Rezistenţa Anticomunistă: Sinuciderea lui Brâncoveanu la 11 iunie 1955, în casa învăţătorului Olimpiu Borzea

•   La 11 iunie 1955, Remus Sofonea şi Laurean Haşu  s-au împuşcat în casa învăţătorului Olimpiu Borzea din Viştea de Jos
•   După 65 de ani, inginerul Vasile Pop din Drăguş aduce un omagiu consăteanului  său, luptătorului anticomunist Remus Sofonea, publicând volumul ,,Hăţişuri”
•   Monitorul de Fgăraş a realizat o placă comemorativă în memoria lui Remus Sofonea, dar nici după 8 ani Primăria Drăguş n-a montat-o pe casa părintească a eroului, ci zace undeva prin  podul primăriei

     Era Sărbătoarea Învierii, Paştele din anul 1952. O zi frumoasă de primăvară când codrul îşi împlinea frunza, iar pomii se aplecau de floare. Grupul de rezistenţă din Munţii Făgăraşului condus de Ioan Gavrilă al Ogoranului din Gura Văii se afla în munţi. Pentru toţi cei 17 luptători, Ion Gavrilă Ogoranu era ,,Moşu”. Erau căzuţi deja în luptă câţiva dintre ei. Marcel Cornea, Silviu Socol, Toma Pirău (Porâmbu) , căpitanul Traian Monea, Ioan Mogoş, Nicolae Mazilu, Partenie Cosma şi Andrei Haşu (Baciu). În acea zi de mare sărbătoare s-au adunat cei care mai erau în viaţă. Şi au decis să asiste la slujba religioasă oficiată la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Dar de pe coasta de răsărit a muntelui de unde se vedea lăcaşul Mănăstirii. „ Se vedea lume în faţa altarului improvizat în pădurea rară din apropierea clopotniţei. Auzeam frânturi din troparul Învierii. Am rămas tăcuţi cât a ţinut slujba şi ne gândeam la cei căzuţi. Eram încă sub povara amintirii ultimului căzut, Andrei Haşu căruia îi spuneam Baciu“ relata Ioan Gavrilă Ogoranu. Unul dintre ei, Remus Sofonea din Drăguş zis Brâncoveanu,  a spart liniştea grupului şi a zis:

• „ Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lângă această mănăstire“.

A fost un legământ pe care l-au semnat cu sufletul fiecare dintre partizani.  După 1989, din Rezistenţa armată din Munţii Făgăraşului cei care au supravieţuit puteau fi număraţi pe degetele de la o mână. Legământul lor din 1952 a însemnat Crucea de marmură pe care au fost trecute numele luptătorilor. S-a respectat astfel dorinţa drăguşeanului Brâncoveanu, ca Crucea  să fie lângă Mănăstirea de la Sâmbăta. Dar osemintele luptătorilor nu au putut fi adunate.

Popasul de la Rucăr, în grădina lui George Nicoară

Remus Sofonea era legat de satul Rucăr şi căuta cele mai prielnice momente pentru a poposi  în acest sat de pe malul drept al Oltului. Din Rucăr era o fată de care se legase  sufleteşte.  A ajuns prima dată la Rucăr în  1952, de Sf. Paraschiva.  S-a întâlnit cu învăţătorul Victor Geamăn, în grădina familiei Nicoară George.    ,,Era în seara de Sfânta Paraschiva, 14 octombrie 1952. Am fost anunţat că vor veni la Rucăr. M-am dus la grădina lui Gheorghe Nicoară, (n.r. familia jurnalistei Lucia Baki) la marginea satului, unde m-am întâlnit cu Remus Sofonea. A fost primul contact cu fugarii. Am vorbit cu Remus care mi-a cerut informaţii despre securitate. Am toată încrederea că ne ajuţi pentru că ne-ai fost recomandat de Olimpiu Borzea, mi-a spus Remus Sofonea. Am furnizat periodic informaţii pentru luptătorii din munţi, întrucât Rucărul a fost unul din satele cele mai supravegheate de securitate şi de informatori. Alături de mine fugarii şi-au găsit sprijinul necesar şi la Gheorghe Logrea (a lui Marcuană), Livia Enache, Liviu Fogoroş şi Eufrosina Neagoş”  a relatat Victor Geamăn jurnalistei Lucia BAKI. Învăţătorul Geamăn a fost arestat în 1956 şi condamnat la 10 ani închisoare. Grădina lui George Nicoară a fost distrusă cu buldozerele de comunişti în mai 1987,  când pomii erau în floare.

Cu arma au blocat întovărăşirea de la Vştea de Jos

În iarna 1954, când comuniştii forţau ţăranii să se înscrie în CAP, Gheorghe Haşu şi Brâncoveanu (Remus Sofonea din Drăguş) au coborât de la munte şi se aflau la  Viştea de Jos, în casa lui Gheorghe Borzea.  Aflând că la căminul cultural sunt chemaţi sătenii pentru a se înscrie în CAP s-au dus şi ei. Le-au cerut registrele să semneze înscrierea în Colectivă. Dar în loc să iscălească, au scos   pistoalele şi le-au luat registrele, pelerinele şi armele. Gestul celor doi a impresionat sătenii din Viştea de Jos şi în acelaşi timp i-au determinat pe activişti să renunţe o bună perioadă de timp la actul de întovărăşire.

Brâncoveanu a fost împuşcat în picior la Viştea de Jos

Laurian Haşu (Leu) şi Remus Sofonea (Brâncoveanu) au petrecut cea mai mare parte a timpului împreună în timpul Rezistenţei Anticomuniste. În ziua de  9 iunie 1955, Brâncoveanu şi Leu erau în apropierea satului Viştea de Jos. Când au văzut trupele de securitate în zonă, s-au ascuns într-un lan de grâu. S-a tras. Un glonţ i-a nimerit piciorul lui Remus.  Au fost descoperiţi de soţii Şandru din Viştea de Jos, care le-au adus alimente şi o pereche de pantaloni. L-au informat pe Olimpiu Borzea, organizatorul Reţelei de sprijin Viştea.

• „Fraţilor sunt rănit. Implor mila lui Dumnezeu şi ajutorul vostru. Vă rog ajutaţi-mă!“  a scris Brâncoveanu pe biletul ajuns la Olimpiu Borzea.
• ,,Trebuia să-i ajut. Am convenit ca Victor să-i ia la ora 4 dimineata cu căruţa şi să-i aducă la mine acasă.   M-am dus la Remus  şi i-am zis:„Dragii mei, securitatea ştie de noi. Aveţi încredere în mine“. Remus m-a luat de mână mi-a dus-o la piept şi a zis: „Dacă în dumneavoastră nu am încredere în cine să am?“ a relatat Olimpiu Borzea.

Ascunşi în casa învăţătorului

Doi partizani acoperiţi cu iarbă au fost aduşi în carul cu bivoli chiar sub ochii miliţienilor  care patrulau prin sat. Au băgat carul în curte. Pe Remus l-a pus în pat. Pierduse mult sânge. ,,I-am acordat îngrijirile necesare. Aveam medicamente suficiente pentru a-l îngriji. Remus avea dureri foarte mari, iar pentru a-l ajuta trebuia să-i administrez morfină.   Am plecat să procur morfina pentru Remus, în Viştea de Sus. Când m-am întors şi am intrat în casă am simţit un miros suspect. Imaginea care mă aştepta era una de coşmar” a relatat Olimpiu Borzea jurnalistei Lucia Baki.

Ultimul bilet al lui Brâncoveanu

Remus era întins pe podea cu pistolul pe piept, mort, iar Laurian Haşu era într-o baltă de sânge cu capul înspre fereastră şi picioarele spre uşă cu un glonte care a intrat prin tâmpla dreaptă şi a ieşit prin partea stângă. Laurian era într-o stare gravă. Lăsaseră un bilet:  „Fraţilor, noi am murit. Am socotit că este mai bine pentru noi, pentru voi şi pentru aceşti oameni care au făcut atâtea sacrificii“. Semnau Leu şi Brâncoveanu.

,,Să mă îngropi haidceşte, în cojoc, sub vie”

Remus avea o dorinţă pe care a mărturisit-o învăţătorului Olimpiu Borzea. De multe ori poposise la el în casa de la Viştişoara.  

•  „Dacă mor cumva, să mă îngropi haiduceşte, în cojoc, sub bolta de viţă“

Era o zi frumoasa de vară, 11 iunie 1955. Mireasma pomilor şi a viţei de vie impuneau o atmosferă deosebită curţii şi parcă întregii vieţi. Dar Laurian şi Remus s-au împuşcat. Remus murise. Laurian a reuşit să scape. Totul s-a petrecut fără ca securitatea să bănuiască ceva.   Vasile Bucelea împreună cu Gheorghe Borzea i-au săpat groapa lui Remus, sub bolta de viţă din curtea lui Olimpiu.  Remus a fost îngropat în cojoc şi învelit într-un cearceaf dat prim-pretorul Ion Şandru. L-au aşezat în groapă, i-au pus o cruce la 30 centimetri sub pamânt pentru a nu fi descoperit mormântul de securişti şi l-au acoperit cu pământ. Au plantat trei smochini şi flori pe mormânt. Deoarece nu mai ajungea în Grecia să vadă smochinii, au adus smochinii la el.   În fiecare seară Olimpiu aprindea o lumânare şi spunea o rugăciune la mormânt. Preotul Cornel Dascăl a oficiat o slujbă religioasă pentru Remus, la el în biserica din Arpaş.  Laurian a fost în comă 10 zile, iar într-o lună şi-a revenit şi a urcat în munţi  la camarazii lui. Urma să plece împreună cu Nelu Novac, în 31 iulie 1955, în Grecia cu ajutorul lui Costică Niculescu. Au fost trădaţi de Ioan Grovu şi arestaţi, iar în 1957 executaţi la Jilava.

Teroarea din Viştea

În zilele de 13 si 14 decembrie 1956, satul Viştea a fost împânzit de securişti, soldaţi şi miliţieni. Au înconjurat casa şi grădina lui Olimpiu Borzea, iar în stradă au adus multe maşini militare.  Au săpat toată gospodăria.  L-au dezgropat pe Remus Sofonea, au scos armele şi munţia din locurile unde au fost ascunse.   S-a dus vestea despre ceea ce au găsit la învăţătorul Borzea, sătenii fiind terorizaţi. Un alt val de arestări  în Viştea de Sus, Rucăr, Arpaş,  Cârţa. Pe Brâncoveanu l-au îngropat la marginea cimitirului din Viştea de Jos. Şi astăzi osemintele sunt tot acolo. Două troiţe au fost ridicate de urmaşi, una în cimitirul din Viştea şi alta în cel din Drăguş.

 Grupurile de luptãtori şi securitatea

•    La conducerea Securitãţii care activa şi în Ţara Fãgãraşului erau sovieticul Alexandru Filipov, Ambruş Coloman, cãpitanii Deitel Ernest, Averbuch Izu, Gergely Francisc, Nagy Alexandru, col. Gheorghe Crãciun, cp. Cârnu Ion, Alexandrescu Stelian şi Stoica. Au mai fost printre aplicanţii de la Fãgãraş ale deciziilor monstruasei securitãţi Zãgan, Vlad, Stoica (Ciungul), Silaghi, Voinea, Gherghel, Alexandrescu (cu faţa ciupitã de vãrsat), Luca, Aldea, etc.
•   Sute de tineri erau încadraţi în Frăţia de Cruce, organizaţie condusã de ing. Gheorghe Toader care avea legãturã cu rezistenţa din Garnizoana Fãgãraş prin cpt Sabin Mare, cpt Partenie Cosma, organizaţia studenţilor şi muncitorilor din Braşov prin Ion Fulicea, fraţii Alexandru, Gheorghe Jimboi.
•   La Sâmbãta de Sus se afla cu domiciliu obligatoriu prof. Nicolae Pãtraşcu, iar la Recea se afla gen. Vasile Mitrea.
•   În 1948 au fost arestaţi foarte mulţi tineri din aceste organizaţii.
•   În partea rãsãriteanã a judeţului Fãgãraş s-a organizat grupul ,,Vultanul“ condus de învãţãtorul Pridon din Pãrãu şi în care au activat Marcel Cornea, Virgil Radeş, Ioan Boamfã şi Ioan Buta.
•   Ion Mogoş şi Nicoale Mazilu au format o altã organizaţie în care au strîns tinerii din satele din jurul Fãgãraşului alãturi de Victor Ioan Picã.
•   În Munţii Fãgãraşului s-a format  Grupl Carpatin Fãgãrãşean condus de Ion Gavrilă Ogoranu.
•   Grupul de sprijin Viştea condus de Olimpiu Borzea a atras localnici  din toate satele făgărăşene. (Lucia BAKI)