Iarna s-a instalat în România în zona montană unde a început să ningă încă din seara de 19 noiembrie. În dimineaţa de vineri, 22 noiembrie, statul de zăpadă  măsura la Bâlea Lac 20 cm.  Şi vântul a suflat  cu putere, iar la peste 1500 m altitudine a bătut şi cu 100 km/oră.  Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat cod galben de vânt puternic pe crestele munţilor.   Din cauza vântului puternic miercuri, 20 noiembrie a.c., telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac a fost oprită. Vântul a afectat și acoperișurile de la Cabana Bâlea Lac și Cabana Paltinul.  Salvamontiștii montani din Victoria au întors din drum mai mulți turiști care doreau să urce pe Vârful Moldoveanu.,,De câteva zile este cod galben de vânt puternic care bate cu peste 80 kilometri pe oră pe creasta Munților Făgăraș. Din acest motiv sfătuim turiștii să stea acasă. În cazul în care nu țin cont de atenționările noastre turiștii trebuie să fie echipați pentru sezonul de iarnă. Stratul de zăpadă este de 20  centimetri și există risc de alunecare, motiv pentru care turiștii trebuie  să aibă încălțăminte adecvată sezonului. În urmă cu câteva zile am fost contactat de un grup de turiști care dorea să ajungă la Cabana Negoiu, însă i-am sfătuit să nu vină în această perioadă pentru că vântul bate cu putere. Turiștii mereu ne contactează, unii țin cont de sfaturile noastre, dar alții le ignoră. În urmă cu doi ani, doi turiști care nu ne-au ascultat  au murit. Erau bine pregătiţi în alpinism, având o şcoală de alpinism în Austria, dar au sfârşit acoperiți de zăpadă întrucât  atunci a fost viscol puternic.  O săptămână i-am căutat și abia i-am gărit acoperiți de zăpadă” a spus salvamontistul Tomas  Bross.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here