Rezistenţa Anticomunistă: Teroarea trăită prin ochii unui copil de 11 ani

•  Octavian Pralea, 11 ani, a fost victima  miliţienilor care l-au sechestrat în casa lui Ioan Şerban Paler, unchiul său din Lisa

În satul Lisa erau  urmărite toate rudeniile şi apropiaţii lui Ioan (Jean) Paler, Fileru, pădurarul născut în America, implicat în Rezistenţa Anticomunistă. A susţinut mişcarea înainte de 1951, dar din acel an s-a alăturat grupului din Munţii Făgăraşului. Erau miliţieni şi securişti zi şi noapte în sat. Urmăreau orice mişcare care putea să-i ducă la Fileru. Mulţi dintre sătenii care erau bănuiţi a fi în legătură cu partizanii din munţi erau arestaţi şi duşi la Securitatea din Făgăraş.  Cârnu, căpitanul voinic şi negricios,  era cel care-i ancheta prin tortură.   ,,Mă treceau fiorii când îl vedeam, era dur şi mă bătea fără milă” îl  descria Maria Şerban,  soţia lui Fileru. Erau persecutaţi şi torturaţi copii, femei şi bătrâni. Evenimentele de atunci au rămas întipărite adânc în memoria celor care au suferit. Octavian Pralea era un copil de 11 ani din Breaza. În 1955 era găzduit de familia unchiului său din Lisa, Ioan Şerban Paler, pentru a putea merge la şcoală. Copilul de atunci  a relatat teroarea acelor ani  într-o scrisoare trimisă lui Ion Gavrilă Ogoranu după 1990.

Suflet de copil

,,Mă numesc Octavian Pralea, sunt originar din satul Breaza-Făgăraş şi în prezent locuiesc în Făgăraş. Ce vă povestesc mi s-a imprimat în memorie aşa de adânc de parcă le trăiesc acum. Era în martie 1955. Aveam 11 ani şi eram în clasa a cincea. Învăţam în satul Lisa, că în Breaza nu era şcoală, şi locuiam la unchiul meu, Ioan Şerban Paler (al lui Băzăon). Mă întorceam de la şcoală. La intrarea în curte se afla un miliţian, care tocmai ordona unei vecine că nu are voie să intre în casă. Nu pricepeam ce se întâmplă.

– Tu cine esti, mă? mă-ntâmpină miliţianul.

 – Sunt nepotul unchiului şi mă-ntorc de la şcoală.

Mi-a dat voie să intru. În casă, în afara mătuşii mele mai erau cinci sau şase miliţieni. Prezenţa lor nu m-a mirat la început. În sat foiau tot timpul miliţieni şi securişti şi în curte intrau destui să-i ceară unchiului meu să-şi ducă cotele, să-şi plătească impozitele sau să se ducă la primărie sau la postul de miliţie. Unchiul lipsea, iar mătuşa, vedeam că a plâns. Observ că în cameră s-au făcut schimbări. Mai era încă un pat adus din odaia vecină. În capul meu era o întreagă confuzie, eu   neînţelegând nimic din ce se întâmplă. De-abia după două-trei zile m-am dumirit. În casă domnea o tăcere completă. Matuşa îşi căuta de lucru, iar miliţienii nu scoteau o vorbă. Mătuşa mi-a pus de mâncare, mie nu-mi era foame, şi nu îndrăzneam să întreb ce se petrece. După mâncare mi-am făcut planul să fug. Curtea unchiului era aşezată de-a lungul râului, peste drum de moara lui Bârlea. În curte, pe partea stângă, în continuarea casei, era grajdul cailor, iar pe partea dreaptă, spre râu, mai era o căsuţă, apoi gard, WC-ul, după el alt gard ş-apoi şura. În colţul gardului, unchiul avea o ieşire spre râu. Dădeai în lături o scândură şi ieşeai în ţărmul râului. Pe aici mi-am făcut planul să fug. Îmi ziceam: ies din curte pe râu, ş-apoi … voi vedea eu. Mai aveam o altă mătuşă în Lisa şi voiam să mă duc la ea, să le spun ce era aici. N-aveam de unde şti că şi acolo situaţia era ca şi la noi. Am dat să ies afară. Un miliţian mă-ntreabă ce vreau. Eu îi spun şi-mi dădu voie. Vărul meu, care sosise de la şcoală între timp, s-a cerut şi el, dar n-a fost lăsat. Pe când voiam să dau scândura din gard, din uşa şurii din apropiere, un alt miliţian mă somă cu pistolul: ,,Stai aşa!” Dacă aş fi avut scândura luată, aş fi fugit, dar aşa a trebuit să stau pe loc. A venit la mine, m-a înşfăcat şi m-a dus în casă. Am apucat să văd că în şură mai erau şi alţi miliţieni. M-au întrebat răstit ce voiam să fac, eu nu ştiu ce le-am răspuns, dar drept urmare am fost descălţat. Şi vărului meu, care avea 14 ani, i s-au luat bocancii. Şi aşa, mătuşa, noi doi copii şi şase miliţieni am petrecut zece zile ca la închisoare în casă la noi. De la început ni s-a fixat un program. Nu aveam voie să părăsim camera în care ne aflam decât noaptea, însoţiţi de miliţieni. Bunînţeles că nu mai era vorba de mers la şcoală. Nu aveam voie să aprindem focul ziua, decât noaptea. Era frig în casă, dar ne-mbrăcam gros. Am fost obligaţi să camuflăm geamurile cu pături şi cuverturi şi am rămas aşa ziua şi noaptea. Nu aveam voie să aprindem lampa decât ziua. Pentru necesităţi ni s-au dat două găleţi, pe care le scoteam noaptea afară. Într-un pat dormeam noi cu mătuşa, în celălalt miliţienii pe rând. Nu aveam voie să vorbim între noi şi nici ei nu vorbeau decât în şoaptă. La animale ca să le dăm  de mâncare nu puteam ieşi decât însotiţi de miliţieni o singură dată la miezul nopţii. Pentru coborârea fânului din şop eram lăsaţi numai noi copiii. Când urcam în şopul cu fân, paznicii noştri îşi încărcau armele. Într-o noapte s-a produs în podul casei de deasupra noastră un zgomot destul de puternic. Nouă, zgomotul nu ne spunea nimic. Desigur o pisică s-a repezit după un şoarece, dar pe ei i-a mobilizat rapid. Au zvâcnit în picioare încărcându-şi pistoalele speriaţi. Făcându-se linişte, comandantul trupei ne-a întrebat răstit ce-a fost zgomotul. Mătuşa le-a explicat ce s-a întâmplat, dar ei nu s-au lăsat convinşi, rămânând vigilenţi multă vreme, cu mâna pe trăgaci. După această întâmplare am început să-nţeleg ceea ce aşteptau aceşti oaspeţi nepoftiţi” a scris în scrisoare  Octavian Pralea, pe atunci un copil  de 11 ani

Îl aşteptau pe Fileru în casa lui Ioan Şerban Paler

,,Aşteptau să vină Fileru de la munte după mâncare, unchiul fiind rudenie cu un om care, la rândul lui, era rudenie cu Fileru. Despre Fileru ştiam toţi copiii că se afla la munte şi că pe el îl căuta miliţia şi securitatea cu cânii. Alte întâmplări din cele zece zile m-au convins că pe el îl pândeau, dar am înţeles că le era o teamă grozavă de o eventuală confruntare cu acest om. Într-una din nopţi, după lăsarea serii, s-au auzit din când în când, aproape ritmic, nişte lovituri destul de ciudate pentru un neavizat. Era vorba de bătăile cailor cu copita în iesle, care, neobişnuiţi cu mâncarea primită, o dată pe zi, îşi pierdură răbdarea şi îşi cereau astfel drepturile. Noi, care ştiam, nu am dat importanţă zgomotelor, dar paznicii noştri s-au speriat din nou şi şi-au revenit şi acum cu greu după explicaţia noastră asupra originii zgomotului. Dar cea mai stranie întâmplare s-a petrecut într-una din nopţi, când am fost duşi să dăm la vite de mâncare, şi care s-ar fi putut termina rău. Operaţiunea s-a desfăşurat după tipicul obişnuit. Noi, copiii, am coborât fân din pod şi eram cu braţele încărcate cu fân, mai întâi mătuşa, apoi vărul meu şi la urmă eu. Însoţitorii noştri erau unul în faţă şi altul în spate. Chiar când păşeam pe poarta şurii, miliţianul din faţa noastră a somat de două ori pe cineva de afară cu glas groaznic: ,,Stai, că trag!”, având arma îndreptată undeva în întuneric. Observ şi eu în beznă o siluetă cu formă de om. Dar acela avea şi el armă. Fânul mi-a căzut din braţe şi am închis ochii aşteptând detunăturile armelor care n-au mai venit şi un glas din întuneric, tot plin de groază, a răspuns nu mai ţin minte ce. Ce se-ntâmplase? În şura mică se aflau alţi miliţieni, care pândeau noaptea afară şi care, auzindu-ne pe noi, au ieşit încărcându-şi şi ei armele şi somând. Noroc că s-au recunoscut după voce. Cred că numai frica de o întâlnire cu dumneavoastră i-a făcut să-şi piardă cumpătul şi să se someze între ei, căci ei trebuiau să ştie unii de alţii. Unchiul meu a rămas tot dus la securitate, dar despre el nu o puteam întreba pe mătuşa, că nu aveam voie să vorbim între noi şi nu eram o clipă lăsaţi fără supraveghere” a continuat relatarea Octavian Pralea.

Miliţeanul Mureşan a ajuns epitrop de biserică după 1993

,, După alte câteva zile, care mi s-au părut cât veacurile, a venit şeful de post Mureşan (cel pe care-l pomeniţi şi d-voastră în carte, cel care a ridicat blocada) şi care în prezent, 1993, este epitropul bisericii ortodoxe din Făgăraş. Acesta ne-a ţinut o şedinţă de lămurire, în care ne-a ameninţat să nu povestim nimic din cele întâmplate că altfel ,,..cam ştiţi ce vi se poate întâmpla şi vouă”.  Nu era nevoie să spunem cuiva că toţi vecinii ştiau chiar mai multe decât noi. Ieşind din camera  în care am fost sechestraţi, ne-am dat seama că şi în şură, şi-n căsuţa din curte au fost postaţi alţi miliţieni, într-un cuvânt întreaga gospodarie a fost transformată într-o fortăreaţă gata să înghită orice apariţie a vreunuia dintre cei din munte. Au trecut 40 de ani de atunci, dar prin ce-am trecut nu voi putea uita niciodată.  Semnat, Octavian Pralea“

Mureşan a trimis în închisori şi lagăre zeci de localnici

,,Scrisoarea aceasta mi-a adus aminte de unul dintre cei mai vinovaţi tâlhari locali: plutonierul de miliţie Mureşan, fost plutonier de jandarmi, care are la activ zeci de arestări de oameni, dintre care unii ucişi, schingiuiţi, duşi la Canal, în Gherla, colonii de muncă, de unde unii nu s-au mai întors şi dacă s-au întors n-au mai fost ca înainte niciodată. Careva m-a sfătuit să-l văd pe epitropul Mureşan, fostul plutonier de miliţie, stând în strana epitropului în biserică, lângă altar. N-am avut această curiozitate. Nu mă întreb nici cum e posibil ca la o biserică în Făgăraş, unde oamenii se cunosc cu toţii, să fie ales un astfel de epitrop. Am văzut atâtea în aceşti ani încât nu mă mai mir de nimic. I-am amintit doar în rugăciune Domnului: ,,Doamne, iuzii zilelor noastre nu se mai spânzură din disperare sau remuşcare, asemeni celor din timpul Tău. Ei nu aruncă arginţii în templu, ci îi fructifică pe plan superior în avere, rang şi cinste. Nu-i mustră cugetul de nefericirile ce le-au cauzat fraţilor lor. Ai grijă, Doamne, să nu Te vânda şi pe Tine” a completat scrisoarea lui Octavian Pralea,  Ion Gavrilă Ogoranu.

Sprijinitorii din Lisa

1. Ioan Pop (Fileru), pădurar. Ajută grupul din munţi până în 1951 după care i se alătură. În  iarna din 1955 a fost rănit la picior în luptă direct cu Securitatea şi urma să ierneze într-un bordei de la marginea  satului Colun. După cinci ani de rezistenţă în munţi este arestat în martie 1956 în trenulce urma să-l ducă în Grecisa, prin legătura făcută de Matei Cristea din Pojorta  cu Costică Niculescu. A fost judecat  în iulie 1957 de Tribunalul Militar Cluj şi condamnat la moarte  prin împuşcare şi executat în  1957. Decesul lui Jean Pop a fost înregistrat abia în 23 decembrie 1964 la Jilava şi eliberat de Consiliul Popular Jilava la 10 mai 1972.
2. Dumitru Moldovan , fost elev la Liceul Radu Negru. Condamnat în 1948 la un an închisoare pentru acţiune anticomunistă. La ieşirea din închisoare alege lupta armată împreună cu tatăl său. Este rănit grav într-o confruntare cu securitatea în 23 noiembrie 1951. Condamnat la 20 de ani de puşcărie  în urma  procesului  din aprilie 1953.
3. Vasile Moldovan, ţăran, tatăl lui Dumitru. Îşi însoţeşte fiul la munte. Fiind prins, este condamnat la munca silnică pe viaţă. Moare în lagărul de la Periprava în noaptea de Înviere din anul 1960.
4. Axente Stanislav, preot unit şi învăţător, unul dintre cei mai utili oameni de sprijin în primii ani ai grupului. În casa lui s-a luat legătura cu doi comandanţi de regimente, alcătuindu-se un plan de acţiune dacă situaţia ar fi devenit favorabilă unei extinderi a rezistenţei anticomuniste. Securitatea nu a aflat de acest plan. Condamnat pentru sprijinirea grupului.
5. Ion Catană, maior deblocat, ia parte la înţelegerea din 1949 cu cei doi colonei (nu s-au spus nume, îi cunoştea numai el). La întâlnire au luat parte părintele Stanislav, Andrei Haşu şi Ioan Gavrilă. A furnizat armament  luptătorilor.
6. Gheorghe Haşu, meşter constructor, veteran de război, văr cu Laurean Haşu. Gazdă şi sprijinitor pentru grup, acţiuni care i-au atras o condamnare de  15 ani muncă silnică.
7. Victor Haşu, tatăl,  şi Victor Haşu,  fiul, oameni de sprijin, amândoi condamnaţi.
8. Elena Haşu, sprijinitoare a grupului.
9. David Greavu (Duca), ţăran, condamnat pentru sprijinirea grupului.
10. Alexandru Greavu, condamnat pentru că l-a găzduit pe Dumitru Moldovan.
11. Maria Pop, soţia lui Ion Pop, divorţată forţat şi condamnată la închisoare pentru ca şi-a ajutat soţul.
12. Savu Paler şi Silvia, soţia lui, gazdă a grupului, condamnaţi amândoi.
13. Gheorghe Muntean, ţăran, condamnat pentru sprijinul dat grupului din munte.
14. Vichente Muntean, condamnat.
15. Gheorghe Şerban, fratele soţiei lui Fileru, condamnat la 4 ani închisoare.
16. Alexandru Rus, condamnat.
17. Ioan Greavu (Mei), condamnat.
18. Niculae Paler,condamnat.
19. Vasile şi Alexandru Văcaru, condamnaţi.
20. Moise Popa,condamnat.
21. Remus Popescu, refugiat din Basarabia, condamnat pentru legăaturi cu grupul.
22. Vasile Munteanu, student, apoi medic, sprijinitor al grupului, condamnat.
23. Octavian Munteanu, ţăran, fratele lui Vasile, gazdă a grupului, a furnizat armament şi alimente, condamnat la muncă silnică pe viaţă.
24. Serban Cornilă , socrul lui Fileru, cu soţia Victoria, a fost gazdă şi sprijinitor, condamnat.
25. Nicapopii Victoria, ţărancă, văduvă cu trei copii, sora cu Gheorghe Cordea din Gura Văii. Gazdă a grupului, condamnată la 3 ani închisoare.
26. Alexandru Broscăţean, pădurar, prieten al lui Fileru, condamnat pentru sprijinul dat.
27. Nicolae Paler, învăţător, sprijinitor al grupului. Nu a fost cunoscut de securitate.
28. Mircea Paler, ţăran, condamnat.
29. Iosif şi Gheorghe Văcaru, condamnaţi.
30. Ioan Şerban Paler (Băzăon), sprijinitor al grupului,arestat şi chinuit la securitate.
31. Cornel Şerban, arestat şi condamnat la 1,5 ani, tatăl Mariei, soţia lui Fileru.

Sprijinitorii din Breaza  condamnaţi la ani grei de închisoare

1. Laurean Haşu (Leu) student la Cluj. Se alătură grupului Gavrilă în 1948. Împreunăcu Remus Sofonea (Brâncoveanu) se decid să se sinucidă, Remus fiind rănit la picior, în casa lui Olipiu Borzea din Viştea de Jos pentru a nu cădea vii în mîinile Securităţii. Remus moare, iar Laurean scapă cu viaţă şi este salvat prin tratament. Urcă din nou în munţi unde rămâne alături de camarazi şapte ani de luptă în munţi. Este prins prin vânzare în 1955, condamnat la moarte şi executat în noaptea de 14/15 noiembrie 1957, la Jilava.
2. Constantin Vulcu (Delca), ţăran, sprijinitor de mare eficienţă al grupului, condamnat la 20 de ani munca silnică.
3. Virgil Vulcu, ofiţer, condamnat la  20 ani pentru sprijin dat grupului.
4. Ion Vulcu, ţăran, condamnat pentru sprijinirea grupului.
5. Ion Marin (Vătăşoi), ţăran, om de mare curaj, condamnat la 20 de ani pentru sprijinirea grupului din munţi.
6. Ion Polexe (Nelu Ristoaii), condamnat la 20 de ani muncă silnică.
7. Virgil Haşu, ţăran, fratele lui Laurean Hasu, condamnat pentru sprijinul dat grupului, ca si Soriţa, soţia lui.
8. Marioara Haşu, învăţătoare, sora lui Laurean Haşu, condamnată pentru sprijinul dat grupului.
9. Alexandru Haşu, ţăran, tatăl lui Laurean Haşu, chinuit şi condamnat pentru sprijinul dat grupului.
10. Nicolae Oancea, ţăran, condamnat pentru sprijinul dat grupului.
11. Victor Oancea, condamnat.

12.Gheorghe Haşu, ţăran,cumnat cu Laurean Haşu, condamnat.

13. Aurica Haşu, soţia lui Gheorghe Haşu, condamnată pentru sprijin.
14. Ion Năftănăilă, preot, pe atunci student la teologie la Sibiu, condamnat pentru sprijinul dat grupului.
15. Ion Greavu, ţăran,condamnat.
16. Virgil Oancea, ţăran, condamnat.
17. Victor Popa, cioban, ajutor dat în munţi. Nu a fost cunoscut de securitate.
18. Gheorghe Ostăcioaia Haidamac, originar din Dolhasca, căsătorit în Breaza, plutonier în Miliţia Capitalei. Sprijinitor cu armament şi efecte militare. Condamnat la muncă silnică pe viaţă. (Lucia BAKI)