Proprietarul blocului nr. 44 de pe strada Oltului din Victoria a fost sancţionat de Primărie.  Ar fi prima amendă, aşa cum susţine primarul oraşului, Camelia Bertea, pentru ,,neîntreţinerea şi starea de degradare avansată a imobilului”. Amenda a fost înregistrată sub nr. 0004/17.02.2021 în baza  regulamentului de bună gospodărire aprobat prin HCL 161/2015, în valoare de 2500 de lei. ,,Primul pas spre normalitate este uneori greu de făcut, dar altfel nu putem avea pretenția de a trăi într-o societate democratică în care se respectă regulile. Sperăm ca proprietara imobilului să ia măsuri, pentru a nu fi nevoiți să continuăm cu astfel de demersuri. De asemenea, vă anunțăm că plafonul acestor amenzi este conform hotărârilor Consiliului Local din 2015, urmând ca acestea să fie reanalizate si actualizate cât de curând” a explicat primarul.

Imobil abandonat de proprietar la Victoria

Blocul nr. 44 de pe strada Oltului din oraşul Victoria a mai fost subiect de discuţii în plenul şedinţei ordinare de la sfârşitul lunii septembrie 2019., când aleşii locali au cerut Executivului să ia măsurile necesare pentru starea jalnică în care a ajuns blocul. Acest imobil  arată ca după bombardament, nu mai are geamuri şi uşi, tencuiala a căzut până la cărămidă, iar zidurile sunt negre de la fum. Blocul este un adevărat focar de infecţie şi din cauza şobolanilor care şi-au făcut  aici cuiburi. La începutul lunii septembrie 2019, Primăria Victoria a solicitat proprietarului ca până la data de 30 septembrie 2019 să facă curat în imobil. ,,Vă aducem la cunoştinţă că imobilul pe care îl deţineţi  în oraşul Victoria pe strada Oltului, nr. 44,  a ajuns într-o stare deplorabilă devenind un focar de infecţie şi un real pericol pentru siguranţa cetăţenilor. Ca urmare la cele menţionate mai sus vă punem în vedere ca până la data de 30 septembrie 2019 să faceţi curat în zonă, în caz contrar vom sesiza Direcţia de Sănătate Publică Braşov pentru a soluţiona problema” se arată în adresa primăriei  nr. 13.535 din data de 11 septembrie 2019.  Cu tote acestea, proprietarul nu a ajuns la Victoria. La Biroul de taxe şi impozite locale  proprietarul blocului nr. 44 de pe strada Oltului a înregistrat şi datorii la dările locale.

Istoricul imobilului

Blocul nr. 44 de pe strada Oltului a fost achiziţionat în luna mai 2018, iar noul proprietar este Ciprian Fazacş din Oradea. Acesta a cumpărat blocul cu 20.000 euro şi a promis că-l  va  reabilita  cu fonduri guvernamentale prin programul Start-Up naţional 2018. Proprietarul se lăuda că la parterul imobilului va amenaja 24 de spaţii pentru prestări servicii ce vor fi închiriate. Imobilul nr. 44 de pe strada Oltului nu a mai fost locuit de peste 13 ani şi aparţinea firmei de construcţii Brafcov SA din Braşov care a intrat în faliment. Acesta a fost preluat de SC Concefa SA Sibiu, dar şi această firmă a intrat în insolvenţă. Astfel clădirea a fost lăsată în paragină.  A ajuns apoi  pe mâna unei firme de insolvenţă din Cluj care a scos blocul la vânzare. În prima fază preţul cerut a fost de  208.000 euro şi în final a fost vândut cu 20.000 euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here