Brandul de bere Ursus îşi are origini braşovene, marca fiind înfiinţată în 1927 de fraţii Czell, cei care înfiinţaseră în 1892 fabrica de bere de la Braşov. Berea Czell a ajuns şi la Făgăraş, fiind produsă chiar în centrul târgului.
Breşa românească din Piaţa mare a Făgăraşului
Făgăraşul sfârşitului de veac XIX se evidenţia prin negustorii străini care ocupase centrul târgului. Băncile, magazinele, atelierele care erau de jur împrejurul Pieţei Mari aparţineu evreilor, saşilor, ungurilor. Românii erau stabiliţi la marginea oraşului, pe străzile lăturalnice. Dintre breslele făgărăşene niciuna n-a avut sediul în centru. Când Costi Toma a rămas să conducă prospera afacere a familiei, aceasta era cotată ca fiind una dintre cele mai apreciate din Făgăraş, fiind prima familie de români care ocupase un loc în centrul târgului. Şi poate singura care a depăşit graniţele Făgăraşului ajungând în cele mai renumite case din Europa. Lui Costi Toma i-au fost de mare ajutor studiile la Academia Comercială, doctoratul în Drept obţinut în 1926 şi experienţa deprinsă la Bucureşti şi pe care le-a aplicat, cu succes, în afacerea familiei.
A produs Berea Czell la Făgăraş
Dacă negoţul cu vin era principala activitate, Costi Toma şi-a extins domeniul la îmbutelierea berii şi la distilarea fructelor. Din pivniţele casei Toma plecau spre Viena, Paris şi oraşele din Transilvania cele mai fine vinuri transilvane îmbuteliate. Pivniţele adăposteau butoaie şi de 1000 decalitri. La parterul casei Toma, cu vedere spre Piaţa Mare a târgului, a fost amenajat magazinul de vinuri. Pe o altă latură a casei a adus o linie de îmbuteliat bere, de provenienţă germană. Berea Czell era adusă de la Braşov şi era îmbuteliată la fabrica Toma după care pleca în toate colţurile ţării. Fabrica de bere era amplasată pe locul fostei fabricii Tropicana de care avem cunoştinţă noi, astăzi. Maşinile încărcate cu bere părăseau fabrica prin strada Regală, azi Doamna Stanca. Prima reclamă din Piaţa Făgăraşului a fost amplasată pe casa Toma şi se referea la Berea Czell. Costi Toma avea legături de afaceri cu multe state din Europa şi Africa, unde a reuşit să-şi exporte produsele sau să importe materie primă. Conform presei vremii, Costi Toma reprezenta Făgăraşul la Viena, Paris, Bucureşti, etc. Legăturile externe l-au ajutat să îşi diversifice activitatea. A adus din Germania o distilărie de băuturi spirtoase pe care o montează pe o latură a casei sale. Astfel numărul angaţilor creşte şi mai mult. Produce cel mai renumit cognac al acelor timpuri din curmale. Calitatea băuturii îi atrage titulatura de ,,furnizor al Curţii regale”. Tot Costi Toma a avut şi prima maşină care a circulat în Făgăraş, marca Mecedes. A fost producător al salamului de Sibiu. Tot el s-a oferit să ajute financiar Făgăraşul în vremea primarului Alexandru Comşia, prin cumpărarea Cetăţii Făgăraşului, dar tranzacţia nu s-a finalizat, Costi Toma decedând fulgerător. A ajutat la construcţia Băii Comunale din vremea primarului Poparadu.
Friedrich Czell era sas din Braşov
Bazele a ceea ce se poate considera o adevărată fabrică de bere în Cluj au fost puse în 1878. La începutul anilor 1900, ultimul arendaş al fabricii a fost braşoveanul Friedrich Czell, care la începutul secolului XX a cumpărat-o şi a dezvoltat-o. Între anii 1909 — 1912 s-au construit clădirea principală cu secţiile de fermentare, pivniţele, secţiile de umplere a sticlelor şi butoaielor, clădirile secţiei de maşini şi ale celei de fierbere, precum şi birouri sau locuinţe. La câţiva ani după Primul Război Mondial, în 1927 fabrica a funcţionat sub denumirea „Fabrica de bere Czell”. În clădirea din Cluj se producea numai bere, malţul necesar fiind primit de la o altă unitate aparţinând Concernului „Dr. Wilhelm Czell” din Braşov, din care făcea parte şi fabrica. Conform istoricului Octavian Buzea, în anul 1927 s-a înfiinţat firma „Ursus” Fabrica de Bere S.A. care şi-ar fi început activitatea sub acest nume începând cu 1 ianuarie 1928, scrie bizbraşov.ro.
Gloria şi apoi Ursus
După 1929, concernul „Dr. Wilhelm Czell” a vândut acţiunile sale către Fabrica de Bere din Turda, cu care a fuzionat. Utilajele fabricii din Turda au fost mutate apoi la Cluj, iar aceasta şi-a mărit capacitatea de producţie producând bere blondă (albă) specială, şi marca „Gloria”, bere neagră din malţ dublu, specialităţi apreciate nu numai local, ci şi în împrejurimi. Totuşi, pentru ceva timp, Fabrica Ursus desfăcea bere în Cluj numai într-un local aflat din centrul oraşului, care purta acelaşi nume cu cel al fabricii. Localul a fost vândut după Revoluţie, dar şi-a păstrat numele.
Naţionalizarea din 1948
În 11 iunie 1948, Fabrica de Bere Ursus din Cluj şi secţia ei producătoare de malţ din Turda (care a revenit în cadrul fabricii clujene încă din anul 1945) au fost naţionalizate. Ajunsă în proprietatea statului, fabrica a fost organizată sub numele de Întreprinderea „Înainte”, cu principal domeniu de activitate fabricarea berii. Din 1951 a intrat în componenţa firmei şi „Clujeanul”, fabrică de spirt şi oţet, „Gherla”, fabrică de spirt, şi secţiile de malţ din Turda şi Bistriţa.
Au cumpărat şi fabrica de bere din Bucureşti
Fabrica de bere din București a fost construită de un investitor neamţ, Luther, în 1869, pe un teren cumpărat pe Calea Griviţei. După moartea sa, Fabrica Luther ajunge în proprietatea fraţilor Czell, antreprenori saşi din Brașov. Fraţii Czell demarează lucrări de modernizare şi mărire a capacităţii de producţie, dar, rămaşi în criză de lichidităţi, transformă în 1911 compania în societate anonimă pe acţiuni. În primul război mondial, când Bucureştiul a fost ocupat de germani, fabrica a fost descompletată de numeroase utilaje, folosite pentru producţia de explozibili şi armament.
Devine Gambrinus, după anii ’70
Fraţii Czell au modernizat fabrica, iar producţia de bere a crescut de la peste 17.000 de hectolitri în 1905 la peste 67.000 de hectolitri în 1910, potrivit wikipedia. După Primul Război Mondial, în 1928, fabrica „Luther” deţinea primul loc în industria românească de profil, ajungând să realizeze a şasea parte din producţia naţională de bere. După naţionalizarea din 1948, fabrica „Luther” devine Întreprinderea de Bere Bucureşti „Fabrica Griviţa”. În perioada anilor ’70, numele a fost schimbat în Fabrica „Gambrinus”.
Grecul cu un triptic, ajuns negustorul din târgul Făgăraş
Un tânăr care n-avea mai mult de 20-23 de ani, îmbrăcat în straie naţionale, vânjos, dar nu timid a călcat pentru prima dată în Piaţa mare a Tîrgului Făgăraş. Avea o traistă dungată atârnată transversal peste corp şi în ea un triptic religios. . Vorba lui cântată, dar străină locului i-a făcut curioşi pe făgărăşenii meşteşugari din jurul pieţii. A dat de înţeles că-şi caută de lucru şi că ar accepta orice. Un cojocar l-a îndrăgit şi l-a găzduit pentru o vreme În câteva săptămîni a deprins bine meşteşugul cojocăritului şi a învăţat multe din slovele ardeleneşti. Era pe la 1823, nu mai departe. Localnicii l-au adoptat ca Nicolae Toma. Curajosul tînăr cu triptic venea tocmai din Grecia nordică, din regiunea Ioanina, de unde, la acea vreme, mulţi greci plecau pentru a căuta o viaţă mai îndestulătoare. Nicolae Toma s-a încadrat întrutotul ambientului făgărăşean de la sfîrşitul veacului al XIX-lea, de parcă ar fi fost un om al locului. A stat ucenic la cojocarul făgărşean mai mulţi ani timp în care a reuşit să strângă şi ceva bani. S-a căsătorit cu Maria Cipu (Ţipu) cu care a avut două fiice, pe Lucreţia şi pe Aniţa. După moartea soţiei, şi-a căsătorit fiicele şi a rămas singur la Făgăraş. Cunoaşte familia renumitului pictor de icoane Pop de Galaţi unde îşi găsea cele mai bune sfaturi. Aici o cunoaşte pe Elena, una dintre fiicele marelui iconar,cu care se căsătoreşte la 1850. Nicolae Toma, aflat la vîrsta maturităţii şi cu o oarecare avere strînsă, părăseşte cojocăritul şi se iniţiază în ale negustoriei. Cu banii strînşi îşi cumpără o casă chiar în centrul Făgăraşului. Susţinut de Elena Pop de Galaţi, încep construcţia casei pe amplasamentul cumpărat. Făcînd un arc peste timp, căsuţa se afla pe terenul pe care astăzi se vede imobilul în care a uncţionat biroul notarului Mariana Săbăduş, descendentă din familia lui Nicolae Toma. Şi-au edificat aici o frumoasă construcţie cu parter, etaj şi pivniţe. Nicolae şi Elena Toma şi-au amenajat căminul la etaj, ca parterul să aibă destinaţia pentru comerţ. Construcţiilor li s-au ataşat, în timp, tot felul de anexe necesare activităţii lor care s-au prelungit cîteva sute de metri pe lungime. Pentru cititorul de astăzi, domeniul Nicolae Toma se întindea din strada Republicii până la Tropicana inclusiv, cu ieşire pe actuala stradă D-na Stanca, fostă strada Regală. Nicolae şi Elena Toma au avut 12 copii, dar au ajuns la vîrsta maturităţii doar trei dintre ei. Cel mai mare Costi, apoi Victoria şi Ovidiu care la 18 ani se stinge din viaţă în urma unei convalescenţe dată de boala vremii, meningita, căreia nu i se descoperise tratamentul. Nicolae şi Elena Toma îşi educă cei doi copii şi îi trimite la şcoli înalte gândindu-se la afacerea lor care prospera. Victoria ajunsă la vârsta căsătoriei îşi intemeiază propria familie alături de avocatul Nicolae Bogdan din Vaşcău, cel care avea să devină martirul Adealului, ucis într-un mod bestial de către trupele lui Bella Kun. Costi Toma este trimis la studii în Ţara Românească, la Academia Comercială din Bucureşti pe care o absolvă cu laude şi merite în 1900. Urmează anii de practică tot la Bucureşti, iar cu experienţa cîştigată revine acasă. La anul 1905 preia afacerea familiei sale pe care o dezvoltă şi mai mult. În acelaşi an, Nicolae Toma se stinge din viaţă, la frumoasa vîrstă de 100 de ani. Elena Pop de Galaţi- Toma mai trăieşte cinci ani după soţul ei şi la 1910 trece în lumea celor drepţi. (Lucia BAKI)
