Foarte mulţi turişti au ales, în perioada 1 – 3 mai 2021, să-şi petreacă minivacanţa pe Valea Sâmbetei, în Munţii Făgăraşului.  Iubitorii de drumeţii montane au urcat  până la Cabana Valea Sâmbetei, la cota 1400 metri altitudine, pentru a admira covorul de brânduşe.

  • ,,A fost invazie de turişti. Majoritatea au urcat până la Cabana Valea Sâmbetei şi apoi au cobotât. A fost ca în sezonul de vară. De la mic la mare, turiştii au profitat de vremea frumoasă şi au ieşit din casă. Aceştia au  admirat şi fotografiat frumoasele brâmduşe de pe Valea Sâmbetei, care au înflorit în unele locurile unde zăpada s-a topit. Un frumos covor de brânduşe se poate admira înainte de a ajunge la Cabana Valea Sâmbetei. În fiecare primăvară, imediat după ce se topeşte zăpada apar brânduşele care  stau înflorite două săptămâni’’ a spus salvamontistul Tomas Bross.
  • ,,În primele zile din luna mai a.c., sute de turişti au urcat pe Valea Sâmbetei. Pe potecă erau  şiruri de turişti. La cabană s-au cazat doar nouă persoane, majoritatea turiştilor au venit să admire  frumoasele brânduşe de pe Valea Sâmbetei,  însă turişti au urcat şi la chilia părintelui Arsenie Boca. Iubitorii de drumeţii vor fi prezenţi pe Valea Sâmbetei şi în perioada următoare atâta timp cât brânduşele vor fi înflorite’’ a spus Nicolae Zdrăilă cabanier la cabana Valea Sâmbetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here