•   Sunt de părere făgărăşenii care spun că nu-şi permit să le facă din cauza veniturilor prea mici

A devenit o obişnuinţă pentru majoritatea cetăţenilor să se prezinte la medicul de familie  abia atunci când se simt rău. Cu toate că fiecare cetăţean  este înscris la un medic de familie şi  plăteşte asigurările medicale, iar în baza acestora poate beneficia de servicii medicale gratuite,  decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Printre serviciile medicale se ală şi analizele medicale realizate în laboratoarele care au contract cu  CNAS. Medicul de familie are obligaţia să interpreteze rezultatele acestor analize, iar atunci când este cazul, să recomande analize suplimentare care vor fi urmărite de un medic specialist. Cei mai mulţi dintre  români  nu folosesc aceste facilităţi care, în multe cazuri,  le pot salva viaţa.  Analizele  pot  depista la timp anumite suferinţe ale organismului, care, netratate, se pot transforma în boală. Sunt  două categorii principale de analize gratuite, hematologie şi biochimie, care sunt decontate de CNAS pentru acele laboratoare care au contracte încheiate cu această instituţie.

  •    Hemoleucograma completă – este o investigaţie care oferă o imagine generală asupra stării de sănătate şi permite diagnosticarea infecţiilor, anemiei, leucemiilor etc.
  •  VSH-ul – reprezintă viteza de sedimentare a hematiilor şi este un test care relevă activitatea inflamatorie, ajutând, astfel, în diagnosticarea şi monitorizarea evoluţiei bolilor inflamatorii.   VSH-ul este esenţial pentru depistarea infecţiilor sau inflamaţiilor diferitelor organe sau ţesuturi.
  •  Fibrinogenul – este primul factor plasmatic al coagulării,  iar dezechilibrele acestuia sunt expresia afectării directe a diferite organe. Creşterile patologice pot indica afecţiuni precum cele inflamatorii şi cardiovasculare (infarct miocardic sau insuficienţă cardiacă), pneumonii, tumori maligne sau reumatism.
  •     Glicemia – este un test care măsoară nivelul de glucoză sau zahăr din sânge. Atunci când aceasta are un nivel crescut, poate duce la diabet şi boli cardiovasculare.  Zahărul din sânge reprezintă combustibilul de bază pentru obţinerea energiei necesare omului, iar un nivel constant asigură un bun metabolism.
  •  Colesterolul – este o grăsime care se găseşte în toate celulele organismului, aproximativ 20%  provenind din alimentaţie, restul fiind fabricat de organism, la nivelul ficatului. Există un colesterol „rău” care se numeşte LDL şi se depune pe pereţii arterelor şi unul „bun” HDL care este eliminat din corp.
  •   Calciul – reprezintă aproximativ 2% din masa corporală a unui adult şi se găseşte în proporţie de 99% în oase. Analiza nivelului calciului (ionic şi total) este importantă pentru sănătatea oaselor, iar variaţiile severe ale acestuia sunt cunoscute sub denumirea de hipocalcemie şi hipercalcemie.
  •  Electroforeza proteinelor serice şi totale – este importantă pentru că proteinele sunt componente vitale pentru funcţionarea celulelor şi ţesuturilor implicate în răspunsul imunitar. Proteinele sunt responsabile de transportul medicamentelor şi a altor substanţe prin corp, precum şi de  reglarea funcţiilor organismului.
  •  Probele hepatice simple – (transaminazele, bilirubina etc.) sunt un foarte bun ghid în diagnosticul precoce al hepatitelor cronice, în special C şi D, fiind, printre altele, teste de evaluare a funcţiei ficatului.
  •    Probele renale – includ ureea, creatinina şi sumarul de urină, care pot evidenţia infecţiile urinare, litiazele renale, dar şi insuficienţa renală care este o boală gravă. Aceste teste permit evaluarea funcţiei rinichilor, pentru că acidul uric, creatinina şi ureea se găsesc în sânge şi se elimină prin rinichi, iar surplusul lor este o adevărată otravă pentru organism.Mulţi dintre făgărăşeni spun că se prezintă la medicul de familie doar atunci când se simt rău, iar analizele medicale le fac foarte rar. Nici  făgărăşenii asiguraţi nu se folosesc de programele naţionale de Sănătate pentru a beneficia de analizele gratuite.  Localnicii pun acest lucru pe lipsa timpului necesar, dar şi pe veniturile lor lunare. Ei spun că  nu întotdeauna  analizele prescrise de medicul de familie sau de medicii specialişti  sunt gratuite, iar cele  care nu sunt decontate de CNAS sunt foarte scumpe.  Mai mult, făgărăşenii susţin că  la laboratoarele  private  fondurile aferente analizelor gratuite se epuizează foarte repede, iar  programările sunt  déjà făcute pe perioade lungi. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cititorii  despre acest subiect, iar o parte din opiniile lor sunt prezentate în rubrica ,,Vocile Ţării Făgăraşului”.

Marin Roxana, 31 ani, Făgăraş

  • ,,În urmă cu trei ani m-am angajat şi atunci am fost obligată să-mi fac un set de  analize, iar rezultatele au fost bune. Firma a plătit analizele, dar nu ştiu cât au costat. De atunci nu am mai făcut analize pentru că nu am nevoie, sunt tânără şi sănătoasă’’

Vasile Neagoie, 70 ani, Făgăraş

  • ,,Nu ţin minte când mi-am făcut ultimele analize medicale, însă lunar sunt programat la cabinetul medicului de familie pentru reţetă. De câţiva ani sunt diagnosticat cu diabet şi am probleme şi cu tensiunea.  Ca să evit laboratoarele medicale, mi-am cumpărat un glucometru cu care îmi măsor glicemia. De câţiva ani, medicul mi-a recomandat regim alimentar şi încerc să-l  respect.  Sunt zile în care nu respect regimul, dar apoi am grijă să nu depăşesc valorile la glicemie’’

Costea Gheorghe , 71 ani, Făgăraş

  • ,,Acum câteva zile mi-am făcut un set de analize la recomandarea medicului de familie. Am avut o perioadă de stres, mi-a murit soţia, iar singurătatea nu este uşoară. M-am programat la medicul de familie pentru că obosec şi sunt slăbit.  Medicul mi-a recomandat o listă de analize pentru a putea stabili un diagnostic.  Am fost la laboratorul de analize al medicului Piticaş, unde  am fost nevoit să plătesc  analiza de hemoglobină, care a costat 34 de lei pentru că nu se afla pe lista de analize gratuite.  Fiind parametrii mari, pentru liniştea mea, m-am hotărât să repet analiza la Bioclinica unde voi plăti încă  50 de lei’’

Pirău Gheorghe, 75 ani, Făgăraş

  • ,,Ultima dată am făcut analizele la spital.  În vara anului trecut am fost internat la Spitalul Municipal Făgăraş la secţia de cardiologie. Analizele au fost bune, iar tratamentul a rămas neschimbat.   Încă nu este cazul de operaţie, dar toată viaţa voi lua tratament. Se spune că beneficiem de analize gratuite, dar de fapt plătim analize. Înainte de a mă interna medicul mi-a spus să fac o analiză care nu se face în spital, dar la cabinete particulare, 50 de lei m-a costat’’

 

Cornelia Greavu, 75 ani, Făgăraş

  • ,,În luna ianuarie 2020, medicul de la  secţia neurologie din cadrul Spitalului  m-a trimis la Bioclinica să fac un set de analize. Toate m-au costat  383 lei. Nu m-am putut duce în altă parte pentru că acolo mi-a spus medicul să merg. Analizele nu au ieşit foarte bune, iar medicul mi-a făcut scrisoare medicală şi m-am dus la medicul de familie să-mi prescrie tretamentul.   Medicamentele sunt foarte scumpe chiar dacă sunt compensate.   Am plătit 402 lei pentru  şapte feluri de medicamente care sunt compensate. Mai am o reţetă care nu se compensează, dar încă nu am luat-o.     Analizele le fac de obicei la clinica Sante pentru că am încredere.

Marinela Gal, 46 ani, Făgăraş

  • ,,Nu mai ţin minte când mi-am făcut ultimele analize. Nu de mult am fost la medicul de familie pentru că m-am simţit rău şi mi-a spus că nu sunt asigurată. Nu mi-a venit să cred, firma unde muncesc nu a plătit dările către stat. Nici pe vremea când am fost asigurată nu mi-am făcut analizele, iar acum nu îmi permit. Un set de analize costă sute de lei şi nu îmi permit, mă lipsesc’’

Gelu Mândru, 51 ani, Făgăraş

  • ,,Anul trecut am fost bolnav, iar medicul de familie mi-a recomandat să fac  un set de analize.  M-am dus la laboratorul de analize şi a trebuit să plătesc analizele pentru că fondurile primite de la CAS s-au epuizat. Peste 200 de lei am plătit. De două ori am avut trimitere de la medicul de familie  şi  a trebuit să plătesc, chiar dacă sunt asigurat.  La noi în ţară totul se plăteşte. Doamne fereşte să ajungi în spitale’’

Văcăriuc Silvia, 60 ani., Făgăraş

  • ,,Mereu fac analize pentru că sunt bolnavă de diabet. Mi-am cumpărat un glucometru şi  îmi măsor zilnic glicemia, dar la câteva luni merg şi la un  laborator de analize. Analizele sunt foarte scumpe. Nepoţica mea a avut aprindere la plămâni, iar medicul de familie ne-a recomandat un set de analize însă niciuna nu a este  gratuită şi costă 400 lei. Încă nu le-am făcut pentru că nu avem bani. Pe vremea când copiii mei erau mici analizele se făceau gratuit. Nora a avut probleme cu sarcina şi a născut în Braşov, la Regina Maria, iar costurile au fost de peste 6.000 de lei. A optat pentru Braşov pentru că că sora ei a născut la Făgăraş şi a avut probleme’’

Florin Toma, 49 ani, Victoria

  • ,,De mulţi ani nu mi-am făcut analize medicale pentru că nu sunt bolnav, însă când voi avea nevoie o să merg la o clinică privată. La spitalele de stat medicii nu îşi fac treaba, deşi au salarii foarte mari’’

Elena Tătaru, 55 ani, Victoria

  • ,,Ultimele analize le-am făcut anul trecut la cabinetul medicului Codrea. Am încredere în medicul respectiv şi de câte ori am nevoie apelez la cabinetul ei,  deşi toate analizele se plătesc pentru că nu are contract cu CASA. La clinica Paltinul analizele se plătesc, doar în cazul în care eşti internat beneficiezi de analize gratuite’’

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here