenţialului zonei.

Festivaluri de promovare a păstrăvului

,,FLAG ,,Păstrăvarii Făgăraşului” fucţionează din 2011. Am avut  două  strategii care au fost aprobate. Noi, ca asociaţie funcţionăm în ideea  GAL-urilor, suntem un grup de acţiune locală specializat pe piscicultură.  Pentru a 2-a variantă a strategiei selectate avem  aprobate 1,6 milioane de euro pe care noi, prin  animarea teritoriului FLAG-ului,  îi punem la dispoziţia   persoanelor care se ocupă de piscicultură şi doresc  să facă investiţii în piscicultură.  Până acum din aceste fonduri  am reuşit să contractăm, să selectăm proiecte în valoare de 53% din sumă,   adică 900.000 euro. Sesiunea de depunere se întinde până în 2022. Ne-am  propus şi  ideea de promovare a consumului de peşte.  În acest sens este în plină desfăşurare  un program destinat festivalurilor. Am finanţat un proiect  al Primăriei Lisa care a organizat Festivalul Păstrăvului Făgărăşan în luna iulie 2019.  A fost a 5-a ediţie a unui festival al păstrăvului, celelalte 4 ediţii le-am organizat la Făgăraş şi Sâmbăta de Sus. Un alt festival seorganizează  la Braşov, la Lacul Noua, în perioada 23-25 august de către Asociaţia Doripesco. Urmează un festival similar la Făgăraş în perioada 21-23 septembrie 2019” a spus Gabriel Vâju, preşedintele FLAG.

Gabriel Vâju: ,,Taxele percepute de Ministerul Agriculturii  sunt mai mari decât achiziţia terenurilor”

FLAG-ul ca de altfel toţi investitorii în acvacultură  întâmpină greutăţi în privinţa accesării fondurilor.   Este vorba despre taxele impuse de Ministerul Agriculturii care golesc bugetele prevăzute pentru proiectele de dezvoltare în domeniul pisciculturii.  ,,Un fenomen pe care l-am aflat luna trecută  este o aberaţie cum doar un minister din România o poate aplica. M-am dus la  Direcţia Judeţeană de Agricultură pentru a schimba categoria de folosinţă a unui teren pecare voiam să implementăm un proiect. Ştim cu toţii că înainte de 1990 toate terenurile erau arabile. Pentru a  primi  autorizaţie de construcţie trebuie să schimbi categoria de folosinţă a terenului, din arabil în fermă piscicolă.  Pentru acest lucru, birocraţia este foarte mare, iar taxele deosebit de mari.  Cea mai mare  taxă pe care trebuie să o plăteşti Ministerului Agriculturii se referă la trecerea terenului din arabil în baltă, însemnând un euro/mp. Vă fac o socoteală inginerească: eu cumpăr un hectar de teren şi dau 2000 euro, cam atât este costul, iar ca să schimb în cartea funciară categoria trebuie să merg la Ministerul Agriculturii  să spun că fac baltă. Ministerul prin direcţia de piscicultură  spune, plăteşti o taxă de un euro/mp, ceea ce înseamnă   50.000 euro.  Asta în condiţiile în care achiziţia terenului m-a costat între 2000 şi 4000 euro. Pentru un tânăr care a făcut o astfel de investiţie este un blocaj. Dacă un tânăr vrea să facă o fermă nu poate. FLAG a făcut un memoriu şi voi merge personal  la Minister pentru a susţine această problemă. Dar va fi nevoie şi de susţinerea primarilor din zonă, care cred că nu au cunoştinţă de acest lucru.  Ei prin birourile agricole pe  care le au ar trebui să cunoască stfel de  situaţii” a  explicat Gabriel Vâju.

Proiectele  FLAG, peste 900.000 euro

Sunt patru măsuri promovate de FLAG  ,,Păstrăvarii Făgăraşului”  prin care fondurile pot fi accesate de beneficiari prin depunere de proiecte. Pentru fiecare proiect suma aprobată este de minim 150.000 de euro, iar în funcţie de beneficiar finanţarea poate fi 100% nerambursabilă sau cu o contribuţie de 50%.

  •   La Măsura 4, promovarea acvaculturii cu un nivel ridicat de protecţie a mediului, au fost aprobate 3 proiecte, constând în organizarea de evenimente de promovare a a păstrăvului. Primăria Lisa a organizat ,,Festivalul Păstrăvului făgărăşean”  prin proiectul aprobat de FLAG în valoare de 262.610 lei, ajutor nerambursabil. Evenimentul a fost organizat la Lisa în luna iulie 2019 şi a atras  foarte mulţi localnici şi turişti. Un alt festival pescăresc este organizat de Asociaţia Delta din Carpaţi Doripesco, finanţarea fiind asigurată tot de FLAG, valoarea proiectului fiind de 244.734,22 lei. Acest festival s-a organizat la Lacul Noua din Braşov în perioada 23-25 august 2019. O asociaţie cu sediul la Mărgineni a obţinut finanţarea unui proiect în valoare de 240.759 lei pentru organizarea unui eveniment de promovare a festivalului păstrăvului. Un festival al păstrăvului va fi organizat la Făgăraş în luna septembrie 2019.
  •    La Măsura 3, diversificarea activităţilor, crearea de locuri de muncă în afara sectorului pescăresc, au fost aprobate şi finanţate alte  trei proiecte.  Un proiect în valoare de 158.900 lei depus de Asociaţia SOS Ţara Făgăraşului are în vedere ,,dezvoltarea turismului educaţional pe teritoriul FLAG Păstrăvarii Făgăraşului”.  Un srl cu sediul în comuna Lisa va înfiinţa  un complex cu restaurant şi bucătărie cu specific piscicol, valoarea investiţiei aprobate fiind de 534.747,36 lei.   Duplex SRL va amenaja o baltă de pescuit, proiectul aprobat de FLAG fiind de 373.192,63 lei.
  •  La Măsura 1, dezvoltare şi competitivitate economică, au fost depuse alte 3 proiecte.  Monida SRL va realiza un lac piscicol la Lisa, valoarea investiţiei aprobate fiind de 221.858,08 lei.  Duplex SRL  are posibilitatea, în baza proiectului aprobat de FLAG în valoare de 457.000 lei,  să înfiinţeze o fabrică de procesare peşte.   ACVA MBO va înfiinţa o fermă piscicolă de incubaţie la Şercaia, proiectul finanţat de FLAG fiind în valoare de 672.398 lei.
  •   La Măsura 2, formare profesională, a fost depus un singur proiect, valoarea acestuia fiind de 517.806 lei. Camera de Comerţ şi Industrie Braşov este beneficiarul acestui proiect.

Fermă piscicolă la Beclean

Un teren de la Beclean de 42 de hectare va fi transformat într-o fermă piscicolă. Este proiectul Primăriei Beclean care va atrage de la FLAG ,,Păstrăvarii Făgăraşului” o finanţare europeană prin care respectivul teren va primi o destinaţie piscicolă. ,,Era un teren nefolosit care va putea avea o întrebuinţare  în următoarea perioadă şi care va aduce beneficii comunităţii.  A fost emisă deja o HCL prin care  terenul  a primit destinaţia respectivă. Comuna Şercaia  va fi următoarea ţintă a FLAG-ului pentru investiţii similare” a explicat Gabriel Vâju. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here