Satele din comuna Comăna, respectiv Comăna de Jos, Comăna de Sus, Crihalma şi Ticuşu Nou, au intrat n carantină.  Datele centralizate de DSP Braşov arată o incidenţă a cazurilor de COVID de 12,38 la mie, faţă de 8,3 la mie cât era luni, 5 aprilie. Primarul comunei, Viorel Grusea, spune că nu înţelege cum s-a ajuns în această situaţie dacă în urmă cu 3 săptămâni nu exista niciun caz în comună.

  •  ,,Avem 66 persoane carantinate dintre care 39 sunt testate pozitiv.  Încă nu am primit comunicatul de la Prefectura Braşov  pentru carantinare. Timp de 14 zile toate satele comunei vor fi în carantină  când suntem obligaţi să respectăm restricţiile impuse. Magazinele închid la ora 18.00, după ora 20.00 nu se mai circulă pe stradă, se poate ieşi din casă doar cu declaraţie.  Sperăm ca după 14 zle să scadă incidenţa cazurilor” a declarat primarul Viorel Grusea.

În doar 24 de ore, numărul cazurilor confirmate a crescut de la 27 la 34, în ciuda faptului că prefectul Cătălin Văsii a solicitat luni Poliţiei şi Jandarmeriei să facă monitorizări şi controale mai dese în toate satele comunei. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr. Andrea Neculau, a prezentat analiza de risc a comunei Comana, din care a reieșit că trendul cazurilor de COVID-19 este în creștere, în timp ce gradul de conformare a populației la măsurile de protecție sanitară este  unul scăzut. În plus, persoanele simptomatice, precum și contacții direcți ai cazurilor confirmate refuză testarea, deși DSP a trimis teste la medicul de familie din comună. Propunerea de carantină a fost trimisă la Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here