O întrebare stăruie cu neliniști accentuate în fâlfâiri negre de boală, când moartea devine azi o cifră. Aflăm câți mor și câți scapă, nu-i cunoaștem decât pe unii. Iar dacă-i cunoaștem, chiar trebuie să moară ca să le recunoaștem valoarea? Se pare că da, din moment ce nu ne însușim învățătura din Scriptură, că răul vine din necunoaștere și că doar în condițiile bolii perverse înclinăm să recunoaștem cât de necesară este învățătura și totodată cât de grea… Poare că în cer e un loc și pentru o cancelarie de profesori, care, cu mâna la tâmplă, să gândească la ce se mai întâmplă și să se bucure în tihna Raiului de rostul vieții lor pământene. Iar când va vorbi de acolo profesorul FLORUȚ, el își va sădi numele mângâietor în Grădina Raiului și își va continua în spirit lecțiile de fizică, armonizând legile cosmice și planetare cu vibrări de poezie, muzică, pictură, sculptură, cu menirea de ucenic veșnică de acum, convins de înțelepciunea lui Nicolae Iorga, aceea că om învățat se numește acela care e mereu bucuros să învețe. Pentru o așa bucurie, un strop de suflet în lumină de candelă. (Viorica Pop)
