David rămâne un reper atât pentru poporul israelitean cât și pentru cele trei religii monoteiste: iudaism, creștinism și islamism. El se înscrie totodată și în panteonul marilor înțelepți ai omenirii, pentru că a lăsat moto-uri memorabile iar înțelepciunea sa luminată de Duhul lui Dumnezeu reiese mai ales din psalmii compuși de el. Biblia nu ascunde însă partea labilă a caracterului său și redă toate greșelile acestui om ilustru pe care istoria l-a consemnat printre marii strategi militari și unul dintre cei mai mari gânditori ai antichității și ai tuturor timpurilor.
Inițiator al muzicii în cult
O veche tradiție îl plasează pe David în tagma cântăreților sapiențiali ai poporului evreu iar scrierile Vechiului Testament ne relatează faptul că el a condus implementarea muzicii în cultul divin. David a cântat la unele instrumente iar pe altele le-a inventat. Tot lui David i se datorează împărțirea tipiconală a cultului lui Yahwe. În cartea lui Neemia scrie clar: ,,Căpeteniile leviților erau deci: Hașabia, Șerebia, și Iosua, fiul lui Cadmiel; iar frații lor alcătuiau ceata a doua pentru a lăuda și a slăvi numele lui Dumnezeu, după rânduiala lui David, omul lui Dumnezeu, răspunzând o ceată celeilalte”. (Neemia 12,24) Această rânduială antifonică a fost preluată și de creștinism, mai ales cântatul la strană în timpul slujbelor liturgice sau a săvârșirii Sfintei Liturghii. În ceea ce privește muzica în cadrul cultului religios, tot la Neemia se specifică: ,,Și frații lui: Șemaia, Azareel, Milalai, Ghilalai, Maai, Natanael, Iuda și Hanani, cu instrumentele muzicale ale lui David, omul lui Dumnezeu, iar înaintea lor se afla cărturarul Ezdra”. (Neemia 12,36) Versetele 45-46, din cartea lui Neemia, capitolul 12, ne relatează: ,,Îndeplinind toate cele pentru slujba dumnezeiască și pentru curățire. Cântăreții și portarii și-au îndeplinit datoria lor, după porunca lui David și a lui Solomon, fiul lui; Încă de demult, din zilele lui David și Asaf, se hotărâseră căpeteniile cântăreților și cântările cele de laudă și de mulțumire în cinstea lui Dumnezeu”. În cultul creștin, avem la rânduiala Vecerniei psalmii 103, 140 și 141, care se desprind din tradiția psaltică, chiar dacă David nu este creatorul tuturor pslamilor. La începutul Utreniei, după rugăciunile începătoare, avem psalmii 19 și 20 care precedă troparele. Tot în cadrul Utreniei avem psalmii 3, 37, 62, 87, 102 și psalmul 50.
Psalmii
Aceste poeme sunt adresate lui Dumnezeu iar David este cel care a compus foarte multe dintre ele. ,,Șaptezeci și trei de psalmi din Biblie sunt considerați ,,psalmi ai lui David”, unii dintre ei implicând foarte clar faptul că el a fost autorul. Într-un mod cât se poate de convingător, Însuși Domnul nostru a vorbit despre faptul că David a fost autorul cel puțin al unui psalm (Luca 20:42), când a folosit un citat din psalm pentru a arăta clar natura mesianității sale” spune T.H. Jones. Este vorba despre paragraful: ,,Căci însuși David spune în Cartea Psalmilor: ,,Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale”. ,,Este dificil să exprimăm în termeni suficient de clari semnificația pe care au avut-o Psalmii atât pentru iudei cât și pentru cei dintre Neamuri. Aici este oglindit idealul pietății religioase și al comuniunii cu Dumnezeu, al părerii de rău pentru păcatul comis și al căutării după perfecțiune, al umblării neînfricate în întuneric, cu ajutorul luminii pe care o dă credința, al ascultării de Legea lui Dumnezeu, al desfătării de a te închina lui Dumnezeu, al părtășiei cu prietenii lui Dumnezeu, al reverenței față de Cuvântul lui Dumnezeu; al umilinței sub nuiaua care pedepsește, al încrederii când răul triumfă și răutatea prosperă, al liniștii în mijlocul furtunii. Poeții evrei au fost inspirați să ia aceste semnificații și experiențe spirituale făcând din ele teme ale cântecelor lor” spune pastorul J.G.S.S. Thomson, colaborator la Dicționarul Biblic coordonat de J.D. Douglas. Inițial însă acești psalmi au constituit niște poeme care nu au fost scrise pentru a avea un statut doctrinar sau muzical. ,,Așadar- specifică Thompson- Psalmii aparțin tuturor credincioșilor, evrei și neevrei”. Psalmii se înscriu însă într-un curent mult mai larg și îi întâlnim pe parcursul Vechiului Testament, nu doar la David. ,,Cercetătorii Bibliei descriu în mod obișnuit cartea Psalmilor ca fiind ,,cartea de cântări a celui de-al doilea Templu”, ceea ce fără îndoială a și fost. Această descriere ne induce însă în eroare, dacă interpretăm că toți psalmii au fost scriși în timpul Exilului sau în perioada post-exilică. Este important să observăm că acest tip de literatură nu se limitează la psalmi din Vechiul Testament, ci poate fi găsit în perioada Exodului (Exod 15), iar un alt exemplu ne parvine din perioada care a urmat imediat după cucerirea Canaanului sub conducerea lui Iosua (Jud. 5). Psalmul Anei (N.R- 1 Regi, 2: 1-10) provine dintr-o perioadă foarte apropiată de vremea judecătorilor. Literatura profetică din perioada pre-exilică conține de asemenea exemple ale compunerii de psalmi…Iar din perioada post-exilică parvin pasaje cum sunt Ezra 9:5-15 și Neem. 9:6-39, care ne aduc aminte în mare măsură de mulți psalmi. Prin urmare, este clar că psalmii, ca și gen literar, nu într-un fenomen izolat. Într-adevăr, același tip de poezie poate fi găsit la babilonieni și la locuitorii Ugaritului, așa cum mărturisesc tăblițele de la Ras Shamra. Psalmii din Vechiul Testament formează o colecție de poeme care sunt tipice unei forme literare din perioada Exodului și până în perioada post-exilică, sau perioada celui de-al doilea Templu. Și, desigur, dacă socotim și psalmii necanonici, este clar că această formă literară a continuat să existe printre iudei multă vreme și în era creștină” spune Thompson. Chiar dacă autorii de psalmi au fost mai mulți, este clar că David se numără printre ei, și asta în ciuda unor cercetători care vor să infirme acest fapt. ,,Șaptezeci și trei de psalmi îi sunt atribuiți lui David…Deseori s-a susținut că David nu a scris toți cei 73 de psalmi, în mod special datorită faptului că, în gândirea populară, psalmistul David nu se aseamănă deloc cu războinicul David…Se poate susține, de asemenea, că specificația ,,al lui David” nu trebuie considerată ca un indiciu că David ar fi scris psalmul respectiv, ci numai un indiciu că anumiți psalmi au fost folosiți într-un ritual pentru rege, în cazul acesta pentru David. Încercarea unor cercetători de a nega faptul că David este autorul unor pasaje și de a scoate cuvintele ,,ca David” din Amos 6:15 (verset ce se referă la David ca muzician și la cântările lui, la 300 de ani după moartea lui) ne lasă impresia unei pledoarii speciale. În plus, Noul Testament nu numai că acceptă ideea că David este autorul unor psalmi, ci își bazează și argumentele pe acest fapt. Această carte de imnuri din perioada celui de-al doilea Templu conține materiale foarte vechi. Acest lucru nu este deloc surprinzător, când ne gândim că tăblițele de la Ras Shamra arată că, în timpul cuceririi Canaanului, tipul de poezie reprezentată în Psalmi era deja o tradiție înrădăcinată printre locuitorii din Ugarit. Atunci, cântarea lui Moise din Exodul 15 și Cântarea Deborei din Jud. 5 nu au fost exemple izolate de poezie semitică. Faptul că titlurile a trei psalmi îi menționează pe Moise și pe Solomon ca autori sugerează că religia veche a Cortului întâlnirii și a primului Templu cereau muzică sacră. Religia din zilele lui Amos și Isaia, cea din perioada Exilului și din perioada de după întoarcerea din Babilon și de zidire a noului Templu, cerea de asemenea cântări solemne. Dar locul proeminent pe care-l ocupă în psalmi regele i-a convins pe cercetătorii Scripturii din vremea noastră că perioada clasică de compunere a psalmilor a fost perioada monarhiei, adică perioada de la David și până la începutul Exilului” explică Thompson.
David, omul
Un aspect macabru cel puțin se desprinde din viața lui David, și anume trimiterea la moarte a generalului său pentru a rămâne cu femeia acestuia. Din această ucidere combinată cu adulterul, se naște, paradoxal, un alt mare om ilustru al antichității iudaice și nu numai- înțeleptul Solomon. ,,Peste un an- spune Scriptura- pe vremea când regii pornesc la război, David a trimis pe Ioab și slugile sale cu el și pe toți israeliții și aceștia au lovit pe amoniți și au împresurat Raba. Dar David a rămas în Ierusalim. Odată, spre seară, sculându-se David din pat și plimbându-se pe acoperișul casei domnești, a văzut de pe acoperiș o femeie scăldându-se, și femeia aceasta era foarte frumoasă. Atunci a trimis David să se cerceteze cine este acea femeie. Și i s-a spus că este Batșeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul. Apoi David a trimis slugile să o ia; ea a venit la el și s-a culcat cu ea…Femeia aceasta a rămas însărcinată și a trimis de s-a vestit lui David: ,,Eu sunt însărcinată” (2 Regi, 11, 1-5) David decide ca să îl trimită pe Urie unde este lupta mai grea și să-l lase descoperit. ,,Dimineața David a scris o scrisoare lui Ioab și a trimis-o pe Urie. În scrisoarea aceea el scria așa: ,,Puneți pe Urie unde va fi luptă mai crâncenă și retrageți-vă de la el, ca să fie lovit și ucis”. De aceea, când Ioab a împresurat cetatea, a pus pe Urie într-un astfel de loc, de care știa că este apărat de oameni viteji. Și au ieșit oamenii din cetate și s-au luptat cu Ioab și au căzut câțiva din popor, din slugile lui David. Acolo a fost ucis și Urie Heteul”. (2 Regi, 14-17) Primul fiu s-a născut mort, după cum îl mustrase profetul Natan pe David, dar după aceasta Batșeba i l-a născut lui David pe Solomon. ,,Și a mângâiat David pe Batșeba, femeia sa, a intrat la ea, s-a culcat cu ea și a zămislit și a mai născut un fiu și i-a pus numele Solomon. Domnul l-a iubit pe acesta”. (2 Regi 12, 24) ,,Biblia- spune T.H. Jones- nu trece nicăieri cu vederea păcatele sau defectele de caracter ale copiilor lui Dumnezeu…O parte a misiunii Scripturii este să avertizeze prin exemple, sau să încurajeze. Păcatul lui David în problema cu Urie Hetitul este un exemplu important de felul acesta. Această pată trebuie să fie văzută așa cum este- o pată pe un caracter care de altfel a fost bun și frumos pentru gloria lui Dumnezeu. Este adevărat că în viața lui David sunt elemente care par străine și chiar respingătoare pentru fiii noului legământ…Realizările lui au fost multe și diferite; om de acțiune, poet, îndrăgostit tandru, dușman generos, judecător aspru, prieten loial- el a avut toate calitățile pe care oamenii le consideră bune și demne de admirat la un om, și aceasta a fost prin voia lui Dumnezeu care l-a creat și l-a modelat pentru destinul său. David, și nu Saul, este cel spre care evreii privesc cu mândrie și afecțiune, considerându-l întemeietorul regatului lor și în el au văzut cei mai vizionari dintre ei idealul de rege, dincolo de care mințile lor nu puteau ajunge. În el au văzut ei pe viitorul Mesia, care avea să izbăvească pe poporul Său și avea să șadă pe tronul lui David pentru totdeauna. Faptul că lucrul acesta nu a fost o absurditate idealistă, cu atât mai puțin idolatrie, este indicat de pasajele din Noul Testament care vorbesc despre calitățile lui David, din a cărui sămânță avea să vină, după trup, Mesia”. David a rămas în istorie prototipul regelui liant între popor și cer, reluând o mai veche tradiție antică. Până în ziua de astăzi, se consideră că monarhia are pecete sacră, constituind un raport între popor și Dumnezeu. Regele poate intra și astăzi prin ușile împărătești ale oricărei biserici, bineînțeles să aibă cultul bisericii respective. Făcând o paralelă cu istoria noastră, ungerea domnitorilor și a regilor de către mitropoliți sau patriarhi are această descendență profetică. În istoria noastră, Ștefan cel Mare se apropie foarte mult de regele David, atât prin itinerariul spiritual, caracterul complex dar și viața sa zbuciumată.
(Ștefan BOTORAN)
