•   Angajaţii incomozi au fost concediaţi, iar alţii forţaţi să demisioneze, susţin aceştia

  •   ,,Salco nu are autorizaţie de mediu actualizată”

  •   În 4 ani, societatea şi-a dublat numărul angajaţilor, dar fişele posturilor arată harababura din firma Consiliului Local  Făgăraş

  •   Problemele societăţii cresc   paralel cu creşterea indemnizaţilor conducerii

  •   Cinci directori n-au fost în stare  în 3,5 ani să autorizeze ciurul de 100.000 euro care zace în continuare nefolosit

 

În anul în care făgărăşenii au plătit cele mai scumpe servicii de salubritate, Salco Serv se îndrepta spre faliment. O arată ,,Raportul de reorganizare pentru a eficientiza activitatea societăţii în vederea obţinerii de profit” întocmit de directorul general interimar la preluarea funcţiei, în noiembrie 2019,  după demisia directorului general plin, Florin Bica. Făgărăşenii au plătit 13 lei/lună/persoană prin decizia primarului municipiului în condiţiile în care abonaţii au cerut în mod expres un preţ real şi rezonabil, nu dublu, care să fie proporţional cu calitatea serviciilor prestate de Salco şi  nu cu interesele acesteia sau ale conducerii municipiului.  Abia în anul electoral 2020, din ianuarie, s-a revenit asupra deciziei, aşa cum au cerut făgărăşenii în aprilie 2019 într-o şedinţă publică, dar şi consilierul local Cosmin Poparad, în august 2019. Taxa de gunoi   plătită de persoanele fizice a fost încasată la casieria Primăriei  Făgăraş şi a intrat în bugetul local.

 Anunţuri de angajare pe OLX

De numele Salco Serv SA, societatea de salubrizare a municipiului, patronată de CL Făgăraş,  sunt legate, în utimii 4 ani,  o serie de decizii  pe care  cetăţenii urbei le-au denumit ,,recompense electorale”.  Salco este  societatea  care a angajat  fără număr persoane care  ,,aveau susţinere” la conducerea municipiului, fără ca acestea să fie recomandate de studii sau experienţă în domeniu.  S-a ajuns ca aici să fie angajate  peste 120 de persoane, dublu faţă de 2016, bugetul fiind cheltuit în marea lui majoritate, peste 80%,  pentru plata salariilor, aşa cum arată Raportul mai sus menţionat.   Iar cine ,,nu se încadra” era pe făraş. S-a întâmplat în 2020, când 6 persoane au fost concediate, alte 4 forţate să demisioneze, dar angajate pe posturile  vacandate prin concediere/demisie  9 persoane, evident ,,pe pile”,aşa cum susţin surse din societate. O angajare a şocat chiar şi colectivul societăţii. Este vorba despre   Alexandru Tarczali, antreprenor, un susţinător al primarului, care a aterizat pe un post la Salco în urma unui anunţ publicat pe OLX. Întrebat directorul general al societăţii despre acest mod de a face angajări, acesta a spus că ,,nu e prima angajare care s-a făcut după un anunţ pe OLX. Este cumva ilegal?” a spus directorul  în luna octombrie când s-a parafat respectiva angajare.

Cinci directori pe bandă

Salco este  societatea la conducerea căreia  au fost desemnaţi  directori pe bandă rulantă, ca în timp ei să ajungă  pe tobogan. Există un contract de prestări servicii pe resurse umane  încheiat de Salco Serv cu o firmă din Cluj Napoca prin care aceasta din urmă  desemnează prin concurs persoanele  care să ocupe funcţiile de conducere (director general, membri CA). Cu toate acestea, la Salco s-a practicat interimatul.  Dar să le luăm pe rând. La 31 octombrie 2016 expira mandatul dat de aleşii locali consiliului de administraţie  de la Salco Serv SA condus de Victor Marian. De grab, plenul legislativului a avut în faţă  proiectul de hotărâre privind ,,Numirea consiliului de administraţie interimar pentru SC Salco Serv SA”. Evident unul interimar. Astfel, la propunerea Executivului, noul consiliu de administraţie s-a votat cu următorii membri:  Voinescu Stoenică Ciprian  din Braşov,  director la hotelul ARO Palace, Dan Vasile Bogdan,  director la societatea Aro Palace, Ilie Bardaşuc,  Cristian Iosif Vlad, de la SC Vladcris Consult SRL şi Comaniţă Mihai, din Grid, manager la o societate comercială. După votul din CL Făgăraş,  s-a întrunit AGA formată tot din consilierii locali, o şedinţă cu scântei în care, conform aleşilor locali ,,miza era una mare”, înlăturarea  directorului Victor Marian, iar Executivul a tras sforile în acest sens.  Noul CA,  în 15 zile,  trebuia să demareze procedurile legale pentru numirea directorului societăţii.  Astfel a venit prima numire de la Salco Serv.   Dragoş Bârsă, fost inspector la Garda Financiară, şi-a preluat funcţia începând  cu data de  11 noiembrie  2016.  La acea dată societatea avea  60 de angajaţi. Salco Serv SA a rămas fără managerul general, Dragoş Bârsă, în 3 aprilie 2019, când acesta şi-a dat demisia.  Dar n-a stat prea mult pe tuşă  întrucât  a fost declarat admis într-un concurs al Primăriei Făgăraş, la servciul financiar. În locul lui a fost adus un făgărăşean care a lucrat în domeniul asigurărilor,  două  activităţi care nu au nimic în comun, poate doar faptul că Salco avea obligaţia să-şi asigure parcul de utilaje sau chiar salariaţii.  Astfel, fotoliul de director general la SC Salco Serv SA a fost ocupat,  începând cu data de 27 mai 2019,  de Florin Dorin Bica. Şi Consiliul de administraţie  de la Salco Serv SA s-a schimbat, cei 5 membrii erau: Bogdan Nicolae, Vlad Cristian, Orlanda Cristian, Drăgoi Tiberiu şi Nicoară Ionuţ, desemnaţi de aceeaşi firmă, ARC Consulting SRL,  din Cluj Napoca. Nici Bica acesta n-a rămas prea mult în funcţie,  în noiembrie 2019 şi-a dat demisia. Surse din societate susţin însă că ar fi fost forţat să demisioneze. Era data la care  funcţia a fost preluată de juristul firmei,  Ionuţ Ciora, ca director general interimar.  A fost convocat  apoi CA de  preşedintele Bogdan Nicolae  Dumitru în ziua de 27 februarie 2020, începând cu ora 10.00:  ,,Analiza raportului nr. 56/24.02.2020, cu privire la numirile finale pentru postul de director general, realizat de ARC Consulting  pentru Salco Serv SA”.    Această firmă din Cluj a organizat concursul pentru ocuparea funcţiei de director general la care au participat doi concurenţi, Bârsan Ioan şi Moroşan Rareş.  În martie 2020, a fost desemnat   Rareş Moroşan. Întâmplător sau nu, familia Moroşan l-a susţinut pe actualul primar la alegerile locale din 2016. Tatăl noului director l-a însoţit pe actualul primar în campania electorală din cartiere. N-a rămas prea mult în funcţie nici acest director că luna trecută a demisionat.  Locul i-a fost luat de angajata de la serviciul resurse umane, adusă de la Braşov în societate în 2019, Maria Suciachi.

Salco se îndreaptă spre faliment, dar conducerea şi-a dublat indemnizaţiile

Chiar dacă directorii se schimbă, problemele societăţii rămân aceleaşi: lipsa autorizaţiei definitive, Mediu,  management defectuos, o situaţie financiară care se îndreaptă spre faliment, aşa cum arată Raportul mai sus menţionat.   În atare situaţie,  prioritatea  acţionarilor  societăţii (CL Făgăraş)   a fost cuantumul indemnizaţiei  membrilor CA.  Aşa se face că s-a hotărât, în urmă cu câteva luni,  dublarea acesteia, de la 450  lei/lună la 900 lei/lună.  ,,Acest consiliu de administraţie se întruneşte odată la trei luni, aşa spune statutul, sau dacă este nevoie mai des. Pentru o şedinţă de 2 ore la 3 luni nu era suficientă indemnizaţia de 450 lei atât cât este acum?  Considerăm că 900 lei pe lună  pentru o şedinţă care se organizează la 3 luni este foarte mult. Sunt făgărăşeni care au un salariu de  900 lei pe lună” au spus atunci unii consilieri  locali.  Actualul consiliu   de administraţie de la Salco Serv SA este format din cinci membri: Nicolae Bogdan, Cristian Orlanda, Ionuţ Nicoară, Melania Ardelean şi  Ţeţiu Cristian.

Ciurul, investiţie de 100.000 euro, stă de peste 3 ani pe tuşă

În iulie 2017 Salco Serv SA a achiziţionat un utilaj pentru selectarea deşeurilor menajere, denumit ciur, cu 100.000 euro, bani proveniţi din bugetul local. Se justifica atunci investiţia prin reducerea cheltuielilor cu deşeurile colectate. Era însă nevoie de avize şi autorizaţii de la Garda de Mediu pentru montarea şi punerea lui în funcţiune. ,, Începând cu data de 13 aprilie 2020  avem o colegă nouă care este  specializată în  mediu şi sperăm să obţinem cât mai repede avizele şi autorizaţiile pentru ciur. Utilajul stă în curte nefolosit.  Valorificarea deşeurilor este singura posibilitate de a aduce venituri suplimentare pentru societate. Din păcate în ultima perioadă, Salco Serv  nu a valorificat deşeurile reciclabile’’ spunea Rareş Moroşan, directorul general de la Salco Serv SA, în mai 2020. Niciunul dintre cei 5 directori care s-au perindat la condcerea Salco n-a obţinut aceste avize, deşi în societate au fost angajate persoane pentru   departamentul de Mediu, vezi ultima angajare prin OLX.  Prin urmare ciurul nu funcţionează, iar 100.000 euro, bani publici, stau blocaţi în fiare. Nimeni nu răspunde pentru această situaţie, nici măcar primarul nu mai face referire la această investiţie .

 Nereguli identificate la Salco Serv

Aşa cum stipulează ,,Raportul de reorganizare pentru a eficientiza activitatea societăţii în vederea obţinerii de profit”, neregulile identificate şi neremediate par să ducă Salco Serv SA spre faliment. Enumerăm doar câteva din acest document.

  •  La data de  28 noiembrie 2019, Salco Serv SA  deţinea  o autorizaţie de mediu neactualizată  care are menţiuni  cu privre la posibilitatea de operare pe raza comunei Şinca în condiţiile în care societatea nu mai are contract cu această autoritate publică.
  •   Există mai multe note de control încheiate de comisari ai Gărzii de Mediu cu măsuri ale căror termene de îndeplinire au fost depăşite în mod repetat (măsuri din anul 2018).
  •   În prezent societatea nu deţine personal specializat care să gestioneze conform acest departament.
  •   Am constatat că fişele de post ale angajaţilor nu corespund cu activitatea sau activităţile precise pe care aceştia le desfăşoară: de ex. angajat pe post de inginer mecanic se ocupă de contracte, achiziţii  şi mediu.
  •  Am constatat că în CCM există o serie de drepturi suplimentare de care pot beneficia angajaţii. Se impun  măsuri pentru reducerea acestor costuri prin reorganizarea resursei umane.
  •   Societatea este într-o postură extrem de vulnerabilă care poate avea efecte dramatice de tipul sistării  totale a activtăţii/insolvenţă sau chiar faliment.
  •   În orice moment printr-o eventuală dispoziţie a Gărzii de Mediu se poate sista activitatea societăţii.
  •   Totodată datorită stocării temporare a unor cantităţi de deşeuri municipale se poate dispune în orice moment amenzi de până la 100.000 lei.
  •   Cele mai marii cheltuieli sunt pentru componenta de personal la care se adaugă prevederile CCM datorită cărora se plătesc drepturi fără a se încerca eficientizarea activităţii. (Lucia BAKI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here