Numită în popor Mărţişor, martie  este considerată lună a primăverii şi fără doar şi poate, este luna cu cele mai multe semnificaţii şi tradiţii, unele dintre ele păstrate până astăzi, într-o formă sau alta. Sunt însă reprezentative legende legate de Baba Dochia şi ale ei cojoace, dar şi cele despre Mărţişor sau de mucenicii sărbătoriţi pe 9 martie.

Mărţişorul

Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională a primăverii, a bucuriei, prospeţimii, a victoriei binelui împotriva răului. Povestea mărţişorului începe în urmă cu mii de ani. Primele dovezi arheologice datează de pe vremea geţilor. Femeile dace purtau monezi sau pietricele în asociere cu fire de lână roşie şi albă pentru a avea noroc şi un an productiv.   Numele popular al lunii martie  ,,Mărţişor” provine din latinul martius. Originile acestui obicei se găsesc şi în sărbătorile romane în cinstea zeului Marte, zeu al fertilităţii şi vegetaţiei.   Obiceiul mărţişorului este o secvenţă a unui ritual de înnoire a timpului şi anului, primăvara, la naşterea şi moartea simbolică a Dochiei. După unele tradiţii, firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemanător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului. Şnurul de mărţişor, confecţionat din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vara-iarna, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric, iubire-ură, viaţă-moarte. Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele primăverii: cântatul cucului, florile de cireş, venirea berzelor sau a rândunelelor. Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: ,,Ia-mi negreţele şi dă-mi albeţele”. Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint/aur care era asociată soarelui, astfel că mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Răspândit în toate provinciile ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea ,,Sărbătorile la români” că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi în unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 Martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. În multe săpături arheologice din România s-au găsit mărţişoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. In schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înţelepciunii bărbatului. De altfel şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii ca o permanentă mişcare a materiei. Şnurul a fost iniţial folosit de daci înainte ca romanii să-i cucerească şi era alb şi negru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here