,,Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, Purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă“. (Troparul Sărbătorii)

Sâmbătă, 26 octombrie a.c. creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl prăznuiesc pe Sf. Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Dimitrie este unul dintre cei mai importanţi sfinţi din calendarul liturgic, atât prin viaţa, exemplul său, cât şi prin minunile făcute după ce el a plecat de pe pământ.

Sfinţii nu mor

Sfinţii nu mor niciodată, ei rămân în memoria colectivă prin faptele lor din timpul vieţii pământeşti şi minunile săvârşite. Ei lasă, în locurile pe unde au umblat, adevărate energii vindecătoare. De aceea, rămăşiţele lor pământeşti, hainele pe care ei le-au purtat, poartă  Harul lui Dumnezeu.   Sfinţii au făcut minuni şi după ,,moartea“, adică trecerea lor pământească. În fond, moartea nu există, este doar o poartă ce ne poartă, din realitatea materială, într-o altă sferă, spirituală, duhovnicească. Faptele bune sau rele săvârşite în timpul vieţii ne urmăresc după ce terminăm acest ciclu pământesc. Venim în lume cu un scop şi plecăm de aici cu misiunea împlinită sau neîmplinită, conform libertăţii lăsate de Dumnezeu. Ce sunt, de fapt, sfinţii? Ei nu sunt nici îngeri, şi nici ,,zei“, chiar dacă, unii dintre ei s-au făcut ,,îngeri în trup“ încă din timpul vieţii lor. Ei au fost oameni, ca şi noi, dar care şi-au depăşit limitele, punându-i pe alţii pe primul loc prin slujirea şi iubirea acestora. În toate sferele vieţii lor (familie, locul de muncă, viaţa de zi cu zi) aceştia au dat dovadă de ,,sărăcie cu duhul“, adică smerenie, modestie şi ascultare faţă de Dumnezeu. Ei au căutat să se facă plăcuţi lui Dumnezeu, şi nu oamenilor. Sfinţii au făcut parte din fiecare categorie socială: pescari- aşa cum au fost apostolii, oratori şi învăţaţi, cum au fost Sf. Ioan Gură de Aur, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Vasile cel Mare, negustori, militari sau oameni simpli. Cuvântul ,,sfânt“ îşi are corespondent grecesc prin ,,haghios“ şi ebraic- ,,kardoş“, sinonime ale unui comportament special, neobişnuit faţă de activităţile profane, cotidiene, ale majorităţii oamenilor. La noi, cuvântul ,,sfânt“ a venit pe filieră latină- ,,sanctus“, de unde şi denumirile străvechi ale unor anumite sărbători- ,,Sântion“, ,,Sântoader“, Sângeorgiu“, ,,Sânpetru“, ,,Sântămărie“ etc. ,,Sfinţii sunt oameni obişnuiţi care şi-au sfinţit vieţile datorită participării la sfinţenia lui Dumnezeu şi revărsării peste ei a energiilor Lui sfinţitoare“ spune preotul profesor Vasile Răducă. În ei se manifestă mereu prezenţa tainică a lui Dumnezeu, de aceea îi cinstim.

Marile persecuţii

Foarte mulţi dintre aceşti oameni speciali şi-au dat viaţa în timpul marilor persecuţii, care au avut loc de-a lungul istoriei. Cel mai elocvent exemplu îl reprezintă astăzi creştinii din Siria şi Irak, care îl mărturisesc în fiecare zi cu sângele pe Iisus Hristos în faţa valului de teroare iniţiată de către grupurile radicale islamiste. La început, creştinii au fost persecutaţi de evrei şi, apoi, de către împăraţii şi guvernatorii romani. Au existat, în perioada incipientă a creştinismului, câteva mari persecuţii, sub împăraţii Nero, Domiţian, Traian, Marcus Aurelius, Commodus, Septimiu Severus, Maximian Tracul, Decius, Gallus, Valerianus, Diocleţian, Galerius- generalul lui Diocleţian, şi Maximianus Daia în timpul căreia şi-a găsit sfârşitul şi Sf. Dumitru.

Sf. Dumitru,  personaj istoric

Sfâmtul Dumitru a fost nobil, ofiţer în armata romană şi proconsul al provinciei Ahaia. El a fost asasinat în temniţă, la Tesalonic, aproximativ prin anul 309 d.Hr. Dimitrie face parte din rândul sfinţilor militari, de aceea aceştia sunt şi ,,patroni spirituali“ ai armatei. Alţi istorici vorbesc de anul 303, datele sunt însă apropiate, indicând perioada în care a avut loc martiriul sfântului. ,,Și, pentru o altă amintire a ostăşiei creştine în vremurile dinainte de Sfântul Constantin cel Mare, să ne oprim la ,,voievodul Salonei“, mai numită de români, în veacurile târzii, Săruna, de slavi, după numele românesc, Solun, iar de greci Tesalonic. Acest ,,voievod“, ceea ce înseamnă de fapt ,,comandant militar“, era Dimitrie, cel cunoscut azi ca Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Fiu al unei vechi familii romane, ce de mult conducea oraşul, Dimitrie fusese închis pentru că era creştin. Și, deşi un mare luptător şi conducător de oşti, el nu a ridicat sabia împotriva celor care îl prigoneau pentru credinţa sa. Acest lucru este greu de înţeles de cei de astăzi şi adesea interpretat greşit. Astfel, unii văd în asemenea atitudine un fel de resemnare sau chiar de masochism. În acelaşi timp alţii, uitând toate faptele de arme pe care le-au făcut înainte de martiriu ostaşii creştini, văd în asemenea atitudine un argument că folosirea armelor ar fi cu totul oprită creştinilor. De fapt, martirii, ca şi Sfântul Dimitrie au dovedit prin această purtare că puterea Credinţei nu este lumească şi omenească, ci, dimpotrivă, cerească şi dumnezeiască. Și, totodată, că deşi îndeplinirea datoriilor lumeşti este obligatorie pentru creştini, ei nu caută în această lume împlinirea, ci împărăţia lui Hristos. Acelaşi lucru l-a arătat şi Sfântul Dimitrie prin răbdarea fără împotrivire a necinstei şi întemniţării. Dar, deşi l-au închis, prigonitorii- în frunte cu împăratul- nu s-au grăbit să-l ucidă. Căci, pe de-o parte, se temeau de respectul şi dragostea pe care i le purtau marelui Dimitrie şi armata, şi poporul. Pe de altă parte, aveau multă nevoie de un asemenea strateg şi conducător, priceput şi învăţat şi demn de tot respectul. Și totuşi, până la urmă, trecând peste toate piedicile, împăratul a poruncit moartea sa. De ce? De ce l-a ucis până la urmă pe Dimitrie? De ce i-a luat viaţa şi, prin acest gest, l-a făcut vrednic a fi aşezat de Dumnezeu şi mărturisit de Biserica lui Hristos ca un mare sfânt? Uimitor! Pentru că vrednicul de laudă Dimitrie a îndemnat şi a binecuvântat pe Nestor în dorinţa sa de a se lupta cu Lie! Acest Lie era un vandal uriaş, care ucidea cu plăcere pe creştini în arene, fără să ţină seamă că aceştia nu se apărau, şi batjocorea neâncetat şi pe creştini şi pe Dumnezeu. Prin aceasta încerca să îi defaime pe creştini şi ca luptători, declarându-i fricoşi, neputincioşi, laşi. Tocmai de aceea, ca să înlăture ocara şi să arate că răbdarea creştinilor a fost nu laşitate, ci curaj mai mare decât al luptătorilor obişnuiţi, Nestor a pornit la luptă împotriva lui Lie, cu mâinile goale. Și cu puterea de sus întărit, l-a strâns pe Lie în braţe zdrobindu-l, deşi acesta era pe lângă el ca un bărbat pe lângă un copil. Și ridicându-l Nestor pe Lie cel zdrobit l-a şi aruncat în suliţele în care acesta arunca de obicei pe creştini. Iar pentru aceasta împăratul- care se bucura mult de puterea şi uciderile lui Lie- a pedepsit cu moartea şi pe Nestor, şi pe Dimitrie ce îl încurajase şi binecuvântase pentru această luptă“. (Pr. Mihai-Andrei Aldea, Ortodoxia şi artele marţiale) Martiriul lui Dimitrie şi al lui Nestor pe de o parte, lupta lui Nestor pe de altă parte, spun multe lucruri şi atestă din punct de vedere istoric că între Biserică şi armată este o legătură indestructibilă. Nestor a fost ajutat de Dumnezeu în această luptă, luând binecuvântarea lui Dumitru, dar el nu a fost un tânăr care nu a avut de-a face cu meşteşugul luptei, venit în arenă doar făcându-şi cruce. A fost şi Nestor un luptător încercat, şcolit în arta războiului şi, mai ales în artele marţiale greceşti, denumite pankration. De aceea, sporturile de luptă nu trebuie ponegrite cu o falsă ,,pudoare“ creştină, dimpotrivă, ele să fie puse acolo unde le este locul- pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor din punct de vedere fizic şi moral. ,,Mens sana in corpore sano“ spune un vechi dicton latin.

Luptător şi după moarte

Există numeroase povestiri care relatează faptul că Sfântul Dimitrie şi-a apărat oraşul- Tesalonic- la mult timp după trecerea sa la cele veşnice. Se spune că, în vremea împăratului Iustinian, Sfântul Dimitrie şi-a apărat moaştele cu o văpaie de foc care îi lovea peste gură pe acei ostaşi păgâni care încercau să se apropie de mormântul său. O poveste spune că l-ar fi ucis cu suliţa pe unul dintre asediatorii oraşului, ceilalţi atacatori nu au văzut decât sângele care a ţâşnit din gura camaradului lor şi o gaură care-i apăruse deodată acestuia în piept. Sfântul Dumitru a fost ucis la data de 26 octombrie, iar moaştele sale făcătoare de minuni se odihnesc în biserica din Tesalonic. (Ștefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here