Ziua eroilor a fost marcată şi în oraşul Victoria joi, 10 iunie 2021, de praznicul ,,Înălţarea Domnului”. Manifestarea a început în jurul orei 12.00 la monumentul din cimitirul oraşului şi au participat oficiali locali, elevi, profesori şi localnici.   După intonarea imnului naţional, a fost oficiată  slujba de pomenire a eroilor  e toţi preoţi din oraşul Victoria, pr. Daniel Smădu, pr. Adrian Magda, pr. Dorin Năpar şi pr. Mihai Fogoroş. A urmat depunerea de coroane la monument. Camelia Bertea, primarul oraşului Victoria, împreună cu viceprimarul, Cristian Iosipescu,   au depus prima coroană, după care reprezentanţii subunităţii de pompieri, Poliţiei Orăşeneşti,   elevii şi dascălii celor două instituţii şcolare.

  • ,,Astăzi, de ziua sfântă a Înălţării Domnului, sărbătorim şi Ziua eroilor neamului. În acest ceas de mare sărbătoare creştină şi naţională îi omagiem pe cei care de-a lungul veacurilor, cu sacrificii umane şi materiale, au creat o stare de spirit, un sentiment al eroismului, au transmis generaţiilor  care le-au urmat sentimente de  patriotism şi de sacrificiu pentru patrie. Eroii neamului sunt memoria vie a istoriei noastre.  Nu este suficient să-i cinstim prin discursuri şi declaraţii, ci trebuie mai întâi să-i cinstim  printr-o viaţă curată, frumoasă şi demnă de jertfa lor şi prin rugăciune şi smerenie. Necesită o datorie sfântă, o onoare şi o cinste să ne comemorăm, să ne cinstim, să ne respectăm înaintaşii noştri, pe eroii neamului nostru.  Istoria noastră, şi aşa destul de zbuciumată, este aşezată pe multe sacrificii de vieţi omeneşti, este scrisă de oameni care au ştiut să servească interesul naţional. Şi unii şi ceilalţi au fost animaţi de sentimente şi de principii pe care astăzi le vedem adesea târâte în derizoriu sau uitate. Nu ne vom ridica la înălţimea lor decât reînvăţând să trăim cu demnitate, respectându-ne unii pe alţii, respectând valorile  naţionale autentice pe care le avem, dând dovadă de un spirit civic autentic şi implicare în comunitate. Istoria, prin sacrificiile eroilor noştri, ne-a oferit exemplele pe care noi să le urmăm, dar şi greşelile pe care să le evităm. Astăzi, cinstim exemplele prin recunoştinţa adusă celor cunoscuţi şi necunoscuţi, care au luptat pentru prezentul pe care îl avem, pentru pace şi valorile neamului nostru. Cinste lor şi Dumnezeu să-i odihnească în pace!’’a declarat Camelia Bertea, primarul oraşului Victoria.

Scurt istoric despre  Ziua eroilor prezentat de elevi

Simionesei David şi Sebestyen Alexandra Gabriela sunt elevii în clasa a IX-a profil uman,  la Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu’’, însoţiţi de profesoara de istorie, Alina Moga,  au prezetat  un scurt istoric despre ,,Ziua eroilor”.

,,Ziua eroilor se organizează în fiecare an, de sărbătoarea  Înălţării Domnului, la 40 de zile după sfintele Paşti, în general în luna mai ,,Când floarea este mai bogată’’, aşa cum preciza Decretul din 4 mai 1920. Toate actele normative ulterioare, până în 1948, au menţinut prevederea sărbătorii ,,Zilei Eroilor’’ în ziua Înălţării Domnului şi au acordat acestei zile statut de sărbătoare naţională. Legiferarea acestei comemorări a fost determinată atât de tradiţia creştină, proprie poporului român, cât şi de prevederile unor articole ale Tratatului de pace de la Versailles care, printre altele, impuneau naţiunilor foste beligerate întreţinerea mormintelor tuturor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective. Ziua eroilor este sărbătorită atât pe teritoriul ţării, cât şi în străinătate de autorităţile române, în mod demn, prin organizări de tedeum-uri, procesiuni şi sărbări cu un înalt caracter naţional şi patriotic, la care participau toate instituţiile de stat şi particulare, fără deosebire de religie sau etnie. Programul festivităţilor era propus de societatea ,,Mormintele eroilor căzuţi în război’’ din 1927 denumită societatea ,,Cultul  Eroilor’’ în colaborare cu autorităţile locale şi aprobat chiar de Consiliul de Miniştri. În anii dintre cele două războaie mondiale, pentru cinstea celor căzuţi şi comemorarea glorioaselor acte de eroism naţional, s-au construit monumente şi plăci comemorative, în aproape toate localităţile ţării, iar în Bucureşti s-a construit un edificiu comemorativ al războiului de întregire naţională ,,Mormântul ostaşului necunoscut’’ inaugurat în luna mai a anului 1923.  Prin decretul nr. 71 din 1948, Ziua eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, abrogându-se astfel prevederile anterioare.  Decretul nr. 117 din 1975 privind regimul monumentelor şi operelor comemorative a preluat reglementarea care prevedea sărbătorirea Zile Eroilor în data de 9 mai ,,concomitent cu sărbătoarea independenţei de stat a României şi a victoriei asupra fascismului’’. Revenirea la tradiţia sărbătorii Ziua eroilor în ziua Înălţării Domnului s-a realizat în anul 1955 prin adoptarea Legii nr.48 privind proclamarea Zilei eroilor.   Biserica noastră se roagă la fiecare Sfântă Liturghie pentru toţi ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi închisori pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român. Pomenirea din neam în neam a celor care s-au jertfit pentru apărarea poporului şi a patriei este o adevărată cultură a sufletului românesc care crede, simte şi mărturiseşte că iubirea este mai mare decât moartea’’ au spus cei doi elevi din clasa a IX-a uman.  Elevii de la Liceul Teoretic ,,IC Drăguşanu’’ şi de la Colegiul Tehnic ,,Dr. Alexandru Bărbat’’ au susţinut un program artistic în care au cântat şi au recitat poezii patriotice.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here