Prin Dispoziţa nr. 324 din data de 13 iulie 2021, primarul Cemelia Bertea l-a numit manager interimar la Spitalul Orăşenesc Victoria pe Popa Ilie Florin  până la ocuparea postului prin concurs.   ,,Salarizarea managerului se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În termen de 15 zile se va încheia contractul de management şi se va stabili salarizarea aferentă managerului interimar” se arată în dispoziţia semnată de primar. Popa Ilie Florin este absolvent de Ştiinţe economice şi are un master în management sanitar. Spitalul va avea  50 de paturi  de spitalizare continuă,  la care se adaugă centrul cu  spitalizarea de zi. Spitalul va avea 5 secţii:  boli interne, fizioterapie, pediatrie, chirurgie şi paleative,  plus cabinetele de la ambulatoriu şi cele de spitalizare de zi. ,,De mult lucrăm la acest proiect de redeschidere a spitalului public din oraş. Avem 9 medici care sunt dornici să vină la Victoria, dar nu va fi uşor nici după înfiinţare, este nevoie de dotare, de finanţare.  Suntem într-un proces de evaluare cu un expert ANEVAR pentru a stabili  participarea noastră la contractul cu SAM. A mai fost făcută prin 2014 de Curtea de Conturi, iar neregulile s-au remediat. Acum vemim cu evaluarea din 2015-2021 şi vedem care este situaţia investiţiei.  Ne bazăm pe un contract cu Casa de Sănătate, dar pentru acesta sunt impuse condiţii legate de dotări şi aparatura medicală. La un calcul empiric, ne vom duce cu cheltuielile la 300.000 de lei pe lună, însemnând,  pe an, peste 3,6 milioane pe an. Având în vedere că veniturile proprii ale oraşului sunt la 3,5 milioane de lei pe an, ar însemna că doar spitalul depăşeşte bugetul local. Este clar că nu putem supravieţui aşa, de aceea ne vom duce spre CAS.  Va fi un spital orăşenesc precum cel din Săcele, care funcţionează  bine” a explicat primarul Camelia Bertea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here