Sf. Mc. Isidor din Chios, Sf. Mc. Terapont, episcopul Ciprului

Sf. Mc. Isidor din Chios, se mai spune și Hios, a fost unul dintre miile de martiri ai primelor veacuri creștine. El se trăgea din Alexandria Egiptului și a suferit în vremea prigoanei lui Decius, unul dintre împărații romani care i-au prigonit pe creștini. Isidor era soldat și se afla sub comanda lui Numerius când a fost pârât că practică credința creștină. Este decapitat din ordinul lui Numerius pe data de 14 mai iar trupul său este aruncat sub porunca de a nu fi ridicat. Miropi, o creștină din Efes, ajunge în Chios, unge cu mir trupul lui Isidor și îl înmormântează într-un loc protejat. Numerius ordonă ca fecioara să fie supusă bătăii cu vergi, după care este întemnițată. La rugăciunea ei, Dumnezeu îi ia sufletul iar odaia temniței se umple de mirosul mirului ce izvora din trupul sfintei;

Despre Sf. Terapont nu se știu prea multe lucruri, în afară de faptul că a fost episcopul Ciprului și este reprezentat în icoane ca monah și ierarh. A fost ucis de sabie iar moaștele sale au luat calea orașului Constantinopol în urma unei viziuni în care sfântul cerea să fie mutat de acolo spunând că insula va fi invadată de agareni (N.R- așa mai erau numiți turcii). Pomenirea lui este făcută în Biserica Răsăriteană la data de 14 mai.

(Ștefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here