Referitor la acuzele apărute în spațiul public, lansate de către primarul orașului, Dl. Sucaciu Gheorghe, organizația PNL Făgăraș dorește să facă urmatoarele precizări :

  • Prin demersul consilierilor locali liberali de a sesiza Comitetul Județean pentru Situații de Urgență cu privire la întâlnirea publică a ședinței de Consiliul Local din cadrul Cetății Făgăraș, s-a dorit ca sănătatea cetățeniilor să nu fie pusă în pericol, în actualul context epidemiologic, mai ales că în acest moment, județul Brașov este pe locul 3 la numărul de cazuri de infestări.
  • De asemenea, dorim să amintim că autoritățile locale au obligativitatea de a veghea la îndeplinirea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, una dintre ele fiind interzicerea evenimentelor publice exterioare cu mai mult de 100 persoane, dar din dorința de a câștiga capital electoral, se pare că primarul orașului încalcă orice regulă.
  •    Consilierii locali PNL au fost aleși să servească intereselor comunității, au fost mereu la dispozitia cetățeniilor, deci acuzațiile Dl. primar,  cum că au dat bir cu fugiții, sunt total nefondate și menite doar să atraga oprobiul public, în favoarea dânsului.
  • Îi reamintim pe această cale că încă nu a început campania electorală, deci focusul dânsului ar trebui să se îndrepte pe proiectele administrative.                              Organizația PNL Făgăraș   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here