Postul Sfinților Petru și Pavel, numit în trecut Postul Cincizecimii, începe de astăzi, 22 iunie, și durează 7 zile.  Postul Sfinților Petru și Pavel are o durată diferită, de la un an la altul, în funcție de data Sfintelor Paști. De obicei, acest post ar trebui să înceapă luni după Duminica Tuturor Sfinților. Dar atunci când  Învierea este sărbătorită mai târziu de 1 mai, nu mai rămân suficiente zile pentru postul Sfinților Petru și Pavel. Din acest motiv, Sfântul Sinod a stabilit că este necesară stabilirea unei perioade de cel puțin 7 zile. Anul acesta, 4 zile vor fi cu dezlegare la pește, din totalul de 7 ale postului.   Cele patru zile cu dezlegare la pește sunt următoarele:

  • 22 iunie, pentru a marca sărbătoarea Sf. Grigorie Dascălul;
  • 24 iunie, pentru a marca Nașterea Sf. Ioan Botezătorul;
  • 26-27 iunie, deoarece acestea sunt zile de sâmbătă și duminică

Primele mărturii despre acest post, conform scrierilor teologice, le avem din secolul al IV lea, în Constituţiile Apostolice. Mai târziu vom găsi informaţii despre acest post la Sfântul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului şi Leon cel Mare. Potrivit cercetătorilor, acest post era ţinut la început numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşi.

Petru şi Pavel, discipolii lui Iisus

Discipolii lui Iisus, sărbătoriţi pe 29 iunie   Ziua de 29 iunie în care se sărbătoresc Sfinţii Petru şi Pavel marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreună pentru că au murit în aceeaşi zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşate de împăratul roman Nero.   Petru şi Pavel sunt consideraţi discipolii lui Iisus care au contribuit cel mai mult la răspândirea creştinismului în lume. Tot pe 29 iunie se termină postul ţinut în cinstea celor doi apostoli, numit în popor Postul Sânpetrului. Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei şi pescar ca toţi cei din familia lui. Primind îndemnul adresat de Hristos de a-L urma, îşi părăseşte meseria, dedicându-se propovăduirii Evangheliei. Numele său iudeu era Simon, nume pe care Iisus îl schimbă în Chefa sau Petru, adică piatră, aluzie la credinţa sa puternică.     Sfântul Petru este patronul agriculturii şi răspunde de starea recoltelor, patronează căldura şi ploaia şi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei ce-l nesocotesc.   Se zice că atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici sar din acesta scântei care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. O altă legendă populară spune că atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, Sânpetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol. Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al Calendarului popular. Importanta sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sf. Marii, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului şi altele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here