Sunt cîțiva ani de cînd s-a făcut un clasament al românilor celebri, iar după cum au votat românii s-a demonstrat gradul nostru de cultură, și s-a demonstrat totodată cît știm să ne promovăm valorile naționale. Nu am dus lipsă niciodată de valori de talie mondială, dar, din păcate, cei ce ne- au condus și ieri și azi, au un grad de cultură de la mediocru în jos și astfel valorile autentice sunt ignorate din lipsă de cunoaștere. Fiind ca s-au împlinit pe 22 iunie optsprezece ani de la trecerea la neființă a scriitorului de talie mondială Constantin Virgil Gheorghiu, iar protipendada culturală românească a lăsat uitării evenimentul, aici, în acest ziar electronic voi pune o mică piedică în calea uitării.
Cine a fost Constantin Virgil Gheorghiu
Romancierul s-a născut în comuna Războieni, o comună cu un trecut istoric însemnat, în data de 15 septembrie 1916, într-o familie de preoți din tată în fiu. De asemenea, și mama era fiică de preot. Urmează Liceul Militar ,, Regele Ferdinand” din Chișinău , dar după terminarea acestuia nu urmează cariera militară ci se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. După terminarea facultății, din anul 1941 pînă în 1943, este corespondent de front pe timpul Cruciadei împotriva comunismului. Din 1943, este numit atașat de presă pe lîngă Legația Română de la Zagreb. După ocuparea țării de către bolșevici, alege drumul exilului. Este arestat și el, la fel și soția, ca diplomat al unei țării inamice dar este eliberat după 16 luni. După eliberare, se stabilește în orașul Heidelberg, unde urmează cursurile facultății de teologie.
La 23 mai, 1963, este hirotonit preot, al bisericii Sfinții Arhangheli din Paris, iar în 1966 este numit iconom stavrofor de către patriarhul Iustinian Marina și la rangul de protopresbiter al Patriarhiei de la Constantinopol. A întîlnit pe majoritatea înalților prelați ai Bisericii Ortodoxe Române dar și pe Papa Paul al VI – lea. A făcut parte din Comitetul de Onoare al Asociației,, Sfîntul Constantin cel Mare și Sfînta Elena”. A fost invitat la numeroase conferințe în toată lumea, numai în România nu. Moare la Paris, în 1992.
Opera
- Debutează cu romanele ,,Taraful de noapte” și ,,Viața de toate zilele ale poetului”. În 1940 publică o lucrare numită: Armand Călinescu, despre marele criminal, călăul de la Grivița din februarie 1933.
- Fiind corespondent de front, publică în 1940, reportaje din timpul eliberării de către Armata Româna a Basarabiei și Bucovinei, sub titlul ,, Ard malurile Nistrului, mare reportaj de război din teritoriile desrobite”. Aceste reportaje au fost folosite de către Marin Preda ca sursă documentară pentru romanul ,, Delirul”.
- A participat pe submarinul Delfinul la asediul Sevastopolului, drept pentru care a scris ,,Cu submarinul la asediul Sevastopolului”.
- Am luptat în Crimeea, este titlul unui amplu reportaj de război cu un portret realizat de către Lucia Demetriade Bălăcescu.
- În 1943, apare romanul ,,Ultima oră”, ceea ce prevestea romanul capodoperă a carieiei sale, ,,Ora 25”.
- ,,Ora 25”, a apărut în 1949, pe cînd era în exil și repede a fost tradus de către Monica Lovinescu. În 1967 a fost ecranizat rolul principal l-a avut Anthony Queen, care îl interpreta pe țăranul român Ioan Moise. Anthony Queen a fost secondat de către Virna Lisi.
- Opera sa este vastă, am amintit doar cîteva din capodoperele sale, cu intenția personală de a îndemna cititorii, mai ales tineretul să îi caute opera și să o studieze, precum și editorii să o editeze.
Epilog
Cu tristețe personală, închei dezamăgit de faptul că nu ne cunoaștem trecutul și nici marii intelectuali romăni cu care trebuie să ne mîndrim. Deși Virgil Gheorghiu a iubit mult România puțini știu despre el. Pe timpul dictaturii comuniste, cînd apăruseră videourile, filmul ,,Ora 25” era la mare căutare iar acum, pe timpul democratiei, a fost dat uitării. Virgil Gheorghiu își doarme somnul de veci la Paris în timp ce cel mai nemernic conducător pe care l-a avut România este adus cu mare pompă în țară și pe care nici pămîntul țării nu l-a primit. Nicolae Iorga spunea că cine nu își cunoaște istoria, riscă să o repete. (PETRU Z. DANCI)
