•  Sunt de părere făgărăşenii care susţin că s-au săturat de promisiuni şi de 

 

Investiţii, investitori, locuri de muncă şi respect faţă de cetăţeni. Sunt dorinţele pe care făgărăşenii le-au cerut primarilor care s-au perindat la conducerea municipiului în ultimii 30 de ani.  Făgărăşenii privesc cu admiraţie spre municipiul Oradea şi spre edilul acestei urbe care n-a dezamăgit în cele trei mandate.   A fost ales  în funcţia de primar la  1 iunie 2008, cu 50,3% din voturi, reales în 10 iunie 2012, cu 66,02% din voturi. A obţinut al treilea mandat la alegerile locale din 5 iunie 2016, cu 70,95% din voturi. Orădenii au şi avut motive temeinice pentru a-i  acorda votul în cele trei scrutinuri  ale alegerilor locale pentru că a transformat Oradea în cel mai frumos oraş din România, rivalizând  şi cu mari oraşe din Europa. Primarul din Oradea s-a pus în slujba cetăţenilor şi chiar a respectat atribuţiile funcţiei de primar.  La polul opus se plasează însă primarii Făgăraşului care n-au  făcut mai nimic pentru municipiu.  Au condus urbea după primele alegeri locale libere de după Decembrie 1989, cele organizate în 1992,  Nicolae Ciocan,  Rică Judele, Ovidiu Simen,  Ioan Bărbuţi, Constantin Mănduc şi actualul primar. Făgărăşenii spun că aceşti primari n-au adus Făgăraşului un plus valoare, iar localnicii au plecat peste graniţe pentru a căuta un trai decent. Aşa se face că municipiul este îmbătrânit, iar din cei 32.000  de cetăţeni atât câţi apar în scripte, dacă mai  convieţuiesc  în oraş jumătate. Toţi candidaţii şi ulterior primarii instalaţi în această funcţie s-au lăudat că realizează Ocolitoarea. Niciunul n-a dus la bun sfârşit promisiunea.  Ultimul primar chiar se lăuda că nu are nevoie de mai mult de câteva luni de la instalare şi va începe lucrările pentru a demonstra că se poate. Au trecut 3,5 ani şi a demonstrat  că nu poate  nici măcar să deschidă şantierul. Asta chiar dacă a contractat un credit pentru Ocolitoare din care să susţină lucrările.  Toţi s-au lăudat că reabilitează toate străzile şi trotuarele din municipiu. Există însă străzi care n-au văzut niciodată asfaltul.  Rămân totuşi în memoria făgărăşenilor asfaltările electorale realizate, de pildă de primarul Mănduc, de care se bucură şi astăzi făgărăşenii. Şi asta întrucât actualul primar n-a asfaltat nicio stradă. Iar dacă a deschis vreun şantier, acesta a  lucrat pe aceleaşi străzi reabilitate în urmă cu 2 ani (exemplu Parcului).  În privinţa atragerii de investitori, nu s-a făcut nimic. Zona industrial a Făgăraşului  este aceeaşi de peste 10 ani, când au  deschis aici  fabrici câţiva investitori atraşi de Camera de Comerţ şi Industrie. Nici firma Bosch n-a mai preferat Făgăraşul. Deşi primarul promitea vreo 3000 locuri de muncă, tranzacţia  a fost un eşec. Făgărăşenii pun acest eşec pe umerii Primăriei care s-a folosit de o firmă locală apropiată edilului pentru a prezenta oferta locului.  Făgărăşenii sunt critici la adresa primarilor care au păstorit Făgăraşul . La întrebarea ,,Care primar a fost destoinic şi a lucrat în favoarea urbei?”, făgărăşenii  spun răspicat că niciunul. Acordă însă  o notă bună primarului Rică Judele, dar acesta n-a rămas în funcţie decât 6 luni întrucât s-a îmbolnăvit.  Au cuvinte frumoase şi pentru Nicolae Ciocan, despre care spun că a fost singurul care şi-a donat salariul şi a construit cantina de ajutor social care funcţionează şi astăzi.  Despre Ioan Bărbuţi spun că a dus tradiţia fotbalului local mai departe, pe când următorii n-au făcut nimic, ci şi-au urmărit interesele de partid şi personale.  Moniorul de Făgăraş  a stat de vorbă cu cetăţenii despre acest subiect, opiniile lor fiind redate în rubrica ,,Vocile Ţării Făgăraşului”.

 

Gheorghe I., 66 ani, Făgăraş

  • ,,Nici un primar din Făgăraş nu a fost destoinic, nu a atras investitori străini, nu a asfaltat drumurile, iar cele asfaltate recent sunt distruse pentru anumite lucrări. În faţa magazinul cu geamuri fumurii de pe strada Dr. Ioan Şenchea, lângă sediul Poliţiei locale, o porţiune de drum cu asfalt nou  a fost spart de trei ori în două luni. Şi pe strada Parcului la fel s-a procedat, iar acum au asfaltat-o, dar sunt numai hopuri. Nu înţeleg de ce nu fac lucrări de calitate? Nu am înţeles de ce a trebuit să spargă asfaltul? Îşi bat joc de banii noştri şi de lucrările executate. La noi nu se schimbă nimic pentru că nu avem oameni de calitate. Un primar destoinic este cel de la Oradea pentru ce a făcut merită să fie primar pe viaţă.  Şi cel de la Sinaia a făcut o treabă bună. La noi nu ştiu de ce nu se face nimic, nu sunt bani? Situaţia e tristă şi vom deveni tot mai dezinteresaţi de exprimarea votului. Aici trebuie să apară un contracandidat care să facă treabă.  La primărie se fac chestii urâte, penale, dar mă abţin să le spun”.

 

Viorica P., 70 ani, Făgăraş

  • ,,Nici un primar nu a făcut nimic pentru făgărăşeni.  Toţi primarii promit  în campania electorală multe investiţii, ocolitoare,  apoi uită tot după ce ajunge pe scaunul de primar.  Deşi Ocolitoarea este cea mai mare problemă a făgărăşenilor această investiţie nu s-a făcut. Locuiesc pe strada Tăbăcari,  iar blocurile din zona respectivă sunt afectate din cauza traficului greu de pe şosea.  Când trec maşini de tonaj mare, blocurile se cutremură şi a început să pice tencuiala şi cărămizile de la colţul blocului. Pe scara noastră locuiesc 14 familii  şi am fost nevoiţi să facem reparaţii la faţada blocului. Fiecare familie a plătit 170 lei pentru materiale de construcţie şi pentru reparaţii. Nu mai supărtăm acest disconfort, iar primăria trebuie să ia măsuri. Pe noi nu ne interesează starea proiectului, lipsa banilor, împrumuturi bancare sau alte scuze. Noi ne-am făcut datoria şi ne-am achitat taxele şi impozitele locale”.

Leucă Radu Dan, 61 ani, Făgăraş

  • ,,Cel mai bun primar care a condus Municipiul Făgăraş a fost Sorin Mănduc. În perioada cât a fost la cârma oraşului a reuşit să facă trotuare şi a turnat covor asfaltic pe strada Gării. Această stradă  arăta jalnic. În perioada respectivă multe străzi şi trotuare au fost reparate. Mănduc comunica cu făgărăşenii şi ţinea cont de doleanţele acestora. Un alt primar bun a fost  Ioan Bărbuţi,  am tot respectul pentru el. Acesta a implementat multe proiecte pentru comunitate”.

 

Pică Vichente, 70 ani, Făgăraş

  • ,,Toţi primarii care au condus Făgăraşul au făcut ce au putut, unul mai mult , altul mai puţin”.

Neluţu Şerban, 68 ani, Făgăraş

  • ,,Niciun primar nu a fost destoinic.  Actualul primar a aranjat frumos centrul Făgăraşului, dar nu a asfaltat strada Oltului acolo unde locuiesc. Acum a promis că va asfalta strada  în perioada 2020 – 2021. L-am întrebat pe primar în cazul în care nu va  mai fi ales ce se va întâmpla cu strada Oltului?  Cred că se vor face din nou proiecte pentru că cele existente nu sunt bune şi tot aşa, trebuie să avem răbdare.  Industria şi economia Făgăraşului sunt la pământ pentru că nu avem infrastructură. Investitorii se duc în alte oraşe care le oferă condiţiile necesare. În Făgăraş trebuie să se dezvolte turismul, pentru că zona noastră este superbă. Însă nu există mijloc de transport către Dejani şi Zona turistică Sâmbăta de Sus.  Sunt tare curios când se va face ocolitoarea, toţi primarii au promis această investiţie şi nu a fost realizată nici în prezent. Tirurile trebuie să dispară din centrul Făgăraşului.  Îmi pare rău să spun dar am ajuns să regret vremea comuniştilor”.

Huţanu Sava, 71 ani, Făgăraş

  • ,,Niciun primar nu a fost destoinic, însă cred că Nicolae Ciocan a fost cel mai bun primar, restul nu a făcut nimic. Pe strada 1 Decembrie nu s-a mai făcut nimic de pe vremea lui primarului Ioan Bărbuţi. Pe această stradă îţi rupi picioarele. Din campania electorală din vara anului  2016 am păstrat un program în care sunt înşirate câteva investiţii printre care şi asfaltarea străzii  1 Decembrie. Acolo se scria  că această investiţie se va derula  în a doua parte a anului 2018. Însă nu s-a întâmplat nimic. O altă lucrare   începuă, dar nefinalizată este  lucrarea de la bazinele din parc.  Au stricat, au săpat şi nimic concret. M-am săturat de poveştile lor. Nu m-am născut în Făgăraş, dar din anul 1970 locuiesc  în acest oraş şi am fost  plecat doar câteva zile în concediu. M-am săturat de poveştile primarilor, toţi m-au dezamăgit şi îmi pare rău că într-o comunitate atât de mică trăim în minciună, ură şi dispreţ. Nu fac nimic, dar se ceartă ca în parlament.  Primarul a promis că  încep lucrările la cetate şi nu a făcut nimic. Acesta a făcut gaşcă cu unii şi cu alţii şi se gândesc doar la buzunarele lor. Am muncit în Combinatul Chimic Făgăraş  34 de ani şi am o pensie de 1.600 lei, din care am plătit analizele 200 de lei, plus banii pentru consultaţii la medici şi apoi medicamentele. Sunt foarte dezamăgit de tot ce se întâmplă la noi în oraş. Poliţiştii comunitari trebuie să iasă în stradă,  nu sunt plătiţi să stea la birou. Nu de mult timp, pe trotuarul de lângă Colegiul Naţional ,,Radu Negru” era să mă calce o maşină pe trotuar. Şoferul cu tupeu a striga la mine, ,,dă-te  bă că îţi rup picioarele şi apoi poţi să mă dai în judecată”. Nu mai există siguranţă nici pe trotuar,  poliţiştii locali nu îşi face treaba. Populaţia din Făgăraş are  multe probleme, dar nimeni  nu le rezolvă. Îmi vine să iau măciuca, aşa ca la răscoala din 1907 să le dau câteva să ţină minte”.

 

Olimpia Maria, 58 ani, Făgăraş

  • ,,Primarii din Municipiu Făgăraş au uitat că au fost aleşi de făgărăşenii. Uită de promisiuni, uită de educaţie, de credinţă şi se cred cei mai puternici atunci când ajung primari. Sunt dezamăgită de tot ce se întâmplă în comunitate, am auzit multe promisiuni, dar aştept fapte. Se tot vorbeşte despre proiecte europene de mii de euro,  dar de fapt nu se vede nimic. În ultima perioadă consătenii primarului au ocupat funcţii de conducere în mai multe unităţi de stat”.

 

Remus Popovici, Făgăraş

  • ,,Nu s-a făcut nimic pentru Făgăraş. Dacă vorbim despre primari, cei care trebuia să se ocupe de oraş şi nu de afacerile lor, pot spune că Rică Judele a fost un primar bun. Păcat că s-a îmbolnăvit după 6 luni de mandat. El a promis că face curăţenie în oraş, iar în prima zi d emandat a ieşit, aşa cum a pronis, cu tulumba pe străzi.  Şi ing. Ciocan a lăsat ceva în urmă, cantina de ajutor social pe care a făcut-o folosindu-şi salariul de primar. Ocolitoarea n-a realizat-o niciunul deşi toţi au promis. Acum avem şi un credit pentru Ocolitoare şi tot nu s-a făcut.  Strada D-na Szanca  a fost o altă promisiune, dar tot nu s-a făcut. Avem o cetate frumoasă în centrul oraşului, a promis primarul că a adus fonduri europene şi va fi reabilitată încă din august. N-a făcut nimic. Acest primar vorbeşte de proiecte de zeci de milioane de euro, dar nu se vede nimic. În oraş sunt asfaltate străzile pe care le-a reabilitat  Mănduc”
  • dav

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here