Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, marți, încheierea unui acord între MAI și Patriarhia Română, în contextul sărbătoririi Paștelui de către credincioșii ortodocși, pe 19 aprilie. Acordul cuprinde o serie de proceduri referitoare la modul în care oamenii pot primi Sfintele Paști și Lumina Sfântă, respectând în același timp măsurile restrictive impuse de autorități în contextul pandemiei de COVID-19. 

  •  Personalul MAI va ajuta Biserica Ortodoxă Română la împărțirea Lumini Sfinte aduse de la Ierusalim.

Am considerat că este necesar să vă prezentăm acordul semnat azi între MAI și Patriarhia Română. Am avut în vedere că foarte mulți români vor sărbători Sfintele Paști la sfârșitul acestei săptămâni. Având în vedere numărul mare de cetățeni de religie ortodoxă, pentru a nu exista riscul raspândirii infecțiilor cu COVID-19, MAI vine în sprijinul Bisericii Ortodoxe Române, atât pentru clerici, cât și pentru credincioși. Vom ajuta Biserica Ortodoxă Română la împărțirea Sfintelor Paști și a Luminii Sfinte aduse de la Ierusalim în seara Învierii. Am semnat împreună cu Prefericitul Daniel un acord de susținere și sprijin din partea tuturor forțelor coordonate în starea de urgență de către MAI pentru stabilirea unor acțiuni comune cu ocazia sarbatorilor Pascale din acest an”, a declarat Marcel Vela.

Pâinea binecuvântată, distribuită credincioșilor în zilele de vineri și sâmbătă

  • Ministrul Afacerilor Interne a anunțat că pâinea binecuvântată, numită Paști, sfințită în Joia Mare, pe 16 aprilie, va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă 18 aprilie, în intervalul orar 7-17, în toate parohiile din Patriarhia Română.
  • Distribuirea se va face în locuri special amenajate, în afara bisericilor, de către anjagații lăcașelor de cult și de către voluntari, iar distanța dintre cetățeni va fi marcată la fel ca în magazinele alimentare.
  • Românii care vor merge la biserică pentru a lua Sfintele Paști vor trebui să aibă asupra loc declarația pe propria răspundere, în care, la locul deplasării vor face precizarea „pentru ridicarea Sfintelor Paști de la biserică” și vor menționa numele lăcașului de cult. Oamenii trebuie să meargă la o biserică aflată în zona de rezidență.

Reprezentanții MAI vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii Sfintelor Paști. Angajații parohiei, membrii consiliilor parohiale și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale și a reglementărilor prevăzute în ordonanțele militare, pe perioada distribuirii Paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț”, a mai precizat Marcel Vela.

  • În cazul persoanelor bolnave sau a celor de peste 65 de ani, autoritățile au luat decizia ca Sfintele Paști să fie distribuite la domiciliul fiecăruia de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție. Acest lucru se va întâmpla în cursul zilelor de vineri și sâmbătă sau în prima zi de Paști, începând cu ora 6 dimineața.

Care este procedura pentru distribuirea Luminii Sfinte în noaptea de Înviere

  • În ceea ce privește distribuirea Luminii Sfinte în noaptea de Înviere, ministrul Afacerilor Interne a precizat că aceasta va fi făcută de voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea MAI, aflate în misiune, începând cu ora 20.00.

Credincioșii vor putea ieși în  proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină, primită de la voluntari, tuturor vecinilor”, a mai spus Marcel Vela.

  • Lumina Sfântă va fi distribuită și în zonele aflate în carantină totală. De acest lucru se vor ocupa angajații Ministerului Afacerilor Interne.

În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină în casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască și mănuși de protecție”, a mai declarat Marcel Vela.

  • Românii aflați în trafic în noaptea de Înviere, ținând cont de excepțiile de circulație prevăzute în ordonanțele militare, vor primi Lumina Sfântă de la echipajele care acționează în posturile fixe, adică din intersecții, de pe drumurile publice, cât și cele de la punctele de frontieră.

Starea de urgență, prelungită de Klaus Iohannis pentru încă o lună

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul privind prelungirea cu încă 30 de zile a stării de urgență pe teritoriul României. Șeful statului a avertizat că măsura este necesară având în vedere că numărul îmbolnăvirilor și cel al deceselor provocate de noul coronavirus este în continuă creștere, iar o relaxare a măsurilor în acest moment ar duce la o agravare a situației.

 

ACORD

PRIVIND STABILIREA UNOR MĂSURI
CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR PASCALE ÎN ANUL 2020

În perspectiva apropierii celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos,

Ținând cont de Ordonanțele militare emise în perioada stării de urgență,

Luându-se în considerare dorința comună de diminuare a riscului răspândirii infecției cu noul coronavirus și protejarea sănătății mirenilor și clericilor,

Având în vedere dorința de a se oferi credincioșilor ortodocși o anumită consolare, prin distribuirea Paștilor și a Sfintei Lumini venite de la Ierusalim,

Între Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne s-au stabilit următoarele:

  1. Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioşilor în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07.00 –17.00, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcașurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii și de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție (mască sanitară, distanță socială de 2 metri, marcată în fața locului special amenajat), similar magazinelor alimentare.
  2. În Declarația pe propria răspundere, la Locul deplasării, credinciosul va face precizarea Pentru ridicarea Sfintelor Paști de la Biserică (numele lăcașului de cultdin zona de rezidență a persoanei respective.
  3. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri și Poliție Locală) vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii Paştilor.
  4. Angajaţii parohiei, membrii Consiliilor parohiale și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale și a reglementărilor prevăzute în Ordonanțele militare pe perioada distribuirii Paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.
  5. Pentru credincioșii bolnavi și cei peste 65 de ani, Paştile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă (17 și 18 aprilie) sau în prima zi de Paşti (19 aprilie), începând cu ora 06.00 dimineața, cu respectarea măsurilor de protecție, mască sanitară și mănuș
  6. Distribuirea Sfintei Lumini adusă de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie 2020, în jurul orelor 19.00, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliția locală, cât și cadrele Ministerului Apărării Naţionale), începând cu orele 20.00.
  7. Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină, primită de la voluntari, tuturor vecinilor.
  8. În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului Ministerului Afacerilor Interne de la Centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.
  9. În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină la casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor Cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecț
  10. Echipajele care acționează în posturile fixe și cele aflate la punctele de frontieră, aflate în misiuni coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne, vor oferi Sfânta Lumină persoanelor aflate în trafic (în baza excepțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare anterioare) sau care tranzitează
  11. Cadrele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, aflate în misiune în noaptea de Înviere, vor distribui Sfânta Lumină spitalelor, centrelor sociale și centrelor de carantină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here