Ion Iliescu este, fără doar şi poate, omul care a influenţat în mare măsură cursul României post-decembriste. De fapt, Ion Iliescu îşi dorea o lovitură de stat şi un comunism mai raţional dar valul evenimentelor l-a luat chiar şi pe el prin surprindere. A gestionat greu reacţiile societăţii româneşti, care privea spre Occidental şi a folosit la început stereotipii bolşevice. A coordonat în mod cât se poate de stalinist venirea minerilor la Bucureşti dar a încercat ulterior să se adapteze ideilor democratice. Ne place sau nu, Iliescu face deja parte din istoria noastră, cu bune şi rele.
Primul preşedinte cu studii superioare de după 1990
Vorbitor de limba engleză şi rusă, Ion Iliescu a fost primul preşedinte mai luminat al României de după 1990, carisma sa a prins la masele simple şi în rândul unei populaţii necultivate, care l-a asumat ca pe unul de-al ei, pentru că ,,a mâncat salam cu soia”. Fiu al comunistului ilegalist Alexandru Iliescu, Ion Iliescu a urmat o traiectorie previzibilă până la evenimentele din decembrie 1989. În decembrie 1931, Alexandru Iliescu pleacă clandestin în Uniunea Sovietică unde participă la lucrările celui de-al V-lea Congres al Partidului Comunist Român, care a avut loc în apropiere de Moscova. Întors în ţară, este condamnat la închisoare. La vârsta de un an, Ion Iliescu este abandonat de către mama sa naturală, Maria Dumitru Toma, care era de origine bulgară, care nu s-a mai interesat niciodată de soarta lui. A fost crescut de cea de a doua soţie a tatălui său, Maria P. Iliescu. În anul 1949 a absolvit liceul ,,Spiru Haret” din capitală, apoi studiază mecanica fluidelor la Institutul Politehnic din Bucureşti şi Institutul Energetic al Universităţii din Moscova unde devine secretar al ,,Asociaţiei studenţilor români”. Se crede că aici l-a cunoscut pe Gorbaciov, deşi nu există surse concrete în acest sens, dar la vizita lui Gorbaciov în România, care a avut loc în anul 1989, este trimis în afara Bucureştiului conform revistei ,,Paris Match”. Este căsătorit din anul 1951 dar nu a avut nici un copil, pentru că soţia lui a pierdut trei sarcini. A condus statul român ca preşedinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi ca preşedinte ales al României între anii 1992-1996, 2000-2004. A fost de tânăr un activist permanent în rândul Partidului Comunist. În anul 1944 intră în Uniunea Tineretului Comunist şi devine secretar al UTC şi membru în Comitetul Central al PCR, ocupând în cele din urmă funcţia de şef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR. Îndepărtat de Ceauşescu în anul 1971, ocupă funcţia de vice-preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş (1971-1974), apoi cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi (1974-1979). În anul 1979 este numit preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor. Pe data de 22 noiembrie 1984 este eliberat din funcţie fiind numit director al Editurii Tehnice până în decembrie 1989.
Omul care a chemat ruşii
Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez confirmă că, împreună cu Silviu Brucan, a cerut sprijin armat rusesc în timpul evenimentelor din decembrie 1989, menţionând că ,,singuri nu se pot descurca”. Autorităţile de la Moscova răspund că ,,sunt gata să trimită orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor”. Dumitru Mazilu, fost prim vice-preşedinte al CFSN, generalul Ion Hortopan, fost comandant al Infanteriei şi tancurilor, Ștefan Dinu, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei, Ștefan Guşă, Șef al Marelui Stat Major General au confirmat aceste lucruri.
Adept al Perestroika
Iliescu propune, după 1989, o democraţie originală, cu alegeri la care să participe mai multe partide politice. În fapt a fost mai degrabă un susţinător al Perestroika, reformă instituită în cadrul socialismului sovietic de către Mihail Gorbaciov. De fapt, primul acord internaţional al României de după 1989 a fost semnat cu URSS. Iliescu spunea despre epoca Ceauşescu: ,,s-au autointitulat comunişti, dar nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat nu numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară”. Silviu Brucan a spus clar după 1990 că revoluţia a fost împotriva lui Ceauşescu, nu împotriva comunismului. Ion Iliescu este tatăl actualului PSD, care a luat mai multe denumiri, de la FSN, la FDSN-PDSR-PSD. Un lucru este clar, PSD este fieff-ul foştilor activişti ai PCR şi al copiilor acestora. Ei însă şi-au asumat acest lucru, în dauna foştilor securişti şi activişti comunişti care s-au ,,re-convertit” în ,,liberali”. În sânul ţărăniştilor acest lucru nu s-a întâmplat, de aceea marele partid istoric a dispărut de pe eşichierul politic. Liberalii s-au dovedit nişte cameleoni politici în istoria post-decembristă. Ne place sau nu, partidele ,,democratice” au condus mult mai prost decât guvernările PSD, dintr-un simplu fapt: nu au avut specialişti. Să nu uităm că în timpul guvernărilor PDSR /PSD au lucrat oameni cu experienţă, care au activat în diverse domenii ca profesionişti în anii 70-80, ştiau cu se „se mănâncă“ un minister. În ciuda valului de extaz general din 1996, care însă nu a durat mult, Convenţia Democrată a scos din cutie indivizi de-a dreptul caraghioşi, care nu aveau nimic de-a face cu portofoliile încredinţate, oameni care erau ,,în curs de calificare”. Aceasta este cauza dezastrului de după 1990, când românii au început să-l regrete pe Ceauşescu. În anii 90 se spunea că dacă Ceauşescu nu ar fi murit împuşcat, românii l-ar fi pus din nou preşedinte prin vot democratic.
Preşedinte ideal pentru anii ’70
Iliescu nu a fost soluţia după 1990, dacă românii ar fi ales un Coposu sau Câmpeanu fără doar şi poate România intra mai devreme în structurile nord-atlantice. De-abia în 2007 s-a reuşit intrarea în Uniunea Europeană, dar din alte strategii şi nu de dragul clasei politice româneşti. Iliescu ar fi fost un preşedinte ideal pentru anii 70. ,,În anii 70, Iliescu apărea ca o speranţă, măcar pentru faptul că ştia să asculte, nu se considera omnipotent şi omniscient. Nu avea pretenţii de infailibilitate şi de predestinare. Dar, în egală măsură, era un ideolog de formaţie bolşevică. Detesta spontaneitatea tineretului revoltat. Nu există niciun indiciu că ar fi vibrat la tezele cele mai temerare ale reformatorilor de la Praga” explică Vladimir Tismăneanu. De fapt, ce s-a întâmplat în vara anului 1990 demonstrează faptul că Iliescu rămăsese o reptilă bolşevică, care s-a folosit de o clasă morbidă şi credulă. El a adus la Bucureşti oamenii care gândeau cu barosul ca să înăbuşească revolta intelectualilor din Piaţa Universităţii. Aceste imagini au făcut înconjurul lumii iar România a deviat de la un traseu normal. După valul de simpatie declanşat de victimele gloanţelor din decembrie 1989 în rândul opiniei publice din Occident, aducerea minerilor la Bucureşti a îndepărtat toate lucrurile benefice obţinute. ,,Mentalul lui Iliescu este rigid şi schematic, impregnat de clişee, inclusiv cele legate de superioritatea ,,concepţiei ştiinţifice marxiste”. Socialismul lui Iliescu, dacă s-ar fi realizat, ar fi fost mult mai suportabil, în datele acelor ani, decât al lui Ceauşescu. Dar ar fi fost tot o dictatură a partidului unic, cu toate instituţiile cunoscute, inclusiv Securitatea, planificarea şi cenzura. ,,Blând” nu este cuvântul potrivit pentru nimic din ceea ce a întreprins ori întreprinde Ion Iliescu. Atunci când miza este puterea, acest activist de tip leninist îşi arată adevăratul chip, cinic şi fără scrupule. Cine a citit tragediile istorice ale lui Shakespeare ştie că nu există uitare definitivă, că trecutul îşi trimite umbrele asupra prezentului, că şi după câteva generaţii crimele se plătesc.Cum să nu fie nervos Iliescu când ştie, orice-ar spune Claudiu Iordache, orice-ar ,,emana” Institutul Revoluţiei ca texte ,,definitive”, că el a fost direct şi decisiv implicat în marea fraudă istorică din decembrie 1989, în acea înşelătorie soldată cu sute de morţi care s-a numit ,,lupta contra teroriştilor”, în resurecţia Securităţii, în asaltarea violentă şi calomnierea sordidă a celor care încercau să susţină pluralismul? Nu ştiu câte au fost şi care au fost legăturile lui Iliescu la Moscova. Sincer, cred că lui Gorbaciov puţin îi păsa de România în acel moment. Dar Iliescu a acţionat ca un perestroikist convins, fără să-l intereseze dacă Gorbaciov ar fi gata să tolereze pluralismul real în România” spune Vladimir Tismăneanu. Masa de manevră a lui Iliescu? Răspunsul este simplu: femeile de serviciu, vânzătoarele, tractoriştii, minerii şi întreaga ,,faună proletară”. Intelectualii au constituit pentru el ,,duşmanul de clasă”, lucru vădit în vara fatidică a anului 1990. PSD, copilul lui Iliescu, rămâne un partid mare, de stânga, cu aceiaşi susţinători în rândul populaţiei. Enormele gafe ale guvernărilor liberale şi loviturile permanente aplicate bugetarilor şi clasei de mijloc au făcut din PSD o speranţă mesianică. Acesta este cercul în care ne învârtim chiar şi în acest moment. (Ştefan BOTORAN)
