Comemorarea anuală a luptătorilor anticomunişti din Ţara Făgăraşului s-a organizat  duminică, 26 iulie 2020,începând cu ora 12.00, la  Crucea-monument de la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus.    S-au adunat la Cruce mulţi tineri veniţi din toată ţara pentru a aduce un omagiu martirilor Rezistenţei Anticomuniste din Ţara Făgăraşului. Din păcate însă dintre supravieţuitori n-a fost niciun reprezentant, majoritatea dintre ei fiind în vârstă şi foarte bolnavi. A vorbit în numele lor Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, supravieţuitor al gulagului comunist, trecut prin închisorile de la Codlea, Gherla, Aiud, Jilava şi prin lagărele de muncă din Delta Dunării, Periprava, Salcia şi Grindu. În fiecare an au plâns la Cruce Eugenia Petrişor, sora lui Ion Gavrilă Ogoranu, nepoata lui Remus Sofonea,  sora lui Ioan Chiujdea, nepoatele lui Andrei Haşu, fiica lui Ghiţă Haşu. În acest an locurile lor au rămas goale, doar fiica lui Jean Pop a mai fost prezentă.  Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, a  vorbit mulţimii din  faţa monumentului, atrăgând atenţia asupra crizei morale fără precedent în care a căzut ţara, apărată cândva, de  românii patrioţi.  Dacă în urmă cu 25 de ani, la Cruce se întâlneau sute de foşti luptători, la acest eveniment s-a auzit doar vocea fostului deţinut politic Octav Bjoza.  ,,Pentru mine şi pentru cei care participăm  este un eveniment trist, aici, la Cruce. Trist  pentru că în urmă cu 25 de ani am făcut un tabel şi pe acel tabel se găseau 400 de foşti deţinuţi politici veniţi din toată ţara. Astăzi sunt singurul prezent, majoritatea ne-au părăsit pentru totdeauna, iar cei care mai trăiesc sunt atât de bolnavi încât sănătatea nu le permite să se deplaseze aici. Ca de fiecare dată vin şi cu bucurie nu numai cu tristeţe, pentru că mă aflu în fieful Rezistenţei Anticomuniste  din Ţara Făgăraşului, un locaş sfânt al Ortodoxiei. Aşa cum şi în munţi şi în lagărele de exterminare ale comunismului eram din toate etniile, din toate cultele şi din toate politicile, mi-aş fi dorit să am de a face cu persoane care se găsesc în aceste situaţii, dar nu este aşa. Am reţinut sute de nume din Ţara Făgăraşului şi voi aminti doar câteva. Învăţătorul Octavian Popaiov din Sâmbăta de Sus, un model demn de urmat  de toţi cei tineri care l-am cunoscut în temniţe şi lagăre. Îmi amintesc de doctorul militar Ştefan Idomir, de ec.  Boier, ec Comaromi şi inginerul  de mine Mălin Virgil, toţi din Ohaba. Pe ţăraul Nicolae  Boilă din Şinca, pe Popione din Şinca. La Aurel Strâmbu  au fost primele lanţuri pe care le-am văzut prin crăpăturile de la uşi şi le-am auzit. Peste câteva zile aveam să fiu mutat  în aceeaşi celulă cu el. Am fost impresionat de demnitatea cu care îşi  purta lanţurile pe mozaicul închisorii de la Codlea. Mi-a fost dat şi mie să port lanţuri la picioare o singură dată şi am avut sentimentul că trebuie să fiu ca nenea Aurel Strâmbu din Şinca, să le port cu demnitate şi să nu le dau satisfacţie acelora care mi le-au pus. Iată, pe fraţii Comşa din Cincu, pe Puşcaş, pe fraţii Grecu din Şoarş. Am stat cu preoţi din Ţara Făgăraşului, cu  Năftănăilă, cu Victor Dâmboi, cu Novac din Berivoi. Atunci stau şi mă întreb, dacă în mai toate satele făgărăşene au fost arestaţi, din Sâmbăta de Sus aş fi adunat măcar 10 elevi sau de la Radu Negru din Făgăraş să-i fi văzut aici cu profesorul lor de istorie. Nu sunt aici. Astfel de monumente am ridicat noi pe tot întinsul României, şi pe cei care ne mai ţin puterile le vizităm în fiecare an  cu o mică slujbă de pomenire şi o floare. Nu trecem nepăsători pe lângă ele. Au fost ridicate de noi, dar să nu credeţi cumva că de statul român. Subliniez aici că Bucureştiul este singura capitală comunizată care nu are un muzeu al crimelor comunismului. Este trist pentru că asistăm cum  România se cufundă din ce în ce într-o criză morală  fără precedent şi ne îngrijorează acest lucru pe noi, cei care mai trăim. Pe vremea noastră, în urmă cu 70 de ani, existau noţiuni sfinte pentru noi, acelea de neam, patrie, tricolor şi credinţă strămoşească. Cu tristeţe constat că astăzi nu mai înseamnă nimic,  plecăm să ne culegem căpşunile, sparanghelul, să le spălăm picioaree  prin Occident şi nu să luptăm, aici,  cu mijloace democratice aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri, de au pus mâna pe arme,  de au luat drumul munţilor. Este ruşinos acest lucru. Dar dacă tot trăim într-o criză morală nu pot să nu slubiniez faptul  că dacă în această ţară mai există uşoare urme, ultimele fărămituri, ale moralei, acestea  se zbat să supravieţuiască, cu certtudine,  undeva între zidurile Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi nu în alte părţi. Acolo  este km zero al moralei româneşti, atâta câtă mai există. Şi dacă mai există. Şi tocmai din acest motiv  nu s-a ţinut cont şi nu se prea ţine cont de ceea ce vorbim  noi, pentru că  nu este greu să vorbeşti, în ţara asta toată lumea vorbeşte, dar de făcut nu face nimeni mai nimic. Asta este o realitate. Rolul nostru, al acelora care mai trăim încă, este  să păstrăm vie memoria acestor partizani, pentru că ei nu mai sunt şi îmi este teamă că  nevăzând aici copii, tineri, decât foarte puţini,  aceste monumente să nu fie date uitării.  Fie ca acest monument să dăinuie peste decenii, să dăinuie peste veacuri, pentru a vorbi generaţiilor viitoare  despre lupta şi jertfa noastră” a spus Octav Bjoza, preşedintele AFDPR. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here