Reginele României completează lista femeilor celebre din istoria omenirii alături de figuri marcante, care au ieşit în evidenţă, precum Cleopatra, Hypatia, Bouticca, Joesephina de Beauharnais-îngerul lui Napoleon Bonaparte etc. Se spune, şi pe bună dreptate, că în spatele unui bărbat puternic se află o femeie puternică. Monitorul de Făgăraş face o prezentare a reginelor României într-un material ,,document”.
Monarhiile din Europa, stăpînite de regi străini
Coroana Regală a României a constituit, cu lumini şi umbre, una dintre cele mai prestigioase instituţii care au marcat profund modernizarea ţării noastre şi plasarea ei între statele civilizate ale Europei pentru că România, chiar dacă unora nu le place, aparţine democraţiei europene şi nu absolutismului ,,proletar“. ,,Pe cei ce nu înţeleg de ce e nevoie de monarhie-spune istoricul Neagu Djuvara-şi mai cu seamă de ce e nevoie de un monarh de origine străină, îl invit pur şi simplu să privească harta Europei şi să urmărească toate monarhiile care mai există astăzi: aproape nici una nu este originară din ţara unde domneşte. În Spania avem un Bourbon de origine franceză, în Anglia şi în Belgia regii sînt de origine germană, în Suedia sînt de origine franceză, în Norvegia de origine daneză; numai în Danemarca mi se pare că regii sînt de origine daneză-fără a ţine seama că, la fiecare generaţie, prin căsătorie se înrudesc cu familii domnitoare străine. Vedeţi deci că nu are importanţă originea, fiindcă, o dată ce regii preiau puterea, ţara devine un fel de moşie a lor şi, în scurt timp, devin mai patrioţi decît autohtonii. Pentru a da un exemplu a contrario, singura ţară din Europa contemporană care avea o monarhie autohtonă a fost Iugoslavia, cu un rege sîrb-şi nu i-a purtat noroc. Acest rege sîrb, în loc să-şi respecte cuvîntul dat în 1918 cînd s-a creat ,,Regatul sîrbilor, croaţilor şi slovenilor“, l-a transformat într-un regat al Iugoslaviei aflat, în exclusivitate în mîna sîrbilor. Dacă ar fi fost un rege de origine străină, ar fi ştiut să ţină echilibrul între sîrbi, croaţi, sloveni, bosniaci musulmani, albanezi, într-un cuvînt, între toate popoarele conlocuitoare. Iată deci explicaţia pentru care era un lucru normal în veacul trecut să ai un domn de origine străină, care însă ştia să apere interesele noii sale ţări ca şi cum ar fi fost ţara lui de origine“. ( Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 182-183 ) După abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a împlinit dorinţa divanurilor Ad-hoc de a se aduce în ţară un principe străin. După refuzul contelui de Flandra a fost ales Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, în vîrstă de 27 de ani, cel de-al doilea fiu al principelui Carol-Anton, dintr-o familie înrudită cu familia domnitoare a Prusiei. Este interesant aici, după cum relatează Constantin C. Giurescu, că un strămoş al acestei familii-Frederic de Zollern, burgraful de Nuremberg-a luptat alături de Mircea cel Bătrîn la Nicopole, în 1396. Odată cu aducerea lui Carol I pe tronul României începe una dintre cele mai frumoase şi înfloritoare perioade din Istoria noastră modernă. Sub dinastia de Hohenzollern România reuşeşte să-şi obţină Independenţa (în urma Războiului de la 1877-1878) şi să înfăptuiască Marea Unire, în urma Primului Război Mondial.
Carmen Sylva-regina poetă
,,Românii o cunosc mai degrabă drept Elisabeta, soţia Regelui Carol I, însă în vremurile trecute, toată Europa o ştia drept Carmen Sylva-poetă, scriitoare şi protectoare a artelor“. Pe data de 18 Februarie s-au împlinit 100 de ani de la moartea acestei femei excepţionale care, prin personalitatea ei, a marcat o perioadă din Istoria României. ,,Fiică a principelui german Hermann de Wied, s-a căsătorit în 1869 cu domnitorul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Unicul lor copil, Maria, a murit în 1874, înainte de a împlini 4 ani. Nu s-a implicat în viaţa politică a ţării, a desfăşurat însă o bogată activitate în plan umanitar, înfiinţînd societăţi de binefacere şi instituţii de asistenţă socială. A fost o mare animatoare a culturii româneşti şi o iubitoare a culturii populare, introducînd în ţinuta de gală a anumitor ceremonii de la Curtea regală costumul popular…“ ( Enciclopedie Ilustrată de Istorie Universală, Date, Nume, Evenimente, Reader s Digest, Bucureşti, 2006 ) Elisabeta a fost educată într-un stil riguros, specific german, deşi iniţial a fost un copil vioi. Era inteligentă de mică şi manifesta un mare talent pentru limbile străine. Dramele familiei i-au marcat însă copilăria: boala mamei sale şi a fratelui mai mic care se numea Otto, născut cu o malformaţie şi decedat la vîrsta de doar 12 ani. ,,Elisabeta a avut două şanse de a deveni prinţesă britanică, ba chiar şi regină. Cînd regina Victoria a Marii Britanii căuta o soţie pentru primul său născut, viitorul Eduard al VII-lea, a auzit vorbindu-se despre inteligenta prinţesă de Wied. Fiul ei, însă, a preferat-o pe frumoasa fiică a regelui Danemarcei, Alexandra. Regina Victoria nu a renunţat la ideea de a o aduce pe Elisabeta în familia sa şi a aranjat apoi o întîlnire între ea şi cel de-al doilea fiu al său, Alfred. Nici între cei doi nu s-a născut o legătură-cel puţin nu atunci. Căci cele două familii vor ajunge, ani mai tîrziu, la o altfel de alianţă: prima fiică a lui Alfred cu cea pe care şi-a ales-o drept soţie în locul Elisabetei a fost nimeni alta decît Maria, cea care va deveni ea însăşi regină a Mariei“ (Historia).
Carmen Sylva s-a măritat la 26 ani
Prinţesa Elisabeta s-a măritat destul de tîrziu pentru o fată din epocă, la vîrsta de 26 de ani. Alesul a fost Regele Carol I al României. Deşi nu a fost tocmai dragoste la prima vedere, ea a fost cucerită mai ales de caracterul şi de modul în care i-a vorbit despre datoria lui de prinţ al României. Conform proorociei biblice-,,prin sufletul tău va trece sabie“-nici regina României nu a fost scutită de nenorocirile ce vin peste oameni. În anul 1874 ea îşi pierde fetiţa, dulcea Mariechen, în urma unei epidemii de scarlatină ce a zguduit România în anul 1874. Cuplul regal a mai încercat să aibă copii dar Elisabeta, care nu mai era tînără, a pierdut toate sarcinile. Conform uzanţelor dinastice, Ferdinand-nepotul de frate al lui Carol I, va fi desemnat moştenitor la tron. Urmează un episod care a stîrnit un scandal pe plan european-idila dintre principele Ferdinand şi Elena Văcărescu, tînăra şi talentata scriitoare care făcea parte dintre domnişoarele de onoare ale reginei. Elisabeta a sprijinit această poveste de amor care s-a terminat în cele din urmă cu un vis de aripi frînte şi exilul de doi ani al reginei, pînă în anul 1894. Constituţia ţării nu permitea o atare căsătorie. Regina Elisabeta se va dedica în continuare operelor de caritate şi scrisului. Nu a interesat-o amestecul în treburile politice, deşi era foarte bine informată în ceea ce privea evenimentele politice desfăşurate pe plan european, şi într-o altă ordine de idei intransigentul Carol I nu era de acord cu acest lucru.
A scris şi publicat 50 de volume
În anul 1880 îşi face debutul literar adoptînd pseudonimul de Carmen Sylva-,,cîntecul pădurii“, cu care va fi cunoscută de întreaga Europă. A scris de-a lungul întregii sale vieţi 50 de volume de poezie, piese de teatru, nuvele, romane, eseuri, basme şi chiar colecţii de aforisme. S-a bucurat de un mare succes ,,Cugetările unei regine“ publicat în anul 1882. Cartea a fost publicată în limba franceză şi a fost premiată de Academia Franceză. S-a ocupat apoi de traduceri din germană în română şi din română în germană traducînd în limba lui Goethe opere ale unor mari scriitori de-ai noştri precum Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu. Astfel ea s-a retras definitiv în lumea artei şi s-a înconjurat de scriitori, muzicieni şi pictori. Pe unii dintre aceştia i-a şi sprijinit financiar. Tot ea s-a dovedit a fi o adevărată protectoare şi pentru George Enescu care i-a pus pe muzică o serie de poezii. Enescu era invitat permanent în saloanele reginei şi la castelul Peleş. Ultimul mare proiect de care s-a ocupat regina Elisabeta a României a fost ridicarea unui cartier dedicat nevăzătorilor chiar în capitala ţării. Acesta a fost numit ,,Vatra Luminoasă“. După moartea Regelui Carol I care a survenit în octombrie 1914, regina Elisabeta se retrage complet din viaţa publică şi se stabileşte la Curtea de Argeş. S-a stins din viaţă în urma unei pneumonii, la data de 2 martie 1916.
Missy de Edinburgh
După sfîrşitul lui Carol, Elisabeta a intrat într-un con de umbră la care a contribuit şi preferinţa ei pentru Puterile Centrale de la începutul Primului Război Mondial. Opinia publică românească a început să-şi îndrepte atenţia spre noua regină a României, ,,anglofila“ Maria. ,,De origine engleză prin tată, rusă prin mamă, Maria de Marea Britanie, al doilea copil al ducelui Alfred de Edinburgh, conte de Kent şi Ulster, este încă de la naşterea ei, în ziua de 29 octombrie 1875, moştenitoarea a două tradiţii monarhice vechi şi impunătoare. Nepoată a reginei Victoria, ,,Bunica Regină“, şi a ţarului Alexandru al II-lea Eliberatorul, ,,Bunicul Împărat“, Maria, zisă Missy conform acestui curios obicei al diminutivelor la modă în Europa la sfîrşitul secolului al XIX-lea, vede aplecîndu-se asupra leagănului său de tul alb cele mai generoase zîne ale Orientului şi Occidentului“. (Guy Gauthier, Missy Regina României p. 7)
Maria a devenit regina României la 17 ani şi a tecut la ortodoxie
Maria Alexandra Victoria de Saxa Coburg s-a căsătorit în anul 1892 cu Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, pe atunci principe moştenitor la Coroana României. Au avut şase copii: Carol, Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana şi Mircea. În anul 1915 a devenit Membru de Onoare al Academiei Române iar în anul 1926 s-a convertit la ortodoxie. Mama ei, Maria Aleksandrova, a fost fiica ţarului Aleksandru II. ,,În toamna anului 1891, Missy şi sora ei Victoria (Ducky), în vîrstă de 16 şi, respectiv, 15 ani, şi-au făcut ,,intrarea în lumea oficială“. Ocazia era prilejuită de Kaisermanover ( ,,manevrele imperiale“ ) în Turingia, eveniment anual de mare însemnătate în Germania. Privind înapoi, Maria şi-a amintit că ,,starea noastră sufletească era nelămurită: un amestec de sfială şi de împotrivire, la care se adăuga totuşi un oarecare procent de măgulită înfrigurare“. Deşi ,,cam stîngace“, ambele surori erau fermecătoare, puteau vorbi mai multe limbi şi, mulţumită educaţiei oferite de mama lor, ştiau să fie ,,plăcute în orice sindrofie“. Debutul lor s-a petrecut la cina de gală prilejuită de parada de la Wilhelmshohe, un încîntător castel din secolul al XVIII-lea, unde-şi avea reşedinţa kaiserul Wilhelm al II-lea. …Cu acest prilej, Maria l-a întîlnit pentru prima oară pe moştenitorul tronului român, în vîrstă de 26 de ani, prinţul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, care stătea la masă între ea şi Ducky. ….,,Era un tînăr frumos şi sfios, care încerca să-şi ascundă sfiala rîzînd mereu“ îşi amintea Maria. ,,Nu vorbea englezeşte şi nu ne spuse nimic despre România“. Despre România, Missy nu ştia mare lucru, neştiind tocmai bine unde se găsea pe hartă. Dar ambele fete l-au simpatizat pe ,,acest tînăr neînfumurat“ care-şi dăduse osteneala să le fie pe plac….O discuţie serioasă între cele două familii nu a avut totuşi loc mai devreme de toamna sau iarna anului 1891-1892“ ( Paul D. Quinlan, Regele playboy, Carol al II-lea de România, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 11-12 )
Maria a fost la un pas de a deveni regina Angliei
Maria a fost la un pas de a deveni Maria a Angliei pentru că s-a îndrăgostit prima dată de vărul ei primar, prinţul George dar ,,anglofoba“ Maria Aleksandrova a silit-o pe Missy să respingă cererea în căsătorie a lui George, deşi regina Victoria a Angliei a luptat să o căsătorească pe Missy cu George. După cum vedem nici capetele încoronate nu sînt lipsite de ,,fiţe“. ,,Acum că ducesa îl îndepărtase pe George, trebuia să acţioneze repede sau risca să piardă totul. Prima ei alegere pentru Missy, prinţul moştenitor Ferdinand, se născuse pe 24 august 1865, la Sigmaringen, în sud-vestul Germaniei, locul de baştină al puternicei familii de Hohenzollern“. ( ibidem, p. 13 ) La data de 10 ianuarie 1893 a avut loc nunta, chiar în castelul medieval al familiei de Hohenzollern de la Sigmaringen.
Cuşca de aur
Pentru Maria prima noapte nu a fost însă chiar ca-n poveşti. ,,Din nefericire, pentru pura şi nevinovata Missy noaptea nunţii a fost un eşec total. Lui Nando, sfios şi lipsit de imaginaţie, ,,nu-i dădea nimic în gînd pentru a face să treacă plăcut timpul unei soţii atît de copilăroase. Ea a încercat să răspundă naiv iubirii lui, după cum a mărturisit mai apoi, ,,dar parcă simţeam tot timpul ceva deşert şi gol; mi se părea că tot aştept ceva ce nu venea…“ După cîteva zile plictisitoare, tinerii căsătoriţi au revenit lîngă părinţi, la Sigmaringen, iar la scurt timp după aceea s-au îndreptat spre România“. ( ibidem, p. 19 ) Nouă luni mai tîrziu se naşte prinţul Carol. ,,Aproape din prima clipă cînd a pus piciorul în România, visele de fericire conjugală ale lui Missy s-au preschimbat mai degrabă într-un coşmar. Mitica lume a Camelotului s-a spulberat cît ai bate din palme. Iluziile sale s-au pierdut în realitatea lumii lui der Onkel ( N.R-este vorba de socrul Mariei, regele Carol I ). Aşa cum îl controla cu severitate pe Nando ( N.R-astfel era alintat principele Ferdinand ), Regele i-a impus şi lui Missy un regim zilnic de ordine şi disciplină. Pentru prinţesa moştenitoare, o adolescentă încă, era o viaţă ,,rigidă, singuratică, şi nemaipomenit de monotonă. Se simţea aproape ,,ca o prizonieră“. Afară de momentele cînd lua parte la ceremoniile oficiale, viaţa ei socială era, practic, inexistentă; nu i se îngăduia să călătorească în străinătate, cu excepţia vizitelor la părinţi; era chiar descurajată să lege noi prietenii. Bîntuit de amintirea întîmplării cu Elena Văcărescu, Regele încerca să păstreze imaginea onorabilă a dinastiei ţinînd tînărul cuplu sub cheie. Mai mult, i se părea că orice formă de distracţie e o ,,frivolitate“. Cînd Missy i s-a plîns că-i răpeşte cei mai frumoşi ani ai vieţii, i-a replicat sec: ,,Numai fiinţele uşuratice privesc tinereţea ca timpul cel mai frumos al vieţii“. Nici în soţul ei nu găsea prea mare ajutor. În memoriile ei, se plînge: ,,El asculta de unchiul său în toate cele, îi urma orbeşte părerile, se supunea tuturor cerinţelor lui, fără a se răzvrăti vreodată, şi era întotdeauna gata să împace orice neînţelegere se ivea între mine şi tiranicul bătrîn“. ( ibidem, p. 26-27 ) Prinţesa din poveste trăia de fapt într-o cuşcă de aur.
Escapade sau poveşti?
Maria, educată într-un stil liberal, nu se împacă cu sistemul impus de Carol I şi ,,opinia publică“. ,,Oricum, pentru victimele acestui sistem, viaţa devine foarte repede de nesuportat. Maria, care nu-şi poate alege personalul-doicile copiilor vor fi impuse de cele mai multe ori-, încearcă să se elibereze de aceste constrîngeri. Regele se ascunde în spatele formulei ,,ce va spune opinia publică“, cum o numeşte solemn. De acum înainte cel mai mic gest al prinţesei moştenitoare va trebui să fie în conformitate cu ceea ce Regele crede că este opinia publică, pe care o confundă cu voinţa populară. Căci ce înseamnă opinia publică într-o ţară care, neavînd încă votul universal, este condusă de oameni aparţinînd aceleiaşi caste, fie ei ,,liberali“ sau ,,conservatori“, care controlează finanţele şi presa? Această opinie publică, opinie care nu este altceva decît imaginea prinţului sau a slugărniciei cu care este servit, face obiectul urii prinţesei moştenitoare“. ( op.cit. Guy Gauthier, Missy…..p. 72-73 ) Firea ei liberă împletită cu faptul că nu ajunsese la o maturitate deplină o vîră în gura lumii. Cît sînt de obiectivi istoricii în ceea ce priveşte viaţa unor oameni însemnaţi şi, de fapt, ce au notat? Lucruri veridice care s-au petrecut într-adevăr în culise sau bîrfe? Este drept că aventurile unei regine se vînd mult mai bine decît faptele măreţe. Dar în cazul lui Missy au existat cu adevărat aceste infidelităţi? Guy Gauthier pune bîtfele care au circulat în epocă pe seama naivităţii şi firii libertine a viitoarei regine. Paul D. Quinlan vorbeşte însă pe şleau: ,,Prima gură de aer proaspăt a venit în vara lui 1896, cînd a plecat la Moscova ca să ia parte la încoronarea vărului ei, ţarul Nicolae al II-lea, şi a soţiei sale, Alexandra…La Moscova, Missy s-a îndrăgostit de vărul ei primar, marele duce Boris Vladimirovici. Povestea e veche de cînd lumea: tînăra soţie frumoasă şi extrem de singură, prizonieră într-o căsătorie lipsită de dragoste, întîlneşte un aristocrat romantic, chipeş, care o asigură că e ,,prima dragoste a vieţii lui“. În următorii patru sau cinci ani, relaţia intimă a lui Missy cu vărul ei dornic de plăceri a fost subiect de bîrfă la multe curţi regale şi s-a dovedit a fi o sursă de mare stînjeneală pentru regele Carol. Se pare că Boris, nu Ferdinand, a fost tatăl celui de-al treilea copil al său. Boris a fost doar unul dintre numeroşii ei amanţi. Bărbaţii o găseau irezistibilă“. ( op.cit. Paul D. Quinlan, Regele playboy…..p. 27 )
O regină frumoasă
Oricum, frumuseţea ei era faimoasă în epocă. ,,Înaltă şi zveltă, cu un ten alb desăvîrşit, părul blond şi ochii albaştri, senzuali, era descrisă de o cunoştinţă drept ,,cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată“. ( ibidem ) O altă idilă cunoscută este cea cu locotenentul Ioan Cantacuzino. ,,Oare în vara lui 1898, cînd este singură pentru cîtva timp, Maria, cu o imprudenţă care este una dintre trăsăturile caracterului său, se compromite cu un tînăr şi frumos locotenent de cavalerie pe nume Ioan Cantacuzino? Este foarte probabil. Cine este acest frumos locotenent? Nu se ştiu prea multe despre el. Numele său este totuşi un indiciu. Cantacuzinii sînt o familie princiară din România. Doctorul Cantacuzino, un savant cu reputaţie internaţională, este medicul curţii. Locotenentul aparţine acestei familii? Este probabil. Funcţiile sale de aghiotant al prinţului moştenitor sugerează că originea lui este nobilă. Din 1897, adică de la boala lui Ferdinand, aparţine anturajului de la Cotroceni. Este un călăreţ excelent. Deseori iese călare cu Maria. Are misiunea de a o apăra. Ia te uită! Acum are nevoie de protecţie? De ce se teme? De întîlniri neplăcute? Din mărturiile făcute în 1917 într-o cărticică intitulată ,,Ţara mea“ ştim că uneori i-a fost frică. Mai ales cînd a fost singură printre ţigani. Nimic grav, dar totuşi puţină nelinişte. ,,M-am aflat de nenumărate ori printre aceste fiinţe gălăgioase, care se ocupă cu cerşitul. Eram asaltată de mîinile lor negricioase, în căutare de bani, înconjurată de figuri întunecate cu ochi strălucitori, cu dinţi albi ca zăpada. Pe jumătate umili, pe jumătate aroganţi, ei cer de pomană, rînjesc, ridică din umeri; simt prin haine pipăituri neaşteptate şi degete care se strecoară pînă în buzunarele mele; sînt agasanţi ca un roi de albine“. Ţigani sau nu, locotenentul Cantacuzino galopează peste munţi şi văi lîngă prinţesă. Încurajat de această familiaritate şi poate şi de origine princiară, tînărul ofiţer nu mai poate rezista. Îi declară Mariei pasiunea sa! Povestea putea rămîne secretă, dar în urma unor cuvinte sau gesturi compromiţătoare ale militarului sau ale prinţesei, ea va lua amploarea unei afaceri de stat. Una adevărată de data aceasta! Nimeni nu va şti bineînţeles ce s-a petrecut cu adevărat între cei doi tineri şi dacă istorioara a depăşit limitele unui flirt, dar Maria este obligată să se explice în faţa Regelui, care nu se poartă cu mănuşi, pentru a-i demonstra că felul ei de a se comporta este scandalos şi că această familiaritate suspectă cu un locotenent de cavalerie îl ridiculizează pe prinţul moştenitor şi toată familia regală o dată cu el…Ceea ce o doare cel mai tare este că Ferdinand este aproape convins că ea a greşit. Pentru el, doar pentru el, încearcă să se justifice. ,,Este adevărat ce se insinuează. Cantacuzino mă iubeşte. Mi-a mărturisit. Ne-am plimbat împreună prin păduri. Este deja prea mult, e adevărat, dar asta a fost tot“….Afacerea are ecouri îndepărtate, foarte îndepărtate. Se aud pînă la Coburg şi Windsor. Regina Victoria îi scrie Mariei pentru a o mustra“. ( Guy Gauthier, Missy Regina României, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010, p. 99 )
Implicarea politică a Mariei
În ceea ce priveşte politica, Maria, faţă de regina Elisabeta, se va implica trup şi suflet. Mai întîi cuplul regal va trebui să treacă prin celebra Răscoală de la 1907 care va zgudui serios dinastia dar Ion Brătianu, numit la comanda Ministerului de Interne, şi generalul Averescu restabilesc situaţia şi lucrurile intră în normal cu preţul a mii de victime în rîndul ţăranilor. Este prima ruptură care se produce între Monarhie şi poporul român. Pe parcurs, Maria se maturizează foarte mult din punct de vedere politic şi îl susţine pe Ferdinand I în hotărîrea sa de intrare a României în război de partea Antantei. ,,Dar Maria nu se mulţumeşte să vorbească şi să aştepte. Acţionează. Ştiind că Brătianu încearcă să obţină concesii teritoriale ca preţ al intervenţiei militare, ea ia pana şi scrie verilor săi primari, George al V-lea al Angliei…..şi lui Nicolae al II-lea al Prusiei. În amîndouă scrisorile-dictate fără îndoială în parte de Brătianu şi Ştirbei-ea sprijină poziţia-să spunem pretenţiile-prim-ministrului. Lui George al V-lea îi scrie astfel, pe 9 mai 1915, o scrisoare interminabilă, în care abundă consideraţii istorice, geografice şi etnice pentru a revendica teritoriile care, într-o zi, vor forma România Mare“. ( ibidem, p. 179 ) Maria se implică cu tot sufletul dînd dovadă că este o adevărată regină. ,,În refugiu la Iaşi ( 1916-1918 ), se integrează în corpul surorilor de caritate şi se află în tranşee, printre ostaşi, în spitale printre răniţi şi printre bolnavii de tifos exantematic, contribuind, în acest chip, la ridicarea moralului populaţiei şi al armatei. În semn de preţuire, regina a primit din partea autorităţilor franceze ,,La croix du Guerre“, fiind totodată aleasă membru corespondent al Academiei Franceze de Belle Arte ( 1919 ). La îndemnul premierului Ion I.C. Brătianu, în perioada februarie-aprilie 1919, întreprinde o călătorie la Paris şi Londra, pentru a susţine cauza naţională a românilor în înfăptuirea României Mari“ ( Enciclopedie Ilustrată de Istorie Universală, Nume, Date, Evenimente, Reader s Digest, Bucureşti, 2006, p. 414 )
Regina a vizitat Făgăraşul
Spicuim din jurnalul reginei impresiile produse la vederea Făgărasşului în timpul primei călătorii a cuplului regal prin oraşele Transilvaniei, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918: ,,Am vizitat prefectura şi două biserici, am trecut pe străzi într-o trăsură trasă de patru cai suri, din păcate, era foarte umed. Am vizitat două biserici, una deosebit de frumoasă, construită de Brîncoveanu în acelaşi stil şi în aceeaşi perioadă cu Horezu“. ( Maria Regina României, Însemnări zilnice ( decembrie 1918-decembrie 1919, p 204, apud. Emil Stoian, Sebastian Măluşelu, Întîia vizită în Transilvania a Regelui Ferdinand şi a Reginei Mari, Editura Haco Internaţional, Ghimbav, 2011, p. 80 ) Modul ferm şi curajos în care regina Maria s-a implicat în problemele politice reiese şi din scrisorile trimise fiului ei, Carol al II-lea care a aruncat o pată neagră asupra Coroanei Regale: ,,Dacă tu crezi că viaţa îţi datorează tot şi că tu nu-i datorezi nimic în schimb, Carol fiule, atunci mai bine ai pleca, nu eşti demn de răspunderea pe care Dumnezeu ţi-a dat-o, nu eşti demn să fii un om între oameni, să fii prinţ, soţ, tată şi fiu“. ( Guy Gauthier, op.cit. Missy….p. 299 ) În anul 1927 regele Ferdinand I se stinge din viaţă. Maria nu mai ocupă nici o poziţie importantă în viaţa politică a ţării ba, chiar mai mult, sub domnia nevrednicului său fiu-Carol al II-lea i se interzice participarea la activităţile publice. Se retrage în cele din urmă la Castelul din staţiunea Balcic. Are însă ceva în comun cu regina Elisabeta, în ciuda firii lor total opuse- talentul literar. A lăsat în urmă lucrări valoroase de memorialistică precum ,,Povestea vieţii mele“ şi ,,Însemnări zilnice“. A scris la rîndul ei povestiri şi romane dintre care amintim ,,Povestea unui dor neatins“, ,,Visătorul de vise“, ,,Crinul vieţii“, ,,Sămînţa înţelepciunii“, precum şi numeroase articole despre România apărute în presa europeană.
,,Ultimul soldat“
,,La începutul anului 1938 doctorul Manulea hotărăşte să o trimită pe Maria la sanatoriul din Merano, în Alto-Adige, în Italia de Nord. Regina nu este singură. Îl are lîngă ea pe aghiotantul său, colonelul Ywiedineck, care este îndrăgostit de ea şi totodată un infirmier exemplar…..Primăvara, după ce Hitler a invadat Austria şi după îndoielile legate de reacţia lui Mussolini la această lovitură de forţă, Maria este transferată într-un sanatoriu german, la Weisser Hirsch, lîngă Dresda, în Saxa….Adolf Hitler este de o grijă extremă faţă de această musafiră neaşteptată a Germaniei. A uitat oare cine a fost Maria şi rolul care l-a jucat în primul război mondial sau doreşte, în ciuda a orice, să omagieze curajul acestei combatante? O trimite pe doamna Goebbels la căpătîiul Mariei şi ordonă să fie mereu flori în camera bolnavei…Zîmbim cînd ne gîndim că aceste atenţii ale Fuhrer-ului sînt o lecţie pentru fiul nedemn de la Bucureşti! Pe 8 iulie 1938 Regina îl primeşte pe ultimul vizitator francez“. ( ibidem, p. 332-333 ) Acesta era Georges Oudard, jurnalist al cotidianului ,,L ‘Illustration“ care spune: ,,La şaizeci şi trei de ani, Majestatea Sa îşi păstra uimitorul prestigiu şi minunata graţie a uneia dintre cele mai mari frumuseţi din acel timp“. La scurt timp după această vizită starea de sănătate a reginei Maria se înrăutăţeşte şi îşi manifestă astfel dorinţa de a muri în România. Hitler însuşi vrea să îi pună la dispoziţie un avion sanitar al diviziei Luftwaffe dar regina refuză dorind să călătorească spre ţară cu trenul care era mijlocul ei de transport favorit. La data de 17 iulie 1938 îşi pierde cunoştinţa la Cernăuţi, pe data de 8 iulie 1938 îi mărturisea lui Oudard, în clinica Weisser Hirsch: ,,Am iubit atît de mult viaţa“. ,,Pe 24 iulie 1938 au avut loc funeraliile naţionale. Corpul Reginei, pe un afet de tun, a traversat Bucureştiul împodobit în mov, culoare aleasă de defunctă în locul negrului. În spatele sicriului, calul său în ale cărui scări se aflau cizmele întoarse. Funeralii de soldat. De fapt, aceasta a fost regina Maria: ultimul soldat luptînd pe ultima bucată de pămînt românesc liber“. ( Guy Gauthier, Missy Regina României….p. 335 ) ( Ştefan BOTORAN )
