Am citat acest principiu în forma lui originară, latină, pentru a sublinia că are o vechime de peste 2.000 de ani şi că a fost formulat de un mare poet antic Horaţiu (65-8 î.Hr) în una din creaţiile sale din volumul ,,Satirae”. Cel care a expus principiile clasicismului antic ne atrage atenţia că ,,este o măsură în toate”, un echilibru şi un simţ al proporţiilor, faţă de care orice exces devine reprobabil. Omul, fiinţă superioară în regnul pe care-l domină, este înzestrat cu cinci simţuri native pentru a cunoaşte şi a se integra în habitatul său: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ şi tactil. Dar ca fiinţă socială, făuritoare de civilizaţie i se pretinde şi un al şaselea simţ, simţul măsurii. Acest simţ de natură cerebrală oglindeşte procesele intelectual-afective dobândite prin instruire, cultură şi educaţie de-alungul vieţii, de-a lungul secolelor. Ignorarea acestui simţ, denumit în sfera conduitei morale drept ,,bunul-simţ” devine şi mai îngrijorătoare pe măsură ce omul a acumulat în evoluţia istorică un potenţial uriaş de prosperitate, dar şi de distrugere. Conştientizăm că privitor la soarta Planetei, la conflictele militare derapajele pot fi fatale. Nu ne propunem să filozofăm pe acest subiect dificil, ci să readucem tema pe o dimensiune cotidiană, în sfera preocupărilor zilnice. La deschiderea anului şcolar imaginile tv ne-au oferit, printre altele, aspecte din incinta unor şcoli în care pubelele erau supraîncărcate cu buchete frumoase de flori proaspete, care n-au mai ajuns în nicio vază sau decor adecvat. Vina lor că au fost prea multe, în acelaşi timp şi la acelaşi destinatar. O supradoză, fără nicio intenţie rea. Gestul de a oferi o floare onorează, dar pe undeva excede proporţiile. Competitorii pentru alegerile prezidenţiale s-au confirmat prin validarea listelor cu susţinători. Pragul de 200.000 de semnături garanta acceptarea în cursă. Dacă aşa era suficient în limitele normalului, de ce efortul de a prezenta în supradoză, peste un milion sau peste două milioane de adepţi. Care, de fapt, erau de prisos. Şi câtă birocraţie în a oficializa o anumită impresie grandomană. Grandomania înfloreşte în discursurile electorale, ce în intenţiile combatve proliferează un perpetuu limbaj de lemn, la loviturile căruia se voieşte discreditarea, anihilarea adversarului. Acesta nu mai e competitor, ci adevărat inamic. Tonul inchizitorial vine chiar din fruntea statului, cu un vocabular fundamentalist: ,,inadmisibil”, ,,falimentar”, ,,catastrofal”, ,,dezastruos”. Un lider al opoziţiei nominaliza autorităţile unui judeţ, caracterizându-le drept nişte ,,otrepe”. Bunul-simţ se vede încălcat în toate aceste situaţii, dar cel mai grav mi se pare că excesul nu se manifestă cu un dram de discreţie, ci amplificat prin decibelii microfoanelor în stare să ne bulverseze. Prin urmare să-l recitim pe Horaţiu sau, cel puţin, să nu uităm că trebuie ,,să fie o măsură în toate”. (Prof. Liviu IOANI)
