•   Oamenii au cerut investiţii, medici specialişti, mai mulţi poliţişti pe străzi, curţenie, parcuri,  modernizarea reţelei de canalizare şi stoparea poluării cu noxele Purolite

 

Cetăţenii din Victoria vor ca oraşul în care trăiesc să fie unul european din toate punctele de vedere.  Tocmai de aceea un grup de localnici a întocmit un plan de măsuri  care să fie dezbătut şi implementat atât de administraţia publică locală cât şi de cetăţeni. În acest sens  a fost organizată o dezbatere publică joi, 30 ianuarie a.c., începând cu ora 18.00. Deşi unii localnici au pus întrunirea pe seama intereselor electorale, totuşi sala de şedinţe a CL Victoria a fost neîncăpătoare. Au fost prezenţi oameni de toate vârstele, dar şi reprezentanţii Primăriei Victoria,  inclusiv primarul Gheorghe Cristian şi viceprimarul Cristina Bratu. Dacă planul de măsuri avea 26 de puncte, unele dintre ele  au fost trecute cu vederea întrucât nu aveau suport în realitate.

Doleanţele localnicilor:  un medic diabetolog şi unul radiolog la Paltin

Dezbaterea publică a scos la iveală acele probleme ale urbei care dau bătăi de cap cetăţenilor şi deopotrivă conducerii oraşului. Timp de 3 ore s-a discutat  despre Sănătate, investiţii şi poluare. Pentru că la Victoria funcţionează clinica Paltin, a fost invitat la dezbatere directorul clinicii, dr. Ioan Rotaru. ,, În zonă sunt peste 600 de persoane diagnosticate cu diabet. De trei ani căutăm un medic diabetolog  şi abia acum suntem în discuţii cu un medic care sperăm să vină la clinica din Victoria cel puţin odată pe săptămână. Foarte greu reuşim să aducem medici specialişti la Victoria pentru că aceştia refuză spitalele mici, preferă spitale mari, unde un medic câştigă   10.000 – 15.000 de lei net pe lună. Despre  radiologie vreau să vă spun că avem aparatul de ragiologie în spital, însă urmează să amenajăm un spaţiu adecvat şi apoi să obţinem avize şi autorizaţii de funcţionare. Costurile pentru funcţionarea radiologiei se ridică la cel puţin 20.000 euro’’ a explicat  medicul Ioan Rotaru, răspunzând întrebărilor cetăţenilor. La dezbatere a fost prezentă o persoană diagnosticată cu diabet.  ,,Sunt diagnosticată cu diabet din 2003. Suntem nevoiţi să facem naveta la spitalele din Făgăraş, Braşov sau Sibiu. A fost o perioadă, când  la  Policlinică venea un medic diabetolog   odată pe lună, ne consulta şi ne elibera reţete. Era foarte bine, ne înscriam pe listă şi plăteam 50 de lei. Acest medic nu a mai venit. Majoritatea bolnavilor de diabet suntem persoane vârstnice şi ne deplasăm tot mai greu. Vă rugăm să găsiţi o soluţie pentru a aduce un medic diabetolog la Victoria.  Nu de mult am fost la Spitalul Municipal Făgăraş şi am stat pe coridorul spitalului ore în şir în condiţii grele’’ a spus  profesoara Grigorovici. Primarul Gheorghe Cristian  a precizat că primăria va susţine financiar activitatea unui medic diabetolog.  ,,Şi noi ne dorim un medic diabetolog la spital şi dacă  este cazul vom susţine financiar activitatea acestui medic’’ a spus primarul Gheorghe Cristian.

Siguranţa pe străzi

Un alt punct discutat a fost numărul prea mic de poliţişti la Poliţa Victoria, motiv pentru care localnicii susţin  că nu se simt în siguranţă pe străzile din oraş. ,,Vreau să semnalăm câteva cazuri de  scandaluri şi  agresiuni, când  s-a solicitat prin 112 intervenţia poliţiştilor, dar oamenii legii n-au  ajuns la faţa locului din lipsă de personal.  Cine ne apără? Seara nu mai avem siguranţa de a ieşi pe stradă’’ a spus Adriana Ciornei.  ,,Cunoaştem situaţia şi am făcut cerut  Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov  înfiinţarea de posturi noi, dar ni s-a răspuns  că nu pot angaja mai mulţi poliţişti. Mai mult, am iniţiat  un proiect de hotărâre în cadrul CL Victoria pentru  înfiinţarea Poliţiei Locale, însă bugetul local nu ne permite să suportăm această cheltuială. Vă asigurăm însă că oraşul este bine supravegheat video cu un sistem de monitorizare cu 64 de camere video montate  în toate zonele din oraş” au explicat reprezentaţii primăriei.

Fonduri externe în valoare de 4.700.000 euro

Cel mai sensibil punct din cadrul dezbaterii a fost legat de investiţii  şi de atragerea de fonduri europene. ,,Cum să trăim într-un oraş care nu are Sănătate şi poliţie? Nu avem transport şi  nici infrastructură.  Tot mai mulţi tineri pleacă din oraş.  Nu mai spuneţi că nu sunt bani, găsiţi soluţii şi  aduceţi venituri la bugetul local. Mergeţi la Sibiu şi la Braşov şi vedeţi că toţi se dezvoltă numai noi rămânem în urmă. Nu suntem în stare să stârpim nişte câini vagabonzi din oraş’’ a spus un localnic. Bugetul local al oraşului nu poate asigura invstiţiile de care are nevoie urbea, dar în ultimii ani, Primăria Victoria a obţinut finanţarea din fonduri europene a 11 proiecte de investiţii, valoarea totală fiind  de 4.700.000 euro.  Este vorba despre: eficientizare energetică la Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu’’, eficientizare energetică la Grădiniţa de pe strada Mihai Eminescu, amenajare parc în zona Pieţii, reabilitarea corpului de clădire de la Şcoala Generală, execuţie reţea apă – canal din cartierele noi de case, reparaţii şi dotări la Grădiniţa cu program prelungit, reabilitarea şi dotarea Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu’’,  reabilitarea şi dotarea Colegiul Tehnic ,,Dr. Alexandru Bărbat’’. Localnicii au cerut conducerii primăriei să  modernizeze  reţeaua de canalizare şi evacuare a apelor pluviale.   Executivul  a explicat localnicilor că  o astfel de investiţie nu poate fi finanţată din bugetul local, însă vor accesa fonduri europene în sesiunea 2021 – 2030. ,,Până în prezent nu a existat linie de finanţare pentru oraşele sub 10.000 de locuitori, doar satele au beneficiat de fonduri pentru canalizare’’ a spus viceprimarul Cristina Bratu.

Transportul şi curăţenia

În cadrul dezbaterii s-a discutat şi programul transportului  la Gara Ucea.  ,,Vă rugăm să interveniţi şi să solicitaţi transport permanent pentru Gara Ucea la  toate trenurile care opresc în gară’’ au spus localnicii. ,,În 2008 am cumpărat un microbuz cu care să facem transport la Gara Ucea, dar nu am reuşut să obţinem  licenţă. Am ales varianta de a realiza aceste servicii cu firma  Marius Tour care are licenţă de transport pe acest tronson. Nu ştim dacă există transport la toate trenurile din gară sau doar pentru unele” au spus reprrezentaţii Executivului.  Localnicii au solicitat transport şi pentru ruta Victoria – Sibiu. ,,Firma din Avrig care a obţinut licenţa de transport pentru ruta respectivă a renunţat la traseu fiind o afacere nerentabilă” au explicat reprezentanţii primăriei.  Localnicii au sugat executivului şi legislativului să aplice amenzi persoanelor care nu respectă curăţenia în oraş. ,,În toate ţările civilizate se aplică sancţiuni pentru nerespectarea curăţeniei. Folosiţi camerele de supraveghere şi amendaţi persoanele care nu respectă curăţenia din oraş’’ au fost de părere localnicii.

,,Nu aşteptaţi să rezolve primăria toate problemele’’

Localnicii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de  lucrările de  deszăpezire efectuate în oraş.  ,,Pe strada Negoiu, acolo unde spuneţi că nu s-a făcut deszăpezirea  sunt parcate autoturisme pe un sens,  iar pe celălalt sens  s-a făcut deszăpezire. Am aruncat material antiderapant pe trotuare şi pe străzi. Nu s-a înregistrat niciun incident’’ a spus administratorul de la Ecosistem Victoria, Irinel Albăceanu. ,,Am locuit şi muncit mulţi ani  în Germania şi am învăţat multe, nu trebuie să mai aşteptăm de pe primărie să facă deszăpezire pe trotuare, fiecare cetăţean trebuie să pună mâna şi să participe la deszăpezire. Vecinii râd de mine când mă văd că adun hârtiile de pe stradă, dar mie îmi place curăţenia şi merg pe principiu omul sfinţeşte locul. Toată comunitatea trebuie să facă ceva, nu doar să dea din gură’’ a spus o localnică.

Un parc nou, investiţie de 3,5 milioane de lei

O mămică a solicitat executivului să modernizeze şi să împrejmuiască   spaţiile de joacă din oraş.  ,,În primăvară, vom  renunţa la unele spaţii de joacă, iar cele care rămân vor fi modernizate. Vom amenaja  un parc mare în zona de locuinţe de pe strada  Pieţii  şi Aleea Bujorului. Este  o investiţie cu fonduri  europene în valoare de 3.513.334,88 lei. Aici se vor amenaja staţii şi pentru copii şi pentru adulţi’’ a spus primarul Gheorghe Cristian.

Poluarea  de la Purolite

O problemă gravă a oraşului, aşa cum au prezentat-o cetăţenii, este legată de poluarea cauzată de Purolite. Oamenii au spus că de nenumărate ori au sunat la 112  anunţând emisiile de noxe  de la Purolite, când au cerut ajutor de la Garda de Mediu. ,,Noxele emanate de această societate ne afectează sănătatea.  Noxele  nu sunt monitorizate real. De câte ori s-au făcut măsurători,  s-a spus că noxele au fost în limitele normale, iar pe promenadă nu te puteai  plimba din cauza gazelor.  Sănătatea noastră este în joc şi trebuie să luăm măsuri. Dacă este cazul, vom strânge bani şi vom  cumpăra un aparat care să măsoare nivelul noxelor emanate de Purolite.  Toată lumea ştie că cei de la Purolite sunt  mână în mână cu reprezentanţii de la Garda de Mediu şi atunci la orice măsurătoare   gazele emanate se încadrează în parametrii legali, nu?  Sănătatea noastră este în joc şi nu vom mai accepta gazele emanate de  Purolite. Dacă vom avea un aparat de măsurare a noxelor vom vedea realitatea. Trebuie să se ia măsuri” au  spus localnicii.

Plan de măsuri în 26 de puncte   

  •   Personal de noapte la sediul Poliţiei
  •   Posibilitatea de a sancţiona  persoanele care fac mizerie sau deranjează ordinea publică, astfel încât să presteze muncă în folosul comunităţii.
  •   Utilizarea fondurilor europene pentru refacerea canalizării   pe strada Oltului.
  •   Înfiinţarea  unui punct de informare turistică
  •   Atragerea unor mici investitori, care să creeze locuri de muncă, punându-le la dispoziţie spaţiile libere din oraş.
  •   Permanenţă pentru transportul la Gara Ucea şi pentru Sibiu
  •   Medici pentru toate secţiile din  spital
  •   Curăţenie în oraş
  •   Plan urbanistic care să impună respectarea culorilor la blocurile care au fost izolate termic
  •   Schimbarea gresiei exterioare din faţa Casei de Cultură cu alta antiderapantă
  •   Înfiinţarea unui centru de colectare pet-uri şi sticlă
  •    Redeschiderea wc-ului public sau montarea unor toalete ecologice
  •   Modernizarea spaţilor  de joacă
  •   Reabilitarea reţelei de canalizare şi a apei  pluviale
  •   Supravegherea personalului care face curăţenie în oraş
  •   Supravegherea circulaţiei rutiere lângă unităţile şcolare şi montarea de benzi pentru reducerea vitezei pe str. 1 Decembrie 1918.
  •  Infiinţarea de sensuri uice  pe străzile aglomerate
  •   Atragere de fonduri externe pentru utilităţile de  la Parcul Industrial
  •   Reamenajarea parcului de agrement din zona Heleşteu
  •   Locuinţe sociale
  •   Sterilizarea câinilor comunitari
  •   Monitorizarea şi afişarea noxelor emanate de Purolite

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here