Octavian Berceanu, șeful Gărzii Naționale de Mediu, și președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului,  George Gârbacea,  au ajuns sâmbătă, 22 mai 2021, în jurul orei 16.00, pe platforma Nitramonia SA din Făgăraş, în zona unde  Salco Serv SA depozitează în voie gunoaiele menajere colectate de la abonaţii săi. Oficialii de la Mediu au fost şocaţi să descopere munţii de gunoaie pe care Salco Serv SA i-a format prin depozitarea ilegală pe platforma chimică.  Deşeuri de tot felul printre care mişună  şobolanii.  Octavian Berceanu, şeful Gărzii Naţionale de Mediu, a postat de contul său de facebook imagini şi filmuleţe cu dezastrul de pe platforma chimică de la Făgăraş. ,,Munți de gunoaie care n-ar trebui să existe acolo, ci duse la depozitul autorizat.  Cum e posibil aşa ceva? Mii de tone de deșeuri depozitate într-o pseudostatie de sortare. Levigatul rezultat din fermentarea deseurilor menajere se scurge în sol.  Cred că stau de săptămâni bune acolo după cum arată. Să vedem ce are de spus comisarul şef de la Braşov despre cum poate să funcţioneze aşa  această staţie de sortare?” se întreabă Octavian Berceanu.

Taxa de salubritate de 16 lei/persoană/lună include transportul deşeurilor la depozitul autorizat Fineco

Despre depozitarea deşeurilor colectate de Salco Serv SA pe platforma Nitramonia s-a mai scris. Monitorul de Făgăraş a prezentat, în 2020, şi filmuleţe care demonstrau dezastrul făcut de Salco Serv pe platforma chimică. Bineînţeles că Primăria Făgăraş şi conducerea  Salco au încercat să arate contrariul şi să manipuleze cititorii, aşa cum procedează de obicei când sunt criticaţi. Reamintim că populaţia municipiului plăteşte la Primăria Făgăraş  taxa de salubritate  la valoarea de 16 lei/persoană/lună, aceasta incluzând şi transportul deşeurilor colectate la depozitul autorizat Fineco de la Braşov. În realitate deşeurile rămân, aşa cum se vede,  la Făgăraş, pe platforma Nitramonia.

Raiul şobolanilor şi al  gunoaielor păstorit de Primăria Făgăraş  

Raiul şobolanilor şi al  gunoaielor.  Asta  a devenit spaţiul de pe  platforma chimică din Făgăraş, aflat în proprietatea Primăriei Făgăraş, dar  folosit de SC Salco Serv SA.  Sunt  deşeuri din plastic, cauciucuri, metale, saltele, materiale de construcţii,  etc, printre care mişună în voie şobolanii.  Odată această platformă  era foarte bine îngrijită şi mai este şi astăzi, dar în zonele care aparţin Fabricii de Puberi.  De când această parte a platformei chimice a fost preluată de Primăria Făgăraş, în contul datoriilor Uzinei de Produse Speciale intrată în faliment, şi predată societăţii comerciale înfiinţată de CL Făgraş, respectiv SC Nitroparc SRL, locul a devenit un infern. Iar de când se depozitează gunoaiele colectate de SC Salco Serv SA este un focar de infecţie. Conducerea Salco spunea în urmă cu câteva luni că are autorizaţie de la Mediu pentru acel spaţiu. Dar din câte am aflat acest depozit de deşeuri este clandestin, neautorizat de instituţiile de Mediu.  Vom reveni. (Lucia Baki)

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. […] Raiul şobolanilor şi al  gunoaielor.  Asta  a devenit spaţiul de pe  platforma chimică din Făgăraş, aflat în proprietatea Primăriei Făgăraş, dar  folosit de SC Salco Serv SA.  Sunt  deşeuri din plastic, cauciucuri, metale, saltele, materiale de construcţii,  etc, printre care mişună în voie şobolanii.  Odată această platformă  era foarte bine îngrijită şi mai este şi astăzi, dar în zonele care aparţin Fabricii de Puberi.  De când această parte a platformei chimice a fost preluată de Primăria Făgăraş, în contul datoriilor Uzinei de Produse Speciale intrată în faliment, şi predată societăţii comerciale înfiinţată de CL Făgraş, respectiv SC Nitroparc SRL, locul a devenit un infern. Iar de când se depozitează gunoaiele colectate de SC Salco Serv SA este un focar de infecţie. Conducerea Salco spunea în urmă cu câteva luni că are autorizaţie de la Mediu pentru acel spaţiu. Dar din câte am aflat acest depozit de deşeuri este clandestin, neautorizat de instituţiile de Mediu”. se arată în materialul publicat de Monitorul de Făgăraș […]

Dă-i un răspuns lui Comisarul General al Gărzii de Mediu și Președintele A.N.P.M în vizită la Făgăraș! - Asum | Asum Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here