Elevii aflați în izolare sau confirmați pozitiv COVID-19 vor susține probele de Evaluare Națională 2020 urmând o procedură specială stabilită de  Ministerul Educației și Cercetării. Decizia apare într-un ordin publicat astăzi, 15 mai, în Monitorul Oficial, care conține calendarul final al Evaluării Naționale 2020 și anumite modificări ale regulilor de examen.

  • Supravegherea din clase va fi făcută de minimum un profesor, față de minimum doi cum prevedeau regulile până acum.Ministerul Educației nu detaliază procedura specială care va fi aplicată în cazul copiilor în izolare sau cu noul coronavirus.
  • Elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale de susținere a probelor cu subiectul de rezervă se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020.
  •  Ordinul publicat astăzi în Monitor stabilește următoarele: “Candidații care depun/transmit prin mijloace electronice contestații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestuia“.

Calendarul final de Evaluare Națională 2020 – Publicat pe 15 mai 2020 în Monitorul Oficial

  • 02 – 05 iunie 2020 Înscrierea la Evaluarea Națională 2020
  • 15 iunie 2020          Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 17 iunie 2020          Matematică – probă scris
  • 18 iunie 2020          Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 22 iunie 2020 (între orele 16:00-19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
  • 23-26 iunie 2020    Soluționarea contestațiilor
  • 27 iunie 2020          Afișarea rezultatelor finale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here