Povestea lui Iosif ne indică faptul că Biblia vorbeşte şi ea despre tâlcuitorii de vise, experţi aflaţi la mare căutare încă din cele mai nedesluşite neguri ale istoriei. Antichitatea, şi nu numai, este plină de astfel de ,,traducători“ ai spiritului. Iosif, fiul preferat al patriarhului Iacov sau Iacob, este un exemplu elocvent în acest sens. Iacov a avut mai mulţi copii, plămădiţi cu patru femei: Lea, Bilha, Zilpa şi Rahela. Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon şi Dina au fost făcuţi cu Lea. Dan şi Neftali au luat naştere din relaţia cu Bilha. Zilpa i-a mai dat doi fii: Gad şi Aşer iar Rahela, soţia preferată şi cea pe care Iacob a iubit-o cu adevărat, i-a dăruit pe Iosif şi Beniamin. De departe Iosif rămâne fiul preferat al lui Iacob dar şi Beniamn (Veniamin) avea întîietate înaintea celorlalţi fraţi. Fiii lui Iacob au dat naştere celor douăsprezece triburi sau seminţii ale lui Israel. Ei sunt părinţii fondatori ai statului Israel de astăzi.

De la rob la prinţ egiptean

Biblia ne relatează modul în care Iosif a fost vândut ca rob de către fraţii săi, din cauza invidiei. Iosif era preferat de Iacov în dauna fraţilor săi, dar se pare că era şi un fel de ,,informator“ şi păzitor al conduitei familiare. ,,Iacov a locuit în ţara Canaan (N.R- teritoriul actual al Israelului şi Palestinei), unde locuise şi Isaac, tatăl său. Iată acum şi istoria urmaşilor lui Iacov: Iosif, fiind de şaptesprezece ani, păştea oile tatălui său împreună cu fraţii săi. Petrecându-şi copilăria cu feciorii Bilhăi şi cu feciorii Zilpei, femeile tatălui său, Iosif aducea lui Israel (N.R- după lupta cu îngerul misterior, numele lui Iacov s-a schimbat în Israel), tatăl său, veşti despre purtările lor rele. Și iubea Israel pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că el era copilul bătrâneţilor lui, şi-i făcuse haina lungă şi aleasă. Fraţii lui, văzând că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toţi fraţii săi, îl urau şi nu puteau vorbi cu el prietenos“ (Facerea 37, 1-4). Încă din relaţiile familiale, talentul de ,,tâlcuitor“ de vise al lui Iosif iese în evidenţă. ,,Visând însă Iosif un vis, l-a spus fraţilor săi, zicându-le: ,,Ascultaţi visul ce am visat: Parcă legam snopi în ţarină şi snopul meu parcă s-a sculat şi stătea drept, iar snopii voştri s-au strâns roată şi s-au închinat snopului meu“ (Facerea 37,7). Acest lucru stârneşte invidia fraţilor săi, care îi reproşează: ,,Nu cumva ai să domneşti peste noi? Sau poate ai să ne stăpâneşti? Și l-au urât încă şi mai mult pentru visul lui şi pentru spusele lui“ (Facerea 37,8). Iosif primeşte un alt vis iniţiatic: ,,Iată am mai visat alt vis: soarele şi luna şi unsprezece stele mi se închinau mie“ (Facerea 37,9). Fraţii încep să-l urască, dar Israel ,,păstra cuvintele acestea în inima lui“ (Facerea 37,11). Fraţii lui Iosif găsesc momentul prielnic să scape de el când este trimis de tatăl său să îi aducă veşti despre ei. Iosif călătoreşte, la porunca tatălui său, de la Hebron la Sichem. Îi ajunge în cele din urmă la Dotain iar ei îşi pun planul în aplicare. ,,Iar ei, văzându-l de departe, până a nu se apropia de ei, au început a unelti asupra lui să-l omoare. Și au zis unii către alţii: Iată visătorul acela de vise vine! Haidem să-l omorâm, să-l aruncăm într-un puţ şi să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui“ (Facerea 37, 18-20). Iată că, de la Cain, fratricidul a început să devină un aspect integral al culturii societăţilor patriarhale. Intervine însă vocea raţiunii divine şi avem de-a face cu primul element de etică morală prin Ruben ,,Să nu ridicăm viaţa! Să nu vărsaţi sânge! Aruncaţi-l în puţul acela din pustie, dar mâinile să nu vi le puneţi pe el!“ (Facerea 37,22). Apare aici un alt aspect al societăţilor vechi vânzarea fraţilor sau a copiilor. Se ştie că dacii îşi vindeau copiii dar istoria prefabricată a ,,naţionalismului mesianic“, care mai bântuie încă pe la noi, nu vrea să audă de aceste realităţi. ,,Atunci a zis Iuda către fraţii săi: ,,ce vom folosi de vom ucide pe fratele nostru şi vom ascunde sângele lui? Haidem să-l vindem ismaeliţilor acestora, neridicându-ne mâinile asupra lui, pentru că e fratele nostru şi trupul nostru“. Şi au ascultat fraţii lui“ (Facerea 37, 27). Iosif a fost vândut în cele din urmă unor negustori madianiţi şi ajunge în Egipt. Apare aici un alt adevăr al societăţii, viclenia şi consecinţele sale, minciuna, travestirea, ascunderea adevărului şi mistificarea: ,,Atunci ei au luat haina lui Iosif  şi, junghiind un ied, au muiat haina în sânge. Apoi au trimis după haina cea lungă şi aleasă şi au adus-o la tatăl lor, spunând: ,,Am găsit aceasta; vezi de este haina fiului tău sau nu! Și a cunoscut-o Iacov şi a zis: ,,Este haina fiului meu! L-a mâncat o fiară sălbatică; o fiară l-a sfâşiat pe Iosif! Atunci şi-a rupt Iacov hainele sale şi-a acoperit cu sac coapsele sale şi a plâns pe fiul său zile multe. După aceea s-au adunat toţi feciorii lui şi toate fetele lui şi au venit să-l mângâie; dar el nu voia să se mângâie, ci zicea. ,,Plângând, mă voi pogorî în locuinţa morţilor la fiul meu! Şi-l plângea astfel tatăl său. Iar madianiţii au vândut pe Iosif în Egipt lui Putifar, dregător şi comandant al gărzii la curtea lui Faraon“ (Facerea 37, 31-36). Iosif , datorită destoiniciei sale, ajunge şef peste slugile lui Putifar dar intervine un episod din cauza căruia este aruncat în temniţă: el rezistă avansurilor soţiei lui Putifar, care i-a înscenat o faptă pe care, de fapt, nu a comis-o: ,,Se întâmplă într-o zi să intre Iosif în casă după treburile sale şi, nefiind în casă vreunul din casnici, ea l-a apucat de haină şi i-a zis: ,,Culcă-te cu mine! El însă, lăsând haina în mâinile ei, a fugit şi a ieşit afară. Iar ea, când a văzut că el, lăsându-şi haina în mâinile ei, a fugit şi a ieşit afară. A strigat pe casnicii săi şi le-a zis aşa: ,,Priviţi, ne-a adus aici slugă un evreu, ca să-şi bată joc de noi. Căci a intrat la mine şi mi-a zis: ,,Culcă-te cu mine! Dar când a auzit că am ridicat glasul şi am început să strig, s-a temut şi, lăsându-şi haina la mine,a fugit şi a ieşit afară“ (Facerea 39, 11-18). Iosif intră în temniţă şi îşi va lua în serios rolul de ,,tâlcuitor de vise“, ajungând, de aici, sfetnic al Faraonului Egiptului, adică prinţ.

Tâlcuitorul de vise

Lângă Iosif ajung în temniţă doi dregători înalţi de la curtea regală, iar Iosif le tâlcuieşte visele. ,,Oare tâlcuirile nu sunt ele de la Dumnezeu? Spuneţi-mi dar visele voastre!“ (Facerea 40,8) Faraon visează şapte vaci frumoase şi grase la înfăţişare mâncate de alte şapte vaci slabe, apoi nişte spice seci şi ,,pălite de vântul de răsărit“ mâncând şapte spice ,,frumoase şi pline“. Împăratul Egiptului este tulburat de acest vis, şi Iosif intră în scenă: ,,Iar dimineaţa s-a tulburat duhul lui Faraon şi a trimis să cheme pe toţi magii Egiptului şi pe toţi înţelepţii lui; şi le-a povestit Faraon visul său, dar nu s-a găsit cine să-l tâlcuiască lui Faraon. Atunci a început mai-marele paharnic să grăiască lui Faraon şi a zis: ,,Îmi aduc aminte astăzi de păcatele mele: S-a mâniat odată Faraon pe dregătorii săi şi ne-a pus, pe mine şi pe mai-marele pitar, sub pază în casa căpeteniei gărzii. Atunci amândoi am visat într-o noapte câte un vis.Acolo cu noi era şi un tânăr evreu, un rob al căpeteniei gărzii, şi spunându-i noi visele noastre, ni le-a tâlcuit, fiecăruia cu înţelesul lui. Şi cum ne-a tâlcuit el, aşa s-a şi întâmplat: eu să fiu pus iar în dregătoria mea, iar acela să fie spânzurat“ (Facerea 41, 8-13). Iosif îi tălmăceşte visele Faraonului şi îi spune acestuia că ţara se va confrunta cu o secetă iminentă ce va ţine şapte ani dar îl învaţă şi metodele de a ieşi din impas. Iosif este eliberat din temniţă datorită capacităţilor sale şi va avansa în aparatul politic al statului. Tâlcuirea viselor era un lucru obişnuit, la ordinea zilei, în Egiptul antic. ,,Egiptenii antici au înţeles că în timpul visului ochii noştri, spune Robert Moss, sunt deschişi. Cuvântul lor pentru ,,vis“, rswt, vine de la cuvântul rădăcină, care înseamnă ,,a fi treaz“. Hieroglifele folosite pentru a scrie rswt erau urmate de un semn numit ,,determinant gramatical“ şi reprezentat ca un ochi larg deschis. Egiptenii credeau că zeii ne vorbesc în vis. Aşa cum ne aminteşte şi povestea din Biblie cu Iosif şi faraonul, acordau mare atenţie mesajelor din vis care vorbeau despre posibile viitoruri. Practicau metoda incubării viselor pentru a primi ghidare şi vindecare în spaţiul templelor şi ale lăcaşelor sacre. Înţelegeau că, amintindu-ne visele şi lucrând cu ele, dezvoltăm arta memoriei, acordându-ne la o cunoaştere ce ne-a aparţinut înainte de a porni în călătoria acestei vieţi şi trezindu-ne legaţi de experienţe din alte vieţi. Au dezvoltat şi o practică avansată a călătoriei conştiente în timpul visului. Visători antrenaţi special în acest sens operau ca vizionari, clarvăzători şi telepaţi, oferind consultanţă în treburi de stat şi strategii militare şi asigurând o reţea de comunicare la nivel mintal între temple şi centre administrative aflate la mare distanţă unele de altele“. Călătoria astrală este o realitate despre care vorbeşte şi cunoscutul om de ştiinţă, Constantin Dulcan: ,,Despre călătoriile în spaţiu la nivel de spirit au vorbit de mult maeştri antrenaţi prin tehnici spirituale, în deosebi orientale. Sunt menţionate, ca o curiozitate, chiar descrieri ale unor structuri planetare, prin călătorii extracorporale, confirmate ulterior prin tehnicile de explorare cosmică moderne. Scrierile antice menţionează aceste experienţe extracorporale ca fiind efectuate în India, Tibet, Egipt, China. Se crede că fiecare dintre noi ar trăi echivalentul unei astfel de călătorii în timpul somnului ,,visând că zboară“, că pluteşte deasupra solului sau se înalţă pe verticală“. Ştiinţa modernă nu a făcut altceva decât să descopere ceea ce ştiau anticii. Puterea gândului este verificată încă din cele mai vechi timpuri. ,,Gândurile noastre sunt emisii energetice, forme gând, însoţite de informaţia care le materializează. Unde trimit aceste gânduri? La acele forţe de Univers capabile să rezolve solicitările noastre. Cm se numesc ele? Aşa cum le-au numit religiile. Doresc unii alte nume? Sunt liberi. Nu cuvintele contează, ci credinţa care le conferă puterea. Faptul că religiile au ştiut de această posibilitate a contactului cu Universul cu mii de ani înaintea ştiinţei este un argument în plus pentru ele. Sunt, dacă vrem, primele surse de cunoaştere, şi de aceea nu pot fi eludate sub acest aspect, chiar dacă, inevitabil, au avut şi multe erori. Este datoria noastră să alegem grâul de neghină“. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că Noul Testament este ,,cheia“ sau ,,cifrul“ Vechiului Testament. Este o continuare a izvorului care curge şi se revarsă mereu formând râurile de înţelepciune. ,,Un alt motiv de a pleda în favoarea religiei, cel puţin a celei creştine, este enunţarea ,,legii morale“ pe care se sprijină Universul. Dacă noi suntem creaţia Universului care, la nivel uman, vorbeşte prin creierul nostru şi acesta respectă un cod etic în funcţionalitatea sa, atunci, prin extensia şi raportarea efectului la cauză, atribuim şi acestuia aceleaşi legităţi. Vom lua ca reper învăţătura lui Iisus, cel care pentru mine este modelul psihologic ideal al comportamentului uman. Dacă l-am fi ascultat în loc să-l răstignim, am fi avut 2000 de ani avans în civilizaţie şi o cu totul altă lume decât aceasta, aflată în pragul sinuciderii“ (Dulcan).

Nimic nu este static

Trebuie să conştientizăm faptul că nimic nu e static, nici în ştiinţă, şi nici în religie. ,,Ştiinţa are dreptate, din punct de vedere istoric, biologic, astrofizic şi matematic: Universul evoluează de cca 14 miliarde de ani şi oamenii au o istorie de cca 3 milioane de ani; Biblia, însă, se situează în afara timpului relativ, se referă la un Univers spiritual, care nu este de resortul fizicii. Odată confuzia instalată ,,lumea pornise cu stângul“, n-a fost greu să se ajungă la atitudini intransigente, atât ale Bisericii faţă de teoriile ştiinţifice privind geneza şi evoluţia Universului, cât şi ale oamenilor de ştiinţă sau ale ateilor, faţă de scenariul, puţin credibil, al unui Dumnezeu antropomorf, instalat în Cer, unde se plimbă cu faetonul şi comandă o armată de îngeri. Progresul intervine încet, încet, în ambele ,,tabere“. Biserica a început să accepte că, odată create de Dumnezeu, fiinţele de pe Pământ au cunoscut o evoluţie, o transformare în timp, un progres de bază de reacţii chimice, molecule, particule şi că ele nu au rămas ,,neschimbate“, ,,bătute în cuie“, de când le-a făcut Dumnezeu; cu alte cuvinte, Darwin încetează să mai fie inamicul numărul 1 al Bisericii. Pe de altă parte, tot mai mulţi oameni de ştiinţă nu mai văd nicio problemă în a accepta că, înainte de toate, acestea şi acolo unde nimic nu mai este ,,exact“, nimic nu poate fi ,,măsurat“, este posibil să existe o ,,lucrare“ de un alt tip, o ,,fărâmă“ dintr-un program cosmic ce scapă capacităţii noastre de înţelegere“ spune Ştefan Mâşu. Biblia constituie nu doar un cod etic, moral, sau o carte de spiritualitate, ci o călătorie în tainele universului. (Va urma) (Ştefan BOTORAN)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here