,,Aici a căzut Budac. La mormântul lui Andrei au fost puşi doi brazi la capul lui, iar alţi doi, la picioare”. 108 ani de la moartea haiducului Andrei Budac din Cârţişoara

Mulţi aţi auzit de Haiducul Andrei Budac din Cârţişoara. Este o legendă a Ţării Făgăraşului, un milostiv al săracilor, dar prigonitor cu ciocoii vremii. S-a născut la 20 iulie 1873 în satul Oprea Cârţişoara, fiu al lui Zenovie şi al Elisabetei. La vîrsta de 18 ani, fără să ceară acordul părinţilor, trece munţii în România, clandestin, prin Vama Cucului şi intră în ceata de haiduci condusă de unul Tigan de prin părţile Rucărului de Argeş. După moartea lui Tigan, Andrei devine căpitanul celor 12 haiduci pe care-i conduce timp de 20 de ani. Îi jefuia pe ciocoi, pe bogaţi şi îi miluia pe săraci. A luat parte la Răscoala din 1907, cînd a fost prins şi întemniţat la Cîmpulung-Muscel. Pe capul lui şi al camarazilor lui, Gheorghe Fulga, Ioan Murărescu şi Nicolae Veza, Jandarmeria a pus un premiu de 2000 de koroane care să revină celui care-i prinde. Andrei Budac a fost urmărit de sute de jandarmi prin păduri şi prin sate. În noaptea de 29/30 ianuarie 1912 este prins la intarea în Oprea Cîrţişoara de un pluton de jandarmi, trădat fiind, unde este împuşcat. Este înmormîntat în sat. Femeile satului i-au compus o baladă care este consemnată în monografia satului scrisă de Traian Cânduleţ şi de Ilie Costache.  Un alt cârţişorean, Constantin Folea (foto) , a fost mentorul haiducului care-l consulta de fiecare dată când revenea în sat.   Constantin  Folea era  considerat cel mai intelept om al satului la acea vreme, numit fiind  ,,apostol al socialismului” pentru că  a făcut parte ca unic reprezentant al oamenilor de la sate, din delegaţia Partidului Socialist Internaţional din Ungaria.

Volumul ,,Haiducul Andrei Budac- Adevăr şi legendă”

Despre haiducul Andrei Budac a fost scris volumul de carte ,,Haiducul Andrei Budac- Adevăr şi legendă” care prezintă   legenda  lui Andrei Budac despre care  s-a vorbit, la începutul veacului trecut, pretutindeni, în Ţara Oltului, pe Târnave, până dincolo de munţi, în Ţara Românească,  pân’ la Dunăre. Prin faptele lui a ,,băgat spaima în bogătanii care nu ştiau cum să-şi mai ascundă şi să-şi apere averile din calea lui”. Oamenii care i-au apreciat faptele, i-au închinat frumoase balade care au avut menirea să-l menţină viu în memoria colectivă a generaţiilor viitoare. Un cârţişorean, Traian Cânduleţ, preocupat de istoria satului lui, a pus pe hîrtie legenda Haiducului Budac, împletind-o cu un vădit talent de narator cu o monografie a satului.   N-a apucat să le vadă în volume de carte tipărite şi astfel unele au rămas la nivel de manuscris. După două decenii însă, fiica lui, Valerica Mandric, a reuşit să coopteze în jurul ei şi a manuscriselor tatălui ei acele persoane care puteau să-i ducă la îndeplinire proiectul. Primarul comunei Dorin Magda, descendent din neamul Budacilor, şi el impresionat de legenda Haiducului Andrei Budac, s-a implicat în editarea şi tipărirea volumelor.     ,,Sînt de acum pensionară şi am timpul necesar pentru a mă documenta şi voi continua visul tatălui meu, să redau o istorie completă a vieţii lui Andrei Budac. Voi poposi în toate zonele ţării în care s-a aflat, în acele vremuri, haiducul Budac. Astfel voi aduna cele mai ascunse date şi legende despre el. Cu siguranţă va urma încă un volum despre haiducul nostru din Cârţişoara” a spus Valerica Mandric, fiica lui Traian Cânduleţ.

Cauza apărată de haiduci

  ,,Haiduc înseamnă răzvrătit împotriva asupritorilor, care trăind în păduri, singur sau în cete jefuia pe cei bogaţi şi ajuta pe săraci. Haiducia este o formă a luptei de clasă, frecventă la sfîrşitul evului mediu… constînd în lupta armată a unor cete de haiduci” aşa începe volumul, dar definiţia din dicţionar este completată cu opinia lui Al. Russo în volumul ,,Scrieri” de la 1910. Andrei era al treilea născut al lui Zenovie şi al Elisaftei Budac, la 20 iulie 1873. Au fost opt copii crescuţi în credinţa lui Dumnezeu şi a dreptăţii, într-o familie săracă, cea a Budacilor. Cuvîntul Budac este un regionalism care semnifică un lemn de esenţă tare, butucănos la capăt şi mai subţire la celălalt capăt, pe care tăietorii de pădure îi izbeau în muchia toporului pentru a despica buştenii. Volumul descrie atît istoria sfîrşitului de veac şi începutul celui de-al XX-lea, starea satului făgărăşean sub Imperiu, influenţa moşierilor şi asuprirea ţăranilor. În acele vremuri Andrei Budac, un tînăr voinic, a luat calea codrilor. L-a avut ca sfătuitor pe Constantin Folea, un alt ţăran din sat, cititor de carte, participant la revoluţie. Ideea dreptăţii, sprijinul oamenilor săraci, libertatea în adevăratul sens al cuvîntului parcă i-au fost insuflate lui Andrei Budac încă de la naştere, dar dorinţa lui de a vea un briceag numai al lui a creat momentul care l-a trimis spre calea haiduciei. Capitolul ,,Briceagul în formă de peşte” descrie aceste aspecte. Sărăcia în care trăia familia lui ca de altfel majoritatea din sat, i-a determinat pe mulţi ţărani să ia drumul Regatului sau să plece peste ocean. Andrei a plecat în Regat, departe de familie, unde şi-a transpus în practică visul lui de libertate şi de dreptate. S-a făcut haiduc intrînd în ceata lui Tican, renumitul haiduc de peste munţi. Trăieşte o serie de peripeţii, este vînat de oamenii legii, se pune preţ pe capul lui. Capitolele din acest volum descriu în detaliu acţiunile haiducului din Cârţişoara şi a cetei sale. Revine în Ţara Oltului, conform volumului, unde îşi ajută semenii, dar nu uită să-şi răzbune visul lui de copil, cel legat de briceag atunci cînd negustorul Klein din Arpaş i-a luat şi ultimii arginţi munciţi, gonindu-l.

Înmormântarea haiducului

     Sfîrşitul Haiducului Andrei Budac era însă previzibil. Trădat fiind, este capturat de jandarmii vremii şi împuşcat chiar în satul său natal. Familia a cerut autorităţilor comunei s-o lase să ridice un monumet pe locul în care a fost împuşcat Andrei, dar nu s-a găsit îngăduinţa necesară. Atunci sfetnicul său, Constantin Folea, a montat un lemn de salcîm ce se găseşte şi astăzi şi unde bătrînii îşi descoperă cu respect capul gîndind ,,Aici a căzut Budac”. ,,Pe cînd se afla Andrei mort casa părintească, toţi tinerii din Streza şi Oprea Cârţişoara s-au dus la munte, în brădet, şi au tăiat patru brazi dintre cei mai frumoşi şi mai înalţi, de peste 30 metri. I-au transportat cu două perechi de boi pînă la casa părintească a lui Andrei. Acolo erau strînse toate fetele din sat care cu flori au împodobit vîrfurile brazilor. Ziua înmormîntării se stabilise joia. De la data morţii şi pînă la înmormîntarea ce a avut loc după-amiaza, lumea curgea ca o apă spre Oprea Cârţişoara. Veniseră din multe oraşe ale Ardealului. Veniseră şi de dincolo de munţi, cunoscuţi şi alţi oameni entuziasmaţi de faptele haiducului, spre a-şi lua bun rămas de la acela care a fost apărătorul celor săraci, părintele multor mii de suflete. La plecarea spre cimitir a cortegiuluii funerar, în faţa acestuia au trecut flăcăii satului, care au dus pe umerii lor brazii împodobiţi. La fiecare brad s-au aşezat cîte şase tineri. Andrei a fost condus pe ultimul drum cu călăraşi aşa cum era obiceiul în sat. La mormîntul lui Andrei au fost puşi doi brazi la capul lui, iar ceilalţi doi la picioare…” (Lucia BAKI)