Legislativul de la Ucea a aprobat, în şedinţa din data de 16 august 2021,  HCL nr. 96  cu privire la numirea  unui administrator şi al Consiliului de administraţie la   SC Aromapa Serv SRL.  Consiliul Local Ucea în calitate de acţionar unic  al SC Aromapa Serv SRL, l-a  numit în funcţia de administrator  pe  Costică Badea. Schimbarea în conducerea acestei societăţi a survenit după ce mandatul fostului director, Liviu Dopcea, a expirat.

  •  ,,Am început activitatea la SC Aromapa Serv SRL şi îmi doresc ca această societate să fie un brand. Preţul  la apă va fi raţional şi de bun simţ şi se va majora doar dacă cresc preţurile la utilităţile. În perioada următoare  o să punem în funcţiune şi staţia de epurare de la Ucea de Jos. Pentru mine postul de administrator este o provocare şi vreau să demonstrez că un operator regional local poate să fie o societate cu un profit foarte bun. Am lucrat în acest domeniu pe o scară mult mai mare, la Viromet. Ceea ce fac la Aromapa este doar 10 % din munca prestată la Viromet. 17 ani am fost director de Administrarea Patrimoniului şi Valorificarea Resurselor Naturale la Viromet şi cunosc foarte bine acest domeniu de activitate. În fişa postului am avut şi staţia de epurare, cele 9 captări ale Virometului, două staţii de filtrare şi barajele ’’ a spus Costică Badea, administratorul de la SC Aromapa Serv SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here