,,Pomenirea dreptului cu laude, iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule, că te-ai arătat cu adevărat şi decît proorocii mai cinstit, că şi a boteza în repejuni pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurîndu-te, bine ai vestit şi celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă“. (Troparul Sărbătorii)
Sâmbătă, 29 august, prăznuim Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este o sărbătoare fixă pentru că ea cade la aceeaşi dată în fiecare an. În această zi este şi post datorită martirajului Sfântului Ioan. Praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul are bază scripturistică: ,,Căci Irod, trimiţînd l-a prins pe Ioan şi l-a legat în temniţă din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfînt, şi-l ocrotea. Şi ascultîndu-l, multe făcea şi cu drag îl asculta. Şi fiind o zi cu bun prilej, cînd Irod, de ziua lui de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea. Şi fiica Irodiadei, intrînd şi jucînd, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi, şi îţi voi da. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, pînă la jumătate din regatul meu. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Şi intrînd în dată cu grabă la rege, i-a cerut, zicînd: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a mîhnit adînc, dar pentru jurămînt şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze. Şi îndată trimiţînd regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Şi acela, mergînd, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormînt“ (Marcu 6, 17-29). Dansul lasciv al Salomeei, fiica Irodiadei, l-a înfierbîntat pe Irod Antipa care era aprins de vin şi l-a făcut să-i promită orice.
Irod Tetrarhul
Irod Tetrarhul a purtat numele distinctiv de Antipa. El a fost fiul cel mai tînăr al lui Irod de la Malthace şi a moştenit Galileea şi Pereea din regatul tatălui său. A fost descris de Iisus ,,vulpea aceea“ (Luca 13, 31). El a fost cel mai capabil dintre fiii lui Irod şi l-a copiat pe tatăl său fiind un mare constructor. Cetatea Tiberias de la Marea Galileii a fost zidită de el. Ioan Botezătorul a atras mînia lui Irod pentru că acesta l-a mustrat în public pentru cea de-a doua căsătorie cu soţia fratelui său, Filip. Josephus, în lucrarea sa intitulată ,,Antichităţi iudaice“ şi s-a temut că mulţimea mare care îl urma pe Ioan ar putea să înceapă o revoltă. Iniţial el a fost căsătorit cu fiica regelui Nabatean Aretas IV. Acesta a fost jignit de ce s-a întîmplat cu fiica sa şi a pornit război împotriva lui Irod Antipa ale cărui forţe au suferit o grea înfrîngere iar poporul considera că această bătălie pierdută a venit ca o pedeapsă divină din cauza asasinării lui Ioan. În anul 39 Irod Antipa a fost reclamat la împăratul Gaius de către nepotul său, Agripa. A fost destituit din funcţie sfîrşindu-şi viaţa în exil. O tradiţie spune că Salomeea, fiica Irodiadei care a cerut capul lui Ioan, ar fi fost înghiţită de pămînt, probabil în urma unui cutremur iar Irod şi Irodiada ar fi murit în chinuri grele.
Importanţa lui Ioan Botezătorul
,,Viaţa Sfîntului Ioan Botezătorul ne este cunoscută în toată simplicitatea şi rigoarea ei. Moartea lui, timpurie, constituie o dovadă a ceea ce istoricilor contemporani şi ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade în special, le place a numi absurditatea istoriei. Noi reţinem din viaţa şi jertfa Sfîntului Ioan Botezătorul altceva: capacitatea omenească de a ieşi din sine, de a depăşi strîmtoarea fenomenalităţii, de a iubi pe un altul. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză (sau măcar un temei de neîncredere în afirmaţii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina frază de la Ioan 3,30: ,,Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.“ spune părintele Nicolae Steinhardt. De la Ioan putem învăţa curajul de a-l mărturisi pe Dumnezeu chiar şi cu preţul vieţii, verticalitatea şi respingerea compromisului în viaţă. Ioan este un personaj cheie al credinţei noastre şi al Scripturii pentru că a fost ultimul proroc al Vechiului testament şi cel care face legătura cu Noul Testament. A părăsit scena prin jertfă, un sacrificiu pe care el şi l-a asumat încă de la început. ,,Tăierea capului Sfîntului Ioan reprezintă un strigăt peste veacuri împotriva destrăbălării, împotriva luxului, a îmbuibării, a desfrîului, a beţiei, a omorului şi a tuturor păcatelor care izvoresc din lipsa de cumpătare. Este un strigăt împotriva tuturor aberaţiilor sexuale care se cer sub o formă sau alta să fie legiferate, este un strigăt al milioanelor de copii după iubirea părintească, este un strigăt al copiilor agresaţi sexual de pedofili, este un strigăt al tuturor copiilor avortaţi, este un strigăt al femeilor maltratate de bărbaţi, este un strigăt al fetelor victime ale comerţului sexual, este un strigăt al celor oropsiţi faţă de imoralitatea celor aleşi, este un strigăt al tuturor celor deznădăjduiţi faţă de nedreptăţile îndurate, care se roagă zi de zi cu smerenie şi credinţă bunului şi dreptului Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lumii“ (Ioan Țoca, Sărbători religioase, datini şi credinţe populare).
Numele de Ioan
,,Ioan, Ioana, prenume dintre cele mai răspîndite în onomastica românească şi europeană. La baza lui stă şi vechiul nume ebraic Johanan, care după formaţie este un nume teoforic, compus din Jahve (forma scurtă Jo) + hanan ,,a avea milă“, ,,a milui“, deci semnificaţia numelui este ,,Jahve a biruit“ (Aurelia Bălan Mihailovici, Dicţionar Onomastic Creştin). Forma latină este Iohannes. Numele este atestat în inscripţiile creştine din primele veacuri iar formele dominante sînt cele ale latinei tîrzii- Ioannes. Numele s-a răspîndit foarte repede în Europa ca dovadă că a fost purtat de mari sfinţi, martori ai activităţii Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. (Ştefan BOTORAN)
