Domnitorul întemniţat de Buna Vestire. Ctitoriile din Ţara Făgăraşului

•   Brâncovenii, tragedia unei dinastii

•   Moartea Brâncovenilor, execuţia cea mai cumplită din istorie 

Se împlinesc 307 ani de la moartea martirică a domnitorului Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi a Sfetnicului Ianache.  Constantin Brâncoveanu,  cel care a fost vreme de 26 de ani domnul Ţării Româneşti, a avut parte de cea mai crudă moarte din istorie. A sfârşit în ziua în care împlinea 60 de ani,  după luni de chinuri groaznice în temniţa turcească, decapitat pe malul Bosforului, împreună cu cei patru fii şi cu ginerele său. Trupurile au fost pescuite din Bosfor şi înmormântate pe ascuns. Vreme de 200 de ani, mormântul lui Brâncoveanu a fost necunoscut. Tragedia Brâncovenilor şi sfârşitul bogatului domn a început pe 25 martie 1714, de praznicul Bunei Vestiri. Aceasta a fost ziua în care solul sultanului a adus familiei Brâncoveanu  firmanul de mazilie. Iar la 15 August, tot mare praznic, au căzut pe rând, sub paloşul călăului, capetele fiilor şi apoi al domnitorului.  ,,În credinţa mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei. Fiilor, aveţi curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le aducem curate în faţa Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru. Doamne, fie voia Ta“

Împins de boieri să primească domnia
 

,,Constantin Brâncoveanu a avut una din domniile cele mai lungi din istoria Munteniei; numai Basarab Întemeietorul şi Mircea cel Bătrîn au stăpânit mai mult timp ţara. Nepot al lui Şerban Cantacuzino-mamă-sa, Stanca, era sora fostului domn, fruntaş între dregători-ajunsese vel logofăt, dispunând de o avere însemnată şi deplin mulţumit cu situaţia sa, el nu voia tronul; a fost însă împins să-l primească de către ceilalţi boieri, care-i preţuiau firea chibzuită, paşnică şi aleasă“ ( Istoria Românilor, Constantin C.Giurescu). Situaţia politică nu era deloc uşoară când Brâncoveanu a fost numit domnitor al Ţării Româneşti, care-ca şi celelalte ţări româneşti-se aflau într-un spaţiu geo-politic aflat mereu la confluenţa şi conflictul de interese al celor trei imperii: Otoman, Ţarist şi Habsburgic.  Domnitorul valah a fost nevoit să intre în conflict armat cu imperialii întrucât aceştia nu au fost interesaţi de situaţia reală în care se afla Ţara Românească.   Îşi îmbunătăţeşte relaţiile cu Viena şi îi informează constant pe austrieci cu privire la situaţia turcilor trimiţându-le chiar şi provizii după posibilităţi. La data de 30 ianuarie 1695 în semn de recunoaştere i se oferă titlul de ,,principe al imperiului“.    În urma păcii de la Karlowitz, Ungaria şi Ardealul revin imperialilor iar turcii rămân la nord de Dunăre, doar cu Banatul Timişoarei.  Brâncoveanu a avut o politică abilă şi a beneficiat de un serviciu de spionaj foarte bine pus la punct-informatori, secretari, agenţi secreţi, negustori la Sibiu, Viena, Veneţia şi chiar la Moscova, majoritatea străini. Datorită banilor şi serviciilor aduse reuşeşte să-şi reînnoiască domnia, pentru ca în anul 1699 să o obţină pe viaţă.   Marele dragoman Alexandru Mavrocordat Exaporitul şi-l dorea tare mult pe unul din fiii săi domn în Ţara Românească şi lucra în acest sens.  Îşi căsătoreşte fiica cu  În februarie 1698 are loc nunta cu surle şi trâmbiţe udată Scarlat, iul lui Mavrocordat,  dar bietul Scarlat se îmbolnăveşte şi moare iar relaţiile dintre cei doi nababi se rup. Mavrocordat începe din nou să-şi sape ,,cuscrul“.  

Pace, palate, biserici şi mănăstiri

Posesor al unei averi considerabile, el a moştenit o mare parte a averii de la bunicul său Preda, a început să construiască palate, biserici şi mănăstiri: complexul de la Mogoşoaia,   Biserica cu hramul ,,Sfântul Gheorghe“, Academia Domnească ,,Sfântul Sava“ , tipografia din Bucureşti pe care o încredinţează lui   Antim Ivireanul,  edifică Aşezămintele de la Colţea şi spitalele Sf.Pantelimon, Sf.Visarion şi Dudeşti.  Brâncoveanu şi-a arătat în dese rânduri sprijinul şi faţă de românii ortodocşi din Ardeal. Cele mai cunoscute ctitorii ale sale sînt Mănăstirea Brâncoveanu şi Biserica din Făgăraş cu hramul ,,Sfântul Nicolae“.   La intrare, deasupra uşii este o inscripţie: ,,Această Sfântă şi Dumnezeiască biserică a răsăritului Io Constantin Brâncoveanu Voevod, Domnul şi oblăduitorul a toată Ţara Românească. În slava şi lauda prea sfintei şi necuprinsei, în trei ipostasis şi una fiinţă troită şi întru cinstea sfîntului şi de ciudese (minuni) făcătorul Nicolae episcopul Miralikiei, a cărei domn şi hram iaste din temelie şi cu toată cheltuiala sa a ridicat şi a zidit la anul de la ispăşenia lumii 1697, la al zecelea an al domniei sale şi s-a început la luna iunie 17 zile şi s-a sfîrşit la luna lui septembrie 30 de zile la anul 1698. Şi a fost ispravnic Neagoe Pitar Ratescu“.

Începutul sfârşitului
 

 ,,Epoca aceasta fericită ţine până în 1711, când izbucneşte războiul dintre ruşi şi turci. Armatele celor dintâi conduse de ţarul Petru cel Mare trec în Moldova, unde Dimitrie Cantemir li se alătură numaidecât. Brâncoveanu, solicitat şi el stă în rezervă: era prima expediţie a ruşilor în părţile noastre, rezultatul nu se putea prevedea cu certitudine, deşi succesele de până atunci ale ţarului, în special biruinţa de la Poltava asupra unui mare conducător de oşti cum era Carol al XII-lea, regele Suediei, îndreptăţeau toate speranţele. Pe de altă parte, domnul avea şi o îndelungată experienţă în ce priveşte cealaltă putere creştină. De aceea, prudent, îşi aşază tabăra într-un punct bine ales, în ,,gura Urlaţilor“ la Albeşti, de unde putea, eventual, să apuce şi spre Ardeal, apoi se întoarce la Târgovişte, hotărât, cum arăta cronica, ,,să păzească ţara fără primejdie, de către amândouă părţile, adică şi de către turci şi de către muscali“ (Constantin C.Giurescu).

Întemniţat la Edicule  

După expediţia de la Brăila  turcii au început să-l bănuiască pe domn de infidelitate la care se mai adaugă şi uneltirile stolnicului Constantin Cantacuzino, unchiul lui Brâncoveanu care vroia să-l pună domn în Ţara Românească pe unul dintre fii pe nume Ştefan imputându-i lui Brâncoveanu relaţii secrete cu puterile creştine.   ,,Atunci Poarta, în primăvara lui 1714, trimite la Bucureşti un capugiu ca să-l aducă la Constantinopol pe Brâncoveanu cu toţi ai lui. E e de ajuns să vină în palatul lui Brâncoveanu, să-i pună pe umăr panglica neagră, semn că este ,,mazilit“, şi să nu mişte nimeni, toată familia lui Brâncoveanu să fie urcată în rădvane şi dusă la Constantinopol-fără nici un semn de împotrivire din partea curtenilor, din partea celor din jurul lor. Episodul e grăitor în privinţa gradului de decădere militară şi politică la care ajunseseră ţările române“ ( Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri ) Evenimentul mazilirii lui Constantin Brâncoveanu a avut loc la data de 25 Martie 1714, chiar în timpul praznicului Bunei-Vestiri. Întreaga familie a fost închisă în temniţa Edicule (Şapte Turnuri ) până în vară.

Torturat cu fierul roşu încins la cap şi ars pe piept  

În tot acest timp,  domnitorul a fost torturat cumplit pentru a spune unde-şi avea banii.  ,,Din aprilie, până în iulie, membrii familiei Brâncoveanu au fost întemniţaţi şi batjocoriţi, în cele mai întunecoase beciuri ale închisorii. Turcii au încercat toate metodele de tortură pentru a-l face pe domnitor să mărturisească unde îşi ţine avuţiile.  Începură caznele, pentru a face pe Brâncoveanu să mărturisească până în cel mai mic amănunt averea lui din ce se compune, unde sunt toate sculele, la ce bănci din ce  ţări are banii depuşi”,  notează C. Gane.    Brâncoveanu a fost întins pe roată, a fost torturat cu  un cerc de fier încins pus la cap, a fost ars cu fierul înroşit pe piept, a fost tăiat la mâini şi la picioare, suportând cele mai cumplite chinuri. La cele mai multe dintre torturile domnitorului, au asistat cu forţa soţia sa, Doamna Maria, şi copiii.   Legenda spune că turcii au reuşit să scoată de la domnitor semnătura pentru aurul depus la unele bănci din Veneţia. N-a scăpat de tortură nici doamna Maria. Când s-au convins să soţia lui Brâncoveanu nu ştie nimic despre averile domnului au mutat-o, împreună cu fiicele, în altă aripă a închisorii. Turcii l-au păcălit pentru a afla unde ascunde banii   La sfârşitul lunii iunie, după aproape patru luni de tortură, Brâncoveanu şi fii săi au fost scoşi din Închisoarea celor şapte turnuri şi mutaţi în palatul ţării de la Constantinopol( Valah-Serai). Otomanii l-au păcălit pe Brâncoveanu dându-i impresia că are şanse să-şi recapete scaunul. ” Fericit, Brâncoveanu începu o corespondenţă cu comandantul Sibiului şi cu Apostol Manu, omul său de afaceri cu privire la averea pe care încă nu o mărturisise. Scrisorile fură interceptate şi visul de fericire se nărui, iar după câteva zile de linişte, pe 28 iunie, fură mutaţi cu toţii din nou la Edicule. Torturile reîncepută în prezenţa soţiei , a fiilor şi a ginerilor”, mai povesteşte istoricul în ” Tragedia Brâncovenilor”.  Pe 14 august, lui Brâncoveanu i s-a promis eliberarea  cu condiţia să spună unde ascunde cele 20.000 de pungi cu galbeni pe care Sultanul bănuia că le are.  Se spune că Brâncoveanu, sătul de torturi şi rămas fără nicio speranţă, l-ar fi blestemat pe vizir , pe Sultan şi ”umbra lui Alah pe pământ”. Furia otomanilor în faţa blestemelor ”ghiaurului” a fost uriaşă şi în ziua de 14 august soarta domnitorului a fost pecetluită.

 
Execuţia, la 15 august 1714
 

În data de 15 august 1714, când domnitorul împlinea şaizeci de ani iar doamna Maria îşi serba onomastica, a fost dus la locul de osândă numit ,,laly Chisc“ adică Chioşcul Mării. Execuţia s-a desfăşurat în prezenţa sultanului, a marelui vizir Gin Ali şi ai reprezentanţilor creştinătăţii apusene: Franţei, Angliei, Austriei dar şi cel al Rusiei. Nicolae Iorga scoate în evidenţă că aceşti creştini fervenţi nu au refuzat invitaţia chiar în ziua Sfintei Marii, când atât pentru Răsărit cât şi pentru Apus este praznic mare. Condamnaţilor li s-a dat răgaz să-şi spună o ultimă rugăciune dar li se şi propune viaţa în schimbul trecerii la mahomedanism. Anton Maria del Chiaro, secretarul domnului valah, relatează reacţia fermă a acestuia: ,,Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creştină nu mă las! În ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau să mor. Pământul ţării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi, acum, la bătrîneţe să mă închin la geamiile voastre turceşti? Nu, Împărate! Moşia mi-am apărat, credinţa mi-am păzit. În credinţa mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei. Fiilor, aveţi curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pămîntească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le aducem curate în faţa Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru! Întâi a căzut capul sfetnicului Ianache Văcărescu, apoi rând pe rând cele ale feţilor domneşti Constantin, Ştefan, Radu şi Matei care avea doar unsprezece ani, în timp ce bietul domnitor murmura: ,,Doamne, fie voia Ta“ ,,La capătul celei mai zguduitoare tragedii, ce n-are pereche în analele sângeroase ale sultanilor de odinioară, numai atunci s-a pus capăt celor mai straşnice clipe pe care le poate suferi vreodată un suflet omenesc. Capul Domnului nu s-a putut dezlipi de trup, la lovitura nedibace, poate miloasă, a călăului, şi, grămadă, trupul bătrânului părinte a căzut în ţărâna udată de sângele tuturor copiilor săi“ a spus Nicolae Iorga. Cele şase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului iar capetele purtate în prăjini lungi pe uliţele oraşului după care au fost înfipte la poarta Seraiului unde au rămas trei zile, înainte să fie aruncate în mare. Un grup de creştini au pescuit trupurile şi le-au depus cu pioşenie în Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din insula Halki.

Mormântul lui Brâncoveanu, necunoscut vreme de 200 de ani  

În mare taină,  în 1720 în urma demersurilor doamnei văduve, osemintele  lui Constantin Brâncoveanu ajung în ţară. Doamna Maria s-a temut să ducă osemintele la Mănăstirea Hurezi, ctitorită de Brâncoveanu, unde ar fi fost locul lui de veci. A ales să înmormânteze osemintele în Biserica Sfântul ”Gheorghe Nou” din Bucureşti, o altă citorie a domnitorului.   Vreme de 200 de ani nu s-a ştiut să Brâncoveanu îşi doarme somnul de veci în capitală. „Abia în 1914,  dr. Virgil Gherghiceanu descoperind inscipţia de mai sus a putut identifica acest ultim lăcaş al nenorocitului Domn” , scrie istoricul C. Gane. Doamna Maria  a murit în 1729 şi a fost înmormântată alături de domnitorul Constantin Brâncoveanu, în acelaşi loc. Martirii brâncoveni care şi-au pierdut viaţa în numele credinţei  au fost canonizaţi de biserică sub numele de Sfinţii Mucenici Brâncoveni Canonizaţi în 1992.  Biserica Ortodoxă Română  îi sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 16 august, a doua zi după sărbătoarea de Sfânta Maria, ziua cumplitei execuţii de pe malul Bosforului.  (M.F.)