Guvernul a demis joi, 9 septembrie a.c.,  prin Hotarâre de Guvern toți prefecții și subprefecții USR-PLUS, au declarat  surse guvernamentale. USR-PLUS avea 14 prefecți și 28 de subprefecți, iar pentru demiterea lor era necesară o Hotărâre de Guvern. Astfel, subprefectul USR PLUS Codruț Bucur a fost demis. „ Este vorba despre acțiunea unui Guvern care are zilele numărate. Va fi opțiunea PNL dacă va reveni la discuții cu noi sau va merge în continuare susinut de PSD”, a declarat Codruț Bucur. Premierul Cîțu a mai demis mai multi secretari de stat, subsecretari și consilieri de stat care au fost susținuți de USR-PLUS. De la Braşov au fost demişi de Florin Cîțu  George Cățean (secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și Tudor Oprea (subsecretar de stat la Ministerul Educație). Deciziile de demitere au fost publicate deja în Monitorul Oficial al României. George Cățean a fost numit secretar de stat în luna februarie, iar Tudor Oprea, în luna mai a acestui an.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here